English Home Romanian Home
Electronic Bible Online Pages Multi Language Phone Application One Language d/">Download Ipod / MP4 Player Package Electronic Online Mobile Pages
Electronic Books Online Pages Build Ebook Phone Application Download Ebook Phone Application Download Desktop Application Download Ipod / MP4 Player Package Electronic Online Mobile Pages
Create Bible Application Create E-Books Application
Credits News
About our project   |    Mobile Pages   |   
Electronic Books / Adventist / Romanian_non-diacritics / Comentarii Biblice / Web / Apocalipsa

Adventist

Romanian_non-diacritics

Printable ModePrintable Mode

Apocalipsa, 1


1:1 Descoperirea lui Isus Hristos, pe care l-a dat-o Dumnezeu, ca sa arate robilor Sai lucrurile care au sa se intample in curand. Si le-a facut-o cunoscut, trimitand prin ingerul Sau la robul Sau Ioan,

Descoperirea. Gr. apokalupsis, ,,o dezvaluire” (vezi Introducerea, titlul). Cuvintele ,,descoperirea lui Isus Hristos” pot fi considerate drept titlul cartii dat de catre Ioan. Titlul acesta tagaduieste categoric acuzatia ca Apocalipsa este o carte sigilata si ca, prin urmare, nu poate fi inteleasa. Ea cuprinde o solie pe care Dumnezeu intentioneaza ca ,,servii” Sai de pe pamant sa o ,,asculte” si sa o ,,pazeasca” (v. 3). Ei nu ar putea face lucrul acesta daca nu ar intelege mai intai mesajul cartii.

Lui Isus Hristos. In greceste, ca si in engleza si romana, prin expresia aceasta se poate intelege ca Apocalipsa este fie o descoperire din partea lui Isus, fie o descoperire despre El. Contextul pare sa dea de inteles ca prima din cele doua interpretari este mai potrivita aici, deoarece cartea este descoperirea ,,pe care I-a dat-o Dumnezeu, ca sa arate robilor Sai”. In acelasi timp, nu trebuie trecut cu vederea adevarul celui de-al doilea sens, deoarece Apocalipsa este, in mod evident, o carte care Il descopera pe Isus in lucrarea Sa de dupa inaltarea la cer. In sensul acesta Apocalipsa este, in realitate, o completare a Evangheliilor. Ele raporteaza lucrarea lui Isus pe pamant, Apocalipsa descopera lucrarea Sa de dupa acel moment. Vezi comentariul de la cap. 19,10. Cu privire la numele Isus si Hristos, vezi comentariul de la Matei 1,1.

I-a dat-o. De la aparitia pacatului orice comunicare intre cer si pamant s-a realizat prin Hristos (vezi PP 366). Robi. Gr. douloi, ,,sclavi” (vezi comentariul de la Romani 1,1). Acesta este cuvantul cu care se descriau de obicei primii crestini.

Au sa se intample in curand. Gandul ca diferitele evenimente prezise in cartea Apocalipsei aveau sa se petreaca in viitorul nu prea indepartat este exprimat, in mod specific, de sapte ori – ,,lucrurile care au sa se intample in curand (sau ,sa fie facute’)” (cap. 1,1; 22,6), ,,vremea este aproape” (cap. 1,3) si ,,Iata (sau ,sigur’), vin curand.” (cap. 3,11; 22,7.12.20). Referiri indirecte la aceeasi idee apar in cap. 6,11; 12,12; 17,10. Raspunsul personal al lui Ioan la aceste declaratii cu privire la apropiata implinire a planului divin a fost: ,,Amin! Vino, Doamne Isuse” (cap. 22,20). In felul acesta, conceptia iminentei reveniri lui Isus este atat explicita cat si implicita in toata cartea.

A doua venire a lui Hristos este evenimentul culminant al indelungatei lupte dintre bine si rau, lupta care a inceput atunci cand Lucifer a adus acuzatii impotriva caracterului si a conducerii lui Dumnezeu. Declaratiile care sunt facute in Apocalipsa si in alte locuri, cu privire la iminenta revenirii lui Hristos, trebuie intelese pe fondul acestei mari lupte. Dumnezeu ar fi putut pe buna dreptate sa-l lichideze pe Lucifer atunci cand, in nepocainta si incapatanarea sa, acesta a starnit rebeliune. Dar intelepciunea divina a amanat exterminarea raului pana cand natura si rezultatele pacatului vor fi devenit pe deplin vizibile pentru locuitorii universului (vezi PP 41–43). In oricare din momentele cruciale din istoria acestei lumi, dreptatea divina ar fi putut proclama: ,,S-a sfarsit!” si Hristos ar fi putut veni sa-Si inaugureze domnia. El ar fi putut de multa vreme sa aduca la maturitate planurile Sale pentru mantuirea acestei lumi. Dupa cum i-a oferit lui Israel prilejul de a pregati calea pentru vesnica Sa imparatie pe pamant, cand s-au asezat in Tara Fagaduintei si mai apoi, cand s-a intors din exilul babilonean, tot asa a dat Dumnezeu si Bisericii din vremea apostolica privilegiul de a indeplini sarcina Evangheliei. O alta ocazie de felul acesta a venit o data cu marea redesteptare a celei de a doua veniri, din secolul al XIX-lea. Dar de fiecare data poporul ales de Dumnezeu nu s-a folosit de avantajul prilejului care i-a fost oferit cu indurare.

Incurajata de sfatul inspirat, miscarea adventista de dupa 1844 a asteptat ca Hristos sa vina foarte curand. Cand, catre sfarsitul secolului, Isus nu S-a aratat, credinciosilor adventisti li s-a amintit deseori ca Domnul ar fi putut sa vina ,,inainte de aceasta” (vezi 6T 450; 8T 115, 116; 9T 29; DA 633, 634; GC 458). Cand i s-a cerut socoteala de ce Domnul nu venise inca, in ciuda celor ce pareau sa indice marturiile ei, Ellen G. White a raspuns: ,,Cum stau lucrurile cu marturiile lui Hristos si ale ucenicilor Sai? Au fost ei inselati? ... Ingerii lui Dumnezeu, in soliile lor catre oameni, prezinta timpul ca foarte scurt. … Trebuie sa se tina cont de faptul ca fagaduintele si amenintarile lui Dumnezeu sunt, si unele si altele, conditionate” (EGW in lucrarea lui F. M. Willcon, The Testimony of Jesus p. 99).

Asadar, desi este clar faptul ca a doua venire a Domnul Hristos nu este conditionata de vreun lucru, repetatele declaratii ale Scripturii ca intoarcerea Sa este iminenta, sunt conditionate de raspunsul bisericii la obligatia de a duce la capat raspandirea Evangheliei in generatia sa. Cuvantul lui Dumnezeu, care cu multe veacuri mai inainte declara ca ziua lui Hristos ,,s-a apropiat” (Romani 13,12), nu a dat gres. Isus ar fi venit foarte curand daca biserica ar fi implinit lucrarea ce-i era randuita. Biserica nu avea dreptul sa-L astepte pe Domnul ei daca nu implinise conditiile. Vezi Ev 694–697.

Asadar, declaratiile pe care le face ingerul din Apocalipsa pentru a raspunde framantarii lui Ioan cu privire la iminenta revenirii lui Hristos, care va pune capat domniei pacatului, trebuie intelese ca o expresie a vointei si a planului divin. Dumnezeu nu a avut niciodata de gand sa intarzie realizarea planului de mantuire, ci din totdeauna Si-a exprimat dorinta ca revenirea lui Hristos sa nu fie mult amanata.

Aceste declaratii nu trebuie intelese in termenii prestiintei lui Dumnezeu, ca va avea loc o amanare atat de indelungata, si nici in lumina perspectivei istorice a ceea ce a avut loc in realitate in istoria lumii de atunci incoace. Ca sa fim mai exacti, trebuie ca mentionam ca Dumnezeu stia dinainte ca venirea lui Hristos va fi amanata cam doua mii de ani, dar cand a trimis bisericii solii prin apostoli, El a imbracat mesajele acestea in lumina vointei si a planului Sau cu privire la acel eveniment, pentru a-l face pe poporul sau constient de faptul ca, in providenta divina, nu era necesara nici o amanare. In consecinta, cele sapte declaratii facute in Apocalipsa cu privire la apropierea venirii lui Hristos trebuie intelese in lumina vointei si a planului lui Dumnezeu, ca fagaduinte prezentate conditionat, si nu ca exprimari bazate pe prestiinta divina. Fara indoiala ca acest lucru armonizeaza pasajele care indeamna la pregatire pentru apropiata venire a lui Hristos si profetiile care descopera la ce distanta in timp se afla adevarata zi a Domnului.

Le-a facut-o cunoscut. [,,I-a anuntat”, KJV]. Gr. semaino ,,a indica (sau ,alerta’) printr-un semn”, ,,vesti”, ,,a face cunoscut”, ,,a descoperi”, ,,a dezvalui”, ,,a talcui”.

Inger. Gr. aggelos, ,,sol”. Adesea ingerii sunt mesageri ai descoperirilor divine (vezi Daniel 8,16; 9,21; Luca 1,19.26; etc.). Ingerul de aici a fost identificat ca fiind Gabriel (vezi comentariul de la Luca 1,19).

Ioan. Adica Ioan apostolul (vezi Introducerea, Paternitatea; vezi comentariul de la Marcu 3,17). Apocalipsa este singura carte scrisa de Ioan, in care el se identifica prin nume (vezi Vol. V, p. 891; compara cu 2 Ioan 1; 3 Ioan 1).



1:2 care a marturisit despre Cuvantul lui Dumnezeu si despre marturia lui Isus Hristos, si a spus tot ce a vazut.

A marturisit. Gr. martureo ,,a da marturie”, ,,a marturisi”. Timpul trecut al verbului arata ca aici autorul vorbeste din punctul de vedere al cititorilor, pentru care actul sau de a scrie avea sa fie in trecut. In epistolele lui Pavel (vezi comentariul de la Galateni 6,11; Filpeni 2,25) se gasesc numeroase exemple de astfel de intrebuintari ale timpului trecut, asa cum se obisnuia in scrierile grecilor si ale romanilor din antichitate. Folosirea unei asemenea forme era considerata o manifestare a curtoaziei fata de cititor. Ioan declara ca este martor, marturisind despre toate cele pe care i le dezvaluise Dumnezeu.

