14:17 Caci Imparatia lui Dumnezeu nu este mancare si bautura, ci neprihanire, pace si bucurie in Duhul Sfant.
Imparatia lui Dumnezeu. Expresia aceasta, stand singura, se poate referi fie la imparatia viitoare a slavei (cf. 1Cor. 6:9,10), fie la imparatia prezenta a harului (vezi Mat. 4:17; 5:2, 3). Evident aici e intentionat ultimul inteles. Esenta imparatiei lui Dumnezeu se gaseste nu in lucrurile din afara, ci in darurile launtrice ale vietii spirituale.
Mancare si bautura. Lucrurile acestea sunt marunte si lipsite de insemnatate cand sunt comparate cu acelea din care, de fapt, consta imparatia lui Dumnezeu. Probabil crestinul a carui credinta e puternica isi da seama de natura spirituala a imparatiei lui Dumnezeu. De fapt, cunostinta acestui adevar vital face parte din ,,binele” mentionat in vers. 14. Cu siguranta atunci aceasta cunostinta il va impiedica sa intristeze sau sa nimiceasca pe fratele sau mai slab cu privire la lucruri care relativ sunt atat de fara insemnatate, in ele insele.
Neprihanire. Aceasta este un fel de viata neprihanit, savarsirea binelui (vezi Rom. 6:19; Gal. 4:24).
Pace. Aceasta cuprinde nu numai impacare cu Dumnezeu (cap. 5:1), dar si armonie si iubire in biserica (cf. Rom. 14:19; Efes. 4:3; Col. 3:14, 15).
Bucurie in Duhul Sfant. Aceasta este bucuria sfanta cu care Dumnezeu acopera pe cei care ,,traiesc in Duhul” (Gal. 5:25; cf. Rom. 15:13; Gal. 5:22; 1 Tes. 1:6). Cei care sunt cei mai tari in credinta inteleg cel mai bine ca imparatia lui Dumnezeu consta din astfel de daruri spirituale ca acestea, si nu din lucruri materiale, ca mancarea si bautura. In consecinta, cat priveste libertatea lor crestina in mancare si bautura, ei mai degraba vor restrange propria lor libertate personala, decat ca exercitarea propriei lor libertati personale sa nimiceasca pacea bisericii (Rom. 14:13) sau sa mane pe un frate mai slab, la ceea ce pentru el ar fi nelegiuire (vers. 14) sau sa-l jefuiasca de bucuria lui in Duhul, mahnindu-i constiinta (vers. 15).