1:23 Iata, fecioara va fi insarcinata, va naste un fiu, si-i vor pune numele Emanuel, care, talmacit, inseamna: Dumnezeu este cu noi.
Fecioara. [,,O fecioara”, KJV]. Literal ,,fecioara”. Direct si indirect Matei si Luca procura dovezi pentru a confirma adevarul nasterii din fecioara: 1) Amandoi afirma ca Isus a fost nascut din Duhul Sfant (Matei 1,18.20; Luca 1,35). 2) Ei declara ca Maria urma sa ,,nasca un Fiu” care nu avea sa fie fiul lui Iosif (vezi la Matei 1,21), ci Fiul lui Dumnezeu (Luca 1,35). 3) Maria a ramas fecioara ,,pana ce ea a nascut un fiu”, Isus (Matei 1,25). 4) Maria a afirmat virginitatea sa ingerului (Luca 1,34). In felul acesta nasterea din fecioara a lui Isus este pe deplin atestata si anume chiar si separat de cuvantul ,,fecioara” insusi si ar sta chiar si daca Matei nu ar fi folosit cuvantul in cadrul acesta.
Matei si Luca, scriind asa cum au facut sub indrumarea divina, nu ar fi relatat istorisirea nasterii din fecioara daca nu ar fi fost adevarata. Ei cunosteau bine cum Il luasera in ras conducatorii iudei pe Isus din cauza imprejurarilor misterioase care invaluiau nasterea Lui si ca ei dadeau criticilor ocazie in plus pentru luare in ras prin repetarea istorisirii (vezi DA 715).
Nu poate fi nici o indoiala ca Matei foloseste aici ,,fecioara” in sensul strict al cuvantului, cu referire la Maria ca o tanara femeie necasatorita, casta. Pentru o considerare a obiectiei ca profetia lui Isaia, ,,fecioara va ramane insarcinata”, se aplica numai la o situatie locala din vremea sa, vezi la Isaia 7,14. Sub calauzirea Duhului Sfant, Matei aplica prezicerea lui Isaia la Hristos si facand asa foloseste cuvantul parthenos, care inseamna strict ,,fecioara” si nimic altceva. Pentru o tratare a completa a problemei din Isaia 7,14 vezi Probleme de traducere a Bibliei, p. 151-169.
Respingand toate minunile, criticii moderni ai Bibliei refuza in general ideea nasterii din fecioara ca nevrednica de o minte luminata. Ei indreapta atentia la faptul ca din toti scriitorii NT numai Matei si Luca o mentioneaza. Ei subliniaza faptul ca nici Marcu, care se presupune ca este cea mai timpurie dintre Evanghelii, nici Ioan, scrisa pentru a confirma divinitatea lui Isus, nici Pavel, marele teolog al NT, nici macar nu fac aluzie la ea. Criticii trag concluzia ca Marcu nu avea nici o cunostinta despre virginitatea Mariei, iar ca Ioan si Pavel considerau ideea prea fantezista pentru a fi demna de mentionat.
Acestea toate sunt argumente aduse de tacere si astfel de argumente nu dovedesc nimic. Matei si Luca se refera la virginitatea Mariei ca un detaliu al naratiunii nasterii si intrucat Marcu si Ioan nu relateaza deloc naratiunea nasterii, nu au motiv comparabil pentru a se referi la acest detaliu aparte al ei. Acelasi lucru este adevarat cu privire la Pavel, care subliniaza intruparea, unirea naturii divine cu cea umana, ca marele fapt central implicat in nasterea lui Isus. Ca mijloc prin care s-a savarsit intruparea, nasterea din fecioara este, intr-un sens, incidentala fata de adevarul mai mare. Conceptia paulina a dumnezeirii lui Isus Hristos este cu totul consistenta cu nasterea din fecioara (vezi Filipeni 2,6-8; Coloseni 1,16; Evrei 1,1-9; etc.). Cu exceptia intruparii, crucificarii si invierii, Pavel tace aproape cu totul cu privire la amanunte ale naratiunii vietii Domnului si se ocupa de aceste trei evenimente doar ca fapte istorice.
