5:1 Din partea oamenilor din popor si din partea nevestelor lor s-au ridicat mari plangeri impotriva fratilor lor Iudei.
Mari plangeri. Nu e sigur cand au avut loc unele dintre evenimentele descrise in acest capitol. Nu toate ar fi putut sa aiba loc in timpul construirii zidului, intrucat versetul 14 ajunge cu raportul la sfarsitul celor 12 ani ai lui Neemia ca guvernator. Cel mult doar v. 1-13 pot fi atribuite timpului construirii zidului. E adevarat ca lucrul neplatit la zid plata avea sa-i lipseasca pe multi de mijloacele obisnuite de intretinere. Pe de alta parte, lucrarea s-a incheiat intr-un timp prea scurt ca sa produca o situatie economica grea, de tipul celei descrise aici. Nu exista nici o indicatie in cadrul relatarii situatia grea a fost legata de munca de reconstruire. Motivele de nemultumire isi aveau radacinile mult mai adanc si se amplificasera pe parcursul unei lungi perioade de timp, dar s-a ajuns in criza in timpul construirii zidului (vezi PK 646). In v. 14-19, Neemia da un raport despre propria sa conduita cat a slujit ca guvernator al Iudeii (vezi 1 Samuel 12,3-5).
Oamenii se plangeau din cauza saraciei ingrozitoare. Cei care se plangeau erau saracii poporului, iar cei invinuiti erau fratii lor mai instariti (vezi 2 Regi 24,14).
5:2 Unii ziceau: Noi, fiii nostri si fetele noastre, suntem multi; sa ni se dea grau ca sa mancam si sa traim.
Multi. Cei care aveau familii numeroase erau primii care se plangeau. Copiii lor numerosi se dovedeau a fi nu o binecuvantare, asa cum erau de obicei considerati de catre orientali, ci o povara si o pricina de mare ingrijorare pentru ei.
5:3 Altii ziceau: Punem zalog ogoarele, viile si casele noastre, ca sa avem grau in timpul foametei.
Ca sa avem grau. [Ca sa putem cumpara grau, KJV.] Poate, asa cum spune LXX, "de aceea dati-ne grau [cereale]", nu ca ei doreau un dar, ci o imbunatatire a situatiei economice care ii adusese intr-o stare deplorabila.
In timpul foametei. [Din cauza foametei, KJV.] Unii cereau ajutor din cauza foametei, acum trecute, care-i obligase sa-si ipotecheze ogoarele, viile si casele. Reclamantii faceau parte deci dintr
o clasa care candva avusese proprietati considerabile si care traiau in afara orasului. Situatia este asemanatoare cu cea descrisa in Iosua 5,8. Strangerea terenurilor agricole in mana celor bogati nu era o situatie noua.
5:4 Altii ziceau: Am imprumutat argint punand zalog ogoarele si viile noastre pentru birul imparatului.
Birul imparatului. Ca si in cazul altor provincii persane, li se cerea iudeilor plata unui tribut anual, parte in bani si parte in natura, catre tezaurul persan. In anii obisnuiti, povara aceasta poate ca nu parea grea, dar in anii slabi, aparitia perceptorului prefigura adesea o stare foarte mizerabila. Pentru a plati taxele oamenii se imprumutau, fara sa spere ca vor scapa vreodata de datorii.
5:5 Si totusi carnea noastra este ca si carnea fratilor nostri, copiii nostri sunt ca si copiii lor; si iata, supunem la robie pe fiii nostri si pe fetele noastre, si multe din fetele noastre au si fost supuse la robie; suntem fara putere, caci ogoarele si viile noastre sunt ale altora.
Carnea voastra. Acesti saraci erau oameni ca si fratii lor mai bogati si aveau tot atat de mult nevoie de cele necesare vietii ca si acestia. Proprii lor copii erau la fel de scumpi pentru ei, cum erau si copiii celor bogati pentru parintii lor.
