6:1 Doamne, nu ma pedepsi cu mania Ta, si nu ma mustra cu urgia Ta.
INTRODUCERE - Cel dintai din cei sapte psalmi de penitenta (6, 32, 38, 51, 102, 130 si 143; vezi p. 624), Psalmul 6 este profund personal. Maclaren zice: "Daca pulsatia unei dureri personale a gasit vreodata lacrimi si glas, aceasta este in psalmul acesta." Luther il numea "o rugaciune de penitenta pentru sanatatea trupului si a sufletului". In el psalmistul exprima agonia trupeasca si chinul sufletului cand e facut sa sufere de cei care sustin ca Dumnezeu l-a parasit. Cu toate ca e pe pragul mortii, el se roaga fierbinte cerand ajutor si sustine cu tarie ca Dumnezeu il asculta si il mantuieste. Ca si Psalmul 3, acesta psalm prezinta o schimbare dramatica brusca: in v. 8-10 melancolia profunda e preschimbata in bucurie intensa. Pentru descrierea unei experiente la fel de impresionante, vezi Psalmul 30.
In ce priveste comentariul la preambul, vezi p. 616, 627.
1. Nu ma pedepsi. [Nu ma mustra, KJV]. Nenorocirea si boala erau considerate in vechime pedepse dumnezeiesti pentru pacat. In chinul lui sufletesc, psalmistul considera ca Dumnezeu n-are placere de el si de aceea il mustra. Psalmistul se roaga ca mustrarea lui binemeritata sa fie cu indurare, nu cu manie (vezi Ieremia 10,24). In mod frecvent in Vechiul Testament, scriitorul inspirat caracterizeaza atitudinile si actiunile Divinitatii in limbajul oamenilor (vezi Psalm 2,4). In ebraica, ultimul cuvant al v. 1 se sfarseste cu sunetul lung i. Sunetul acesta predomina in intregul psalm, in special la sfarsitul multor versete, si constituie o interesanta asemanare de sunete numita asonanta, care da psalmului un ton de penitenta (vezi p. 624).