12:3 Prin harul, care mi-a fost dat, eu spun fiecaruia dintre voi, sa nu aiba despre sine o parere mai inalta decat se cuvine; ci sa aiba simtiri cumpatate despre sine, potrivit cu masura de credinta, pe care a impartit-o Dumnezeu fiecaruia.
Prim harul. Pavel vorbeste in virtutea autoritatii conferite lui ca apostol sa vesteasca voia lui Dumnezeu (vezi Rom. 1,5; 15,15.16; 1 Cor. 3,10.15; 15,10; Gal. 2,9; Ef. 3,2.7.8).
Eu spun. Pavel trece acum sa demonstreze rezultatele practice ale unei minti reinnoite si luminate. El vorbeste mai intai despre umilinta si despre cumpatarea care stau bine unui credincios consacrat si despre buna folosire a darurilor spirituale pentru cladirea unita a bisericii.
Fiecaruia. Cu aceste cuvinte emfatice, Pavel cuprinde in mod expres pe fiecare membru individual al bisericii din Roma, indiferent cat de inalta i-ar fi slujba sau cat de mare influenta. Poate ca Pavel se temea ca crestinii din Roma sa nu cada in aceeasi stare de incumetare spirituala ca credinciosii din Corint, din care cetate el scria epistola aceasta (vezi 1 Cor. 1,5; 2 Cor. 10,13).
Sa nu aiba despre sine o parere. [,,Sa nu gandeasca”, KJV; ,,sa nu fie cu gand mai pe sus”, Nitz.]. In textul grecesc e aici un joc de cuvinte care nu poate fi usor reprodus prin traducere. Traducerea literala ar fi ,,sa nu fie cu ganduri inaltate mai pe sus de ce ar trebui sa gandeasca, ci sa fie cu gandire cumpatata”. Aceasta este o puternica avertizare impotriva supraestimarii de sine. Un om are nevoie sa-si dea seama atat de punctele slabe, cat si de punctele tari din caracterul sau, asa incat sa fie totdeauna atent de a nu se angaja in lucrari si de a nu-si asuma raspunderi pentru care Dumnezeu nu l-a randuit (vezi EGW 319).
Cumpatate. Gr. sophroneo, ,,a fi cu mintea sanatoasa”, ,,a fi in toate mintile”. Persoana mandra si increzuta nu are mintea cea buna. Umilinta este efectul imediat al predarii de sine lui Dumnezeu si consecventa innoire a mintii. Credinciosul consacrat recunoaste dependenta de harul lui Dumnezeu pentru fiecare dar spiritual de care s-ar bucura, si aceasta nu lasa loc pentru o necuvenita pretuire de sine. Crestinul se apreciaza pe sine cu discernamant luminat si cu judecata cumpatata.
Masura de credinta. Acesta este adevaratul etalon cu care un om sa se masoare pe sine. O persoana cu o minte nereinnoita, fireasca, se apreciaza pe sine dupa etaloane lumesti, dupa bogatie, pozitie sau invatatura. El se lupta mereu pentru a da impresia ca e de fapt mai mare decat e in realitate. Dar cand intervine credinta si mintea e reinnoita, credinciosul primeste o putere de discernamant cu privire la limitarile darurilor sale. Credinta il introduce la un nou etalon de masura, potrivit caruia el determina precis natura si extinderea capacitatilor sale, si astfel nu gandeste despre sine lucruri prea inalte. El isi da seama ca cu cat credinta lui e mai mare, cu atat mai mare va fi influenta si puterea sa spirituala. Dar aceasta nu va fi o ocazie de mandrie, deoarece cu cat va fi mai mare masura sa de credinta, cu atat mai mult isi va da el seama de deplina lui dependenta de Dumnezeu.