6:1 Isus a plecat de acolo, si S-a dus in patria Lui. Ucenicii Lui au mers dupa El.
Isus a plecat. [“El a plecat”, KJV]. [A doua respingere la Nazaret, Marcu 6,1-6 = Matei 13,54-
58. Comentariu major: Marcu. Vezi harta p. 220; diagrama p. 221]. Potrivit cu relatarea lui Matei adoua respingere a lui Isus de catre oamenii din Nazaret a avut loc dupa predica de la mare, desi nu este aratat la cat timp dupa ea (vezi la Matei 13,53.54; cf. DA 241). Matei leaga strans a doua respingere de la Nazaret cu evenimentele celei de-a treia calatorii galileene si cu moartea lui Ioan Botezatorul (vezi Marcu 6,1-30; cf. DA 360). Moartea lui Ioan Botezatorul trebuie sa fi avut loc fie la scurt timp inainte, fie dupa inceputul calatoriei, deoarece lucrarea celor doisprezece a fost ceea ce la determinat pe Iord sa creada ca Ioan Botezatorul revenise la viata (vezi la v. 14). Asa ca este probabil ca aceasta vizita finala la Nazaret (vezi DA 241) a avut loc in iarna anului 30-31 d. Hr.
In patria Lui. [,,In tara Lui”, KJV; ,,in orasul Lui”, G. Gal.]. Pentru o tratare a timpului probabil al celei dintai vizite a lui Isus la Narazet in cursul perioadei lucrarii Lui galileene vezi nota aditionala la Luca 4. Dupa cat se pare singurul fel in care raportul Evangheliei poate fi armonizat este pe temeiul a doua vizite. Nici Matei, nici Marcu nu pomenesc Nazaretul pe nume in legatura cu aceasta a doua vizita, dar nu poate exista indoiala ca Nazaretul este in chip corespunzator amintit aici ca ,,patria” lui Isus, datorita faptului ca El fusese crescut acolo (vezi Luca 4,16; cf. cap. 2,51), ca El locuia acolo atunci cand Si-a inceput lucrarea publica (vezi Marcu 1,9), si ca era casa parintilor lui (vezi Luca 2,1-5). Dupa ce a parasit Nazaretul pentru a-Si incepe lucrarea, Isus nu l-a mai revizitat decat atunci cand a inceput lucrarea Sa galileana. Timpul scurs era de aproape 18 luni (vezi la Luca 4,16), probabil din toamna anului 27 d. Hr. pana in primavara anului 29 d.Hr. (vezi la Matei 4,12). Lucrarea galileana ca un tot a continuat din primavara anului 29 d.Hr. pana in primavara anului 30 d.Hr. Astfel, catre sfarsitul acestei perioade a avut loc vizita finala la Nazaret (cf. DA 241).
6:2 Cand a venit ziua Sabatului, a inceput sa invete pe norod in sinagoga. Multi, cand Il auzeau, se mirau si ziceau: De unde are El aceste lucruri? Ce fel de intelepciune este aceasta, care I-a fost data? Si cum se fac astfel de minuni prin mainile Lui?
Ziua Sabatului. Ca si cu prilejul vizitei anterioare (Luca 4,16) In sinagoga. Ca si cu ocazia anterioara (vezi Luca 4,16). Pentru o descriere a sinagogii iudaice si a slujbei la sinagoga vezi p. 56.57. Se mirau. Evident se parea ceva de necrezut pentru oamenii din Nazaret ca Cineva care traise in mijlocul lor sa poata fi Fiul lui Dumnezeu. El. [,,Omul acesta”, KJV]. Literal, ,,acesta”, o expresie care adesea denota dispret.
Ce fel de intelepciune este aceasta? Vezi la Isaia 11,2.3; 50,4. Nici conducatorii iudei, nici concetatenii Sai din Nazaret nu par sa fi gandit sa tagaduiasca inteligenta, intelegerea si intelepciunea infinit superioara a lui Isus. Ea era cu totul prea evidenta; de fapt tocmai aceasta ii tulbura.
Astfel de minuni. [,,Chiar asa lucrari mari”, KJV]. Vezi p. 208. Oamenii din Nazaret nu puteau tagadui marile minuni pe care le savarsea Isus, asa cum nu puteau tagadui intelepciunea Lui. Fie ca invata sau savarsea minuni , ei erau constransi sa admita ca El ,,toate le face bine” (cap. 7,37).
6:3 Nu este acesta tamplarul, feciorul Mariei, fratele lui Iacov, al lui Iose, al lui Iuda si al lui Simon? Si nu sunt surorile Lui aici intre noi? Si gaseau o pricina de poticnire in El.
Tamplarul. Matei zice, ,,fiul tamplarului” (cap. 13,55). Desi in folosirea idiomatica ebraica si aramaica expresia ,,fiul tamplarului” n-ar putea sa fie mai mult decat o perifraza pentru ,,tamplarul”, pare sa nu fie vreun motiv de indoiala ca Iosif fusese de meserie tamplar si ca inainte de timpul cand El a inceput lucrarea vietii Sale, Isus a lucrat in meseria aceea (cf. DA 109). Acesta, intr-adevar, este una din putinele informatii asupra vietii lui Hristos dintre vizita din copilaria Sa la Templu si botezul Lui (vezi la Luca 2,51.52).
Feciorul Mariei. Faptul ca aici Isus este amintit ca fiind ,,feciorul Mariei” si nu ,,fiul lui Iosif” lasa sa se inteleaga cu putere ca Iosif era mort (cf. DA 109). Cu privire la Iosif ca ,,tatal” lui Isus vezi la Matei 1,21; Luca 2,33.
Fratele lui Iacov. Pentru fratii lui Isus, vezi la Matei 1,18.25; 12,46. Multi au confundat pe acest Iacov cu Iacov fiul lui Alfeu, de obicei datorita relatarilor denaturate ale parintilor bisericesti timpurii sau a concluziilor lor bazate pe Galateni 1,19 si 2,9. Unica mentionare certa a acestui Iacov dupa convertirea fratilor lui Isus (vezi Fapte 1,14; cf. Ioan 7,5) este in Galateni 1,19, posibil si Iuda
1. Iacov, ,,fratele Domnului” nu trebuie confundat cu Iacov fiul lui Alfeu (vezi la Marcu 3,18).
Iuda. Probabil scriitorul epistolei lui Iuda este identificat ca ,,fratele” lui Iacov, singura persoana din NT numita Iuda cu privire la care o astfel de identificare este certa (vezi Iuda 1; vezi la Marcu 3,18).
