4:1 Atunci Isus a fost dus de Duhul in pustie, ca sa fie ispitit de diavolul.
Verset ce nu a fost comentat. Continuare de la versetul anterior: Iudeii din antichitate aveau o vorba ca ,,atunci cand un iudeu trebuie sa recurga la roscove este semn ca trebuie sa se pocaiasca” (Midras Rabbah, la Levitic 11,1, ed. Soncino, p. 168). Nu este lipsit de insemnatate sa observam in legatura cu aceasta ca Ioan era marele predicator al pocaintei si ca o dieta de roscove si de miere salbatica ar fi corespunzatoare in lumina conceptiei curente de atunci cu privire la a ceea ce ar manca un predicator al neprihanirii. Dupa cum deja s-a observat, dieta austera a lui Ioan ar putea, ca si imbracamintea lui simpla, sa fi urmarit sa-l caracterizeze in conceptia populara ca asemanandu-se profetilor din vechime.
1. 2. Printre cei dintai care sa combata ideea ca dieta lui Ioan cuprindea lacuste insecte au fost ebionitii, o grupare crestino-iudaica din Siria a carei origine poate fi legata cu elementele iudaizante din timpurile NT. Ca si Esenieni (vezi p. 53), ei erau oarecum ascetici in tendintele lor si sustineau o dieta vegetariana. In aparenta ebionitii omiteau cu totul mentionarea lacustelor in cap. 3,4, desi Epifaniu, un scriitor crestin din secolul al IV-lea, ii acuza ca au pus egkrides, ,,turte”, in loc de akrides, ,,lacuste” (vezi M. R. James, The Apocryphal New Testament, p. 9; H. A. W. Meyer, Comentariu la Noul Testament, la Matei 3,4). Nu pare ca ebionitii sa fi primit manuscrise ale Evangheliei zicand ekrides, ci ca ei se poate sa fi facut aceasta substituire in armonie cu principiile lor dietetice. Toate manuscrisele vechi ale Bibliei zic akrides.
2. 3. Parintii bisericesti greci, despre care s-ar putea presupune ca au avut o cunoastere mai buna a folosirii limbii grecesti biblice decat scriitorii de mai tarziu, erau foarte departe de a fi de acord ca akris din Matei si Marcu inseamna insecta careia noi ii zicem acum lacusta. De fapt, cei mai multi dintre ei pare sa fi gandit altfel. De exemplu, multi considerau akrides (sau akridas) din Evanghelii ca fiind echivalente cu akrodrua, ,,fructe”, sau varfurile fragede ale ramurilor de pomi sau de ierburi.
Intr-o predica asupra profetiei lui Zaharia eronat atribuita lui Crisostom (c. anul 400 d.Hr.) se face o comparatie intre Ilie si Ioan Botezatorul in care se spune ca ,,unul a trait in munti, celalalt si-a petrecut timpul in pustiu; unul a fost hranit de corbi, celalalt a mancat lacuste de plante (akridas botanon)”. Expresia akridas botanon este tradusa in limba latina herbarum summitates, insemnand ,,varfuri” sau ,,mladite de plante” (vezi Migne, Patrologia Graeca, vol. 50, col. 786, 787). In alta predica asupra lui Ioan Botezatorul, atribuita la fel lui Crisostom, expresia akridas ek botanon apare intr-o descriere a dietei lui si este tradusa in limba latina ca summitates plantarum, ,,mladite de plante” (ibid., vol. 59, col. 762). O nota la traducerea latina explica cum ca Vulgata latina are locustas pentru akrides si adauga ca prin locustas, Vulgata intelege nu numai lacuste dar si summitates plantarum, ,,varfuri de plante”. O nota la textul grec afirma ca Isidor din Pelusiota, de repetate ori si multi alti scriitori, dau aceeasi explicatie pentru akrides. Isidor de Pelusiota (c. anul 425 d.Hr.) afirma in mod specific (Epistola 132) ca ,,lacustele pe care le-a mancat Ioan nu sunt asa cum cred unele persoane ignorante, vietati de soiul carabusilor. Departe de asa ceva, deoarece in realitate ele sunt varfuri (gr. akremones; latin. summitates) de plante sau pomi” (ibis., vol. 72, col. 270). In Epistola 5 Isidor din nou vorbeste despre hrana lui Ioan ca fiind ,,varfuri de plante si frunze” (ibid. COL 183, 184). In Comentariu la Matei (la cap. 3,4), Teofilact din Bulgaria (c. anul 1075) observa: ,,Unii spun ca lacustele (akrides) sunt plante, care sunt numite coarne negre; altii (spun ca ele sunt) fructe salbatice de vara” (ibid. vol. 123, col. 173, 174). In Istoria Bisericeasca (i. 14) Calistus Nicephorus (c. anul 1400 d.Hr..) spune ca ,,Ioan s-a retras in pustii salbatice, folosinduse de partile fragede ale pomilor ca hrana” (ibid., vol. 145, col. 675, 676). Numerosi altii ar putea fi citati in aceeasi directie. Scriitorii greci si traducatorii lor latini par a intelege prin ,,lacuste” din cap. 3,4, a fi un articol vegetarian de dieta.
Nu se poate spune despre acesti parinti ai bisericii ca gandirea lor era influentata, asa cum pare sa fi fost aceea a ebionitilor, de vreo ezitare de a accepta ideea ca Ioan Botezatorul ar fi mancat alimente cu carne. In masura in care se cunoaste, parintii bisericesti nu erau vegetarieni. Ar parea sa fie cat se poate de dificil de procurat o explicatie valabila pentru acordul oarecum general al parintilor ca akrides-urile Evangheliilor inseamna ceva deosebit decat lacustele insecte, decat daca ar fi fost un oarecare temei lingvistic sau ca ar fi fost in obiceiurile oamenilor primelor secole crestine.
1. 4. Pare ca numele ,,painea Sf. Ioan”, aplicat la fructul roscovului, a fost introdus in diferitele limbi europene de peregrinii medievali care se reintorceau din Tara Sfanta. In limba germana, de exemplu, acesta este numele specific al fructului. Potrivit cu dictionarul englez Oxford ,,painea Sf. Ioan” a aparut intr-un dictionar englez-spaniol din anul 1591, ca sinonim pentru ,,roscova”.
2. 5. T. K. Cheyne, un invatat biblic eminent care a scris la inceputul secolului, adopta pozitia ca hrana lui Ioan Botezatorul consta din roscove si miere salbatica. El rationeaza ca cuvantul akrides, in toate cazurile cunoscute ale folosirii lui, inseamna specific insecta, ca lacustele insecte au fost consumate din timpuri stravechi, dar ca ,,bunul simt, insa, ne spune ca lacustele nu vor fi fost preferate de Botezatorul ca hrana a lui obisnuita fata de produsele solului. Umilinta n-ar trece peste hrana obisnuita a clasei celei mai sarace, adica roscovele” (Enciclopedia biblica, art. ,,Roscove”).