20:1 Toata adunarea copiilor lui Israel a ajuns in pustia Tin in luna intai. Si poporul s-a oprit la Cades. Acolo a murit si a fost ingropata Maria.
In pustia Tin. Adica regiunea pustie asezata la hotarele Edomului (v.14, 15).
In luna intai. Aceasta ar fi Abib, numita mai tarziu Nisan, cand iarba era inca verde (vezi Ioan 6,10). Aceasta ar fi mai sau iunie. Probabil ca acesta a fost al patruzecilea an de peregrinaj prin pustie (vezi Numeri 27,14; 33,36-38) peste care aici se trece fara comentarii.
La Cades. Dupa cat se pare, poporul a ramas la Cades mai multe luni cu ocazia aceasta, pe de o parte pentru pasunea buna si pe de alta pentru moartea Mariei.
Acolo a murit... Maria. Nu sunt date amanunte cu privire la moartea ei, nici cu privire la cauza sau data. probabil ca ea era in varsta de 132 de ani (Exod 2,4.7). Aaron, care a murit cateva luni mai tarziu, era de 123 de ani (Numeri 33,38.39) si Moise la 120 (Deutronom 34,8).
Si a fost ingropata. Nu exista un raport despre o anumita perioada de jale ca mai tarziu pentru Aaron (v.29). Aceasta era aproximativ cu patru luni inainte de moartea lui Aaron (cp. 33,38) si cu 11 luni inainte de moartea lui Moise. Maria era cea mai mare dintre frati.
20:2 Adunarea n-avea apa. Si s-au rasculat impotriva lui Moise si impotriva lui Aaron.
N-avea apa. Astfel incepe raportul despre evenimentele care au dus la excluderea lui Moise si Aaron din Tara Fagaduintei. Evident ca apa oferita pentru ei cu ocazia minunii de la Horeb (Exod 17,1-7) cu 40 de ani in urma era acum incetata. Aceasta a fost faptuita de Dumnezeu cu scopul de a incerca credinta generatiei noi ce crescuse in pustie (vezi PP 411).
Impotriva lui Moise. Compara cu Exod 17,2.3, unde parintii lor au dat pe fata acelasi spirit.
20:3 Poporul a cautat cearta cu Moise. Ei au zis: Ce bine ar fi fost sa fi murit noi, cand au murit fratii nostri inaintea Domnului!
Poporul a cautat cearta. Cuvantul ,,cearta” inseamna adesea ,,a se opune galagios”, uneori chiar cu violenta corporala. Au murit fratii nostri. Aluzia este la diferitele pedepse date de Dumnezeu (cap 11,1.33;
14,37), in mod special la razvratirea lui Core (cap. 16,32.35.46). Dupa cat se pare, ei se gandeau ca moartea subita este preferabila chinului tot mai intens al setei.
20:4 Pentru ce ati adus adunarea Domnului in pustia aceasta, ca sa murim in ea, noi si vitele noastre?
Pentru ce ati adus. Cuvinte care reflecta spiritul parintilor lor (Exod 17,3).
20:5 Pentru ce ne-ati scos din Egipt, si ne-ati adus in acest loc rau, unde nu este nici loc de semanat, nici smochin, nici vita, nici rodiu, nici apa de baut?
Scos din Egipt. Ei au uitat suferintele si plansul parintilor lor din Egipt (Exod 2,23.24; 3,17).
20:6 Moise si Aaron au plecat de la adunare si s-au dus la usa cortului intalnirii. Au cazut cu fata la pamant, si li s-a aratat slava Domnului.
De la adunare. Atitudinea poporului pare sa fi devenit amenintatoare. Moise si Aaron s-au dus la sanctuar pentru sfat si ocrotire. Au cazut cu fata la pamant. Pentru a cere ca pacatul nemultumirii si razvratirii lor sa fie iertat si ca nevoile lor fizice sa fie indestulate.
S-a aratat slava Domnului. Fara indoiala ca aceasta a fost vizibila pentru toata adunarea si ar fi trebuit sa fie o avertizare pentru ei si o mustrare pentru lipsa lor de incredere in Dumnezeu (vezi cap. 14,10; 16,19.42).
20:7 Domnul a vorbit lui Moise, si a zis:
Domnul a vorbit. Adica din mijlocul slavei care a aparut ca un semn al prezentei Sale.