Surorile Lui. Pluralul arata cel putin doua si lasa deschisa posibilitatea pentru mai multe. Gaseau o pricina de poticnire. Gr. skandalizo, literal, ,,a se poticni”, (vezi la Matei 5,29).
6:4 Dar Isus le-a zis: Un proroc nu este dispretuit decat in patria Lui, intre rudele Lui si in casa Lui.
Un proroc. Vezi la Geneza 20,7; Deuteronom 18,15.
Nu este dispretuit. [,,Nu este fara onoare”, KJV]. Cuvintele lui Isus de aici par sa fi fost un proverb indeobste cunoscut. Daca proprii frati ai lui Isus nu credeau ca El este Mesia (vezi Ioan 7,5) cum s-ar fi putut astepta ca fostii Lui vecini sa creada?
In patria lui. Oamenii din Nazaret Il cunosteau bine (vezi la Luca 2,52). Toate contactele Lui zilnice cu ei marturiseau despre desavarsirea Lui de caracter si lucrul acesta ii facea sa le para rau deoarece ii asezase pe ei intr-o lumina nefavorabila. In caracterul Lui exemplar ei nu vazusera nimic care sa-i atraga in mod deosebit, nimic ce ei ar fi apreciat sau considerat de valoare in realizarea scopurilor pentru care traiau.
Intre rudele lui. Chiar un an mai tarziu fratii Lui nu ajunsesera sa creada in El (vezi la Ioan 7,5), desi s-au convertit dupa moartea si invierea Lui (vezi la Fapte 1,14).
6:5 N-a putut sa faca nici o minune acolo, ci doar Si-a pus mainile peste cativa bolnavi, si i-a vindecat.
Nici o minune. [,,Nici-o fapta mare”, KJV]. Isus a fost impiedicat nu de vreo lipsa de putere din partea Sa, ci de lipsa de credinta din partea oamenilor (vezi Matei 13,58). Cativa bolnavi. Vindecati pe cat se pare de boli mai minore. Dar nu au fost minuni remarcabile asa cum savarsise Isus in alte parti.
6:6 Si se mira de necredinta lor.
Se mira. Cu cateva luni mai inainte Isus Se ,,minunase” de credinta sutasului (vezi Matei 8,10).
Strabatea. [,,S-a dus”, KJV]. Probabil pe cand cei doisprezece isi faceau circuitul prin orasele si satele Galileii. Marcu relateaza activitatile evanghelistice personale ale lui Isus inainte de mentionarea celor doisprezece (vezi v. 7), in timp ce Matei urmeaza ordinea inversa (vezi Matei 11,1).
6:7 Atunci a chemat la Sine pe cei doisprezece, si a inceput sa-i trimita doi cate doi, dandu-le putere asupra duhurilor necurate.
A chemat la Sine pe cei doisprezece. [A treia calatorie galileana, Marcu 6,7-13 = Matei 9,36 la 11,1 = Luca 9,1-6. comentariu major: Matei]. Cu privire la chemarea originara si numirea celor doisprezece vezi la cap. 3,13-19.
Doi cate doi. Vezi la cap. 3,14.
Putere. Gr. exousia, ,,autoritate” (vezi la Marcu 2,10; Luca 1,35).
6:8 Le-a poruncit sa nu ia nimic cu ei pe drum decat un toiag; sa n-aiba nici paine, nici traista, nici bani de arama la brau;
Brau. Literal, ,,brau” (vezi la Matei 10,9).
6:9 sa se incalte cu sandale, si sa nu se imbrace cu doua haine.
Haine. Literal, ,,tunici” sau poate ,,camasi” (vezi la Matei 10,10).
6:10 Apoi le-a zis: In orice casa veti intra, sa ramaneti acolo pana veti pleca din locul acela.
Verset ce nu a fost comentat.
6:11 Si, daca in vreun loc nu va vor primi, si nu va vor asculta, sa plecati de acolo, si sa scuturati indata praful de sub picioarele voastre, ca marturie pentru ei. Adevarat va spun ca, in ziua judecatii, va fi mai usor pentru pamantul Sodomei si Gomorei decat pentru cetatea aceea.
Adevarat. Vezi la Matei 5,18. Dovezile textuale favorizeaza (cf. p. 146) omiterea restului v.
11.
6:12 Ucenicii au plecat, si au propovaduit pocainta.
Pocainta. [,,Oamenii trebuia sa se pocaiasca”, KJV]. Aceeasi solie o predicase atat Ioan (vezi Matei 3,2), cat si Isus (vezi Marcu 1,15). Cei doisprezece urmau sa ofere vindecare pentru suflet, ca si pentru trup.
6:13 Scoteau multi draci, si ungeau cu untdelemn pe multi bolnavi, si-i vindecau.
Ungeau cu untdelemn. Uleiul de masline era de obicei folosit ca un leac in Palestina din vechime (cf. Luca 10,34) si era folosit atat pentru uz intern, cat si extern. Folosirea literala a untdelemnului ca medicament s-ar putea sa fi oferit temeiul pentru folosirea lui simbolica aici si mai tarziu in biserica crestina. Ungerea cu untdelemn ca un act al credintei este mentionata numai aici si in Iacov 5,14.
6:14 Imparatul Irod a auzit vorbindu-se despre Isus, al carui Nume ajunsese vestit; si a zis: Ioan Botezatorul a inviat din morti, si de aceea lucreaza aceste puteri prin el.
Imparatul Irod. [Martirajul lui Ioan Botezatorul, Marcu 6,14-29 = Matei 14,1.2.6 = Luca 9,7-
9. Comentariu major: Marcu. Vezi diagrama p. 231]. Matei mentioneaza pe Irod Antipa, fiul lui Irod cel mare si carmuitor al Galileii si Pereii pe temeiul autoritatii Romei (vezi la Matei 2,22; Luca 3,1). Atat Matei (cap. 14,1), cat si Luca se refera la Irod Antipa prin titlul lui oficial de ,,tetrarh” (vezi la Luca 3,1). El era ,,imparat” numai prin numire din partea romanilor si titlul de ,,imparat” ii era permis numai ca o favoare. El a domnit asupra teritoriului sau de la moartea tatalui sau, Irod cel Mare, din anul 4 i.Hr., pana in anul 39 d.Hr. Mama lui era Maltace, o samariteanca, care era si mama lui Arhelau (vezi la Matei 2,22). Resedinta lui era probabil la Tiberiada, o cetate pe care el o cladise pe tarmul de sud-est al Lacului Galileea si o numise dupa cezarul care domnea atunci, Tiberiu. Vezi p. 64; diagrama p. 40, 234.