Cuvantul. Gr. logos, ,,cuvant”, ,,solie”, ,,exprimare”, ,,oracol” (vezi comentariul de la Ioan 1,1).

Lui Dumnezeu. Adica de la Dumnezeu, sau rostit de Dumnezeu. Ioan face referire la ,,descoperirea lui Isus Hristos, pe care I-a dat-o Dumnezeu” (v. 1). ,,Cuvantul lui Dumnezeu”, ,,marturia lui Isus”, si ,,tot ce a vazut”, toate acestea se refera la acelasi lucru – ,,descoperirea” din v.

1.

Marturia lui Isus. Poate fi vorba de cartea Apocalipsei ca o solie fie de la Isus sau despre Isus (vezi comentariul de la v. 1). Contextul favorizeaza prima varianta. Bineinteles ca sunt adevarate ambele intelesuri.

Versetele 1 si 2 sunt o ilustratie tipica a paralelismului biblic, in care sunt paralele randul intai si al patrulea cu al doilea si al treilea:

“Descoperirea lui Isus Hristos”

“pe care I-a dat-o Dumnezeu”

“Cuvantul lui Dumnezeu”

“Marturia lui Isus Hristos”

A vazut. Aceste cuvinte, care denota comunicare si perceptie vizuala, apar de 73 de ori in Apocalipsa, iar cuvintele care denota comunicare si perceptie audio, de 38 de ori. Apocalipsa este un raport al lucrurilor pe care Ioan le-a vazut si auzit pe cand era in viziune.



1:3 Ferice de cine citeste, si de cei ce asculta cuvintele acestei prorocii, si pazesc lucrurile scrise in ea! Caci vremea este aproape!

Ferice. Gr. makarios, ,,fericit” (vezi comentariul de la Matei 5,3). Unii sugereaza ca aici poate fi o aluzie la Luca 11,28.

Cine citeste. Fara indoiala ca se face referire in primul rand la cel randuit de biserica primara sa citeasca in public sulurile sfinte. Ioan se asteapta ca epistola aceasta, pe care acum o adreseaza celor ,,sapte Biserici, care sunt in Asia” (v. 4), sa fie citita in public, in prezenta membrilor fiecarei congregatii (compara cu Coloseni 4,16; 1 Tesaloniceni 5,27). Aceasta practica crestina reflecta vechiul obicei iudaic de a citi ,,legea si profetii” in sinagoga, in fiecare Sabat (Faptele Apostolilor 13,15.27; 15,21; etc.; vezi Vol. V, pp. 57, 58). Porunca data de Ioan, ca Apocalipsa sa fie citita in bisericile Asiei, sugereaza ca mesajul aceste carti a inceput sa fie aplicabil pentru biserica chiar de pe vremea lui Ioan (vezi comentariul de la Apocalipsa 1,11).

Cei ce asculta. Adica membrii fiecarei biserici. Exista doar un singur cititor – in fiecare biserica –, in timp ce sunt multi care ,,asculta” ceea ce se citeste. Binecuvantarea care insoteste citirea Apocalipsei in cele ,,sapte Biserici” ale provinciei romane Asia apartine tuturor crestinilor care citesc cartea Apocalipsei din dorinta de a intelege mai bine adevarurile cuprinse aici.

Cuvintele. Pot fi citate dovezi textuale pentru forma de singular a substantivului, deci ,,cuvantul”. Este mai degraba o referire la solia cartii ca un tot, si mai putin la ,,cuvintele” prin care solia avea sa fie exprimata.

Acestei proorocii. Dovezile textuale favorizeaza (comp. p. 10) exprimarea ,,proorocia”. Unii sugereaza ca aici Ioan pretinde egalitate intre Apocalipsa si cartile profetice ale Vechiul Testament, care erau citite in sinagoga in fiecare sabat. Desi cuvantul ,,proorocie”, asa cum este folosit in Biblie, se refera la o solie de la Dumnezeu, oricare i-ar fi natura (vezi comentariul de la Romani 12,6), cartea Apocalipsei poate fi numita pe buna dreptate o ,,proorocie” si in sensul mai strict al cuvantului, acela al unei previziuni a evenimentelor viitoare.

Pazesc. In limba greaca forma verbului implica pazirea obisnuita, sau trairea indemnurilor acestei carti, ca o norma de vietuire. Vezi comentariul de la Matei 7,21–24.

Scrise. Literal, ,,au fost scrise”, in sensul de ,,sta scris”.

Vremea. Gr. kairos, ,,timp”, in sensul unui anumit moment din timp, o vreme favorabila, un timp fixat mai dinainte pentru un anumit eveniment (vezi comentariul de la Marcu 1,15). ,,Vremea” despre care se spune aici ca este ,,aproape” este timpul cand se vor implini ,,lucrurile scrise”, ,,lucrurile care au sa se intample in curand”, din Apocalipsa 1,1 (vezi comentariul de acolo). Tocmai iminenta acestor evenimente ofera motivatia pentru a tine cu strictete ,,cuvintele acestei proorocii”. Prin urmare, Apocalipsa este de o insemnatate deosebita pentru cei care cred ca ,,vremea” venirii lui Hristos ,,este aproape”. Compara cu Nota Suplimentara de la Romani 13.

Aproape. Deoarece traim ultimele momente ale timpului, profetiile Apocalipsei sunt de o deosebita importanta pentru noi. ,,In deosebi Daniel si Apocalipsa ar trebui sa aiba parte de atentia pe care nu au mai avut-o niciodata mai inainte in istoria lucrarii noastre” (TM 112). ,,Soliile solemne care au fost date in ordinea lor in Apocalipsa trebuie sa ocupe primul loc in mintea poporului lui Dumnezeu” (8T 302).

,,In descoperirea data lui Ioan, cartii lui Daniel i se rupe sigiliul” (TM 115). In timp ce cartea lui Daniel vorbeste doar in mare despre evenimentele zilelor de pe urma, cartea Apocalipsei ofera detalii vii cu privire la aceste evenimente, despre care aici se declara ca sunt ,,aproape”.



1:4 Ioan, catre cele sapte Biserici, care sunt in Asia: Har si pace voua din partea Celui ce este, Celui ce era si Celui ce vine, si din partea celor sapte duhuri, care stau inaintea scaunului Sau de domnie,

Ioan. Vezi comentariul de la v. 1. Faptul ca scriitorul nu simte nevoia de a se identifica din nou este o dovada ca el era bine cunoscut bisericii din ,,Asia”. Acest lucru da de asemenea marturie despre autenticitatea scrisorii, deoarece ar fi de asteptat ca, in afara de cel pe care credinciosii din ,,Asia” il recunosc drept ,,Ioan”, nici un alt scriitor sa nu mai pretinda autoritate si rang. Simplitatea cu care scriitorul face referire la sine se armonizeaza cu modul in care se mentine in umbra scriitorul Evangheliei lui Ioan (vezi Vol. V, p. 891).

Catre cele sapte Biserici. Din momentul acesta pana la sfarsitul cap. 3, Apocalipsa este schitata oarecum in forma unei scrisori antice, sau mai bine zis a unei serii de scrisori. Aceasta sectiune epistolara este o introducere la restul cartii, care este caracterizata printr-o succesiune de viziuni dramatice. In ce priveste folosirea numarului ,,sapte” in Apocalipsa si cele sapte biserici, vezi comentariul de la cap. 1,11.

Asia. Adica provincia romana a Asiei, o regiune de circa 300 de mile (480 km.) de la est la vest si 260 de mile (416 km.) de la nord la sud, in vestul teritoriului cunoscut astazi cu numele de Asia Mica, in actuala Turcie (vezi harta din fata p. 33, Vol. VI). In vremurile elenistice teritoriul aceasta a ajuns sa formeze importantul regat al Pergamului, un centru de baza al culturii grecesti. Cu privire la imprejurarile in care a devenit Pergamul provincia romana a Asiei, vezi Vol. V, p. 35. In vremurile Noului Testament Asia a ramas un centru important al culturii greco-romane. Pavel a petrecut acolo mai multe luni de zile (vezi Faptele Apostolilor 18,19–21; 19,1.10), iar succesul ostenelilor sale in acea regiune este atestat de trei din epistolele sale catre crestinii care locuiau acolo (Efeseni, Coloseni, Filimon). Prima sa epistola catre Timotei, care raspundea pe atunci de biserica din Efes, si probabil de bisericile din toata provincia, marturiseste despre existenta, in locurile acelea, a unei comunitati bine stabilite. Pavel era apostol al neamurilor si e destul de probabil ca membrii acestor biserici din provincia romana Asia sa fi provenit in cea mai mare parte dintre neamuri.

Dupa mutarea bisericii crestine mama din Ierusalim, cu putin timp inainte de anul 70 d.Hr., se pare ca Asia a devenit un centru crestin important. Acest lucru s-a datorat fara indoiala prezentei si conducerii apostolului Ioan. Conform traditiei, el a locuit in Efes si a calatorit prin tinutul invecinat, ,,aici pentru a randui episcopi, colo pentru a pune in randuiala biserici intregi, dincolo pentru a-i hirotoni pe cei care erau desemnati de Duhul” (Clement of Alexandria Who Is the Rich Man That Shall Be Saved? xlii; ANF, vol. 2, p. 603). O astfel de legatura intima intre apostol si bisericile din Asia pare sa fie reflectata aici.