O categorie de oameni se plangea ca aveau familii atat de numeroase incat era imposibil sa le ofere acestora hrana necesara. O alta se plangea ca si-au ipotecat proprietatile din cauza foametei. A treia se plangea au trebuit sa recurga la imprumuturi de bani ca sa-si plateasca impozitele, iar o a patra, ca incapusera pe mana unor camatari hrapareti. Oamenii acestia nu sufereau din cauza apasarii din partea tiranilor straini, ci din cauza impunerilor exagerate la care supusi de proprii lor frati.
Multe din fetele noastre. Cu privire la dreptul legal al tatilor de a-si vinde fiicele, vezi Exod 21,7. Multi dintre exilatii intorsi scapasera din robia babiloniana doar ca sa devina robii fratii lor, si starea aceasta din urma parea mai insuportabila decat prima. In Babilon, familiile ramasesera unite, dar acum copiii erau luati de la parintii lor pentru a deveni sclavii conationalilor lor iudei.
5:6 M-am suparat foarte tare cand le-am auzit plangerile si cuvintele acestea.
M-am suparat foarte tare. Pare ca litera legii nu fusese calcata decat in chestiunea luarii de dobanda (v. 11), de care oamenii nu se plansesera. Faptul ca barbatii puteau sa-si vanda fiicele, reiese din Exod 21,7. Inrobirea barbatilor era limitata la sase ani (vezi la Exod 2,2), si daca anul jubiliar incepea mai devreme de sfarsitul celui de-al saselea an, ei erau eliberati automat (Levitic 25,10; vezi la Deuteronom 15,12). De asemenea era permis sa se "vanda" (arendeze) terenul (Levitic 25,14-16), dar nu sa se transfere pentru totdeauna (v. 10.13). Totusi, bogatii calcasera spiritul legii, daca nu litera ei. In vremuri grele din punct de vedere economic era de datoria lor sa-i ajute pe fratii lor mai saraci, nu sa-i asupreasca (v. 14.17). Neemia, rudele lui apropriate si adeptii lui facusera lucrul acesta atat cat le statuse in putere (Neemia 5,10.15). Bogatii, insa, scosesera toate foloasele cu putinta in dauna concetatenilor lor. Este lesne de inteles ca Neemia, un om capabil de simtaminte puternice cand era cazul sa apere dreptatea, putea intr-adevar sa fie foarte suparat pe acei profitori lipsiti de constiinta si de scrupule.
5:7 Am hotarat sa mustru pe cei mari si pe dregatori, si le-am zis: Ce! voi imprumutati cu camata fratilor vostri? Si am strans in jurul meu o mare multime,
Imprumutati cu camata. Aceasta era o incalcare a legii, care interzicea luarea de dobanda de la evrei, dar ingaduia luarea ei de la straini (Deuteronom 23,19.20; vezi la Exo. 22,25, Levitic 25,35).
Am strans... o mare multime. [Am facut o mare adunare impotriva lor, KJV.] Mustrarea lui Neemia pare sa nu fi avut efect. Nobilii nu dadeau semne ca aveau sa-si schimbe conduita. De aceea, a fost constrans sa aduca problema inaintea poporului, nu pentru ca acesta detinea autoritatea legala. El conta pe faptul nobilii se vor rusina sau se vor teme sa continue sa-i asupreasca pe cei saraci, din moment ce vor fi mustrati deschis de catre conducatorul civil cel mai mare.
5:8 si le-am zis: Noi am rascumparat, dupa puterea noastra, pe fratii nostri Iudei, vanduti neamurilor; si voi sa vindeti pe fratii vostri? Si inca noua sa ne fie vanduti? Ei au tacut, neavand ce sa raspunda.
Noi am rascumparat, dupa puterea noastra. Acest "noi" se poate referi fie la cei care se intorsesera mai recent in comparatie cu cei care venisera mai demult, fie la Neemia si rudele lui in contrast cu asupritorii bogati. Probabil ca este vorba de acestia din urma. Cuvintele lui Neemia dau de inteles ca el si oamenii cu acelasi suflet ca el cumparasera iudei tinuti in robie de straini si-i eliberasera. Lucrul acesta el il facuse atat cat i-au permis mijloacele.