20:8 Ia toiagul, si cheama adunarea, tu si fratele tau Aaron. Sa vorbiti stancii acesteia in fata lor, si ea va da apa. Sa le scoti astfel apa din stanca, si sa adapi adunarea si vitele lor.
Sa vorbiti stancii. Nu este spus nimic in Scriptura despre ce trebuia sa se faca cu toiagul. Probabil ca Dumnezeu a intentionat ca Moise sa-l ridice spre directia stancii in timp ce vorbea.
20:9 Moise a luat toiagul dinaintea Domnului, cum ii poruncise Domnul.
A luat toiagul dinaintea Domnului. Cuvintele acestea par sa insemne ca toiagul lui Aaron era acela pe care l-a luat Moise. Dar versetul 11 vorbeste despre toiag ca apartinand lui Moise, iar toiagul lui Moise era ,,toiagul lui Dumnezeu” (Exod 4,20; 17,9). Cu toate ca nu aveau un raport despre o porunca expresa ca Moise sa puna toiagul sau in sanctuar, se poate ca acesta sa fi fost pastrat acolo.
20:10 Moise si Aaron au chemat adunarea inaintea stancii. Si Moise le-a zis: Ascultati, razvratitilor! Vom putea noi oare sa va scoatem apa din stanca aceasta?
Au chemat adunarea. In armonie cu instructiunea lui Dumnezeu (v.8).
Razvratitilor. Exact limbajul folosit de Dumnezeu privind pe parintii lor (cap. 17,10). Dar la Moise aceasta a fost mai degraba o manifestare a maniei decat un zel pentru Dumnezeu si in aceasta constat pacatul lui.
Sa scoatem. Folosirea pronumelui personal aplicat de Moise lui insusi si lui Aaron dadea pe fata o desconsiderare a lui Dumnezeu, ca si cand acesti doi oameni urmau sa-l faca pe popor sa creada ca ei ar putea face o minune prin propria lor putere.
20:11 Apoi Moise a ridicat mana, si a lovit stanca de doua ori cu toiagul. Si a iesit apa din belsug, asa incat a baut si adunarea, si au baut si vitele.
A lovit stanca de doua ori. O parte a pacatului lui Moise consta in lovirea de doua ori a stancii, pentru ca Dumnezeu nu-i spusese s-o loveasca. In plus, Moise a pierdut din vedere rabdarea lui Dumnezeu in relatia cu poporul, care ar fi trebui sa se reflecte in propria atitudine si comportare. El a vorbit si a lucrat ca si cand cartirile ar fi fost impotriva lui.
A iesit apa din belsug. Dumnezeu a venit in intampinarea situatiei cu apa din belsug, in ciuda atitudinii lui Moise si Aaron.
20:12 Atunci Domnul a zis lui Moise: Pentru ca n-ati crezut in Mine, ca sa Ma sfintiti inaintea copiilor lui Israel, nu voi veti duce adunarea aceasta in tara pe care i-o dau.
Pentru ca n-ati crezut. Aceasta a fost greseala lui Moise. Ca sa ma sfintiti. Lipsa de credinta a impiedicat prezentarea sfinteniei lui Dumnezeu prin Moise si Aaron. Nu voi veti duce. Urmarea a fost ca Moise si Aaron aveau sa-si piarda pozitia inalta, murind inainte ca poporul sa intre in tara sfanta.
20:13 Acestea sunt apele Meriba (Cearta), unde s-au certat copiii lui Israel cu Domnul care a fost sfintit intre ei.
Meriba. O folosire asemanatoare a cuvantului se afla in Exod 17,7 si Deutronom 32,51. Radacina ebraica din care este format cuvantul inseamna ,,a se impotrivi”, ,,a discuta in contradictoriu”, ,,a agita”, ,,a se certa galagios”, adesea cu violenta fizica.
A fost sfintit intre ei. Cum s-ar spune, Dumnezeu a demonstrat sfintenia si puterea Sa in fapte de indurare, prin care a facut sa iasa apa in prezenta poporului. Mai mult, Dumnezeu le-a dat
o pedeapsa chiar si conducatorilor favorizati de El, cand s-au abatut de la porunca Lui.
20:14 De la Cades, Moise a trimis niste soli la imparatul Edomului, ca sa-i spuna: Asa vorbeste fratele tau Israel. Tu stii toate suferintele prin care am trecut.