Har … pace. Vezi comentariul de la Romani 1,7; 2 Corinteni 1,2. S-a sugerat ca aceasta salutare a aparut prin combinarea salutului grecesc obisnuit, chairein, ,,salutare!” (ca in Iacob 1,1), cu salutul ebraic shalom, al carui echivalent grecesc este eirene, ,,pace.” Chairein este probabil inrudit cu termenul mai religios, folosit aici, charis, ,,har”. Cele doua cuvinte, ,,har” si ,,pace”, apar de obicei in formulele de salut din primele epistole crestine si, dupa cat se pare, constituiau impreuna o forma specifica de salut in biserica apostolica (vezi Romani 1,7; 1 Corinteni 1,3; 2 Corinteni 1,2; Galateni 1,3; Efeseni 1,2; Filipeni 1,2; Coloseni 1,2; 1 Tesaloniceni 1,1; 2 Tesaloniceni 1,2; 1 Timotei 1,2; 2 Timotei 1,2; Tit 1,4; Filimon 3; 1 Petru 1,2; 2 Petru 1,2; 2 Ioan 3).

Celui ce este. Gr. ho on, ,,(Celui) existent”, o expresie in aparenta luata din LXX, de la Exodul 3,14, unde este folosita pentru a traduce numele divin EU SUNT. Ca si cuvantul ebraic, expresia aceasta implica existenta vesnica, dincolo de timp, prin Sine Insusi a lui Dumnezeu. Versiunea greaca spune literal: ,,de la El care este”, o prepozitie care nu e mai gramaticala nici in limba greaca. Totusi, aceste cuvinte nu sunt o dovada ca Ioan nu cunostea gramatica; refuzul sau de a conjuga verbul acesta, care reprezinta Divinitatea, este un mod subtil de a sublinia caracterul de neschimbat al lui Dumnezeu. Din contextul v. 4 si 5 reiese clar ca prin aceste cuvinte se face referire la Tatal.

Celui ce era. Dumnezeu a existat din vesnicie (Psalmi 90,2).

Celui ce vine. Sau ,,(Cel) viitor”, Seria - ,,Celui ce este”, ,,Celui ce era”, Celui ce vine” – arata ca verbul din ultima propozitie inlocuieste timpul viitor al verbului ,,a fi”, deci aceasta din urma propozitie este echivalenta cu exprimarea ,,Care va fi”. S-a propus ideea ca propozitia s-ar referi si la a doua venire a lui Hristos. Interpretarea aceasta, desi posibila din punct de vedere verbal, nu este potrivita cu contextul, care arata ca scriitorul nu se gandea la asta.

Aceasta referire la Tatal scoate in evidenta vesnicia Sa si afirma ca Acelasi care exista acum continuu, a existat din totdeauna si va exista pururi. Existenta lui Dumnezeu trece dincolo de timp, dar o vesnicie dincolo de timp nu poate fi exprimata in cuvinte omenesti decat prin termeni marginiti, trecatori, ca cei folositi de Ioan aici.

Sapte duhuri. Cu privire la semnificatia numarului ,,sapte” in Apocalipsa, vezi comentariul de la v. 11. In alta parte a cartii, aceste Sapte Duhuri sunt zugravite ca sapte lampi de foc (cap. 4,5) si ca cei sapte ochi ai Mielului (cap. 5,6). Asocierea facuta aici intre cele ,,sapte Duhuri” si persoana Tatalui si a lui Hristos, ca surse egale de har si pace pentru crestin, da de inteles ca ele reprezinta Duhul Sfant. Numarul ,,sapte” este probabil un simbol al desavarsirii Sale si poate de asemenea sa implice ideea varietatii darurilor prin care lucreaza prin om (vezi 1 Corinteni 12,4–11; compara cu Apocalipsa 3,1).

Inaintea scaunului Sau de domnie. Adica inaintea tronului ,,Celui ce este, Celui ce era si Celui ce vine”. Probabil ca pozitia aceasta implica ideea de a fi gata pentru slujire. Vezi comentariul de la cap. 4,2–5.



1:5 si din partea lui Isus Hristos, martorul credincios, cel intai nascut din morti, Domnul imparatilor pamantului! A Lui, care ne iubeste, care ne-a spalat de pacatele noastre cu sangele Sau,

Isus Hristos. Vezi comentariul de la v. 1. Celelalte persoane ale Dumnezeirii au fost deja mentionate in v. 4.

Martorul credincios. In greaca titlul acesta are rolul de apozitie pentru numele ,,Isus Hristos”, care este in cazul ablativ (dupa unii, un genitiv de origine), iar expresia ,,martorul credincios” ar trebui sa fie la acelasi caz. Totusi, ca si titlul divin dat Tatalui (vezi v. 4), expresia sta aici, neschimbata, la cazul nominativ. Unii sugereaza ca prin aceste cuvinte Ioan face referire la divinitatea lui Hristos si la egalitatea Sa cu Tatal (vezi Nota Suplimentara de la Ioan 1). Hristos este ,,martorul credincios” prin faptul ca este reprezentantul desavarsit al caracterului, al gandului si al vointei lui Dumnezeu pentru omenire (vezi comentariul de la Ioan 1,1.14). Viata Lui pamanteasca lipsita de pacat si moartea Sa inlocuitoare marturisesc despre sfintenia si iubirea Tatalui (vezi Ioan 14,10; vezi comentariul de la cap. 3,16).

Cel intai nascut. Gr. prototokos, ,,intai nascut” (vezi comentariul de la Matei 1,25; Romani 8,29; vezi si comentariul de la Ioan 1,14). Cu toate ca Isus nu a fost primul om care a inviat din morti, din punctul de vedere al timpului El poate fi privit ca cel dintai, in sensul ca toti cei care au inviat inainte si dupa El au fost eliberati din legaturile mortii numai in virtutea biruintei Sale asupra mormantului. Puterea Lui de a-Si da viata si de a o lua iarasi (Ioan 10,18) Il deosebeste de toti ceilalti oameni care au iesit vreodata din mormant si arata faptul ca El este izvorul vietii (vezi Romani 14,9; 1 Corinteni 15,12–23; vezi comentariul de la Ioan 1,4.7–9). Titlul acesta, impreuna cu cel care urmeaza, reflecta ideea din Psalmi 89,27.

Domnul. Sau ,,conducatorul”. Aceasta lume este domeniul legitim al lui Hristos. Hristos a biruit pacatul si a recastigat mostenirea pierduta de Adam, si este deci carmuitorul de drept al omenirii (Coloseni 2,15; compara cu Coloseni 1,20; vezi Apocalipsa 11,15). In ziua de pe urma toti oamenii Il vor recunoaste astfel (vezi Apocalipsa 5,13). Dar fie ca este recunoscut, fie ca nu, Hristos a condus acest pamant pentru a-Si indeplini scopul Sau vesnic (vezi comentariul de la Daniel 4,17). Planul mantuirii, devenit un eveniment istoric prin viata, moartea si invierea Sa, s-a desfasurat pas cu pas catre marea zi a biruintei finale. Vezi Apocalipsa 19,15.16.

Care ne iubeste. [,,Care ne-a iubit”, KJV]. Dovezile textuale favorizeaza timpul prezent al verbului (,,care ne iubeste”, ca in versiunea Cornilescu). Intr-adevar, iubirea lui Dumnezeu descoperita prin Isus Hristos este acum un fapt istoric, dar El ,,ne iubeste” acum tot atat de mult ca si atunci cand ne-a oferit supremul dar al Fiului Sau.

Spalat. Dovezile textuale favorizeaza verbul ,,eliberat”. Fara indoiala ca aceasta diferenta se naste din asemanarea care exista intre cuvintele grecesti louo, ,,a spala”, si luo, ,,a libera”. A fi ,,eliberat” de pacate inseamna a fi eliberat de pedeapsa si puterea pacatului (vezi comentariul de la Ioan 3,16; Romani 6,16–18.21.22).

Cu sangele Sau. Sau ,,prin sangele Sau”, adica prin moartea lui Hristos pe cruce. Aceasta a fost o jertfa inlocuitoare (vezi comentariul de la Isaia 53,4–6; compara cu DA 25).



1:6 si a facut din noi o imparatie si preoti pentru Dumnezeu, Tatal Sau: a Lui sa fie slava si puterea in vecii vecilor! Amin.

Imparatie si preoti. Dovezile textuale atesta exprimarea ,,o imparatie, preoti”, probabil o aluzie la Exodul 19,6 (compara cu Apocalipsa 5,10). Hristos a facut din Biserica Sa ,,o imparatie”, iar din membrii ei ,,preoti”. Compara cu ,,preotia imparateasca” din 1 Petru 2,9. Cei care au primit mantuirea lui Hristos formeaza o imparatie al carei imparat este El. Aici este vorba despre imparatia harului divin din inima oamenilor (vezi comentariul de la Matei 4,17). Preot poate fi considerat cel care II aduce jertfe lui Dumnezeu (compara cu Evrei 5,1; 8,3), iar in acest sens fiecare crestin are privilegiul de a-I aduce ,,jertfe duhovnicesti” – rugaciune, mijlocire, multumire, slava – lui Dumnezeu (vezi 1 Petru 2,5.9). Pentru ca fiecare crestin este un preot, el se poate apropia de Dumnezeu, rugandu-se pentru sine, fara mijlocirea vreunei alte fiinte umane, si rugandu-se pentru altii. Hristos este mijlocitorul nostru (1 Timotei 2,5), marele nostru preot, si prin El avem privilegiul ,,de a ne apropia cu deplina incredere de scaunul harului, ca sa capatam indurare si sa gasim har, pentru ca sa fim ajutati la vreme de nevoie” (Evrei 4,15.16).

Dumnezeu, Tatal Sau. Adica Dumnezeu, chiar Tatal Sau.

A Lui sa fie slava. Literal, ,,Lui slava”, adica lui Hristos (vezi v. 5). Articulat cu articol hotarat, substantivul ,,slava” implica toata slava. In ce priveste cuvantul doxa, tradus ,,slava”, vezi comentariul de la Romani 3,23.

Puterea. [,,Stapanirea”, traducerea Nitulescu]. A pune ,,stapanirea” in seama lui Hristos inseamna a-L recunoaste drept conducator al universului. Dupa inviere El a primit ,,toata puterea … in cer si pe pamant” (vezi comentariul de la Matei 28,18). Hristos merita lauda nesfarsita a omenirii pentru biruinta Sa asupra pacatului si a mortii (vezi Coloseni 2,15). Satana a tagaduit dreptul lui Hristos la ,,slava si putere”, dar acestea Ii apartin cu totul. Cu aceasta doxologie, sau aducere de lauda, isi incheie Ioan salutarea din epistola sa (Apocalipsa 1,4–6).

