1:1 Cartea neamului lui Isus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam.
Cartea neamului. [,,Cartea generatiei”, KJV]. (Stramosii omenesti ai Lui Isus, Matei 1,1-17 = Luca 3: 23 b-38. Comentariu principal: Matei si Luca). Acesta este titlul din Matei pentru registrul familiei lui Isus care apare in versetele 1-17 si a fost redat diferit ca ,,genealogia”, ,,cartea genealogiei”, ,,cartea nasterii”, ,,stramosii”, sau ,,catalogul nasterii”. Cuvintele de deschidere ale capitolului 2,1 prefera punctul de vedere ca Matei poate de asemenea sa fi intentionat ca titlul acesta sa cuprinda naratiunea sa cu privire la circumstantele care duc la nasterea lui Isus (cap. 1,18-25).
In alcatuirea unui raport al vietii lui Isus intentionat in primul rand pentru cititori de nastere iudaica (vezi p. 273), Matei incepe in stilul iudaic tipic dand genealogia familiei lui Isus. Din cauza ca venirea lui Mesia este o problema a profetiei, el arata ca Isus din Nazaret este intr-adevar Cel despre care Moise si profetii dadusera marturie. Intrucat Mesia urma sa fie samanta lui Avraam (Geneza 22,18; Galateni 3,16), parintele natiunii iudaice si al lui David, fondatorul familiei regale (Isaia 9,6,7; 11,1; Fapte 2,29.30), Matei prezinta dovezi ca Isus are calitatea de descendent al acestor doi barbati ilustri. Fara o astfel de dovada, pretentia Lui la calitatea de Mesia ar fi considerata nevalabila si alte dovezi ar fi putut fi respinse fara o alta cercetare a pretentiei Sale (cf. Ezra 2,62; Neemia 7,64).
La data cand scria Matei, probabil era posibil sa se verifice genealogia lui Isus data de el comparand-o cu rapoarte publice la care se putea ajunge. Mare parte din ea (v. 2-12) putea fi confruntata cu liste din VT (1 Cronici 1,34; 2,1-15; 3,5, 10-19). Faptul ca, in masura in care noi cunoastem, nici unul din contemporanii lui Matei, nici chiar vrasmasii declarati ai credintei crestine, nu au combatut vreodata valabilitatea acestei genealogii de familie, este o marturie excelenta in favoarea autenticitatii listei genealogice.
Isus. Gr. Iesous, echivalent cu Evrei Yehoshua, ,,Iosua” (vezi Fapte 7,45 si Evrei 4,8, unde Luca si Pavel se refera la Iosua ca ,,Isus” [KJV]). Numele a fost in general luat ca insemnand ,,Iehova este mantuire” (vezi Matei 1,21). Unii invatati sugereaza ,,Iehova este generozitate”. Numele originar al lui Iosua (vezi vol. II, p. 169) Osea, a fost schimbat in Iosua (vezi la Numeri 13,16). Iosua este o prescurtare a lui Iehosua. Cand aramaica a inlocuit ebraica drept limba obisnuita a iudeilor dupa captivitatea babiloniana, numele a devenit Yeshua, forma transliterata in greaca Iesous. Yeshua era un nume obisnuit dat baietilor iudei in vremurile NT (vezi Fapte 13,6; Coloseni 4,11), in armonie cu obiceiul ebraic de a alege nume care aveau insemnatate religioasa (vezi si la Matei 1,21).
Astazi, numele sunt numai cu putin mai mult decat etichete de identificare. Dar in vremurile biblice un nume era ales cu cea mai mare grija deoarece semnifica credinta si nadejdea parintilor (vezi PK 481), imprejurarile nasterii copilului, propriile lui caracteristici personale, sau era in legatura cu misiunea vietii lui – mai ales cand numele era randuit de cer.
Numele Isus este plin de amintiri istorice si profetice. Dupa cum Iosua a condus pe Israel la biruinta in tara pamanteasca fagaduita, tot asa Isus, Capetenia mantuirii noastre, a venit pentru a ne deschide portile Canaanului ceresc. Dar nu numai ca Isus este Capetenia mantuirii noastre (Evrei 2,10), El este si ,,Apostolul si Marele Preot al marturisirii noastre” (Evrei 3,1). Marele preot de dupa reintoarcerea din captivitatea babiloniana (vezi Ezra 2,2), a purtat numele de Iosua (Zaharia 3,8; 6,11-15). Dupa cum Osea (numele este identic in ebraica cu Osea din Numeri 13,16) a iubit o sotie lipsita de merite, a cautat in zadar pentru un timp sa-i castige afectiunile si in cele din urma a rascumparat-o din targul de robi (Osea 1,2; 3,1.2) tot asa Isus a venit ca sa elibereze neamul omenesc din robia pacatului (Luca 4,18; Ioan 8,36).