A auzit vorbindu-se de Isus. [,,A auzit de El”, KJV]. Lucrarile extinse ale celor doisprezece in decursul celei de a treia calatorii galileene erau evident indestulatoare pentru a atrage atentia generala la Isus si la lucrarea Lui si a trezi temerea lui Irod ca Isus era Ioan inviat din morti. In timp ce in cele doua expeditii evanghelistice anterioare fusese o singura grupa care mergea din sat in sat, acum erau sapte. Evident vestile care soseau la Iord din toate partile, dadeau la iveala o rapida extindere a Evangheliei. In timp ce in trecut Isus paruse inaintea autoritatilor ca nu era decat un predicator itinerant solitar insotit de o grupa amestecata de urmasi, acum era evident ca El reprezenta o miscare mult mai mare. Irod nu putea sa nu auda de El.
Ioan Botezatorul a inviat. Se pare ca ceea ce l-a manat pe Irod la concluzia aceasta era superstitia unita cu o constiinta vinovata. Aceste puteri. [,,Fapte mari”, KJV]. Vezi p. 208. Ioan nu savarsise minuni (vezi Ioan 10,41).
6:15 Altii ziceau: Este Ilie. Iar altii ziceau: Este un proroc ca unul din proroci.
Altii ziceau. Vezi Marcu 8,27.28; Luca 9,19. Ilie. Cu privire la profetiile VT despre revenirea lui Ilie vezi la Isaia 40,3-5; Maleahi 3,1; 4,5.6.
Un proroc ca unul din prooroci. Potrivit cu zvonurile, Isus era sau unul din proorocii din vechime revenit la viata sau era ca unul din ei. In ciuda faptului ca Ioan nu a savarsit minuni (Ioan 10,41), chiar si conducatorii din Ierusalim, ca sa nu mai spunem nimic de popor in general (vezi Matei 14,5; 21,26), cultivasera ideea ca el ar fi putut sa fie profet (vezi la Ioan 1,19-27).
6:16 Dar Irod, cand a auzit lucrul acesta, zicea: Ioan acela, caruia i-am taiat capul, a inviat din morti.
Ioan. Vezi la v. 14.
6:17 Caci Irod insusi trimisese sa prinda pe Ioan, si-l legase in temnita, din pricina Irodiadei, nevasta fratelui sau Filip, pentru ca o luase de nevasta.
Il legase in temnita. Vezi la Luca 3,19.20. Ioan probabil fusese la inchisoare in fortareata Macherus (vezi la Luca 3,20) inaintea Pastelui din anul 29 d.Hr. (vezi nota aditionala la Luca 4) pana in iarna urmatoare, ceva mai putin de un an.
Irodiadei. Vezi la Luca 3,19. la inceput maritata cu Filip (vezi mai jos), ea a divortat de el preferandu-l pe Irod Antipa. De partea lui, Irod divortase de fiica lui Aretas, regele Arabiei. Astfel Irod si Irodiada aveau cate un sot in viata. Ca urmare a faptului ca Irod divortase de prima lui sotie, Aretas a facut razboi cu Irod si l-a infrant. Infrangerea aceasta era privita de iudei ca o pedeapsa dumnezeiasca asupra lui Irod din cauza unirii lui neindreptatite cu Irodiada (Iosif, Antichitati, XVIII. 5.1.2).
Nevasta fratelui sau Filip. Nu Filip tetrarhul (vezi la Luca 3,1.19), ci un alt fiul al lui Irod cel Mare, cu Mariamne II. Irod Antipa era un fiu al lui Irod cel Mare cu Maltace si in felul acesta frate vitreg al lui Filip. Irodiada era o nepaota a lui Irod cel Mare prin fiul lui Mariamne I, o alta sotie a lui Irod cel Mare. Irodiada fusese casatorita mai inainte cu Filip, fratele vitreg al tatalui ei, apoi a devenit consoarta lui Antipa, un alt unchi vitreg. Vezi diagrama p. 40.
6:18 Si Ioan zicea lui Irod: Nu-ti este ingaduit sa tii pe nevasta fratelui tau!
Ioan zicea. [,,Ioan zisese”, KJV]. Fara indoiala Irod ascultase personal predica lui Ioan si pentru un timp parea ca el va ceda la chemarea la pocainta (vezi v. 20; DA 214).
Nu-ti este ingaduit. [,,Nu este legal”, KJV]. Legea lui Moise interzicea cu strictete o casatorie de felul aceleia dintre Irod si Irodiada (Levitic 18,16; 20,21) si potrivit relatarilor lui Iosif, iudeii dezaprobau cu totul aceasta unire (Antichitati, xviii.5.4)
6:19 Irodiada avea necaz pe Ioan, si voia sa-l omoare. Dar nu putea,
Avea necaz pe Ioan. [,,Avea o cearta cu el”, KJV]. Textul literal grec, ,,avea ceva cu el”, corespunde aproape exact expresiei familiare, ,,i-o cocea”. Irodiada il ura pe Ioan si astepta momentul potrivit pentru a-l omori. Temandu-se de influenta pe care Ioan o exercitase asupra mintii lui Irod Antipa (vezi la v. 20), Irodiada probabil se tema ca tetrarhul va divorta de ea asa cum il sfatuise Ioan (cf. DA 214).
6:20 caci Irod se temea de Ioan, fiindca il stia om neprihanit si sfant; il ocrotea, si, cand il auzea, de multe ori sta in cumpana, nestiind ce sa faca; si-l asculta cu placere.
Om neprihanit. [,,Om drept”, KJV]. Ioan era ca parintii lui, care ,,amandoi erau neprihaniti inaintea lui Dumnezeu” (vezi la Luca 1,6). Ocrotea. [,,Baga de seama”, KJV]. Gr. suntereo, ,,a feri [un lucru de a nu pieri sau de a nu se pierde]. Irod o impiedica pe Irodiada sa-si puna in aplicare planul de a-l da pe profet la moarte (vezi
v. 19). El avea toata intentia de a-l elibera cand va fi gasit ca este bine sa faca asa ceva (vezi DA 220, 221).
De multe ori sta in cumpana. [,,Facea multe lucruri”, KJV]. Dovezi textuale (cf. p. 146) favorizeaza exprimarea ,,era in incurcatura”, care seamana cu o afirmatie din Luca 9,7. Il ascultau cu placere. Solia lui Ioan purta imputernicire divina si daca n-ar fi fost influentat de Irodiada, Irod s-ar fi exprimat pe fata in favoarea lui Ioan.
