2:2 Imparatul mi-a zis: Pentru ce ai fata trista? Totusi nu esti bolnav; nu poate fi decat o intristare a inimii. Atunci m-a apucat o mare frica,
Pentru ce ai fata trista? Aceasta intrebare plina de bunatate, adresata de marele imparat umilului sau servitor, este cea mai buna pretentie a sa de a fi judecat mai favorabil decat a fost judecat, in general, de istorici. El e cunoscut in istorie ca un carmuitor slab, care adesea a adus prejudicii demnitatii imparatesti, cazand la invoiala cu supusii razvratiti si tot atat de usor dezonorand acea demnitate, calcandu-si cuvantul fata de oameni, odata ce-i avea sub control. Cu toate ca era un imparat slab, era uneori bun si bland. Putini monarhi ar fi fost suficient de interesati de slujitorii lor personali incat sa observe ca sunt tristi si mai putini ar fi manifestat compatimire. Acolo unde Xerxe s-ar fi putut sa ordone o executie imediata, Artaxerxe a simtit compatimire si a fost dispus sa aline durerea servitorului sau.
O mare frica. Cu toate cuvintele bune si miloase ale imparatului, Neemia a simtit pericolul. El se aratase trist inaintea imparatului si, in plus, era pe punctul de a cere permisiunea sa plece de la curte. Amandoua lucrurile erau contrarii premisei majore a vietii de la curtea persana, asa incat a privi fata luminoasa a imparatului, in astfel de situatii, era fericirea cea mai mare. Va fi imparatul suparat, ii va respinge cererea, il va concedia din slujba sa si-l va arunca in inchisoare sau ii va ierta necuviinta aparenta si ii va aproba cererea?