La imparatului Edomului. Moise n-a considerat intelept ca caute intrarea in Canaan dinspre sud, cunoscand bine atitudinea armatei evreiesti pe care o conducea. Edomitii de care se apropiau ocupau un teritoriu care era asezat la sud de Marea Moarta, spre vest pana la Cades si spre sud pana la bratul rasaritean al Marii Rosii.
Fratele tau Israel. Dupa cum este astazi obiceiul in Orient, celor care sunt rude de sange pot fi numiti ,,frati”. Edomitii erau urmasii lui Esau (Geneza 25,30).
Toate suferintele. Moise sugereaza astfel edomitilor ca, rude fiind, ar trebui sa manifeste simpatie fata de urmasii lui Iacov. Cuvantul tradus aici ,,suferinte” este din radacina ebraica ,,a fi obosit”, ,,a fi istovit”. Aici el se refera la greutatile lungii, periculoasei si obositoarei lor calatorii, cand nu au avut un camin propriu stabil.
20:15 Parintii nostri s-au pogorat in Egipt, si am locuit acolo multa vreme. Dar Egiptenii ne-au chinuit, pe noi si pe parintii nostri.
Egipt. Experientele copiilor lui Israel erau binecunoscute de natiunile inconjuratoare.
20:16 Am strigat catre Domnul, si El ne-a auzit glasul. A trimis un Inger, si ne-a scos din Egipt. Si iata ca suntem la Cades, cetate care se afla la marginea tinutului tau.
Am strigat. Vezi Exod 2,23-25; 3,7.8. A trimis un inger. Vezi Geneza 24,7; Exod 3,2; 23,20; 33,2. In acest caz, Ingerul a fost
Hristos Insusi, Printul cel vesnic al poporului lui Dumnezeu (PP 366). Ne-a scos. Vezi Exod 13,21; 14,19.
20:17 Lasa-ne sa trecem prin tara ta; nu vom trece nici prin ogoare, nici prin vii, si nici nu vom bea apa din fantani; vom merge pe drumul imparatesc, fara sa ne abatem la dreapta sau la stanga, pana vom trece de tinutul tau.
Prin tara ta. Ca sa intre in tara Canaanului dinspre est, izraelitii trebuiau fie sa intre prin Edom, fie sa faca un ocol lung spre sud si apoi sa se intoarca spre nord.
Pe drumul imparatului. Aceasta era artera principala de calatorie la est de Iordan, de la Damasc din nord la Ezion-Gebea din golful Acaba. Hartile moderne ale vremurilor biblice indica acest drum comercial. Acesta a fost drumul de-a lungul caruia cei patru imparati care au venit din Siria au atacat Sodoma pe vremea lui Avraam. Reparat de romani cateva secole mai tarziu, ,,drumul imparatului” se mai foloseste si astazi. O fotografie aeriana a acestei sosele apare la pagina 40 din Westminster Historical Atlas to the Bible.
20:18 Edom i-a raspuns: Sa nu cumva sa treci pe la mine, caci altfel iti voi iesi inainte cu sabia.
Cu sabia. Vezi Geneza 27,40. Fara indoiala ca poporul Edomului se temea ca tara lor va fi ocupata sau cel putin devastata.
20:19 Copiii lui Israel i-au zis: Vom merge pe drumul cel mare; si, daca vom bea din apa ta, eu si turmele mele, iti voi plati pretul; nu-ti cer altceva decat sa trec cu picioarele!
Nu-ti cer altceva. Moise repeta intentia pasnica a izraelitilor fata de Edom si spune ca vor trece ,,fara sa-i ceara nimic altceva”, literal, ,,nu este un lucru”, adica nu vor face altceva decat sa traverseze teritoriul cat mai repede posibil.
20:20 El a raspuns: Sa nu cumva sa treci! Si Edom i-a iesit inainte cu multa gloata si cu mana tare.
Sa nu cumva. Edomul se temea sa lase pe Israel sa treaca pe teritoriul lui. Totusi, i-a vandut proviziile necesare (vezi Deutronom 2,28.29).
Cu mana tare. Regele si-a adunat trupele si a facut o demonstratie, dand pe fata intentia de a rezista prin forta armelor oricarei incercari de trecere prin tara sa.
20:21 Astfel Edom n-a vrut sa lase pe Israel sa treaca prin tinutul lui. Si Israel s-a abatut de la el.