Hristos. Gr. Christos, o traducere a ebr. Mashiach (vezi la Psalmii 2,2), ,,Mesia” insemnand ,,Uns”, sau ,,Cel Uns”. Inainte de inviere si de obicei in cele patru Evanghelii, Isus este in general numit ca Hristosul, facand termenul un titlu si nu un nume personal. Dupa inviere articolul definit a fost in general parasit din folosirea obisnuita si ,,Hristos” a devenit atat un nume, cat si un titlu.
In timpurile VT marele preot (Exod 30,30), regele (2 Samuel 5,3; cf. 1 Samuel 24,6) si uneori profetii (1 Regi 19,16), erau ,,unsi” cu prilejul consacrarii in serviciu sfant si erau prin urmare mashiach, ,,unsi” (Levitic 4,3; 1 Samuel 24,6; 1 Cronici 16,21,22). In profetia mesianica termenul a ajuns sa fie aplicat la Mesia, care, ca Profet (Deuteronom 18,15), Preot (Zaharia 6,11-14) si Imparat (Isaia 9,6,7) era Cel randuit sa fie Rascumparatorul nostru (Isaia 61,1; Daniel 9,25.26). Ca Profet, El a venit sa reprezinte pe Tatal inaintea oamenilor, ca Preot S-a inaltat pentru a reprezenta pe oameni inaintea Tatalui si ca Imparat El elibereaza pe aceia care cred in El, nu numai de puterea pacatului in viata aceasta, dar si din imparatia pacatului – si domneste asupra lor in imparatia slavei.
Christos vine de la chrio, un verb care inseamna ,,a freca”, ,, a masa”, ,,a unge” In NT, despre Hristos se spune ca a fost ,,uns” (Luca 4,18; Fapte 4,27; 10,38; Evrei 1,9).
Folosite impreuna ca in Matei 1,18; 16,20; Marcu 1,1, etc., cele doua nume ,,Isus” si ,,Hristos” constituie o marturisire a credintei in unirea naturii divine si naturii umane intr-o singura Persoana, a credintei ca Isus din Nazaret, Fiul Mariei, Fiul Omului, este intr-adevar Hristosul, Mesia, Fiul lui Dumnezeu (vezi Fapte 2,38, etc.). Vezi nota aditionala la Ioan 1; vezi la Matei 1,23; Ioan 1,1-3.14; Filipeni 2,6-8; Coloseni 2,9.
Fiul lui David. Aceasta era denumirea populara cu care conducatorii (Matei 22,42; Marcu 12,35; Luca 20,41) si poporul de rand (Matei 9,27; 12,23; 15,22; 20,30.31; 21,9; Marcu 10,47.48; Luca 18,38.39; cf. Ioan 7,42) se refereau si unii si altii la Mesia cel asteptat. Folosirea lui ca titlu mesianic arata o intelegere a profetiilor care preziceau descendenta davidica a lui Mesia. Pentru un popor obosit de jugul roman el implica si restatornicirea regatului lor la independenta si prosperitatea domniei stralucite a lui David. David insusi intelesese ca fagaduinta unui fiu care sa sada pe tronul sau (2 Samuel 7,12,13; Psalmii 132,11) urma sa fie implinita de acela care urma sa rascumpere pe Israel (Fapte 2,29.30; vezi la Deuteronom 18,15). De repetate ori profetii din vechime vorbeau astfel despre Mesia (Isaia 9,6.7; 11,1; Ieremia 23,5.6, etc). Scriitorii NT aplica de repetate ori titlul ,,samanta lui David” lui Hristos (Romani 1,3; 2 Timotei 2,8; etc.). Ca fiu al lui David, Isus a devenit atat mostenitorul tronului lui David, cat si al fagaduintelor mesianice date lui David.
Fiul lui Avraam. Printre eroii credintei, Avraam s-a distins prin a fi chemat ,,prietenul” lui Dumnezeu (Iacov 2,23; cf. 2 Cronici 20,7; Isaia 41,8). Datorita credinciosiei sale (vezi Galateni 3,7.9) Avraam a fost ales sa devina parintele poporului ales al lui Dumnezeu. Fagaduinta ca in samanta lui toate familiile pamantului urmau sa fie binecuvantate, potrivit lui Pavel, era o prezicere mesianica definita (Geneza 22,18; cf. Galateni 3,16). In armonie cu stradania sa de a-i convinge pe iudei cu privire la mesianitatea lui Isus, Matei urmareste genealogia lui Hristos corespunzator si intentionat in trecut pana la Abraam, in timp ce Luca, scriind pentru crestinii dintre Neamuri, considera esential sa urmareasca raportul ancestral al lui Hristos in trecut pana la parintele neamului nostru. A arata ca Isus descindea din Abraam, si era astfel ales pentru a fi considerat ca mostenitor al fagaduintelor facute lui, era indestulator pentru scopurile lui Matei. Vezi Ioan 8,35.39.
Pentru o discutare a diferentelor dintre lista lui Matei si aceea a lui Luca vezi la Luca 3,23.