In vecii vecilor. Gr. eis aionas ton aionon, literal, ,,in veacurile veacurilor”, deci ,,pururea”. In ce priveste cuvantul aion vezi comentariul de la Matei 13,39. Ioan nu prevede vreo limita temporala a dreptului lui Hristos de a primi ,,slava si puterea”.

Amin. Vezi comentariul de la Matei 5,18.

1:7 Iata ca El vine pe nori. Si orice ochi Il va vedea; si cei ce L-au strapuns. Si toate semintiile pamantului se vor boci din pricina Lui! Da, Amin.

Iata ca El vine. Salutarea fiind incheiata in v. 6, Ioan anunta tema Apocalipsei. A doua venire a lui Hristos este tinta spre care se indreapta toate celelalte elemente. Este semnificativ faptul ca el foloseste timpul prezent, ,,El vine”, subliniind astfel siguranta evenimentului, probabil si iminentei acestuia (vezi comentariul de la v. 1).

Pe nori. Vezi comentariul de la Faptele Apostolilor 1,9–11.

Strapuns. Gr. ekkenteo, acelasi cuvant este folosit de Ioan in Evanghelia sa (cap. 19,37) cand citeaza din Zaharia 12,10. Se pare ca cei care au tradus LXX au citit gresit cuvantul ebraic daqaru, ,,ei … au strapuns”, din Zaharia 12,10, confundandu-l cu raqadu, ,,ei au dansat de bucurie”, si l-au tradus asa in greceste. Numai in cea de-a patra Evanghelie este raportat incidentul strapungerii coastei lui Isus (Ioan 19,31–37). Aceasta similaritate intre cele doua carti este o dovada indirecta ca Apocalipsa are acelasi autor ca si Evanghelia lui Ioan. Desi a scris in greaca, se pare ca Ioan ignora LXX in ambele cazuri si traduce corect expresia ebraica. Din Apocalipsa 1,7 reiese clar faptul ca persoanele raspunzatoare pentru moartea lui Hristos vor invia din morti pentru a fi martori ai venirii Lui (vezi comentariul de la Daniel 12,2). In cursul judecarii Sale Isus i-a avertizat pe conducatorii iudei de acest eveniment inspaimantator (Matei 26,64).

Boci. Literal, ,,se vor taia”, cu referire la obiceiul antic de a-si face taieturi sau de a-si lovi propriul corp ca semn de amaraciune. Este evident ca in sens figurat, ca aici, cuvantul se refera la durere, si nu la actul fizic de a lovi corpul. Aici este vorba de remuscarea celui necredincios (vezi comentariul de la Ieremia 8,20).



1:8 Eu sunt Alfa si Omega, Inceputul si Sfarsitul, zice Domnul Dumnezeu, Cel ce este, Cel ce era si Cel ce vine, Cel Atotputernic.

Eu sunt. Gr. ego eimi (vezi comentariul de la Ioan 6,20).

Alfa si Omega. Acestea sunt prima si ultima litera din alfabetul grecesc, exprimarea fiind oarecum asemanatoare cu expresia ,,de la A la Z”. Este sugerata totalitatea, caracterul atotcuprinzator si intelesul este acelasi ca in cuvintele ,,Cel dintai si Cel de pe urma, Inceputul si Sfarsitul” (cap. 22,13). Aici Cel care vorbeste este Domnul, ,,Cel ce este, Cel ce era si Cel ce vine”, identificat in cap. 1,4 cu Dumnezeu Tatal (vezi comentariul de acolo). Totusi, in v. 11–18 expresia ,,Alfa si Omega” face in mod clar referire la Hristos, care declara ca este si ,,Inceputul si Sfarsitul”. In cap. 22,13 cuvintele ,,Alfa si Omega” se refera la Hristos, acest fapt fiind evident in v. 16. Tatal si Fiul impartasesc acest atribut al atemporalitatii (vezi Nota Suplimentara de la Ioan 1).

Inceputul si Sfarsitul. Dovezile textuale favorizeaza omiterea acestor cuvinte aici si in v. 11, dar raman pe deplin atestate in cap. 22,13.

Cel ce este. Vezi comentariul de la v. 4.

Cel Atotputernic. Gr. pantokrator, ,,carmuitor a toate”. Titlul acesta apare frecvent in Apocalipsa (cap. 4,8; 11,17; 15,3; 16,7.14; 19,6.15; 21,,22). In LXX, la Osea 12,5, pantokrator este traducerea ebraicul seba’oth, ,,osti”, de obicei folosit impreuna cu Yahweh ca un nume vechi testamentar al lui Dumnezeu (vezi Vol. I, p. 173). Titlul acesta accentueaza atotputernicia lui Dumnezeu. Compara cu 1 Samuel 1,11; Isaia 1,9; Ieremia 2,19; Amos 9,5).



1:9 Eu, Ioan, fratele vostru, care sunt partas cu voi la necaz, la Imparatie si la rabdarea in Isus Hristos, ma aflam in ostrovul care se cheama Patmos, din pricina Cuvantului lui Dumnezeu si din pricina marturiei lui Isus Hristos.

Eu, Ioan. Vezi Introducerea, paternitatea. Partas ... la necaz. Dupa cat se pare Ioan nu era singurul care suferea persecutia atunci. Imparatie. Adica imparatia harului divin (vezi comentariul de la Matei 4,17). ,,[...] in Imparatia lui Dumnezeu trebuie sa intram prin multe necazuri” (Faptele Apostolilor 14,22).

Rabdarea. Literal, ,,ramanerea sub”. Aici cuvantul sugereaza exercitarea stapanirii de sine pentru a indura o situatie grea cand, prin lepadarea de credinta, ar putea fi obtinuta eliberarea de sub persecutie. In Hristos crestinii au puterea de a ,,ramane” ,,in Isus”. Vezi comentariul de la

Romani 2,7; Apocalipsa 14,12. In Isus. Rabdarea rezulta dintr-o legatura vitala cu El. Ma aflam. Sau ,,am ajuns sa ma aflu”, implicand ideea ca Patmosul nu era resedinta sa permanenta, ci ca imprejurarile l-au adus pe Ioan acolo.

Patmos. O mica insula din Marea Egee, cam la 50 de mile (80 km.) la sud-vest de Efes. In partea ei cea mai intinsa, insula masoara circa 10 mile (16 km.) de la nord la sud si circa 6 mile (9,6 km.) de la est la vest. Insula Patmos este stancoasa si lipsita de vegetatie. Coasta foarte fragmentata contine numeroase golfulete. Scriind in anul 70 d.Hr., Pliniu (Natural History iv. 12, 23) mentioneaza ca insula era folosita drept colonie pentru executarea pedepselor, fapt care explica declaratia lui Ioan cu privire ,,necaz”. Apostolul a fost dus in Insula Patmos ca un detinut roman (vezi capitolul Ioan si Insula Patmos). Dupa aproximativ doua secole mai tarziu, Victorinus din Petau (mort c. 303 d.Hr.) declara despre Apocalipsa: ,,Cand a spus aceste lucruri, Ioan se afla pe insula Patmos, condamnat la munca in mine (latinescul metallum), de catre Caesar Domitian” (Commentary on the Apocalypse la cap. 10,11; ANF, vol. 7, p. 353). Cuvantul latin metallum se poate referi fie la o cariera, fie la o mina, dar intrucat Patmos are cariere, dar nu exista nici o dovada sa fi avut mine, probabil ca aici se intentioneaza primul sens. Afirmatia lui Pliniu, cum ca Patmos era o colonie pentru executarea pedepselor, vine de la o persoana informata, contemporana cu Ioan, in timp ce declaratia lui Victorinus, desi probabila, trebuie vazuta ca o traditie./IND

Din pricina Cuvantului. Textul grecesc nu sprijina parerea ca aceste cuvinte inseamna ca Ioan se afla pe Patmos pentru a primi si a raporta viziunile primite acolo (vezi comentariul de la v. 2). In acest verset expresia ,,Cuvantul lui Dumnezeu” si ,,marturia lui (cu privire la) Isus” se refera la marturia sa inspirata cu privire la Evanghelie, pe care o daduse mai mult de o jumatate de secol. Acesta a fost singurul scop care a motivat viata lui Ioan. In zilele aspre ale persecutiei din vremea lui Domitian, marturia sa neinfricata a cauzat exilarea in Insula Patmos (vezi Introducerea, cadrul istoric)



1:10 In ziua Domnului eram in Duhul. Si am auzit inapoia mea un glas puternic, ca sunetul unei trambite.

Ziua Domnului. Gr. kuriake hemera. Au fost facute diferite incercari pentru a explica aceasta expresie, care apare doar aici in Scriptura. Unii interpreti au echivalat-o cu expresia ,,ziua Domnului”, folosita de profetii Vechiului Testament (vezi Ioel 2,11.31; Tefania 1,14; Maleahi 4,5; compara cu Faptele Apostolilor 2,20). Luate singure, cuvintele ar putea fi interpretate astfel. Cei care explica expresia in felul acesta atrag atentia asupra faptului ca Apocalipsa se concentreaza asupra marii zi finale a Domnului si asupra evenimentelor care duc la ea (vezi comentariul de la Apocalipsa 1,1). A fi ,,in ziua Domnului in Duhul” ar putea fi interpretat ca insemnand a fi purtat in viziune de-a lungul vremii pentru a fi martor la evenimentele legate de ziua Domnului.

