13:1 Oricine sa fie supus stapanirilor celor mai inalte; caci nu este stapanire care sa nu vina de la Dumnezeu. Si stapanirile care sunt, au fost randuite de Dumnezeu.
Oricine. [Orice suflet, KJV.] Adica fiecare persoana (vezi Rom. 2:9; cf. cele de la Psa. 16:10).
Sa fie supus. Gr. hupotasso, ,,a se supune”, ,,a fi in supunere”, ,,a asculta”. Stapanirilor celor mai inalte. [Stapanirilor superioare, KJV.] Literal, ,,autoritatilor care se considera mai presus”, insemnand ,,cei care sunt pusi in autoritate peste altii”. Vezi 1Pet. 2:13; cf. Luc. 12:11; Titus 3:1. Prin toata sectiunea aceasta, cuvantul tradus ,,putere” inseamna ,,autoritate”, adica putere de a domni sau a guverna. El trebuie sa fi distins de dunamis, tradus si el adesea ,,putere” (vezi Rom. 1:16, 20; 1Cor. 1:18), care inseamna ,,tarie”, ,,forta”, ,,putere [sau ,,abilitate”] de a savarsi”.
Nu este stapanire care sa nu vina de la Dumnezeu. Adica nu exista autoritate omeneasca decat prin permisiunea si sub controlul Lui. VT adesea afirma ca Dumnezeu ridica una si doboara alta (vezi Dan. 4:17; cf. cap. 2:21; 4:25, 34, 35).
Stapanirile care sunt. Sau autoritatile ,,existente”.
Sunt randuite de Dumnezeu. Cuvintele grecesti din vers. 1 si 2, care sunt traduse ,,supus”, ,,randuite”, ,,se impotriveste” (prima aparitie) si ,,randuielii” sunt toate construite pe aceeasi radacina tasso, ,,a ordona”, ,,a aranja”, ,,a pune”. Aceasta da o forta antitetica pasajului care nu poate fi deplin prezentata in traducere.
Pavel nu lasa in versetele acestea a se intelege ca Dumnezeu totdeauna aproba puterea carmuirilor civile. Si nici nu vrea Pavel sa spuna ca e datoria crestinului de a li se supune totdeauna. Cerintele carmuirii s-ar putea uneori sa fie contrarii legii lui Dumnezeu si in asemenea imprejurari, crestinul trebuie sa asculte ,,mai mult de Dumnezeu decat de oameni” (Fapte 4:19; 5:29). Subiectul lui Pavel e ca puterea domnitoare a carmuirilor omenesti e incredintata oamenilor de catre Dumnezeu, potrivit cu propriile Lui scopuri pentru binele omului. Dainuirea lor in putere sau caderea lor din autoritate sunt in mainile Sale. De aceea, crestinul va sustine autoritatea statului existent. El nu se va incumeta sa ia in propriile sale maini rezistarea la ,,puterile care sunt” sau sa le demita.
Invatatura de felul acesta era deosebit de necesara pe vremea lui Pavel, deoarece pe vremea aceea, iudeii erau intr-o stare turbulenta si deja starnisera rebeliuni in diferite parti ale Imperiului Roman. Daca crestinii ar fi dat pe fata un spirit la fel de nesupus ar fi insemnat sa aiba parte de aceeasi neplacere care incepea sa cada asupra iudeilor si ar fi avut ca rezultat pierderea protectiei statului roman, care adesea fusese o binecuvantare pentru crestini, asa cum Pavel putea marturisi din propria sa experienta (vezi Fapte 22:24-30). Mai mult, ar fi adus ocara asupra bisericii crestine si asupra soliei ei de pace si iubire frateasca. De aceea Pavel in alta parte indeamna pe credincios sa se roage pentru cei din locuri de autoritate (1Tim. 2.1,2) si sa asculte de ei (Titus 3:1). La fel, Petru indeamna pe crestini sa fie ,,supusi oricarei stapaniri omenesti, pentru Domnul” (1Pet. 2.13-17).