1:16 dar nu ca pe un rob, ci mult mai presus decat pe un rob: ca pe un frate preaiubit, mai ales de mine, si cu atat mai mult de tine, fie in chip firesc, fie in Domnul!
Dar nu. [,,Nu acum”, KJV]. Sau ,,mai departe nu”.
Mai presus decat pe un rob. Pavel sugereaza ca Filimon ar trebui sa-l accepte pe Onisim ca pe un frate de credinta a carui viata, ca si a sa, este predata Domnului Isus Hristos. Si mai presus de serviciul sau de sclav, Onisim avea sa manifeste fata de Filimon un devotament asa cum aratase si fata de Pavel.
Frate iubit. Iubirea pe care Pavel o dezvoltase fata de Onisim intr-un scurt timp sugereaza tovarasia minunata care il astepta pe Filimon, care avea sa il aiba pe Onisim langa el pentru o perioada mult mai mare. Onisim plecase ca un sclav renegat, dar se intoarcerea ca un frate crestin ,,folositor” (v. 11), o marturie a harului lui Dumnezeu. Pentru Pavel experienta sa cu Onisim ilustreaza puterea lui Dumnezeu de a transforma raul in bine. Desi impiedicat de greselile si esecurile oamenilor, Domnul poate totusi sa-si realizeze scopurile uimitoare cu cei care Il recunosc.
Indolenta si lasitatea care il adusesera pe Onisim la Roma l-au adus apoi la Pavel si in consecinta la Isus Hristos. Acum el se intoarce la Filimon ca un om transformat. Despartirea lor temporara a avut ca rezultat o legatura vesnica. Nu era dificil pentru Filimon sa vada mana lui Dumnezeu in experientele fostului sau sclav. Prin urmare Filimon trebuia sa considere un privilegiu deosebit ocazia de a conlucra cu Dumnezeu in viata lui Onisim.
In chip firesc. [,,In carne”, KJV]. Adica Onisim avea sa fie un sclav constiincios care ii va rasplati din plin lui Filimon increderea pe care o are in el. Inainte de plecarea lui Onisim de la Roma, Pavel se bucurase de binecuvantarea slujirii lui ,,in chip firesc”; de aici inainte numai Filimon avea sa fie beneficiarul acesteia.
La Domnul. Indiferent de cum fusese inainte legatura lui Onisim cu Filimon, de acum inainte trebuia ca acest sclav sa fie privit ca un frate crestin prea iubit si, ca si Filimon, un candidat pentru cer. Astfel, bucuria sperantei crestine avea sa fie un bun comun.