6:21 Totusi a venit o zi cu bun prilej, cand Irod isi praznuia ziua nasterii, si a dat un ospat boierilor sai, mai marilor ostii si fruntasilor Galileii.
O zi cu bun prilej. [,,O zi convenabila”, KJV]. Adica, ,,un timp favorabil” ca razbunatoarea Irodiada sa dejoace intentia lui Irod da a-l ocroti pe Ioan si candva sa-l elibereze (vezi v. 20). Planurile Irodiadei fusesera, fara indoiala, bine ticluite.
A dat un ospat. Sau ,,a dat un banchet”. Poate in palatul din fortareata Macherus (vezi la v. 17,27).
Boierilor. Evident acestia erau inaltii functionari civili ai carmuirii.
Mai marilor oastei. Gr. chiliarchoi, ,,comandanti peste mii”, adica ,,ofiterilor” fortelor militare ale lui Irod. Pe langa conducatorii civili si militari fara indoiala Irod a invitat si pe alti fruntasi ai vietii sociale si comerciale, ,,fruntasii Galileii”.
6:22 Fata Irodiadei a intrat la ospat, a jucat, si a placut lui Irod si oaspetilor lui. Imparatul a zis fetei: Cere-mi orice vrei, si-ti voi da.
Fata. Aceasta era Salomea, fata Irodiadei dintr-o casatorie anterioara (vezi la v. 17).
Irodiadei. [,,Numitei Irodiada”, KJV]. Mai degraba ,,a Irodiadei insasi”. Ce scoate aici in evidenta Marcu este faptul ca Irodiada a trimis pe insasi fiica ei sa danseze si nu o dansatoare profesionista. Chiar si dupa standardele propriei curti a lui Irod, nici o tanara respectabila nu s-ar fi pretat la un dans voluptuos ca acesta. Din orice punct de vedere actiunea aceasta depasea limitele bunei cuviinte. Salomea nu era mai mult decat un pion in uneltirea mamei ei de a scapa de Ioan.
A jucat. [,,A dansat”, KJV]. Irodiada a calculat bine ca frumusetea ispititoarea Salomeii urma sa vrajeasca pe Irod si pe oaspetii lui.
Oaspetilor. [,,Celor care sedeau”, KJV]. Adica, oaspetilor lui (vezi la v. 21).
6:23 Apoi a adaugat cu juramant: Orice-mi vei cere, iti voi da, fie si jumatate din imparatia mea.
A adaugat cu juramant. [,,A jurat”, KJV]. Juramantul emfatic al lui Irod a fost facut in prezenta tuturor oaspetilor sai. Evident capul ii fusese cu totul sucit de onoarea ca o printesa sa danseze pentru placerea lui si a oaspetilor sai. Salomea era o descendenta prin Irodiada si Mariamne I (vezi la v. 17; vezi p. 64) a casei regale Hasmoneene, ilustrul sir de preoti si principi iudei.
Jumatate din imparatia mea. Aceasta reprezenta in figura simbolica culmea generozitatii (vezi Estera 5,3; 7,2).
6:24 Fata a iesit afara, si a zis mamei sale: Ce sa cer? Si mama sa i-a raspuns: Capul lui Ioan Botezatorul.
Fata a iesit afara. Se pare ca afirmatia ,,fiind indemnata mai dinainte [KJV] de mama ei” (Matei 14,8) inseamna inainte de a cere, nu inainte de a fi dansat. Salomea nu stia nimic de uneltirea sinistra a mamei ei la data cand a dansat inaintea lui Irod si a oaspetilor lui. Ea a devenit pur si simplu un instrument in mana mamei ei insetate de sange.
Ce sa cer? Mai curand: ,,Ce sa cer pentru mine?” N-ar fi avut nici un rost intrebarea aceasta daca Salomea ar fi stiut tot timpul ce sa ceara si, de fapt, nu ar fi avut nevoie sa paraseasca prezenta regelui.
6:25 Ea s-a grabit sa vina indata la Imparat, si i-a facut urmatoarea cerere: Vreau sa-mi dai indata, intr-o farfurie, capul lui Ioan Botezatorul.
Ea s-a grabit. Indemnata de Irodiada, Salomea se pare ca nu a pierdut timpul pentru prezentarea cererii fatale lui Irod ca nu cumva, chiar in starea lui de betie sa reflecteze la fagaduinta lui vanitoasa si sa-si schimbe parerea. Staruinta Irodiadei pentru actiune imediata poate lasa sa se inteleaga ca Irod tindea sa se schimbe sau ca admiratia lui pentru Ioan era cunoscuta ca fiind mare sau si una si cealalta.
Indata. Gr. exautes ,,imediat”, ,,indata” sau ,,neintarziat”.
Farfurie. [,,Tava”, KJV; ,,in tipsie”, G. Gal.]. Adica, ,,un platou”.
6:26 Imparatul s-a intristat foarte mult; dar, din pricina juramintelor sale si din pricina oaspetilor, n-a vrut sa zica nu.
S-a infuriat foarte mult. Chiar in starea de betie Irod a simtit viu raspunderea lui personala fata de Ioan (vezi la v. 20). Dar Irodiada il prinsese intr-un moment de slabiciune in betie si el se simtea fara puterea de a actiona in armonie cu ceea ce stia ca este drept. Daca n-ar fi fost vinul, probabil ca Irod ar fi refuzat sa dea ordinul de executare. Vezi la Matei 4,3.
Din pricina oaspetilor. [,,Din pricina lor”, KJV]. Natura publica a juramantului sau (vezi la v. 23), facut inaintea oaspetilor lui de onoare (vezi la v. 21) a facut sa i se para lui Irod imposibil sa fie calcat.
Sa zica nu. [,,Sa respinga”, KJV]. Adica sa respinga sau sa tagaduiasca cererea ei.
6:27 A trimis indata un ostas de paza, cu porunca de a aduce capul lui Ioan Botezatorul. Ostasul de paza s-a dus si a taiat capul lui Ioan in temnita,
Indata. Potrivit cu Iosif (Antichitati, xviii.5.2), Ioan a fost intemnitat in fortareata Macherus (vezi la Luca 3,19.20). Rapiditatea cu care a fost decapitat Ioan face aproape sigur ca celebrarea zilei de nastere s-a petrecut in vreun loc aproape de celula inchisorii.
A taiat capul lui Ioan. [,,I-a taiat capul”, KJV]. Irod se temea de Ioan (v. 20), se temea de popor (Matei 14,5), se temea de Irodiada. El era un sclav al temerilor sale desi aceste temeri erau contradictorii. In chip superstitios, Irod se temea de Ioan tot atat de mult atunci cand era mort, cum se temuse de el cand era viu (vezi Marcu 6,14.16.20).
