2:29 Cine are urechi, sa asculte ce zice Bisericilor Duhul.
Cine are urechi. Vezi comentariul de la v. 7. NOTA ADITIONALA LA CAPITOLUL 2
Aplicatia diferitelor solii adresate celor sapte biserici, pentru sapte perioade consecutive ale istoriei bisericii (vezi comentariul de la cap. 2,1) sugereaza cu siguranta utilitatea datelor de tranzitie pentru a inlesni corelarea diferitelor mesaje cu perioadele istorice respective. In incercarea de a stabili asemenea date, este totusi bine sa ne aducem aminte ca: (1) Profetia celor sapte biserici nu este o profetie cu privire la timp in sensul obisnuit, deoarece nu este insotita de nici un fel de date cronologice specifice. Ea se ocupa in primul rand de experientele succesive ale bisericii si difera considerabil de profetiile de felul celor care se ocupa de cele 1260 de zile, din Daniel 7,25, de cele 2300 de zile, din cap. 8,14 si de cele 70 de saptamani, din cap. 9,25. (2) Anii care demarcheaza marile epoci istorice nu pot fi stabiliti cu exactitate. Datele sunt in cel mai bun caz stalpi de hotar care stabilesc aproximativ hotarele temporale, nu demarcatori exacti. In realitate trecerea de la o perioada la alta este un proces gradat. Totusi este bine sa stabilim date aproximative care sa ne ajute sa legam soliile cu evenimentele corespunzatoare din istorie. Unii vor sugera date diferite de cele oferite mai jos si vor folosi alte expresii pentru a descrie diferitele perioade. Totusi, aceste variatii in date si nume nu afecteaza prea mult solia generala din epistolele catre cele sapte biserici.
1. 1. Efes. Exista un consens general ca perioada reprezentata de aceasta biserica acopera epoca apostolica, deci poate fi datata aproximativ intre anul 31 d.Hr., anul inaltarii la cer a Domnului nostru (vezi Vol. V, pp. 257–260), si 100 d.Hr.
2. 2. Smirna. Cu privire la anul 100 d.Hr., ca marcand inceputul acestei perioade, vezi mai sus,la cele mentionate cu privire la ,,Efes”. Soliile catre a doua si a treia biserica identifica tranzitia de la Smirna la Pergam ca pe una de la persecutie la popularitate. Domnia lui Constantin cel Mare, 306–337, primul asa zis imparat crestin al Romei, marcheaza o astfel de tranzitie. Inainte de vestitul sau edict de la Milan, crestinismul era o religie ilegala si a avut de suferit repetate perioade de persecutie severa din partea statului (vezi Vol. VI, pp. 47, 61; Vol. VII, pp. 18, 19). Edictul lui Constantin a oferit drepturi egale pentru toate religiile din tot cuprinsul imperiului si a redat crestinilor proprietatile confiscate. In acelasi an, Constantin a scutit clerul crestin de serviciul civil si miliar, si de impozitul pe proprietati. De obicei se considera ca data presupusei lui convertiri la crestinism este anul 323. Atat anul 313 cat si anul 323 pot fi considerati potriviti pentru a marca tranzitia de la perioada reprezentata de biserica Smirna la cea reprezentata de Pergam.
3. 3. Pergam. Cu privire la tranzitia catre perioada Pergam, vezi cele mentionate cu privire la ,,Smirna”. Raportul inspirat caracterizeaza perioada Pergam ca un timp de compromis, apostazie si popularitate, un timp in care Biserica Romei si-a consolidat puterea si autoritatea. In acord cu asta, sfarsitul perioadei Pergam trebuie sa gaseasca Roma imperiala data la o parte si papalitatea pe deplin formata si gata pentru cariera ei de conducator al crestinatatii apusene (vezi Nota Suplimentara de la Daniel 7).
Exista mai multe evenimente care pot servi ca demarcatori pentru incheierea acestei perioade. Detronarea, in 476, a ultimului imparat roman este una din datele posibile. Convertirea, in 496, a regelui franc Clovis, primul conducator germanic care imbratiseaza crestinismul roman si se aliaza cu interesele bisericii prin cucerirea altor popoare germanice, este alta data posibila. In 538 a fost pus in vigoare decretul prin care Iustinian ii acorda papei putere deplina in Apus.
Istoricii in general considera ca pontificatul lui Grigore cel Mare (590–604) marcheaza tranzitia de la perioada veche la cea medievala, iar domnia sa ca papa poate fi considerata o data de demarcatie. Grigore este considerat primul prelat medieval. El si-a luat cu hotarare rolul de imparat in Apus, iar administratia sa a pus temelia pretentiilor de mai tarziu ale absolutismului papal.
