3:1 Ingerului Bisericii din Sardes, scrie-i: Iata ce zice Cel ce are cele sapte Duhuri ale lui Dumnezeu si cele sapte stele: Stiu faptele tale: ca iti merge numele ca traiesti, dar esti mort.
Ingerului. Vezi comentariul de la cap. 1,20.
Sardes. Prima cetate importanta de pe drumul principal din sudul Tiatirei. Ca si Tiatira, Sardesul se bucura de o pozitie geografica favorabila pentru comert. Strabo, geograf din antichitate, vorbeste despre Sardes ca fiind ,,o cetate mare” (Geography, xiii. 4. 5; Loeb ed., vol. 6, p. 171), desi in vremea lui Ioan ea nu rivaliza in importanta nici cu Efesul, nici cu Pergamul. Pentru mai multe informatii cu privire la Sardes, vezi capitolul Cele Sapte Biserici din Apocalipsa. Insemnatatea numelui este nesigura; totusi, unii sugereaza sensul de ,,cantec de bucurie”, ,,ceea ce ramane”, sau ,,ceva nou”.
Sapte Duhuri. Vezi comentariul de la cap. 1,4.
Sapte stele. Imaginea aceasta, ca si cele care introduc soliile la fiecare din celelalte biserici, este luata din descrierea lui Hristos Cel glorificat, din cap. 1 (vezi comentariul de la v. 16, 20).
Faptele tale. Vezi comentariul de la cap. 2,2.
Numele. Aici, cu sensul de ,,reputatie”. Ipocrizia a caracterizat biserica aceasta, care nu era ceea ce pretindea a fi. Teoretic, bisericile reformate descoperisera ceea ce inseamna a trai prin credinta in Isus Hristos, dar in cea mai mare parte, cu timpul ele au decazut la o stare asemanatoare, in anumite privinte, cu cea a organizatiei din care se retrasesera (compara cu 2 Timotei 3,5). Numele lor – protestant – implica opozitia fata de abuzurile, erorile si formalismul Bisericii Romano-Catolice, iar cuvantul Reforma sugereaza ca nici una din aceste greseli nu se gaseste in protestantism. Vezi capitolul Reforma si Mai Departe.
Esti mort. Aceste cuvinte triste sunt inceputul unei solii care consta in cea mai mare parte in mustrare. Pacatul ipocriziei a atras invinuirile cele mai aspre ale lui Isus impotriva conducatorilor din vremea Sa (vezi Matei 23,13–33). Acum, glorificat, Hristos mustra foarte direct biserica ipocrita din Sardes. In loc de a fi adusa ,,la viata” si a trai impreuna cu Hristos (vezi Efeseni 2,5; Coloseni 2,13; Galateni 2,20), asa cum pretindea ca este, aceasta biserica era de fapt ,,moarta” (compara cu 2 Timotei 3,5). Aplicata la perioada reprezentata de Sardes, aceasta solie trebuie privita in contextul bisericii care se indrepta spre sfarsitul Reformei, iar perioada poate fi datata intre 1517 si 1755; totusi, vezi Nota Suplimentara de la Apocalipsa 2.
La cateva decenii dupa inceputul Reformei, noile biserici experimentau o perioada de violente controverse doctrinare. In cele din urma diferentele de opinie au fost reglementate prin adoptarea unor crezuri precise, a caror tendinta a fost de a descuraja cercetarea mai departe a adevarului. Printr-un proces similar, Biserica Romano-Catolica, in primele secole ale istoriei ei, isi cristalizase mare parte a teologiei. Protejate de puterea si prestigiul statului, ascunse in marturisirile rigide ale crezurilor, bisericile nationale ale lumii protestante au ajuns in general sa se multumeasca cu o forma a temerii de Dumnezeu, lipsita insa de putere. Un alt factor important care a contribuit la apatia fata de lucrurile spirituale a fost aparitia rationalismului, in secolele al XVII-lea si al XVIII-lea. Sub presiunea descoperirilor stiintifice, multi teologi au ajuns sa creada ca legile naturale sunt suficiente pentru a explica lucrurile care se petrec in univers. Adesea ajungeau la concluzia ca relatia lui Dumnezeu cu lumea aceasta se limiteaza la functia Sa de cauza primara, si ca de la actul initial al creatiei, lumea a functionat, mai mult sau mai putin, independenta de El. Ganditorii care au descoperit caile cugetarii teologice independente mai aproape de ei, in formulele rigide ale protestantismului ortodox, au inclinat, in unele cazuri, catre un nou rationalism filozofic. Desi rationalismul a produs un idealism superior si o gandire laudabila in domenii ca stiinta politica si umanitarianismul, presupunerile sale, atunci cand erau aplicate la religie, au contribuit mult la incurajarea raului spiritual care a caracterizat mare parte din protestantismul secolelor care au urmat dupa Reforma.