6:28 l-a adus pe o farfurie, l-a dat fetei, si fata l-a dat mamei sale.
L-a dat mamei sale. Salomea nu s-a folosit cu nimic de darul hidos. Dar nimic nu ar fi putut fi mai satisfacator pentru mama ei insetata de sange. Cam dupa noua ani, in anul 39 d.Hr., Irod Antipa, insotit de Irodiada a fost exilat pentru faptul ca aspira la demnitatea regala (Iosif Antichitati, xviii.5; Razboi, ii.9.6 [183]).
6:29 Ucenicii lui Ioan, cand au auzit acest lucru, au venit de i-au ridicat trupul, si l-au pus intr-un mormant.
Ucenicii lui Ioan, cand au auzit. Se pare ca ei nu erau cu el in fortareata, desi erau poate in imediata vecinatate de unde puteau veni sa-l vada din cand in cand si sa-l ajute asa cum se oferea prilejul. Apoi, ucenicii lui Ioan au venit la Isus cu vestea a ceea ce se intamplase (vezi Matei 14,12), poate la scurt timp inainte sau in cursul cele de a treia calatorii galileene (vezi la Marcu 6,1).
6:30 Apostolii s-au adunat la Isus, si I-au spus tot ce facusera si tot ce invatasera pe oameni.
Apostolii. [,,Hranirea celor cinci mii, Marcu 6,30-44 = Matei 14,13-21 = Luca 9,10-17 = Ioan 6,1-14. Comentariu major: Marcu si Ioan. Vezi harta p. 220; diagrama p. 231; cu privire la minuni p. 208-213.]. Singura folosire de catre Marcu a cuvantului ,,apostoli”(vezi la Matei 10,2; Marcu 3,14). Poate atat Marcu, cat si Luca (vezi cap. 9,10) intentionau ca prin folosirea lui ,,apostoli” la acest punct al naratiunii sa scoata in evidenta noua raspundere pe care ei o aveau acum in virtutea trimiterii lor sa invete si sa vindece singuri.
S-au adunat. Adica, cand s-au inapoiat din a treia calatorie galileana (vezi la Matei 9,36). Ei fusesera probabil despartiti timp de cateva saptamani in timpul iernii anului 29-30 d.Hr., iar acum era devreme in primavara anului 30 d. Hr., nu cu mult inainte de Paste (vezi Ioan 6,4; cf. DA 364, 388). Reuniunea aceasta a avut loc, fara indoiala, la o data si intr-un loc fixate mai dinainte.
I-au spus tot. Isus ii trimisese pe cei doisprezece doi cate doi ca sa aiba prilej sa aplice principiile pe care ei le observasera mai inainte in propria Lui lucrare. Acum au dat un raport deplin de tot ceea ce avusese loc in cursul itinerariului lor.
6:31 Isus le-a zis: Veniti singuri la o parte, intr-un loc pustiu, si odihniti-va putin. Caci erau multi care veneau si se duceau, si ei n-aveau vreme nici sa manance.
Veniti singuri la o parte. Cei doisprezece aveau indeosebi nevoie de relaxare si de instruire. Si chiar si Isus simtea nevoie de un ragaz departe de imbulzeala de oameni care se tinea dupa El din zorii zilei pana tarziu noaptea. Retragerea ucenicilor cu Isus in vecinatatea Betsaidei Iulia si hranirea minunata a celor cinci mii sunt singurele incidente din viata lui Isus dintre botez si intrarea triumfala relatate de toti cei patru scriitori ai Evangheliei.
Un loc pustiu. Adica un loc singuratic, solitar, departat (vezi la Matei 3,1; Luca 1,80). Locul ales pentru retragerea aceasta departe de drumurile aglomerate ale Galielii era in vecinatatea Betsaidei Iulia (vezi Luca 9,10), la capatul de nord al Lacului Galileii, in partea de est a locului unde Iordanul se varsa in lac si, astfel, in teritoriul lui Irod Filip (vezi la Matei 11,21). Putin mai la est de Betsaida Iulia se afla campia El Batiha, locul traditional al hranirii celor cinci mii.
Odihniti-va putin. Oricare ar fi ocupatia cuiva, schimbarea ocazionala a activitatii nu numai ca aduce relaxare, dar da si o vigoare noua.
Nici sa manance. Asa cum se intamplase cu catva timp mai inainte (vezi cap. 3,20).
6:32 Au plecat dar cu corabia, ca sa se duca intr-un loc pustiu, la o parte.
Intr-un loc pustiu. Vezi la versetul 31.
La o parte. Ei au facut tot ce au putut ca sa se retraga din Capernaum pe neobservate.
6:33 Oamenii i-au vazut plecand, si i-au cunoscut; au alergat pe jos din toate cetatile, si au venit inaintea lor in locul in care se duceau ei.
Oamenii i-au vazut. In ciuda precautiunilor lor, unii oameni evident au observat plecarea lor si directia in care pornisera ca sa strabata lacul.
Au alergat pe jos…in locul in care se duceau ei. Distanta de la Capernaum la campia cunoscuta ca El Batiha, o distanta scurta la est de Betsaida (vezi la v. 31), n-ar fi mai mult de patru mile. Ruta directa peste lac ar fi de 3 mile.
6:34 Cand a iesit din corabie, Isus a vazut mult norod; si I s-a facut mila de ei, pentru ca erau ca niste oi care n-aveau pastor; si a inceput sa-i invete multe lucruri.
Cand a iesit. Desi aceia care venisera pe jos cunosteau locul aproximativ unde corabia urma sa atinga tarmul, se pare ca nu stiau locul exact. Isus a fost singur cu ucenicii Sai o vreme (vezi Ioan 6,3; cf. v.5). Ei au discutat despre problemele intalnite in drumul lor prin orasele si satele Galileii si Isus le-a dat sfatul necesar pentru a corecta greselile din trecut si pentru a-i pregati pentru o lucrare mai eficienta in viitor (vezi DA 361, 364).
I S-a facut mila. Isus a parasit de bunavoie locul izolat de pe panta muntelui unde ei si ucenicii Sai petrecusera catva timp impreuna si, indurator, a salutat poporul (cf. Luca 9,11). A inceput sa-i invete. Potrivit textului grec, Isus i-a invatat staruitor.
6:35 Fiindca ziua era pe sfarsite, ucenicii s-au apropiat de El si I-au zis: Locul acesta este pustiu si ziua este pe sfarsite.
