1:20 Ma astept si nadajduiesc cu tarie ca nu voi fi dat de rusine cu nimic; ci ca acum, ca totdeauna, Hristos va fi proslavit cu indrazneala in trupul meu, fie prin viata mea, fie prin moartea mea.
Ma astept. Gr. apokaradokia (vezi comentariul de la Romani 8,19). Marea dorinta a lui Pavel era ca nici o intamplare sa nu-l impiedice sa-L proslaveasca pe Hristos. Nadajduiesc cu tarie. Aceasta era o atitudine launtrica, completand asteptarea lui Pavel, care poate fi considerata mai mult ca o manifestare externa.
Nu voi fi dat de rusine. Si anume prin greseli in propria viata sau prin lepadarea sa de Hristos (compara cu Luca 9,26). El nu anticipeaza un asemenea dezastru, ci mai degraba, avand incredere ca va reusi, isi exprima dorinta ca aceasta situatie neplacuta sa nu aiba loc.
Ca totdeauna. Constiinta lui Pavel era curata. El putea privi inapoi la viata sa de marturie neinfricata si inainte la mentinerea aceluiasi lucru in viitor.
Indrazneala. Gr. parresia, ,,indrazneala in vorbire”, ,,curaj”, ,,incredere”, ,,lipsa de teama”. Inchisoarea nu era o piedica pentru zelul apostolului. El planuia sa continue sa-L reprezinte cu indrazneala pe Hristos. N-a ezitat niciodata sa-si proclame solia (compara cu Faptele Apostolilor 4,20) si nu dorea ca acum teama sau descurajarea sa-i impiedice marturia.
Proslavit. [,,Preamarit”, KJV]. A proslavi, a preamari, inseamna a inalta in rang sau a aduce slava maririi deja existente. Crestinul nu-L poate inalta pe Hristos in rang, deoarece El are deja toata marirea, dar poate Il poate inalta pe Domnul in ochii altora (vezi comentariul de la Luca 1,46).
In trupul meu. Forma obisnuita ar fi ,,in mine”, dar intrucat Pavel era in primejdia de a muri, el considera ca trupul sau este instrumentul prin care Hristos va fi glorificat. Fie prin viata mea, fie prin moartea mea. Daca avea sa traiasca, Hristos urma sa fie proslavit prin marturia si prin activitatea lui. Daca avea sa moara, atunci proslavirea urma sa vina
prin dispozitia sa de a muri pentru Domnul. In viata crestinii Il proslavesc pe Hristos prin convertirea, sfintirea si prin devotamentul lor in lucrarea Lui, prin dispozitia de a suporta incercarile si prin rezultatele de durata ale slujirii lor. In moarte adevaratul copilul lui Dumnezeu Il proslaveste pe Fiul prin depasirea spaimei cu care intampina moartea cei mai multi oameni, prin increderea ca Domnul va avea grija de viitorul lui si prin marturia pe care viata sa evlavioasa si moartea sa neinfricata o vor exercita asupra celorlalti.