Totusi, exista suficiente motive pentru a respinge aceasta interpretare. In primul rand, cand arata clar catre marea zi a Domnului, in greceste expresia ,,ziua Domnului” este intotdeauna hemera tou kuriou sau hemera kuriou (1 Corinteni 5,5; 2 Corinteni 1,14; 1 Tesaloniceni 5,2; 2 Petru 3,10). In al doilea rand, contextul (Apocalipsa 1,9.10) da de inteles ca ,,ziua Domnului” se refera mai degraba la timpul cand a avut Ioan viziunea, nu la subiectul viziunii. Astfel, Ioan arata locul unde se gasea, ,,ostrovul care se cheama Patmos” (v. 9), motivul pentru care se afla acolo, ,,din pricina Cuvantului lui Dumnezeu” (v. 9), si starea sa in timpul viziunii, ,,in Duhul”. Toate aceste expresii au de-a face cu imprejurarile in care a fost data viziunea si este logic sa tragem concluzia ca a patra face acelasi lucru, aratand momentul descoperirii. Cea mai mare parte a interpretilor sunt de acord cu aceasta concluzie.

Desi unica in Scriptura, expresia kuriake hemera are o lunga istorie in limba greaca post-biblica. Ca si forma prescurtata, kuriake ea este folosita de obicei de parintii bisericesti pentru prima zi a saptamanii, iar in limba greaca moderna kuriake este cuvantul uzual pentru duminica.

Echivalentul sau latin, dominica dies, este o denumire comuna pentru aceeasi zi si a trecut in diferite limbi moderne, ca in spaniola, domingo, in franceza, dimanche, si in romana, duminica. Din acest motiv multi invatati sustin ca expresia kuriake hemera, din pasajul de fata, se refera de asemenea la duminica, si ca Ioan nu doar ca a primit viziunea in prima zi a saptamanii, dar a si recunoscut-o ca fiind ,,ziua Domnului”, probabil pe baza faptului ca in aceasta zi a inviat Hristos din morti.

Exista insa atat motive negative cat si pozitive pentru a respinge aceasta interpretare. In primul rand este principiul recunoscut, al metodei istorice, si anume ca o interpretare trebuie facuta tinand cont doar de dovezile care ii sunt anterioare in timp sau contemporane, nu prin date istorice care provin dintr-o perioada ulterioara. Acest principiu este de o importanta deosebita in problema studierii expresiei ,,ziua Domnului”, asa cum apare in pasajul de fata. Desi in scrierile parintilor bisericesti ea apare frecvent cu sensul de duminica, prima dovada concludenta a unei asemenea intrebuintari nu se gaseste decat in ultima parte a secolului al II-lea, in lucrarea apocrifa Evanghelia dupa Petru, (9, 12; ANF, vol. 9, p. 8), unde ziua invierii lui Hristos este denumita ,,ziua Domnului”. Intrucat documentul acesta a fost scris la trei sferturi de veac dupa ce a scris Ioan Apocalipsa, el nu poate constitui o dovada ca pe vremea lui Ioan expresia ,,ziua Domnului” se referea la duminica. Sar putea da numeroase exemple pentru a arata rapiditatea cu care cuvintele isi pot schimba intelesul. Prin urmare, sensul de aici al expresiei ,,ziua Domnului” este stabilit mai corect prin referirea la Scriptura, nu la literatura ulterioara.

Un argument pozitiv este faptul ca desi Scriptura nu identifica nicaieri duminica ca avand vreo legatura religioasa cu Domnul, ea recunoaste de repetate ori ca ziua a saptea, Sabatul, este ziua Sa speciala. Biblia spune ca Dumnezeu a binecuvantat si a sfintit ziua a saptea (vezi Genesa 2,3); ca a declarat-o ca monument de aducere aminte al actului Sau de a crea (vezi Exodul 20,11); a numit-o ,,ziua Mea cea sfanta” (vezi Isaia 58,13) si ca Isus S-a numit pe Sine ,,Domn al Sabatului” (vezi Marcu 2,28), in sensul ca in calitate de Domn asupra oamenilor, El este Domn si asupra a ceea ce a fost facut pentru om, Sabatul. Asadar, interpretata in acord cu dovezile anterioare si contemporane apostolului Ioan, este clar ca expresia ,,ziua Domnului” nu poate face referire decat la o singura zi, si aceasta este Sabatul zilei a saptea. Vezi 6T 128; AA 581.

Descoperirile arheologice au adus lumina in plus asupra expresiei kuriake hemera. In papirusurile si inscriptiile din perioada imperiala a istoriei romane, gasite in Egipt si Asia Mica, cuvantul kuriakos (forma masculina a lui kuriake era folosit pentru tezaurul imperial si pentru serviciul imperial. Lucrul acesta este logic dat fiind faptul ca in greaca imparatul roman era adesea numit kurios, ,,domn”, si, prin urmare, tezaurul si slujba lui erau ,,tezaurul domnului”, respectiv ,,slujba domnului”. Astfel, in limbajul oficial roman, kuriakos era un cuvant obisnuit pentru cele care apartineau imparatului. O asemenea inscriptie provine din anul 68 d.Hr., asa ca este clar ca aceasta intrebuintare a lui kuriakos era obisnuita pe vremea lui Ioan (vezi Adolf Deissmann, Light From the Ancient East pp. 357–361).

Pe aceeasi inscriptie apare o aluzie la o zi care si-a primit numele in cinstea imparatesei Iulia, sau Livia, cum este ea cunoscuta mai bine.

Pe alte inscriptii, atat din Egipt cat si din Asia Mica, termenul sebaste echivalentul grecesc al lui Augustus apare frecvent ca nume al unei zile. Dupa cat pare acestea sunt referiri la zile speciale de cinstire a imparatului (vezi Deissmann, op. cit.). Unii au sugerat ca expresia kuriake hemera, asa cum e folosita de Ioan, se refera si ea la o zi imperiala. Lucrul acesta este indoielnic din doua motive. In primul rand, desi existau zile imperiale si desi termenul kuriakos era folosit pentru alte lucruri care apartineau imparatului, nu s-a gasit pana acum nici o imprejurare in care cuvantul kuriake sa fie aplicat la o zi imperiala. Bineinteles ca aceasta nu este o dovada finala, deoarece este un argument al tacerii. Al doilea argument care poate fi adus impotriva faptului ca Ioan foloseste expresia kuriake hemera pentru a denumi o zi imperiala, pare sa fie intr-adevar concludent. Este vorba de faptul cunoscut ca atat iudeii din secolul intai (vezi Josephus Flavius War vii, 10. 1 [418, 419]) cat si crestinii, cel putin in secolul al doilea (vezi Martyrdom of Polycarp 8), i-au refuzat lui Caesar numele de Kurios, ,,domn”. Deci este foarte greu de crezut ca Ioan s-a referit la o zi imperiala ca fiind ,,ziua Domnului”, mai ales intr-un timp cand el si semenii sai crestini erau foarte persecutati pentru ca refuzau sa-i ofere imparatului inchinarea cuvenita doar lui Dumnezeu (vezi Introducerea, cadrul istoric). Pare mai rezonabila ideea ca Ioan a ales expresia kuriake hemera pentru Sabat, ca un mijloc subtil de a proclama faptul ca, dupa cum imparatul avea zile speciale devotate cinstirii sale, asa si Dumnezeul lui Ioan, pentru care el suferea acum, avea ziua Sa. In ce priveste originea pazirii duminicii si a denumirii ei ca ,,ziua Domnului”, vezi comentariul de la Daniel 7,25. Vezi AA 581, 582.

In Duhul. Literal, ,,in spirit”, aici insemnand ,,o stare de extaz”. Ioan a ajuns sa nu-si mai dea seama de lucrurile de pe pamant si sa fie constient doar de impresiile primite de la Duhul Sfant. Perceptia prin simturile naturale a facut loc pe deplin perceptiei spirituale.

Ca sunetul unei trambite. Comparatia cu trambita sugereaza intensitatea vocii.

Vezi imaginea cu insula Patmos

Vezi imaginea cu biserica si manastirea de pe insula Patmos

Vezi imaginea cu altarul lui Zeus din Pergam reconstituit

Vezi imaginea cu ruinele altarul lui Zeus din Pergam

Vezi imaginea cu teatrul din Pergam



1:11 care zicea: Eu sunt Alfa si Omega, Cel dintai si Cel de pe urma. Ce vezi, scrie intr-o carte, si trimite-o celor sapte Biserici: la Efes, Smirna, Pergam, Tiatira, Sardes, Filadelfia si Laodicea.

Eu sunt Alfa. Vezi comentariul de la v. 8. Tinand cont de v. 17, 18, este clar ca in cazul de fata aceste titluri se aplica la Hristos. Totusi, dovezile textuale atesta omiterea cuvintelor ,,Eu sunt Alfa si Omega, Cel dintai si Cel de pe urma”.

In v. 4–10 Ioan se adreseaza celor sapte biserici cu propriile sale declaratii introductive cu privire la imprejurarile in care a primit Apocalipsa. Incepand cu v. 11, el Ii atribuie chiar lui Dumnezeu calitatea de autor al Apocalipsei. Este drept sa procedeze astfel, deoarece aceasta carte este ,,descoperirea lui Isus Hristos” (v. 1). Descoperirea propriu-zisa incepe cu v. 11.

Ce vezi. In Apocalipsa predomina comunicarea si perceptia vizuala (vezi comentariul de la v. 2). Ioan a avut viziuni, a vazut scene panoramice in simboluri, pe care le zugraveste cu acuratetea de care poate da dovada limbajul uman marginit. Multe din aceste simboluri reprezinta adevaruri infinite care trec dincolo de cuvintele si de experienta oamenilor. Uneori apostolului ii lipsesc cuvintele pentru a descrie pe deplin ceea ce vede, ca de pilda atunci cand priveste tronul lui Dumnezeu (vezi cap. 4,3.6). Totusi, in Apocalipsa grandoarea planurilor divine, intensitatea marii controverse dintre Hristos si Satana si slava biruintei finale sunt zugravite mai viu si mai maret decat in oricare alta parte in Scriptura.

Carte. Gr. biblion, ,,un sul”, cel mai obisnuit fel de scriere din vremea lui Ioan. Vezi Vol. V, p. 113.

Cele sapte Biserici. Ordinea in care sunt enumerate bisericile aici si in cap. 2 si 3 reprezinta succesiunea geografica pe care ar fi trebuit sa o urmeze un sol care ar duce o scrisoare din Patmos catre aceste sapte cetati din provincia Asia. In ce priveste amanunte despre asezarea geografica a acestor sapte biserici, vezi capitolul Cele Sapte Biserici din Apocalipsa si harta din fata p. 33 din Vol.

