26:60 Dar n-au gasit nici una, macar ca s-au infatisat multi martori mincinosi. La urma au venit doi,
N-au gasit niciuna. Ei n-au fost in stare sa gaseasca martori mincinosi a caror povestiri sa poata fi facute sa concorde. Ei cautasera o dovada pe care sa construiasca o acuzatie, dar stradaniile lor se dovedisera, evident, cu totul zadarnice. Potrivit cu Misna toti martorii trebuiau sa fie confruntati pentru a cerceta acuratetea afirmatiilor lor si acolo unde martorii se contrazic unul pe altul, dovada lor devine nevalabila (Sanhedrin 5.1.2, ed. Soncino a Talmudului, p. 255, 256). Marturia acestor martori mincinosi, pe cat se pare, se prabusea la confruntare.
Au venit doi. [,,Doi martori mincinosi”, KJV]. Marturia acestor doi parea sa concorde, si potrivit legii mozaice (Deuteronom 17,6; 19,15) ceea ce au relatat ei a fost luat ca fiind adevarat. Judecatorii – in cazul acesta Sinedriul – erau obligati sa faca orice efort pentru a se asigura ca se face dreptate (Deuteronom 25,1). Ei trebuiau sa confrunte sarguincios martorii pentru a determina daca ceea ce spuneau martorii era adevarat sau nu (Deuteronom 19,16-19). Dar aici oamenii din curtea suprema a lui Israel erau complici cu martorii mincinosi in sperjurul lor, in directa calcare a legii lui Moise (vezi Exod 23,1) si a poruncii a noua a Decalogului (Exod 20,16). Chiar si acesti ultimi doi martori erau de fapt in dezacord (Marcu 14,59) asupra unor puncte esentiale, iar marturia lor era vaga si contradictorie. Totusi, marele preot pretindea ca accepta marturia lor (Matei 26,62), desi stia bine ca Isus nu putea sa fie condamnat pe temeiul ei. Aceasta o da pe fata purtarea lui ulterioara (v. 62, 63).