5:9 Apoi am zis: Ce faceti voi nu este bine. N-ar trebui sa umblati in frica Dumnezeului nostru, ca sa nu fiti de ocara neamurilor vrajmase noua?
Apoi am zis. Neemia simtea, pe buna dreptate, ca nu era de-ajuns sa reduca la tacere pe nobililor sau sa-i faca sa se simta rusinati. Era necesar sa-i faca sa-si schimbe felul de purtare.
5:10 Si eu, si fratii mei si slujitorii mei, le-am imprumutat argint si grau. Sa le lasam dar datoria aceasta!
Le-am imprumutat. Literal "le imprumutam". Legea cerea bogatilor sa dea cu imprumut celor saraci (Deuteronom 15,7-11) fara camata (vezi la Exod 22,25). Neemia procedase conform ambelor prevederi si acum le cerea altora sa faca la fel. A da cu imprumut era o virtute, a cere camata era un viciu prin care cel bogat profita de pe urma celui sarac (vezi la Neemia 5,11).
5:11 Dati-le inapoi astazi ogoarele, viile, maslinii si casele, si a suta parte din argintul, din graul, din mustul si din untdelemnul, pe care l-ati cerut de la ei ca dobanda.
Dati-le inapoi. Dupa ce denuntase oprimarea si afirmase principiile in cauza, Neemia a facut un puternic apel la actiune. El a facut apel la cei care detineau pamanturile fratilor lor mai saraci ca garantie sa le inapoieze de indata proprietarilor lor (vezi PK 650).
A suta parte. Probabil, a suta parte luata ca dobanda, precum centesima romanilor de pe vremea lui Cicero, ca plata lunara. Unul la suta pe luna nu era o dobanda mare in comparatie cu cea platita de obicei in Orientul antic. In Babilonia si Asiria, dobanda obisnuita era de 20-25% pentru argint si 33,3% pentru cereale. Texte din sec. VII i.Hr. gasite in Gozan (Tell Halaf), Mesopotamia, arata o dobanda anuala de 50% pentru argint si 100% pentru cereale, in acea localitate. In Egipt, ea era de 12-24% in cursul perioadei ptolemeice (ultimele trei secole i.Hr.), singura din care avem rapoarte de acest fel. Totusi, saracii din Iudea trebuie sa fi gemut sub povara cametei, chiar daca o dobanda de 12% pe an, in Iudea, nu poate fi socotita exorbitanta, cand e comparata cu dobanda din alte tari.
5:12 Ei au raspuns: Le vom da inapoi, si nu le vom cere nimic, vom face cum ai zis. Atunci am chemat pe preoti, inaintea carora i-am pus sa jure ca isi vor tine cuvantul.
Le vom da inapoi. Apelul convingator al lui Neemia, reafirmarea de catre el a principiilor legii mozaice si propriul lui exemplu valoros au biruit. Nobilii, fiecare in parte si toti laolalta, au cazut de acord nu numai sa dea inapoi dobanda deja luata, sa se abtina de la a mai cere dobanda si sa dea cu imprumut fratilor lor mai saraci in armonie cu legea, ci sa inapoieze terenurile si casele confiscate, care trebuie sa se fi ridicat la o valoare considerabila si pe care, dupa litera legii, erau indreptatiti sa le pastreze pana la anul de veselie (jubiliar).
I-am pus sa jure. Vezi la Ezra 10,5. Dupa ce a fost dat consimtamantul cerut, Neemia i-a chemat pe preoti si le-a cerut creditorilor sa jure ca adera in mod sincer la intelegerea facuta. Neemia a cerut participarea preotilor, pe de o parte cu scopul de a solemnitate juramantului luat, ca fiind facut inaintea Domnului si pe de alta parte pentru a da declaratiei valabilitate legala in cazul unei actiuni judecatoresti, daca lucrul acesta s-ar fi dovedit necesar.
5:13 Si mi-am scuturat mantaua, zicand: Asa sa scuture Dumnezeu afara din Casa Lui si de averile lui pe orice om care nu-si va tine cuvantul, si asa sa fie scuturat omul acela si lasat cu mainile goale! Toata adunarea a zis: Amin. Si au laudat pe Domnul. Si poporul s-a tinut de cuvant.