Era pe sfarsite. Luca zice ca ,,ziua se pleca spre seara” (cap. 9,12), literal, ,,a se incovoia”, ,,a se pleca” sau ,,a se inclina” (vezi la v. 12). Aceasta ar fi intre ora trei dupa masa si apusul soarelui. Relatarea lasa sa se inteleaga ca Isus si cu ucenicii Sai fusesera fara hrana sau odihna in cursul intregii zile.
Locul acesta este pustiu. Vezi la v. 31.
Ziua este pe sfarsite. [,,Timpul a trecut de mult”, KJV; ,,De acum tarzie vremea”, G. Gal.]. Textul grec de aici este practic identic cu acela aflat mai inainte in versetul 35 si tradus ,,ziua era pe sfarsite”.
6:36 Da-le drumul sa se duca in catunele si satele de primprejur, ca sa-si cumpere paine, fiindca n-au ce manca.
Da-le drumul. Ucenicii nu puteau vedeau nici o solutie la problema decat sa dea drumul oamenilor sa plece, dar ,,mila lui Isus” (v. 34) s-a extins pentru binele lor fizic ca si pentru cel spiritual.
Paine. Adica, hrana in general, tot ce este comestibil (literal ,,ceea ce ei aveau sa manance”).
N-au ce manca. Dovezile textuale favorizeaza (cf. p. 146) o misiune a acestor cuvinte, care totusi sunt clar implicate de context.
6:37 Dati-le voi sa manance, le-a raspuns Isus. Dar ei I-au zis: Oare sa ne ducem sa cumparam paini de doua sute de lei, si sa le dam sa manance?
Dati-le voi sa manance. In textul grec pronumele ,,voi” este emfatic, ca si cum Isus zicea: ,,Dati-le voi sa manance”. Fiecare porunca a lui Dumnezeu cuprinde in sine puterea necesara pentru executarea ei. Din punct de vedere omenesc era absurd sa se gandeasca ca pot sa gaseasca paine la o distanta de mers cu piciorul inainte de caderea noptii, pentru a satisface nevoile unei astfel de multimi. Cererea facuta aici de Isus ucenicilor Sai era aparent tot atat de fara noima ca si porunca Lui de mai inainte de a merge sa pescuiasca in apele limpezi ale lacului ziua (vezi la Luca 5,5). Experienta aceea mai timpurie ar fi putut prea bine sa le vina in minte daca ar fi cugetat la invatatura pe care Isus intentiona atunci sa le-o dea. Dumnezeu lucreaza intotdeauna prin oameni pentru implinirea nevoilor fizice si spirituale ale semenilor lor. Principiul acesta este fundamental pentru insarcinarea Evangheliei.
De doua sute de lei. Adica doua sute de denarii romani (vezi p. 49). Chiar si in vremuri moderne, valoarea a 200 de salarii medii pe o zi ale unui lucrator de rand cu greu ar fi putut fi considerata de ajuns pentru a procura hrana indestulatoare spre a oferi chiar si o hrana modesta pentru o multime atat de mare.
6:38 Si El i-a intrebat: Cate paini aveti? Duceti-va de vedeti. S-au dus de au vazut cate paini au, si au raspuns: Cinci, si doi pesti.
Cate paini? Isus deja ii vorbise lui Filip cu privire la problema procurarii de hrana pentru multime (vezi Ioan 6,5.6; cf. cap. 1,43). Ca si Petru si Andrei, Filip era nascut in Betsaida si intrucat cetatea aceea era la o mica departare de locul unde au avut loc evenimentele acestei zile memorabile, Filip probabil ar fi stiut de unde sa procure hrana daca ar fi fost cazul. El era sincer, dar incet la credinta, asa cum a fost evident de mai multe ori in decursul asocierii lui cu Hristos ca ucenic (vezi Ioan 14,8-12; cf. DA 292). Fara indoiala pentru a-i da lui Filip un prilej sa-si intareasca credinta, Hristos i-a pus intrebarea aceasta (vezi la Ioan 6,5.6). De fapt Filip este acela care a spus ca doua sute de dinarii romani nu ar ajunge sa se cumpere o cantitate indestulatoare de hrana (vezi Ioan 6,7).
Dar Andrei, un om poate cu o mentalitate mai practica, este cel care L-a crezut pe Hristos pe cuvant si a pornit sa se intereseze ce hrana era la indemana (vezi Ioan 6,8.9). Ezitarea lui Filip si promptitudinea lui Andrei de a porni la lucru prin credinta stau in contrast izbitor.
Duceti-va si vedeti. Isus ,,stia ce are de gand sa faca” (Ioan 6,6), chiar de la inceput. Dar, ca si la trimiterea celor doisprezece, El i-a condus pe ucenici sa analizeze ei insisi problema care-i confrunta si sa descopere o solutie pentru ea.
Au raspuns. [,,Ei zic”, KJV]. Andrei este cel care a descoperit hrana simpla pe care un tinerel si-o adusese si a prezenta raportul lui Isus (vezi Ioan 6,8.9).
Cinci si doi pesti. Cele cinci ,,paini” erau facute din faina de orz (Ioan 6,9) si erau probabil rotunde si turtite la forma. Orzul era mai putin scump decat graul si era hrana de baza a celor saraci. Pestii erau probabil uscati si gata de mancat asa cum este adesea cazul in tarile orientale, din antichitate si moderne. Ei erau mancati impreuna cu painea, ca un fel de condiment.
6:39 Atunci le-a poruncit sa-i aseze pe toti, cete-cete, pe iarba verde.
Sa-i aseze. [,,Sa sada”, KJV]. Gr. anaklino, ,,a sedea”, ,,a se intinde jos”. Aceasta era pozitia luata in mod obisnuit la masa, cel putin de oamenii din clasele superioare (vezi la cap. 2,15).
Cete. Faptul ca Hristos a dispus ca oamenii sa sada in cete poate lasa sa se inteleaga ca El i-a invitat sa se aranjeze asa cum ar fi facut-o daca ar fi sezut sa manance in jurul unei mese cu un punct deschis in cerc pentru a ingadui ucenicilor sa intre si sa serveasca fiecare grup, cam asa cum ar fi facut un slujitor acasa.
Iarba verde. Acesta este un fapt mentionat numai de Marcu. Datorita faptului ca ploaia era extrem de rara in Palestina din mai pana in septembrie (vezi vol. II, p. 110), iarba ar fi verde numai iarna sau primavara. Era acum numai cu cateva zile inainte de Pastele anului 30 d. Hr. si iarba trebuia sa fie in starea ei cea mai buna (vezi Ioan 6,4). In felul acesta relatarea lui Marcu este completata perfect de aceea a lui Ioan. Vezi nota aditionala la Matei 15.
