38:3 N-a mai ramas nimic sanatos in carnea mea, din pricina maniei Tale; nu mai este nici o vlaga in oasele mele, in urma pacatului meu.
Sanatos. Vezi Isaia 1,6. Simptomele descrise aici, impletite cu faptul ca prietenii celui bolnav
l-au parasit (vezi v. 7.11), transmit ideea ca boala era cat se poate de respingatoare.
Vlaga. [Odihna, KJV]. Ebr. shalom, "pace", incetarea suferintei.
In urma pacatului meu. Psalmistul isi da seama ca suferinta sa e o pedeapsa pentru pacatul sau. Toata suferinta este urmarea patrunderii pacatului in univers, iar suferinta personala este adesea rezultatul direct al savarsirii raului. "Ce seamana omul aceea va si secera" (Galateni 6,7). Dumnezeu nu savarseste o minune pentru a feri pe oameni de consecintelor calcarii legilor Sale (vezi CD 29). Daca oamenii ar fi scutiti de rezultatele dezastruoase ale raului savarsit de ei, pacatosii ar ajunge sa fie foarte indrazneti in nelegiuirea lor.
Cu toate acestea, nu orice suferinta este rezultatul direct al pacatului personal al celui in cauza. Multi din cei din vechime considerau ca orice suferinta este pedeapsa pentru vreo fapta rea savarsita fie de cel ce suferea, fie de parintii lui (Ioan 9,2). Tot astfel ei judecau gradul de vinovatie al omului dupa marimea suferintei. "Satana, autorul pacatului si al tuturor urmarilor lui, i-a facut pe oameni sa considere ca boala si moartea vin de la Dumnezeu, ca o pedeapsa aplicata in mod arbitrar in urma pacatului" (DA 471). Din cauza acestei conceptii gresite ei au privit pe Tatal ceresc ca pe unul care aplica dreptate in mod aspru si exigent.
Multi crestini au aceeasi parere gresita. In ciuda invataturilor din cartea lui Iov si a invataturilor date de Isus (vezi Luca 13,16; Fapte 10,38; cf. 1 Corinteni 5,5; 2 Corinteni 12.7), crestinii acestia considera ca Dumnezeu aduce boala.
Iata adevarata filozofie a suferintei: "Suferinta este pricinuita de Satana si e dirijata de Dumnezeu in scopuri pline de indurare" (DA 471). Motivul pentru care Dumnezeu nu-i scuteste totdeauna pe copiii Sai de boala si suferinta este ca, daca ar face-o, Satana ar aduce aceleasi acuzatii impotriva Lui ca cele pe care le-a adus si in cazul lui Iov, ca Dumnezeu il inconjurase in mod necinstit pe slujitorul Sau (Iov 1,10). Dumnezeu trebuie sa-i ingaduie lui Satana sa-i chinuiasca pe cei drepti, astfel incat ca orice acuzatie de lipsa de loialitate sa fie dovedite, in final, fara temei.
In felul acesta cel care sufera poate afla mangaiere la gandul ca desi "un sol al lui Satana" il palmuieste (vezi 2 Corinteni 12,7), Dumnezeu dirijeaza totul in scopuri pline de indurare si face ca in final suferinta sa lucreze spre binele celui in cauza (vezi Romani 8,28).