VI. Pentru informatii in plus cu privire la fiecare din bisericile amintite, vezi soliile date fiecarei biserici in parte. in cap. 2 si 3.

Cele sapte biserici sunt primele dintr-o serie de cate sapte din Apocalipsa. Astfel, sunt sapte duhuri (v. 4), sapte sfesnice (v. 12), sapte stele (v. 16), sapte lampi de foc (cap. 4,5), o carte cu sapte peceti (cap. 5,1), cele sapte coarne si cei sapte ochi ai Mielului (cap. 5,6), sapte ingeri cu sapte trambite (cap. 8,2), sapte tunete (cap. 10,4), un balaur cu sapte capete si sapte coroane (cap. 12,3), o fiara cu sapte capete (cap. 13,1), sapte ingeri avand sapte potire ce contin ultimele sapte plagi (cap. 15,1.7) si fiara cu cele sapte capete, despre care se spune si ca sunt sapte munti si sapte imparati (cap. 17,3.9.10). Repetarea numarului sapte cu referire la atat de multe simboluri diferite inseamna faptul ca si aceasta cifra trebuie inteleasa intr-un sens simbolic. In toata Scriptura numarul sapte, atunci cand e folosit simbolic, are in general sensul de plinatate, desavarsire.

Prin urmare, atunci cand e aplicat la cele sapte biserici, ne putem astepta ca numarul acesta sa aiba un anumit scop. Ca erau mai mult de sapte biserici in provincia Asia este clar din faptul ca in Noul Testament sunt mentionate si alte doua biserici din regiunea aceea, cele din Colose si Hierapolis (vezi Coloseni 1,2; 4,13). Prin urmare, este rezonabil sa tragem concluzia ca Dumnezeu a ales cele sapte biserici deoarece ele erau tipice in ce priveste starea bisericii ca un tot – atat in vremurile apostolice cat si de-a lungul erei crestine (vezi p. 725; compara cu AA 583. 585).

Soliile catre cele sapte biserici au avut aplicatie pentru starea bisericii din zilele lui Ioan. Daca nu ar fi fost asa, aceste mesaje ar fi fost invaluite in mister si i-ar fi descurajat pe crestinii din Asia care aveau sa le citeasca (vezi comentariul de la Apocalipsa 1,3). Ioan s-ar fi dovedit a fi un profet mincinos daca soliile pe care le adresa bisericilor sale nu ar fi descoperit adevarata lor stare si nu ar fi corespuns nevoilor lor spirituale. Aceste mesaje au fost trimise intr-o vreme cand crestinii din Asia treceau prin mari necazuri (vezi Introducerea, cadrul istoric), iar ferma mustrare, mangaierea care le oferea siguranta si glorioasa fagaduinta trebuie sa fi fost intentionate sa faca fata nevoilor lor (vezi AA 578–588). Acceptand si luand aminte la aceste solii, bisericile crestine din Asia avea sa fie primeasca pregatirea spirituala necesara pentru a intelege drama marii lupte zugravita in restul Apocalipsei si pentru a avea incredere neclatinata in biruinta finala a lui Hristos si a bisericii Sale.

Desi mesajele catre cele sapte biserici trebuie sa se fi aplicat in primul rand la bisericile din Asia, din vremea lui Ioan, ele mai descopereau si viitorul bisericii (vezi p. 725). O cercetare a istoriei da la iveala faptul ca aceste solii sunt, intr-un anumit fel, aplicabile si la cele sapte perioade ale istoriei bisericii.

Intrucat numarul sapte implica desavarsire, dupa cum s-a observat mai sus, pare rezonabil, de asemenea, sa consideram ca intr-un anumit sens aceste solii descriu intreaga biserica de-a lungul intregii ei istorii, deoarece fara indoiala ca fiecare biserica individuala de-a lungul erei crestine putea descoperi caracteristicile si nevoile ei in una sau mai multe din aceste mesaje. De aceea, se poate spune ca, pe langa aplicatia locala din timpul lui Ioan si pe langa aplicatia istorica a perioadelor succesive, aceste solii mai au si aplicatie universala. Un scriitor crestin din jurul anului 250 d.Hr. spunea ca ,,Ioan scrie celor sapte biserici si cu toate acestea el vorbeste pentru toti” (textul latinesc in S. P. Tregelles, ed., Canonul Muratorian, p. 19). Desi, de exemplu, solia catre Laodicea este deosebit de potrivita pentru biserica de azi, soliile catre celelalte biserici cuprind si ele indemnuri care ii pot fi folositoare (vezi 5T 368, 481, 538, 612; 8T 98, 99).



1:12 M-am intors sa vad glasul care-mi vorbea. Si cand m-am intors, am vazut sapte sfesnice de aur.

Sa vad glasul. Adica sa vada cine vorbea.

Sfesnice. Gr. luchnia, ,,suporturi pentru lampi”. In antichitate lumanarile obisnuite nu avea forma celor de azi. Lampile aveau adesea forma unei strachini, in care se turna ulei si se fixa un fitil. Prin urmare, se pare ca ,,sfesnicele” pe care le-a vazut Ioan erau suporturile in capatul carora se gaseau astfel de lampi.

In v. 20 se declara ca aceste sfesnice reprezinta sapte biserici, asadar intreaga biserica (vezi comentariul de la v. 11). Faptul ca ele sunt de aur arata valoarea bisericii in ochii lui Dumnezeu. Ioan Il vede pe Hristos umbland in mijlocul lor (v. 13–18), ceea ce sugereaza continua Sa prezenta in biserica (vezi Matei 28,20; compara cu Coloseni 1,18).

Aceasta referire la sapte sfesnice de aur aminteste de cele sapte candele de aur din Sfanta, din sanctuarul pamantesc (vezi Exodul 25,31–37). Este insa evident ca acestea difera considerabil de sfesnicul cu sapte brate din Vechiul Testament, deoarece Ioan Il vede pe Hristos umbland in mijlocul lor (vezi Apocalipsa 1,13; 2,1). Despre aceste ,,sapte sfesnice” se spune precis ca reprezinta biserica de pe pamant, si de aceea nu trebuie sa fie considerate modelul ceresc al sfesnicului cu sapte brate din vechiul sanctuar de pe pamant.



1:13 Si in mijlocul celor sapte sfesnice pe cineva, care semana cu Fiul omului, imbracat cu o haina lunga pana la picioare, si incins la piept cu un brau de aur.

Fiul omului. Gr. huios anthropou In greaca aceasta sintagma nu este articulata hotarat. Ea este o traducere exacta a aramaicului kebar `enash (vezi comentariul de la Daniel 7,13) si se pare ca aici are in mare parte aceeasi semnificatie ca si kebar `enash din Daniel. Cele spuse in comentariul cu privire la kebar `enash (Daniel 7,13) s-ar putea aplica deci si la huios anthropou. Din Apocalipsa 1,11.18 reiese clar faptul ca Acela la care se face referire – ca si in Daniel 7,13 – este Hristos. In timp ce titlul ,,Fiul omului”, cu articol hotarat, este folosit de peste 80 de ori in Noul Testament, expresia ,,Fiu al omului”, fara articol hotarat (la substantivul ,,Fiu”), se foloseste cu referire la El numai in doua alte imprejurari in versiunea greaca a Noului Testament (Apocalipsa 14,14, unde este o aluzie evidenta la Daniel 7,13; si Ioan 5,27, unde este accentuata natura umana a lui Isus).

Aplicand acelasi principiu ca si la kebar `enash (vezi comentariul de la Daniel 7,13), observam ca aici Ioan Il priveste pe Hristos in viziune pentru prima data. Cine este aceasta fiinta plina de slava? El nu are infatisare de inger sau de alta fiinta cereasca, ci de om. Are infatisare de om, desi de o stralucire orbitoare.

Cu toate ca Ioan a scris Apocalipsa in limba greaca, modul sau de a se exprima este adesea cel al limbii sale materne, adica aramaica (limba ebraica a Noului Testament), nu al limbii grecesti. Lucrul acesta este adevarat cu privire la anumite expresii idiomatice pe care le foloseste, si se prea poate ca huios anthropou, literal, ,,(un) fiu al omului”, sa fie una din acestea. Daca asa stau lucrurile, atunci sintagma ,,un fiu al omului” ar insemna pur si simplu ,,o fiinta omeneasca”, ,,un om” (vezi comentariul de la Daniel 7,13). La fel, ,,fii ai invierii” (Luca 20,36) sunt persoanele inviate, iar ,,fii ai imparatiei” (Matei 8,12) sunt oamenii demni de imparatie. La fel, ,,fiii nuntii” (traducerea romana sinodala) (Marcu 2,19) sunt oaspetii de la nunta, ,,fiii lumii acesteia” (Luca 16,8) sunt cei care traiesc pentru lumea aceasta, ,,copii ai maniei” (Efeseni 2,3) sunt cei care merita pedeapsa pentru faptele lor rele, iar ,,fii ai lui Belial” (1 Regi 21,10) sunt oamenii stricati.

Cand Hristos Cel proslavit i S-a aratat lui Ioan in splendoarea Sa cereasca, El avea totusi infatisarea unei fiinte umane. Desi El exista din vesnicie, ca a doua persoana a Dumnezeirii, si va ramane pururi asa, Hristos a luat asupra Sa natura umana, si o va pastra pentru totdeauna (vezi Vol. V, pp. 917–919). Ce mangaiere este sa stim ca Domnul nostru inaltat la cer si proslavit este totusi fratele nostru, avand natura noastra umana si fiind in acelasi timp Dumnezeu! Pentru mai multe comentarii cu privire la acest pasaj, vezi Probleme in Traducerea Bibliei.

Pana la picioare. Haina lunga este simbolul demnitatii.