6:40 Si au sezut jos in cete de cate o suta si de cate cincizeci.
Cete. [,,In randuri”, KJV]. Versetul 39 se refera in mod deosebit la organizarea fiecarei grupe [,,cete”] individual, in timp ce aici referirea este la aranjamentul ordonat al diferitelor cete in legatura una cu alta. Ordinea era vadita in aranjamentul persoanelor in cuprinsul fiecarui grup si in aranjarea grupelor in sine.
De cate o suta si de cate cincizeci. Aranjamentul ordonat al unei multimi atat de mari era probabil necesar pentru ca toti sa poata fi martori la minune, pentru a aprecia mai bine insemnatatea ei si ca sa se poata ajunge la toti cu ,,painea…din cer” pe care ei aveau s-o primeasca.
6:41 El a luat cele cinci paini si cei doi pesti. Si-a ridicat ochii spre cer, si a rostit binecuvantarea. Apoi a frant painile si le-a dat ucenicilor, ca ei sa le imparta norodului. Asemenea si cei doi pesti, i-a impartit la toti.
Binecuvantarea. [,,A binecuvantat”, KJV]. Gr. eulogeo, ,,a lauda” sau ,,a invoca binecuvantari”. Ioan foloseste cuvantul eucharisteo, ,,a fi recunoscator”, ,,a aduce multumiri” (cap. 6,11). Pare sa fi fost ceva caracteristic cu privire la felul in care Hristos aducea multumiri (vezi Matei 15,36; 26,26) – ceva ce ucenicii fara indoiala au putut observa in timpul asocierii cu El. La Emaus, Isus a fost ,,cunoscut la frangerea painii” (Luca 24,35). Observati, de asemenea, ca in fiecare caz Isus a luat painea in mainile Sale, inainte de a aduce multumiri pentru ea. Dar partea esentiala a ,,binecuvantarii” consta din recunoasterea ca hrana este un dar al lui Dumnezeu si din multumirea pentru ea.
A frant. Literal ,,a frange de tot” sau ,,a frange in bucati”.
Painile. Vezi la v. 38.
Dat. Literal, ,,a dat mereu”. Contextul sugereaza ca minunea a avut loc pe cand painea era in mainile lui Isus, intre actul frangerii si acela al inmanarii ei ucenicilor. Isus niciodata nu a savarsit vreo minune decat pentru a face fata unei nevoi autentice ( vezi p. 209). Atata vreme cat a fost nevoie, painea s-a inmultit in mainile Lui (cf. 1 Regi 17,16; 2 Regi 4,4-6).
Sa le imparta. [,,Sa le puna inaintea” ,KJV]. O expresie obisnuita pentru servirea unei mese. Fiecare din cei doisprezece ducea painile minunii in propriu sau cos (vezi la v. 43) si servea un anumit numar din grupele aranjate ,,cete, cete” ,,in randuri” pe iarba (vezi la v. 40). Cu cosurile goale ucenicii se reintorceau la Hristos pentru a mai primi paine si, de fiecare data cand ei reveneau, El dadea mai departe paini si pesti. Aranjamentul ordonat al grupelor, serviciul ucenicilor si provizia neistovita de paini si pesti a procurat barbatilor, femeilor si copiilor atat cat au fost in stare sa manance si chiar mai mult, intr-un scurt timp.
Doi pesti. Vezi la v. 38.
6:42 Au mancat toti si s-au saturat;
Au mancat toti. La iudei lucrurile imparatiei mesianice erau adesea zugravite sub figura unui ospat (vezi la Luca 13,29; 14,15) si ne putem imagina ca in timp ce marea multime de oameni manca hrana procurata in felul acesta miraculos pentru ei, unii si-au indreptat gandurile catre perspectivele mesianice. In aceeasi zi cand au mancat painile si pestii oamenii deja trasesera concluzia ca Isus era ,,profetul” (vezi la Ioan 6,14; cf. Deuteronom 18,15; Matei 11,3; Ioan 4,25) care trebuia sa vina in lume. Minunea de netagaduit i-a condus la concluzia de neinlaturat ca Isus trebuia sa fie Acela care era prezis de toti profetii (vezi Luca 24,27; Ioan 1,45), Imparatul care trebuia sa vina al lui Israel (vezi Isaia 9,6.7; vezi la Luca 1,32.33). Ei au incercat sa-L incoroneze ca Imparat chiar la fata locului (vezi Ioan 6,15). Acela care putea sa invie pe cei morti, sa vindece pe cei bolnavi si sa procure hrana pentru multimi avea, evident, puterea sa elibereze pe Israel din robia Romei. Sub conducerea Lui ostile lui Israel ar fi fost invincibile si nadejdile cele mai dragi ale acelora care asteptau un mesia politic urmau sa se implineasca (vezi la Matei 3,2; 4,17; 5,2; Luca 4,19).
Hranirea celor cinci mii era minunea suprema a lucrarii galileene, o minune la care fusese martora o mare multime si o minune care nu poate fi tagaduita de sceptici, nici de cei din vremea lui Hristos, nici din vremea noastra. Drept urmare a acestei minuni lucrarea galileana a ajuns brusc la un apogeu (vezi la Luca 2,49). Comparati vindecarea omului de la scaldatoarea Betesda cu un an mai inainte (vezi la Ioan 5), care a dus la incheierea lucrararii iudaice.
S-au saturat. Painea inmultita in chip minunat – dovada a autenticitatii minunii – a fost distribuita fiecarei persoane din marea multime, nu in cantitati marunte, ci in masura indestulatoare pentru a satisface pofta. Abundenta acesta marturisea despre puterea fara de margini lui Isus. Numai atunci cand nevoile tuturor au fost pe deplin satisfacute s-a sfarsit provizia. Isus era atent atat la nevoile fizice ale acelora care veneau la El, cat si la nevoile lor spirituale. Dar lucrarea facuta in felul acesta pentru a satisface nevoile fizice era intentionata sa indrepte pe oameni spre nevoile lor spirituale mai importante si la Painea Vietii ca mijloc de a implini nevoile acelea (vezi Ioan 6,26-55).
