137:1 Pe malurile raurilor Babilonului, sedeam jos si plangeam, cand ne aduceam aminte de Sion.
INTRODUCERE - Psalmul 137 a fost pe drept cuvant denumit Cantarea captivului. El ii descrie pe israeliti in tara exilului. Imnurile lor de lauda au incetat, in timp ce biruitorii lor ii necajesc, cerandu-le sa-si acordeze harfele si sa cante din cantarile Sionului. Inimile israelitilor sunt triste. Nota de jale a acestui psalm nu intarzie niciodata sa atraga compasiunea cititorului pentru captivii necajiti si descurajati.
1. Raurilor Babilonului. Babilonul a fost cunoscut ca "tara multor ape"(Ieremia 51,13). Cursul cel mai important de ape a fost Eufratul, care are multi afluenti. Captivii se duceau pe malurile acestor rauri.
Plangeam. Amintirea Cetatii sfinte si indeosebi a Templului lor, acum in ruine, le intristau atat de mult inima incat le era imposibil sa nu verse lacrimi. Pentru ei nu era alta tara ca tara Canaan. Era o tara cat se poate de buna (Deuteronom 8,7-9). Ea detinea multe amintiri scumpe lor.
137:2 In salciile din tinutul acela ne atarnaseram harfele.
Ne atarnaseram arfele. Cantatul din arfe (vezi p. 34) fusese placut si incantator pentru ei, dar acum, cand erau prada nenorocirii, arfele lor erau mute.
137:3 Caci acolo, biruitorii nostri ne cereau cantari, si asupritorii nostri ne cereau bucurie, zicand: Cantati-ne cateva din cantarile Sionului!
Ne cereau cantari. Pentru o reprezentare picturala asiriana a acestui verset, vezi fig. 9, p.35, alaturi de comentariile de acolo. Cantarile Sionului. Stapanii lor ii ridiculizau si le cereau sa cante una din cantarile lor sacre.
137:4 Cum sa cantam noi cantarile Domnului pe un pamant strain?
Verset ce nu a fost comentat.
137:5 Daca te voi uita, Ierusalime, sa-si uite dreapta mea destoinicia ei!
Daca te voi uita. Daca ar fi acceptat sa cante o cantare a Templului in aceste conditii, israelitului i s-ar fi parut ca e necredincios fata de preaiubita lui cetate pe care o adora cu toata inima. Mai curand ar fi uitat averea lui cea mai de pret decat sa uite Sionul, mandria si slava lui Israel.
137:6 Sa mi se lipeasca limba de cerul gurii, daca nu-mi voi aduce aminte de tine, daca nu voi face din Ierusalim culmea bucuriei mele!
Sa mi se lipeasca limba. Adica sa piarda capacitatea de a vorbi.
137:7 Adu-Ti aminte, Doamne, de copiii Edomului, care, in ziua nenorocirii Ierusalimului, ziceau: Radeti-l, radeti-l din temelii!
Copiii Edomului. Edomul nu se manifestase ca un frate fata de Israel in mai multe ocazii. In ciuda inrudirii lor cu descendentii lui Iacov, edomitii i-au ajutat pe babiloniei impotriva israelitilor (Odadia 10-14). Edomul este deseori denuntat de profeti pentru nemilosul lui tratament fata de o natiune-sora (Ieremia 49,7; Plangeri 4,21; Ezechiel 25,12-14; Ioel 3,19; Amos 1,11).
137:8 Ah! fiica Babilonului, sortita pustiirii, ferice de cine-ti va intoarce la fel raul pe care ni l-ai facut!
Verset ce nu a fost comentat.
137:9 Ferice de cine va apuca pe pruncii tai, si-i va zdrobi de stanca!
De stanca. Uciderea pruncilor nevinovati, desi ceva obisnuit in razboaiele din vechime, era una din cele mai crude si mai respingatoare dintre toate practicile (vezi 2 Regi 8,12; Isaia 13,16; Osea 10,4). Avand in vedere faptul ca un tratament atat de aspru fusese aplicat de catre babilonieni (vezi Isaia 51,24), psalmistul enunta pur si simplu o lege a vietii - "asa cum ai facut, asa ti se va face" (Obadia 15; cf. Matei 7,2).
COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE 2�
DA 28