Israel s-a abatut de la el. Dumnezeu Insusi i-a poruncit lui Israel sa se intoarca, dar sa cumpere de la edomiti proviziile necesare (Deutronom 2,5.6).
20:22 Toata adunarea copiilor lui Israel a plecat de la Cades, si a ajuns la muntele Hor.
Muntele Hor. Aceasta pozitie n-a fost inca definitiv determinata. Patru munti diferiti sunt considerati de diferiti savanti ca fiind muntele Hor, unde a murit Aaron.
Iebel Nebi Harun, adica muntele profetului Aaron, are o moschee pe locul presupus a fi mormantul profetului si este vizitata de pelerini devotati. Aceasta asezare vine in contrazicere cu raportul biblic care reclama un munte in afara hotarelor Edomului (v.23; cap. 33,37), in timp ce Iebel Nebi Harun se afla mult in interiorul hotarelor tarii, nu departe de ruinele cetatii Petra.
20:23 Domnul a zis lui Moise si lui Aaron, langa muntele Hor, la hotarele tarii lui Edom:
Langa muntele Hor. Probabil ca Israel era asezat la picioarele muntelui.
20:24 Aaron are sa fie adaugat la poporul lui; caci nu va intra in tara pe care o dau copiilor lui Israel, pentru ca v-ati impotrivit poruncii Mele, la apele Meriba.
Adaugat la poporul lui. Aceeasi expresie despre moarte este folosita la Avraam (vezi comentariul pentru Geneza 25,8), despre Ismael (Geneza 25,17), despre Isaac (Geneza 35,29), despre Iacov (Geneza 49,33) si despre Moise (Numeri 27,13; 31,2).
20:25 Ia pe Aaron si pe fiul sau Eleazar, si suie-i pe muntele Hor.
Pe muntele Hor. Dupa Deutronom 10,6, muntele Hor mai era cunoscut si sub numele de Mosera, sau poate campia de la poalele muntelui era cunoscuta sub acest nume.
20:26 Dezbraca pe Aaron de vesmintele lui, si imbraca pe fiul sau Eleazar cu ele. Acolo va fi adaugat Aaron la poporul lui si va muri.
Dezbraca. O descriere a hainelor marelui preot este facuta in Leviticul 8,7-9. Va muri. O data cu transferul de imbracaminte si moartea lui Aaron a fost evidentiata succesiunea preoteasca.
20:27 Moise a facut ce-i poruncise Domnul. S-au suit pe muntele Hor, in fata intregii adunari.
In fata intregii adunari. Nu mai putea fi nici o indoiala in ce priveste legalitatea succesiunii lui Eleazar la slujba sfanta, dupa moartea tatalui sau.
20:28 Moise a dezbracat pe Aaron de vesmintele lui, si a imbracat cu ele pe fiul sau Eleazar. Aaron a murit acolo, pe varful muntelui. Moise si Eleazar s-au pogorat de pe munte.
Moise a dezbracat pe Aaron. Moise a facut acest lucru actionand pentru Dumnezeu, conform poruncii Sale si ca semn al transferarii slujbei preotesti, care a continuat in ciuda mortii posesorului.
Aaron a murit acolo. Data mortii lui Aaron si varsta de 123 de ani sunt date in cap. 33,38.39. Moartea lui Aaron a scos in evidenta nedesavarsirea preotiei levitice cu privire la posibilitatea schimbarii ei. Pavel vorbeste in aceasta privinta despre contrastul dintre ea si preotia lui Hristos (Evrei 7,24). Conform cu Deutronom 10,6, Aaron a fost inmormantat la Mosera (vezi comentariul pentru v.25).
20:29 Toata adunarea a vazut ca Aaron murise, si toata casa lui Israel a plans pe Aaron treizeci de zile.
Treizeci de zile. Tot atatea zile a durat si jalea (doliul) dupa moartea lui Moise, care a intervenit cateva luni mai tarziu (Deutronom 3,48).Comentariile lui Ellen G. White
1-29 PP 414-427; SR 164-169
1 PP 410
2 FE 509
2-5 SR 164
3-5 PP 414
4.5 FE 509 6-8 PP 416; SR 165
10 PK 163; PP 417, 4187; 426; 472; 3T 304; 4T 369
10,12 DW 509
10-12 Te 14
11 PP 417, 426, 472
12 PP 419, 426, 469; SR 166
14-20 PP 422
22-24 PP 424
25-27 PP 425
28 PP 426, 3T 293
29 PP 427