Mi-am scuturat mantaua. [Poala, KJV.] Cuvantul ebraic tradus "poala" reprezinta poala hainei, in care uneori erau purtate lucruri. Cuvantul este gasit doar aici si ca "brate" in Iosua 49,22. Pentru a scoate in evidenta caracterul obligatorie al promisiunii, Neemia a indeplinit un act simbolic. Acesta a constat in strangerea vesmantului ca si cand ar fi cara ceva in ea si in scuturarea si golirea acestuia, in momentul cand a rostit blestemul din v. 13. La popoarele din vechime, de putine lucruri se temeau oamenii asa de mult ca de ajungerea sub blestem. Blestemele din Deuteronom 28,16-44 aveau ca scop sa-i impresioneze pe cei care ar fi fost ispititi sa incalce legea. Blestemele scrise deasupra intrarii in mormintele imparatilor asirieni si persi aveau scopul sa ingrozeasca si sa alunge pe eventualii jefuitori. Si contractele erau la protejate impotriva incalcarii. Blestemul lui Neemia este neobisnuit, dar scopul lui este clar.
5:14 Din ziua cand m-a pus imparatul dregator peste ei in tara lui Iuda, de la al douazecilea an pana la al treizeci si doilea an al imparatului Artaxerxe, timp de doisprezece ani, nici eu, nici fratii mei n-am trait din veniturile cuvenite dregatorului.
M-a pus. [Am fost pus, KJV.] Aici, pentru prima data, Neemia afirma lamurit ca autorizatia lui de a se intoarce si a reconstrui zidul Ierusalimului era insotita de numirea lui ca guvernator al provinciei Iudea. E posibil ca numirea sa fi avut loc la scurt timp dupa aceea. Cei 12 ani ai sai ca guvernator nu au inceput inainte de luna Nisan, in al 20-lea an al lui Artaxerxe (cap. 2,1), adica nu inainte de 2 aprilie 444 i.Hr. Termenul acesta de slujba se va incheia in cel de-al 32-lea de domnie al lui Artaxerxe, care, conform anului calendaristic al lui Neemia (vezi p. 109) a inceput probabil la 25 septembrie 433 si s-a incheiat la 13 octombrie 432 i.Hr. In cursul acestui an, a fost rechemat la curtea lui Artaxerxe (cap. 13,6) si probabil ca in acea vreme a fost scris raportul din cap. 5,14-19, v. 1-13 si alte parti ale cartii.
Veniturile cuvenite dregatorului. [Painea dregatorului, KJV.] In cursul activitatii sale, el nu a pretins veniturile pe care un guvernator era indreptatit sa le primeasca de la supusii sai; el a acoperit propriile sale cheltuieli. Prin "fratii" sai Neemia se refera aici la intreaga lui curte, ca si la propria sa familie.
5:15 Inainte de mine, cei dintai dregatori impovarau poporul, si luau de la el paine si vin, afara de cei patruzeci de sicli de argint; chiar si slujitorii lor apasau poporul. Eu n-am facut asa, din frica de Dumnezeu.
Cei dintai dregatori. [Guvernatorii dinainte, KJV.] Dintre acestia, numai unul, Zorobabel, este cunoscut. Nu este sigur daca Ezra a fost numit guvernator sau daca lucra in calitate de insarcinat special. Neemia se refera probabil la diferitii guvernatori care se pare ca stapanisera peste Iudea in cursul celor 50 sau 60 de ani dintre Zorobabel si sosirea lui Ezra.
Impovarau. Cuvintele din original sunt tari si trebuie sa fie redate "asuprisera" poporul sau "fusesera grei" pentru el. RSV reda: "puneau poveri grele" asupra poporului.
Afara de. Literal "dupa". Vulgata spune "zilnic". Cea mai mare parte a comentatorilor adopta varianta aceasta si trag concluzia ca cheltuielile curtii lui Neemia erau de 40 de sicli pe zi (334,8 gr, daca este vorba de siclul usor) si nu ca se pretinsese 400 de sicli pe an de la fiecare persoana.
