1:11 care zicea: Eu sunt Alfa si Omega, Cel dintai si Cel de pe urma. Ce vezi, scrie intr-o carte, si trimite-o celor sapte Biserici: la Efes, Smirna, Pergam, Tiatira, Sardes, Filadelfia si Laodicea.
Eu sunt Alfa. Vezi comentariul de la v. 8. Tinand cont de v. 17, 18, este clar ca in cazul de fata aceste titluri se aplica la Hristos. Totusi, dovezile textuale atesta omiterea cuvintelor ,,Eu sunt Alfa si Omega, Cel dintai si Cel de pe urma”.
In v. 4–10 Ioan se adreseaza celor sapte biserici cu propriile sale declaratii introductive cu privire la imprejurarile in care a primit Apocalipsa. Incepand cu v. 11, el Ii atribuie chiar lui Dumnezeu calitatea de autor al Apocalipsei. Este drept sa procedeze astfel, deoarece aceasta carte este ,,descoperirea lui Isus Hristos” (v. 1). Descoperirea propriu-zisa incepe cu v. 11.
Ce vezi. In Apocalipsa predomina comunicarea si perceptia vizuala (vezi comentariul de la v. 2). Ioan a avut viziuni, a vazut scene panoramice in simboluri, pe care le zugraveste cu acuratetea de care poate da dovada limbajul uman marginit. Multe din aceste simboluri reprezinta adevaruri infinite care trec dincolo de cuvintele si de experienta oamenilor. Uneori apostolului ii lipsesc cuvintele pentru a descrie pe deplin ceea ce vede, ca de pilda atunci cand priveste tronul lui Dumnezeu (vezi cap. 4,3.6). Totusi, in Apocalipsa grandoarea planurilor divine, intensitatea marii controverse dintre Hristos si Satana si slava biruintei finale sunt zugravite mai viu si mai maret decat in oricare alta parte in Scriptura.
Carte. Gr. biblion, ,,un sul”, cel mai obisnuit fel de scriere din vremea lui Ioan. Vezi Vol. V, p. 113.
Cele sapte Biserici. Ordinea in care sunt enumerate bisericile aici si in cap. 2 si 3 reprezinta succesiunea geografica pe care ar fi trebuit sa o urmeze un sol care ar duce o scrisoare din Patmos catre aceste sapte cetati din provincia Asia. In ce priveste amanunte despre asezarea geografica a acestor sapte biserici, vezi capitolul Cele Sapte Biserici din Apocalipsa si harta din fata p. 33 din Vol.
VI. Pentru informatii in plus cu privire la fiecare din bisericile amintite, vezi soliile date fiecarei biserici in parte. in cap. 2 si 3.
Cele sapte biserici sunt primele dintr-o serie de cate sapte din Apocalipsa. Astfel, sunt sapte duhuri (v. 4), sapte sfesnice (v. 12), sapte stele (v. 16), sapte lampi de foc (cap. 4,5), o carte cu sapte peceti (cap. 5,1), cele sapte coarne si cei sapte ochi ai Mielului (cap. 5,6), sapte ingeri cu sapte trambite (cap. 8,2), sapte tunete (cap. 10,4), un balaur cu sapte capete si sapte coroane (cap. 12,3), o fiara cu sapte capete (cap. 13,1), sapte ingeri avand sapte potire ce contin ultimele sapte plagi (cap. 15,1.7) si fiara cu cele sapte capete, despre care se spune si ca sunt sapte munti si sapte imparati (cap. 17,3.9.10). Repetarea numarului sapte cu referire la atat de multe simboluri diferite inseamna faptul ca si aceasta cifra trebuie inteleasa intr-un sens simbolic. In toata Scriptura numarul sapte, atunci cand e folosit simbolic, are in general sensul de plinatate, desavarsire.
Prin urmare, atunci cand e aplicat la cele sapte biserici, ne putem astepta ca numarul acesta sa aiba un anumit scop. Ca erau mai mult de sapte biserici in provincia Asia este clar din faptul ca in Noul Testament sunt mentionate si alte doua biserici din regiunea aceea, cele din Colose si Hierapolis (vezi Coloseni 1,2; 4,13). Prin urmare, este rezonabil sa tragem concluzia ca Dumnezeu a ales cele sapte biserici deoarece ele erau tipice in ce priveste starea bisericii ca un tot – atat in vremurile apostolice cat si de-a lungul erei crestine (vezi p. 725; compara cu AA 583. 585).
Soliile catre cele sapte biserici au avut aplicatie pentru starea bisericii din zilele lui Ioan. Daca nu ar fi fost asa, aceste mesaje ar fi fost invaluite in mister si i-ar fi descurajat pe crestinii din Asia care aveau sa le citeasca (vezi comentariul de la Apocalipsa 1,3). Ioan s-ar fi dovedit a fi un profet mincinos daca soliile pe care le adresa bisericilor sale nu ar fi descoperit adevarata lor stare si nu ar fi corespuns nevoilor lor spirituale. Aceste mesaje au fost trimise intr-o vreme cand crestinii din Asia treceau prin mari necazuri (vezi Introducerea, cadrul istoric), iar ferma mustrare, mangaierea care le oferea siguranta si glorioasa fagaduinta trebuie sa fi fost intentionate sa faca fata nevoilor lor (vezi AA 578–588). Acceptand si luand aminte la aceste solii, bisericile crestine din Asia avea sa fie primeasca pregatirea spirituala necesara pentru a intelege drama marii lupte zugravita in restul Apocalipsei si pentru a avea incredere neclatinata in biruinta finala a lui Hristos si a bisericii Sale.
Desi mesajele catre cele sapte biserici trebuie sa se fi aplicat in primul rand la bisericile din Asia, din vremea lui Ioan, ele mai descopereau si viitorul bisericii (vezi p. 725). O cercetare a istoriei da la iveala faptul ca aceste solii sunt, intr-un anumit fel, aplicabile si la cele sapte perioade ale istoriei bisericii.
Intrucat numarul sapte implica desavarsire, dupa cum s-a observat mai sus, pare rezonabil, de asemenea, sa consideram ca intr-un anumit sens aceste solii descriu intreaga biserica de-a lungul intregii ei istorii, deoarece fara indoiala ca fiecare biserica individuala de-a lungul erei crestine putea descoperi caracteristicile si nevoile ei in una sau mai multe din aceste mesaje. De aceea, se poate spune ca, pe langa aplicatia locala din timpul lui Ioan si pe langa aplicatia istorica a perioadelor succesive, aceste solii mai au si aplicatie universala. Un scriitor crestin din jurul anului 250 d.Hr. spunea ca ,,Ioan scrie celor sapte biserici si cu toate acestea el vorbeste pentru toti” (textul latinesc in S. P. Tregelles, ed., Canonul Muratorian, p. 19). Desi, de exemplu, solia catre Laodicea este deosebit de potrivita pentru biserica de azi, soliile catre celelalte biserici cuprind si ele indemnuri care ii pot fi folositoare (vezi 5T 368, 481, 538, 612; 8T 98, 99).