Criticii atrag atentia la faptul ca paganii atribuiau marimea unor barbati ca Alexandru, Pitagora, Platon si August Cezar, descinderii lor din zei si unei presupuse nasteri din fecioara. Dar acesta nu este un argument mai valabil decat acela de a spune ca existenta unor monede false si a unor contrafaceri a marilor capodopere de arta dovedeste ca nu exista unele autentice.
Daca afirmatiile lui Matei si ale lui Luca cu privire la nasterea din fecioara trebuie sa fie inlaturate ca de necrezut din cauza ca adevarul exprimat in felul acesta depaseste cunostinta si experienta omeneasca, multe alte pasaje din Evanghelii trebuie sa fie inlaturate pe acelasi temei. Daca mintea omeneasca este facuta norma pentru determinarea credibilitatii Scripturii, Biblia inceteaza de a fi Cuvantul lui Dumnezeu pentru om si devine doar un document uman.
Nu ar trebui sa se uite ca intregul plan al mantuirii este o minune, ,,o taina” (Romani 16,25; Efeseni. 1,9; 3,9; Coloseni 1,27; 2,2; Apocalipsa 10,7). In primul rand, faptul ca Dumnezeu a putut sa-i iubeasca pe pacatosi este o taina (Ioan 3,16; Romani 5,8). Si la fel este o taina ca intelepciunea infinita putea sa creeze un plan prin care indurarea se putea combina cu dreptatea (Psalmii 85,10) asa incat sa faca fata dreptelor cerinte ale Legii sfinte a lui Dumnezeu si in acelasi timp sa salveze pe pacatos de pedeapsa ei (Ioan 3,10; Romani. 6,23). Este o minune ca omul, care in mod natural este in vrajmasie cu Dumnezeu (Romani. 8,7), poate ajunge sa traiasca in pace cu El (Romani 5,1). Este o minune ca Hristos poate elibera de sub robia pacatului un om pornit spre rau (Romani 7,24; 8,1.2) si sa-l faca in stare sa traiasca in armonie cu caracterul divin (Romani 8,3.4). Este o minune ca un om poate fi nascut din nou (Ioan 3,3-9), ca un om nedesavarsit (Romani 3,23) poate fi transformat (Romani 12,2) prin harul lui Hristos intr-un om desavarsit (Matei 5,48) si sa devina un fiu al lui Dumnezeu (1 Ioan 3,1-3). Nasterea din fecioara, viata desavarsita, moartea inlocuitoare, invierea plina de slava ale lui Isus sunt toate taine pentru mintea omeneasca. Religia crestina nu face nici o apologie pentru marile taine ale planului mantuirii, deoarece iubirea rascumparatoare este ea insasi cea mai mare din toate tainele.
Intruparea Fiului lui Dumnezeu este faptul suprem al tuturor timpurilor, piatra unghiulara a credintei crestine. Dar fara nasterea din fecioara n-ar fi putut sa fie o adevarata intrupare si fara intrupare si nasterea virgina, Biblia devine o simpla fabula si legenda, crestinismul o pacaleala pioasa si mantuirea un miraj dezamagitor. Vezi nota aditionala de la Ioan 1.
Insarcinata. Si anume de la Duhul Sfant, asa cum marturiseste si Luca (Luca 1,35). ,,La plinirea vremii” (Galateni 4,4), Dumnezeu a adus pe Fiul Sau in lume, caruia I-a pregatit un trup (Evrei 10,5).
Emanuel. Transliterarea greaca a ebr. ‘Immanu ‘El, literal ,,Dumnezeu cu noi”. Fiul lui Dumnezeu a venit sa locuiasca nu numai in mijlocul nostru, ci sa fie identificat cu familia omeneasca (Ioan 1,1-3.14; Romani 8,1-4; Filipeni. 2,6-8; Evrei 2,16, 17; DA 23). Vezi nota aditionala la Ioan 1; vezi la Ioan 1,1-3.14. ,,Emanuel” nu era atat de mult un nume personal, cat un titlu descriptiv al misiunii Sale (cf. Isaia 9,6.7; 1 Corinteni 10,4).