Slujitorii lor apasau. Servitorii si functionarii inferiori ai unei curti orientale se foloseau de pozitia lor pretinzand sume mari de la cei care veneau sa ceara aprobare de la oficialitati. Lucrurile acestea se petreceau indeosebi in antichitate, cand eunucii si alti din suita erau adesea niste despoti ingrozitori. Haman sub Xerxe, Sejan sub Tiberiu si Narcis sub Claudiu sunt exemple clasice ale acestei practici.
5:16 Ba, mai mult, am lucrat la dregerea zidului acestuia, n-am cumparat nici un ogor, si toti slujitorii mei erau la lucru.
Am lucrat. Nu numai ca Neemia s-a abtinut sa asupreasca poporul. De asemenea el a trait pe propria lui cheltuiala, si in plus, el si slujitorii sai personali (intretinuti tot pe propria sa cheltuiala) au lucrat neobosit la zid. Felul in care au actionat Neemia si slujitorii sai este aratat in cap. 4,10.13.15.17.
N-am cumparat nici un ogor. Neemia vrea sa spuna fie ca nu a luat nici un ogor, in schimbul vreunei datorii, asa cum facusera nobilii (v. 3.11), fie ca nu achizitionase nici o proprietate in nici un mod atata timp cat a fost guvernator. Personal, el n-a fost mai bogat, ci mai sarac, dupa cei 12 ani de slujba. Purtarea acestor raspunderi au insemnat pentru el jertfa personala.
5:17 Aveam la masa o suta cincizeci de oameni, Iudei si dregatori, afara de cei ce veneau la noi din neamurile dimprejur.
Aveam la masa. Aceasta nu era totul. Neemia nu numai ca-si suportase propriile cheltuieli, ci manifestase fata ospitalitatea care era de asteptat de la un guvernator si ii hranise zilnic pe cei 150 de capi de familie care locuiau in Ierusalim (vezi cap. 11,1). In afara de acesti oaspeti obisnuiti, Neemia mai hranise la masa sa pe iudeii care veneau cu treburi la Ierusalim din targurile Iudeii si dintre neamurile invecinate. Fara indoiala ca Neemia a avut mijloace materiale considerabile daca a putut trai in Ierusalim, timp de 12 ani, in maniera descrisa aici. Faptul ca unii dintre iudeii care au trait in Babilonia devenisera foarte bogati e atestat de documentele de afaceri ale firmei "Fiii Murashu", iesite la iveala prin sapaturile intreprinse la Nippur (vezi p. 65).
5:18 Mi se pregatea in fiecare zi un bou, sase berbeci alesi, si pasari, si la fiecare zece zile se pregatea din belsug tot vinul care era de trebuinta. Cu toate acestea, n-am cerut veniturile cuvenite dregatorului, pentru ca lucrarile apasau greu asupra poporului acestuia.
Pasari. Cu toate ca gainile nu sunt niciodata mentionate in VT, existenta lor in Palestina, pe vremea aceea, este atestata de sigiliul lui Iaazania, gasit la Tell en-Nasbeh in 1932, pe care apare o imagine cu un cocos care se lupta. Cea mai veche referire la gaini in Egipt dateaza de pe timpul lui Tutmose III din sec. XV, cand au fost aduse din Siria in tara de pe Nil. Se poate ca in expresia colectiva de "pasari" ar fi fost inclusi porumbeii si gastele.
Veniturile cuvenite dregatorului. [Painea dregatorului, KJV.] Vezi la v. 14.
5:19 Adu-Ti aminte de mine, spre bine, Dumnezeule, pentru tot ce am facut pentru poporul acesta!
Adu-Ti aminte de mine, spre bine, Dumnezeule. Neemia incheie cu o rugaciune caracteristica lui (vezi cap. 6,14; 13,22.31).
COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE
1-19PK 646-652
1-4�
�
PK 646, 647
5-7�
�
PK 648
8�
�
PK 649
9-13�
PK 650