1:14 Capul si parul Lui erau albe ca lana alba, ca zapada; ochii Lui erau ca para focului;

Albe ca lana alba. Ioan isi gaseste cu greu cuvintele cu care sa descrie cat mai bine cele vazute in viziune. Albeata lanii este primul lucru care ii vine in minte cand vede parul alb al Aceluia care i se arata in viziune. Dar indata ce face aceasta comparatie, se gandeste la o substanta si mai alba, zapada, si o adauga pentru ca descrierea sa fie si mai apropiata de realitate. Poate ca ii vine in minte si descrierea din Daniel 7,9.

Para focului. Adica o ,,flacara de foc”, scotand in evidenta stralucirea fetei si intensitatea privirii Sale.

1:15 picioarele Lui erau ca arama aprinsa, si arsa intr-un cuptor; si glasul Lui era ca vuietul unor ape mari.

Arama. Gr. chalkolibanos, o substanta a carei identificare este nesigura. Probabil era un metal ca aurul, stralucitor si iradiant. ,,Arama” din timpurile biblice era de fapt bronz (vezi Exodul 25,3).

Arsa. Mai bine, ,,care fusese arsa”, adica incinsa in cuptor. Dovezile textuale favorizeaza faptul ca acest adjectiv se refera la ,,arama” (ca in versiunea Cornilescu), nu la picioare (ca in KJV). Adica arama arata ca si cum ar fi fost incinsa in cuptor. Iar picioarele aratau ca arama care a fost supusa unei calduri puternice.

Vuietul unor ape mari. Pe vremea lui Ioan vuietul oceanului si tunetul erau printre sunetele cele mai puternice si adanci pe care le cunostea omul. In profunzimea si maiestatea lor acestea raman inca neegalate ca simboluri pentru glasul Creatorului.



1:16 In mana dreapta tinea sapte stele. Din gura Lui iesea o sabie ascutita cu doua taisuri, si fata Lui era ca soarele, cand straluceste in toata puterea lui.

Mana dreapta. Aici mana lui Dumnezeu reprezinta puterea Sa de a sustine. Sapte stele. Acestea sunt un simbol pentru ,,ingerii” sau solii trimisi la cele sapte biserici (vezi comentariul de la v. 20). Iesea. Forma verbului din limba greaca implica o actiune continua – puterea lui Hristos este fara intrerupere la lucru.

Sabie ... cu doua taisuri. Gr. rhomphaia distomos, literal, ,,sabie cu doua guri”. Rhomphaia este o sabie mare, grea, care trebuie tinuta cu ambele maini. Acesta este cuvantul folosit in LXX pentru ,,sabia” pe care a asezat-o Dumnezeu la intrarea in Eden (vezi comentariul de la Genesa 3,24) si pentru sabia lui Goliat (1 Samuel 17,51).

Expresia ,,sabie cu doua guri” pare sa fie derivata dintr-o intrebuintare semita, desi ea apare in greceste inca din secolul al V-lea i.d.Hr., in piesele lui Euripide. Totusi ea se gaseste mult mai de vreme de data aceasta, in Vechiul Testament, unde expresia echivalenta in limba ebraica este pi chereb, ,,gura sabiei” (vezi Genesa 34,26; 2 Samuel 15,14). Astfel, povestind intamplarea cu Ehud, scriitorul cartii Judecatori spune, literal: ,,Si Ehud si-a facut o sabie, cu doua guri” (vezi Judecatori 3,16). In Proverbe 5,4 de asemenea se vorbeste despre chereb pioth, ,,o sabie cu guri”, expresie pe care Cornilescu o traduce corect ,,sabie cu doua taisuri”. Aceasta expresie interesanta poate veni fie de la ideea ca sabia unui om ii mananca pe vrajmasii sai (vezi 2 Samuel 11,25; Isaia 1,20; Ieremia 2,30) – ascutisul ei fiind gura –, fie de la forma pe care o aveau unele sabii in antichitate, manerul lor fiind in forma capului unui animal, cu lama iesind afara din gura acestuia.

Ioan repeta acest simbol in cap. 2,12.16; 19,15.21, unde sabia este considerata un instrument al pedepsei divine, iesind din gura lui Hristos. Se pare ca aici acest sens este cel mai potrivit, simbolizand autoritatea lui Hristos de a judeca, si in deosebi puterea Sa de a executa judecata. Faptul ca sabia are doua taisuri, impreuna cu ascutimea ei, par sa sugereze cruzimea deciziilor Sale si eficienta judecatii Sale.

Ca soarele. Soarele este cea mai stralucitoare lumina cunoscuta in mod obisnuit omului.



1:17 Cand L-am vazut, am cazut la picioarele Lui ca mort. El Si-a pus mana dreapta peste mine, si a zis: Nu te teme! Eu sunt Cel dintai si Cel de pe urma,

Ca mort. Primul efect care il aveau asemenea viziuni, in care o fiinta divina este infatisata in slava sa cereasca, era acela de a-l lipsi de puterile fizice obisnuite pe cel care primea viziunea (vezi Ezechiel 1,28; Ezechiel 3,23; Daniel 8,17; Daniel 10,7–10; Faptele Apostolilor 9,4; compara cu Isaia 1,5). Compara cu experienta lui Daniel (vezi comentariul de la cap. 10,7–10). Cel care primea o astfel de onoare era cu totul coplesit de simtamantul propriei slabiciuni si nimicnicii. Pentru o discutie cu privire la starea fizica a unui profet in timpul viziunii, vezi lucrarea lui F. D. Nichol, Ellen

G. White si criticii ei, pp. 51–61. In ce priveste raspunsul emotional al lui Ioan la ceea ce vedea in viziune, vezi comentariul de la Apocalipsa 5,4; 17,6. In ce priveste doua ocazii cand Ioan a cazut la picioarele unui inger pentru a i se inchina, vezi cap. 19,10; 22,8.

Nu te teme. Dupa pierderea puterii naturale, un profet era intarit supranatural, in general prin atingerea mainii (vezi Ezechiel 2,1.2; 3,24; Daniel 8,18; 10,8–12.19; compara cu Isaia 6,6.7). Adesea oaspetele ceresc poruncea: ,,Nu te teme!” pentru a inlatura temerile firesti care apar in inima omului atunci cand are loc o intalnire cu o astfel de fiinta (vezi Judecatori 6,22.23; 13,20–22; Matei 28,5; Luca 1,13.30; 2.10).

Cel dintai si Cel de pe urma. Se pare ca aceasta expresie este citata din Isaia 44,6, fiind o traducere directa din textul ebraic, nu o citare din LXX, cum e in v. 8.



1:18 Cel viu. Am fost mort, si iata ca sunt viu in vecii vecilor. Eu tin cheile mortii si ale Locuintei mortilor.

Cel viu. Gr. ho zon, dupa cat se pare de la termenul vechi testamentar obisnuit, ’El chai, ,,viul Dumnezeu” (Iosua 3,10; etc.). Aceasta forma a verbului implica o viata continua, permanenta, activa. Aceasta declaratie este plina de insemnatate, daca se are in vedere faptul ca El ,,a fost mort”. ,,In Hristos exista viata, originala, neimprumutata, nederivata”. (DA 530; vezi 785). ,,In El era viata, si viata era lumina oamenilor” (vezi comentariul de la Ioan 1,4).

Am fost mort. Literal, ,,am ajuns mort”, o aluzie la rastignire. Aceste cuvinte arata clar faptul ca Cel care i S-a aratat lui Ioan in viziune a fost Hristos.

Sunt viu. Gr. zon eimi, ,,traiesc”, adica am o viata continua, o viata care nu are sfarsit, o viata care se perpetueaza singura (vezi Vol. V, pp. 917–919; vezi comentariul de la Ioan 5,26). In ciuda mortii suferite pentru neamul omenesc, Hristos continua sa fie ,,Cel viu”, deoarece este Dumnezeu. ,,Divinitatea lui Hristos este siguranta pe care o are credinciosul ca va primi viata vesnica” (DA 530). Vezi comentariul de la Apocalipsa 1,5. Cuvantul eimi, ,,Eu sunt”, implica o existenta continua si este in contrast izbitor cu egenomen, ,,am fost (literal, ,,am devenit)” mort.

In vecii vecilor. Vezi comentariul de la v. 6. Cheile. Cheia este un simbol al puterii si al autoritatii. Vezi comentariul de la Matei 16,19; compara cu Luca 11,52.

Locuintei mortilor. [,,Iadului”, KJV]. Gr. hades, ,,locuinta mortilor”, ,,mormantul” (vezi comentariul de la Matei 11,23). Invierea lui Hristos este garantia faptului ca dreptii vor invia ,,la inviere, in ziua de apoi” (Ioan 11,24) pentru a trai vesnic (vezi comentariul de la Ioan 11,25; Apocalipsa 1,5).



1:19 Scrie dar lucrurile, pe care le-ai vazut, lucrurile care sunt si cele care au sa fie dupa ele.

Scrie. O repetare a poruncii din v. 11.

Ai vazut. Adica in viziunea de pana aici (v. 10–18).

Lucrurile care sunt. Unii sustin ca aceste cuvinte descriu situatia istorica din prezent, in deosebi lucrurile privitoare la biserica. Ei cred ca, in contrast cu ,,lucrurile pe care le-ai vazut” – viziunea lui Hristos (v. 10–18) – ,,lucrurile care sunt si cele care au sa fie dupa ele” se refera la evenimentele istorice actuale, prezentate simbolic.

Altii sustin ca aceste propozitii, ,,lucrurile pe care le-ai vazut, lucrurile care sunt si cele care au sa fie dupa ele”, se refera pur si simplu la lucrurile vazute de Ioan in viziune, ceea ce vazuse si ceea ce avea sa vada in continuare (compara cu v. 11).



1:20 Taina celor sapte stele, pe care le-ai vazut in mana dreapta a Mea si a celor sapte sfesnice de aur: cele sapte stele sunt ingerii celor sapte Biserici; si cele sapte sfesnice, sunt sapte Biserici.

