3:15 Stiu faptele tale: ca nu esti nici rece, nici in clocot. O, daca ai fi rece sau in clocot!
Faptele. Vezi comentariul de la cap. 2,2.
Tale. Pentru accentuarea singularului vezi cap. 2:2.
Nici rece nici in clocot. S-a sugerat ca acest simbol trebuie sa fi avut un inteles deosebit pentru crestinii din Laodicea. Una din atractiile din imprejurimile cetatii era o cadere de apa in care se revarsa un rau care pornea din izvoarele fierbinti ce venea dinspre Hierapolis. Fierbinti atunci cand porneau din Hierapolis, apele acestea se raceau trecand prin Valea Lycus spre Laodicea, la o distanta de vreo 6 mile, si deveneau caldicele cand ajungeau in vecinatatea acestei cetati. Prin urmare, apa incropita era un fenomen obisnuit pentru laodiceenii si caracteriza foarte bine starea lor spirituala.
Starea spirituala de caldicel a bisericii Laodicea era mult mai periculoasa decat daca ea ar fi fost rece. Crestinismul caldicel pastreaza suficienta forma si chiar suficienta Evanghelie pentru a toci perceptia spirituala si pentru a-l face pe om delasator in ceea ce priveste efortul staruitor necesar pentru a atinge idealul inalt al unei vieti biruitoare in Hristos. Crestinul laodiceean tipic este multumit cu starea sa si este mandru de progresul nesemnificativ pe care il face. Este aproape imposibil sa il convingi de marea sa nevoie si de cat de departe este de tinta desavarsirii.
Intrucat soliile catre cele sapte biserici reflecta intreaga istorie a bisericii crestine (vezi comentariul de la cap. 1,11; 2,1), cea de-a saptea solie trebuie sa reprezinte experienta bisericii de la sfarsitul istoriei pamantului. Numele Laodicea implica ultimul pas in procesul crestinismului, acela de a desavarsiri un ,,popor judecat” (vezi comentariul de la cap. 3,14), neprihanit. Mai mult decat atat, implica faptul ca pregatirea acestui popor de crestini si procesul prin care ei sunt gasiti neprihaniti vor fi implinite la sfarsitul acestei perioade (vezi comentariul de la Daniel 8,13.14; Apocalipsa 3,8; 14,6.7). Prin urmare, se poate considera ca solia catre Laodicea se aplica, intr-un anumit sens, bisericii de la 1844 pana la sfarsitul timpului (vezi Nota Suplimentara de la sfarsitul capitolului), iar aceasta perioada de timp poate fi caracterizata prin denumirea Epoca Judecatii.
Solia laodiceana este aplicabila tuturor celor care sustin ca sunt crestini (vezi 6T 77). De mai bine de un secol adventistii de ziua a saptea recunosc faptul ca solia catre laodiceeni are o aplicatie speciala la ei insisi (vezi James White, RH Oct. 16, 1856; compara cu 1T 141–144). Recunoasterea acestei aplicatii reprezinta o mustrare constanta a multumirii de sine si o incurajare de a trai din toata inima in armonie cu modelul vietii desavarsite a lui Isus Hristos (vezi comentariul de la cap. 3,18).
Daca ai fi. O stare spirituala incropita are ca rezultat o vigilenta scazuta, un raspuns zabavnic si fapte nehotarate. Daca biserica laodiceeana ar fi rece, Duhul lui Dumnezeu ar putea sa o convinga mai bine de starea ei primejdioasa.
Declaratia urmatoare arunca lumina asupra motivului pentru care o stare ,,rece” este preferabila fata de una incropita. ,,Ar fi mult mai placut Domnului daca acei crestini caldicei nu ar fi luat niciodata asupra lor numele Sau. Ei sunt o continua povara pentru cei care ar dori sa fie urmasi credinciosi ai lui Isus. Ei sunt o piatra de poticnire pentru necredinciosi” (1T 188).