102:1 Doamne, asculta-mi rugaciunea, si s-ajunga strigatul meu pana la Tine!
INTRODUCERE. - Psalmul 102 este unul dintre cei mai tristi din cei sapte psalmi de penitenta. Se pare ca e rugaciunea exilatului facuta in tara robiei sale. In tonurile sale elegiace, el vorbeste de durere si intristare, de persecutie si de frica. Dar el face mai mult decat atat; el recunoaste ca exista speranta de intoarcere din robie si de refacere spirituala. Poemul oscileaza intre doua idei, dar se incheie intr-o nota sublima de incredere in vesnica statornicie a lui Dumnezeu in legaturile Lui cu fiii oamenilor. Psalmul se imparte in patru parti: introducere (v. 1.2), plangere (v. 3-11), mangaiere (v. 12-22), concluzie (v.23-28). Crestinii din zilele de pe urma pot gasi in el exprimarea incercarilor lor si asigurarea mangaierii ceresti in vreme de necaz mare.
Preambulul, "o rugaciune a unui nenorocit, cand este doborat de intristare si isi varsa plangerea inaintea Domnului", este unic printre preambulurile psalmilor. El caracterizeaza psalmul si arata scopul pentru care a fost compus (vezi p. 624, 628).
1. Asculta-mi. Vezi Psalm 18.6; 39,12.