Taina. Gr. musterion, ,,un secret”, ,,un mister” dintr-un cuvant care inseamna ,,unul care a fost initiat” (vezi comentariul de la Romani 11,25). In limbajul crestin timpuriu termenul ,,mister” nu insemna ceva ce nu poate fi inteles, asa cum inseamna astazi, ci ceva care poate fi inteles doar de cei initiati, adica de cei care au dreptul de a cunoaste. Hristos le-a spus ucenicilor ca lor le era ,,dat” sa cunoasca ,,tainele Imparatiei cerurilor”, nu multumii (vezi comentariul de la Matei 13,11). Pavel vorbeste despre inviere ca despre o ,,taina” (1 Corinteni 15,51) si adesea se refera cu aceste cuvinte chiar la planul de mantuire (vezi comentariul de la Romani 16,25.26).

Fundalul iudaic al acestui cuvant apare intr-un pasaj din Manualul de Disciplina provenit din manuscrisele de la Marea Moarta (vezi Vol. V, pp. 91, 92), care vorbeste despre mantuire astfel: ,,Lumina inimii mele patrunde taina ce va sa fie” (1QS xi, 3; in lucrarea lui Millar Burrows, Sulurile de la Marea Moarta, p. 387). Termenul ,,taina” apare de mai multe ori in acelasi document. El era de asemenea obisnuit in religiile pagane ale misterelor.

Aici cuvantul ,,taina” este folosit cu privire la cele sapte ,,stele”, un simbol neelucidat pana acum. Dar acum acest simbol este numit ,,taina” in lumina faptului ca interpretarea sa este aproape de a fi explicata. Asadar, in cartea Apocalipsei o ,,taina” este un simbol criptic pe punctul de a fi explicat celor care consimt sa ,,tina” (vezi comentariul de la v. 3) lucrurile descoperite in aceasta carte (compara cu cap. 17,7.9), sau unul pe care Dumnezeu vrea sa li-l descopere. Simbolurile din Apocalipsa mai sunt descrise si ca minuni (vezi comentariul de la cap. 12,1) si semne (cap. 15,1).

Sapte stele. Vezi comentariul de la v. 11, 16. Versetul acesta este o punte intre v. 12–19 si soliile din cap. 2 si 3. El explica simbolurile din v. 12, 16 si pregateste calea pentru soliile transmise fiecarei biserici in parte.

Ingerii. Gr. aggeloi, literal, ,,soli”, fie ceresti, fie omenesti. Aggeloi este aplicat fiintelor omenesti in Matei 11,10; Marcu 1,2; Luca 7,24.27; 9,52; compara cu 2 Corinteni 12,7. S-a sugerat ca ,,ingerii” ar fi prezbiterii sau supraveghetorii din cele sapte biserici de pe vremea lui Ioan si ca Domnul le trimitea soliile pentru a le transmite adunarilor respective. Totusi, cu posibila exceptie de aici, adica ,,ingerii” celor sapte biserici, din cele 75 de ocazii in care il foloseste Ioan in Apocalipsa, cuvantul aggeloi nu se refera niciodata la fiinte umane. Din context nu reiese daca acesta este sensul de aici. Totusi, este putin probabil ca Dumnezeu sa fi trimis prin Ioan solii catre niste ingeri adevarati si este preferabila identificarea acestor ,,ingeri” cu conducatorii bisericilor (compara cu GW 13, 14; AA 586).

Sapte sfesnice. Vezi comentariul de la v. 12

Sapte biserici. Vezi comentariul de la v. 4, 11.COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

1 AA 583; CW 175; DA 99; Ed 191; GC 341; 6T 128

1–37T 158; 8T 301

3 AA 583; COL 133; CW 175; DA 234; Ed 191; Ev 196; GC 341; PK 548; TM 113, 116; 5T 15; 6T 128, 404

5 COL 162; 6T 311, 367

5, 6 GC 416, 646

6 CS 129; 5T 475

7 DA 832; EW 53, 179, 292; GC 301, 625, 637; TM 232; 8T 116

9 AA 570, 575, 588; FE 109, 423; GC xiii, 78; GW 18; PP 129; SL 49, 71; 4T 525; 7T 288

9, 10 MM 37; 6T 128

10 SL 74

10–13AA 581

11 AA 585

13 MH 419; 5T 752; 8T 265

13–15GC 624

14 LS 65

14, 15 EW 16, 286

14–17AA 582

14–18SL 78

15 EW 15, 34; LS 65

16 GW 13 (mai multe la cap. 2,1)

17 GC 471; SL 79; 5T 467

17, 18 CT 17; Ed 83; TM 95

18 DA 320, 483, 530, 669; PK 240; 2T 271; 7T 71

18, 20 AA 585


Printable Mode

Seek to any passage:


Book:
Chapter:
Paragraph:

Search the text:


Search in:
Terms:
Case insensitive:


Special note for ANDROID SmartPhones
I recommend to download PhoneMe emulator for Android from here. Especially I recommend phoneME Advanced - Foundation Profile + MIDP High Resolution b168 rev20547 from here, or from here.

Then you have to build your application, to transfer the .jar and .jad files on your mobile phone and run using this nice emulator.

1. Install a Zip Utility from Android Market.

2. Install a File Manager from Android Market.

3. Download and install PhoneMe, as mentioned above.

4. Build your application by using Download Multilingual Service or Dynamic Download (zip).

5. Copy the zip file into your Android Phone and unzip the content in a folder, and then write down the path to the unzipped files and the name of the .jad file.

6. Launch PhoneMe from your smartphone.

7. Inside PhoneMe, write to the main window the path and the name to the .jad file, above mentioned. Will look something like: file:///mnt/sd/download/BiblePhone.jad and then press enter.

8. The application will be installed, and next a hyperlink will be available below the above mentioned textbox. On this way you can install as many of MIDP application you like on your Android Phone.


How to install the application in Java Mobile enabled phones

It is possible now to have the Holy Scriptures on your mobile phone and to read it wherever you are due to the Mobile Information Device Profile (MIDP) technology in 1.0 and 2.0 versions, developed for Java applications.

A good advice is to try in the beginning the MIDP 1.0 / 128 Kbytes version, and progressively to advance to MIDP 2.0 and larger volumes (512 Kbytes or more).

The application is available for MIDP 2.0, MIDP 1.0. You have only to select one table on the field MIDP2.0 or MIDP1.0, according to the desired Bible version. Then, you shall make a click on the JAR (Java Archive) file in order to obtain the software to be installed on your mobile phone.

I recommend you to start with STARTER(MIDP1.0old) edition, then to continue with INTERMEDIATE(MIDP1.0), and in the end, if the mobile phone supports this thing, to try to install the ADVANCED (MIDP2.0) edition. Also, start with 128 kbytes volumes, continue with 512 kbytes, and at the end try the version in one file.

There are cases where the mobile phone requires so called JAD (Java Descriptor) files. These JAD files has to be uploaded, on this case, together with the desired JAR files(s).

There are different methods to download the applications in your mobile phone as follows:
1. Directly from Internet by using a WAP or GPRS connection
2. By using the infrared port of the mobile phone
3. By wireless Bluetooth access to the mobile phone
4. By cable link between PC ad mobile phone
5. If none from the above cases are valid

Next, we shall examine each case in order to have a successfully installation of the software.


1. Directly from Internet by using a WAP or GPRS connection
 

If your have Internet access on your mobile phone (e.g. WAP or GPRS), it is enough to access https://biblephone.intercer.net/wap/  from the browser of the mobile phone, and to access the desired Bible version, and then to make an option about MIDP1.0 or MIDP2.0, and finally to select the desired module (e.g. one or more). After the last selection, the desired version will be downloaded on your mobile phone.

Many phones have only this option for installing JAVA appplications.

2. By using the infrared port of the mobile phone

Sometimes there is a need for a special uploader software for specific mobile phones.

If you don't have access to Internet directly from your mobile phone, then you shall have to pass to this step requiring to have infrared ports on your mobile phone and on the computer.
a. On this case, you will download the application by using the computer from the Internet (i.e. JAR files).
b. Once the application is downloaded (preferable on the desktop) you will have to activate the infrared port on the mobile phone and align it with the infrared port of the computer (preferable laptop).

c. Then a window will appear asking what file you want to send to the mobile phone. Next, you will select the downloaded JAR file, and after OK, the mobile phone will ask you if you want to load that file. You say YES and the application will be downloaded on your mobile phone.
d. Probably, you will be asked by the mobile phone where you want to save it (e.g. on the games or applications directories). After you made this selection, the file will be ready to be loaded for run.
The displaying preference can be set inside the application in order to have larger fonts, full screen display etc.

3. By wireless Bluetooth access to the mobile phone

Sometimes there is a need for a special uploader software for specific mobile phones.
This situation is similar with the infrared case. You have only to activate Bluetooth access on your mobile phone (check if exists) and on the computer (check if exists).

4. By cable link between PC ad mobile phone
Sometimes there is a need for a special uploader software for specific mobile phones.
On this case the steps are as follows:

a. On this case, you will download the application by using the computer from the Internet (i.e. JAR files).
b. Once the application is downloaded (preferable on the desktop) you will have to set up the wired connection between the mobile phone and the computer. Next, you will start the synchronization / data transfer application and download the JAR file in your mobile phone. Surely, you will have to consult the CD of your mobile phone.
c. By this application you shall transfer into your mobile phone the JAR file in the games or applications directories. Next, you will have to select for run the JAR desired file.

5. If none from the above cases are valid
On this unhappy case, I recommend you to find a friend with a laptop having infrared / Bluetooth capabilities, or to buy a data link cable, or to change your current model of mobile phone.
Unfortunately, some models of mobile phones require only WAP/GPRS in order to download and run Java applications.


Sometimes there is a need for a special uploader software for specific mobile phones. Therefore check the documentation of them and also the page for specific models.

Why so many versions? Simple, because not all the mobile phones support the Bible in one file with MIDP 2.0 (the most advanced for the time being).

Multilingual Online Ebooks

It is possible now to have the inspirational ebooks on your browser and to read it allowing you to make comparisons between different translations or versions for a specific language. This occasion is unique, and you have only to browse to the desired author and book.


Select another version:



Source: Text from read this link, compiled by biblephone2008@gmail.com





free counters

Locations of visitors to this page






If you have any questions, remarks, suggestions, please contact me here. May God bless you in studying the Holy Scriptures.



Sitemap: Please select the BiblePhone modules in your language: