9:38 Ioan I-a zis: Invatatorule, noi am vazut pe un om scotand draci in Numele Tau; si l-am oprit, pentru ca nu venea dupa noi.
Ioan i-a zis. [,,Ioan i-a raspuns”, KJV]. Nu in sensul de a raspunde la o anumita intrebare pusa de Isus, ci in sensul de a comenta asupra observatiilor precedente ale lui Isus. Aceste observatii trezisera in Ioan o banuiala ca mustrarea pe care el si fratele sau Iacov o facusera cu o ocazie anterioara cuiva care lucrase in ,,numele” lui Isus nu era potrivita (cf. DA 437).
Noi am vazut pe un om. Faptul ca intamplarea la care se face aici referire privea numai pe Ioan si pe Iacov sugereaza posibilitatea ca ea sa fi avut loc in cursul celei de-a treia calatorii galileene, cand cei doi frati au mers impreuna (vezi la Matei 10,5; Marcu 3,14).
L-am oprit. [,,I-am interzis”, KJV]. Sau ,,l-am impiedicat”. Pentru o atitudine asemanatoare de intoleranta din partea lui Iacov si Ioan cu o alta ocazie, la scurt timp dupa aceasta, vezi la Luca 9,54. In ocazia de fata Iacov si Ioan si-au scuzat purtarea pe temeiul ca erau gelosi pentru onoarea Domnului lor; in realitate, gelozia pentru propria lor onoare determinase actiunea (vezi DA 437). Ei l-au mustrat pe om pentru ca facea ceea ce credeau ca era dreptul lor exclusiv de a face (vezi la Matei 10,8). Dar chiar daca Iacov si Ioan erau ucenici si aveau ,,cheile” imparatiei in mainile lor (vezi la Matei 16,19; 18,18), nu aveau dreptul sa se poarte ca niste stapani fata de altii. Insarcinarea lor era pozitiva si nu negativa; ei trebuia sa fie plini de ravna pentru a executa poruncile date lor, dar nu aveau dreptul sa dicteze asupra altora. Cel rau este cel care-i face pe conducatorii religiosi sa creada ca este datoria lor sa forteze pe alti oameni sa intre in forma de purtare si de credinta pe care ei si-o inchipuie ca este dreapta.
Nu venea dupa noi. [,,Nu ne urma”, KJV]. El nu era unul din ucenicii obisnuiti, cunoscuti ai lui Isus.