Anul 756 marcheaza inceputul conducerii teritoriale papale si ascensiunea regatului Frantei in rolul de asa-numit ,,cel mai mare fiu al papalitatii” (vezi Vol. IV, p. 837). In acel an Pepin al Frantei i-a invins pe lombarzii din nordul Italiei, care amenintau papalitatea, si a cedat teritoriul lor papei. Aceasta donatie, cunoscuta sub numele de Donatia lui Pepin, marcheaza inceputul Satelor Papale pe care papa le-a guvernat ca monarh absolut timp de mai bine de 1000 de ani.
Totusi, importanta anului 538 ca punct de plecare al celor 1260 de ani (vezi comentariul de la Daniel 7,25) sugereaza ca acesta este cea mai potrivita data pentru sfarsitul perioadei Pergam. Vezi pp. 18–22.
1. 4. Tiatira. Cu privire la anul 538, ca inceput al perioada Tiatira, vezi mai sus, la ,,Pergam”.Perioada Tiatira este caracterizata ca o epoca a suprematiei papale. Importanta celor 1260 de ani in profetia biblica (vezi comentariul de la Daniel 7,25; Apocalipsa 12,6) sugereaza ca anul 1798 ar putea pe buna dreptate sa fie ales ca sfarsit al perioadei Tiatira. Tinand cont de importanta Reformei in zdrobirea suprematiei papale, anul 1517 de asemenea ar putea fi considerat sfarsitul acestei perioade (vezi Vol. IV, p. 837; Vol. VII, p. 50). Altii sustin ca pierderea Satelor Papale in 1870 si consecintele regimului autoimpus al papei, de ,,prizonier al Vaticanului” ar fi, de asemenea, motive suficiente pentru a considera ca acest an potrivit pentru incheierea perioadei Tiatira. Totusi, se pare ca anul 1870 este prea tarziu ca sa se impace cu cei 1260 de ani ai profetiei sau cu celelalte perioade ale istoriei bisericesti, asa cum sunt trasate in Apocalipsa 2 si 3.
2. 5. Sardes. Aceasta este biserica din timpul Reformei si ca atare se poate considera ca incepe in 1517, sau poate in 1798 (vezi mai sus, la cel mentionate cu privire la ,,Tiatira”). Cei care propun anul 1798 ca sfarsit al perioadei Tiatira si ca inceput al perioadei Sardes, sugereaza ca anul 1833 este potrivit pentru sfarsitul celei din urma. Din motivele prezentate mai jos, la ,,Filadelfia”, altii considera ca anul 1755 este mai adecvat.
3. 6. Filadelfia. Raportul inspirat o prezinta ca biserica marii treziri a celei de-a doua veniri. Au fost propuse diferite date pentru inceputul acestei perioade. Unii propun anul 1833 din cauza marelui semn cosmic natural prezis de Domnul Isus (vezi comentariul de la Matei 24,33) si care, din punct de vedere al timpului, a fost strans legat de inceputul proclamarii soliei adventiste de catre William Miller. Altii sugereaza anul 1798, inceputul ,,timpului sfarsitului” din Daniel 11,35 (vezi comentariul de acolo), care de asemenea ar fi acceptabil. Altii favorizeaza anul 1755, care este acceptat in general ca anul primului semn specific al sfarsitului, prezis in Apocalipsa 6,12 (vezi comentariul de acolo), considerand ca aceasta alegere se potriveste cu caracterul bisericii Filadelfia, ca biserica a redesteptarii adventiste. Comentatorii adventisti de ziua a saptea sunt in general de general ca anul 1844 ar trebui sa fie considerat sfarsitul perioadei Filadelfia si inceputul perioadei Laodicea (vezi comentariul de la Daniel 8,14).
4. 7. Laodicea. Cu privire la anul 1844 ca inceput al acestei perioade, vezi cele mentionate mai sus, la ,,Filadelfia”. Fiind ultima din cele sapte perioade, Laodicea continua pana la sfarsitul timpului.
COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE 1 AA 586; 5T 435; 6T 413, 418; 8T 23 1, 2 5T 435 1–56T 422; 8T 98 2, 3 AA 578; 5T 538; WM 155 4 MM 37; 2T 293; 8T 26; WM 79 4, 5 AA 587; DA 280; LS 320; PP 165; TM 168, 275, 352, 461; 6T 368, 421; 8T 299 5 TM 450; 2T 296; 4T 286, 403; 5T 191, 612; 6T 426; 8T 80, 248 7 AA 589; Ed 302; EW 21, 77; LS 91; MH 449; PP 62; 6T 76; 8T 289 9 Ev 603; TM 16; 6T 475 10 AA 588; Ev 353; EW 288; GC 41; PK 84; 4T 300; 5T 71 17 GC 646; MH 516; ML 516; MYP 95; PP 297 26, 28 MH 516