Felul de hrana procurata era regimul simplu al pescarilor si plugarilor si dadea marturie contra abuzului. Metoda prin care a fost procurata hrana marturisea despre puterea lui Dumnezeu prin care sunt implinite toate nevoile omului. Abundenta marturisea despre resursele nemarginite ale lui Dumnezeu si despre capacitatea Lui de a putea ,,sa faca nespus mai mult decat cerem sau gandim noi.” (Efeseni 3,20). Colectarea faramiturilor arata ca nici una din binecuvantarile lui Dumnezeu nu trebuie sa fie irosita. Participarea ucenicilor la distribuirea hranei marturisea despre faptul ca binecuvantarile cerului sunt puse la indemana oamenilor prin mijlocirea celor care sunt dispusi sa conlucreze cu Cel Atotputernic. Ucenicii erau simple canale ale binecuvantarii. Ei trebuia sa primeasca inainte de a putea sa dea.
Faptul ca hranirea celor cinci mii este unica minune relatata de toti evanghelistii o marcheaza ca fiind de o insemnatate neobisnuita. Pentru o comparatie a acestei minuni cu aceea a hranirii celor patru mii vezi nota aditionala la Matei 15.
6:43 si au ridicat douasprezece cosuri pline cu faramituri de paine si cu ce mai ramasese din pesti.
IND=200 43. Cosuri. Gr. kophinos, de obicei un cos mic de rachita de felul celor pe care un iudeu il purta cand facea o calatorie prin tinuturi unde hrana nu era usor de obtinut si indeosebi pentru a evita sa cumpere hrana de la Neamuri (vezi la v. 41). Felul de cos la care se face referire in cap. 8,8 este gr. spuris, un geamantan mare de rachita folosit pentru a duce diferite feluri de poveri, ca de pilda provizii pentru un grup de oameni, uneltele unui lucrator, etc. Pavel a fost coborat peste zidul Damascului intru-un spuris. Mai tarziu, Isus facea cu grija deosebire in textul grecesc intre felul de cos, gr. kophinos folosit la hranirea celor cinci mi (vezi Matei 16,9; Marcu 8,19) si felul de cos, gr. spuris, folosit cand au fost hraniti cei patru mii (vezi Matei 16,10; Marcu 8,20).
Faramituri. [,,Fragmente”, KJV]. Gr. klasma, literal, ,,ceea ce este rupt”; de unde, ,,un fragment” sau ,,o bucatica”. Contextul convinge ca aceste ,,fragmente” nu erau resturi partial mancate, ci portii lasate la fiecare grup de ucenici, dar gasite ca fiind in exces fata de nevoile grupului (vezi la v. 41) si, deci, nefolosite. Ele sunt numite ,,fragmente” in sensul ca fusesera ,,frante” din cele cinci paini originare (vezi la v. 41).
6:44 Cei ce mancasera painile, erau cinci mii de barbati.
Barbati. Gr. andres, ,,barbati adulti” in contrast cu femei si nu gr. anthropoi, ,,fiinte omenesti”, adica ,,persoane” in contrast cu animale (vezi la cap. 2,27). Astfel este clar ca fusesera prezenti cinci mii de barbati ,,in afara de femei si copii” (vezi la Matei 14,21). S-ar putea aprecia fara exagerare ca un numar egal de femei si copii fusesera de fata, ridicand totalul la peste zece mii de oameni./IND
6:45 Indata, Isus a silit pe ucenicii Sai sa intre in corabie, si sa treaca inaintea Lui de cealalta parte, spre Betsaida. In timpul acesta, El avea sa dea drumul norodului.
Indata. [Isus umbla pe lac, Marcu 6,45-56 = Matei 14,22-36 = Ioan 6,15-24. Comentariu major: Matei si Ioan.].
Inaintea Lui…spre Betsaida. [,,Inainte spre Betsaida”, KJV]. Adica, ,,inainte de El spre Betsaida”.
6:46 Dupa ce Si-a luat ramas bun de la norod, S-a dus in munte, ca sa Se roage.
Si-a luat ramas bun de la ei. [,,I-a trimis, KJV]. Sau, ,,si-a luat ramas bun de la ei”. Expresia greaca era un termen obisnuit pentru o amabila luare de ramas bun.
6:47 Cand s-a inserat, corabia era in mijlocul marii, iar Isus era singur pe tarm.
S-a inserat. [,,Seara venise”, KJV]. Vezi la Matei 14,23.
6:48 A vazut pe ucenici ca se necajesc cu vaslirea, caci vantul le era impotriva. Si intr-a patra straja din noapte, a mers la ei, umbland pe mare, si voia sa treaca pe langa ei.
Verset ce nu a fost comentat.
6:49 Cand L-au vazut ei umbland pe mare, li s-a parut ca este o naluca, si au tipat;
Verset ce nu a fost comentat.
6:50 pentru ca toti L-au vazut, si s-au inspaimantat. Isus a vorbit indata cu ei, si le-a zis: Indrazniti, Eu sunt, nu va temeti!
Verset ce nu a fost comentat.
6:51 Apoi S-a suit la ei in corabie, si a stat vantul. Ei au ramas uimiti si inmarmuriti,
Uimiti. [,,Dureros de uimiti”, KJV]. Adica, inmarmuriti de uimire.
6:52 caci nu intelesesera minunea cu painile, fiindca le era inima impietrita.
Nu intelesesera. [,,Nu gandisera”, KJV; ,,Nu pricepusera nimic”, G. Gal.]. Atentia lor nu era indreptata la minunea la care fusesera mai inainte martori, ci la propria lor dezamagire ca Isus nu ingaduise sa fie incoronat ca Imparat (vezi la v. 42).
Impietrita. Vezi la Exod 4,21. Inimile ucenicilor erau ,,impietrite” in sensul ca nu intelegeau insemnatatea minunii cu painile si cu pestii.
6:53 Dupa ce au trecut marea, au venit in tinutul Ghenezaretului, si au tras la mal.
Verset ce nu a fost comentat.
6:54 Cand au iesit din corabie, oamenii au cunoscut indata pe Isus,
Verset ce nu a fost comentat.
6:55 au alergat prin toate imprejurimile, si au inceput sa aduca pe bolnavi in paturi, pretutindeni pe unde se auzea ca era El.
Paturi. Vezi la cap. 2,4.
6:56 Oriunde intra El, in sate, in cetati sau in catune, puneau pe bolnavi pe piete, si-L rugau sa le dea voie doar sa se atinga de poalele hainei Lui. Si toti cati se atingeau de El, erau tamaduiti.
Oriunde intra El. Afirmatia aceasta pare sa lase sa se inteleaga trecerea unei perioade de timp si este fie o enuntare rezumativa a experientelor din decursul saptamanilor precedente, fie a ceea ce avusese loc timp de cateva zile sau saptamani dupa hranirea celor cinci mii. Hranirea celor cinci mii a avut loc la scurt timp inainte de Paste (vezi Ioan 6,4; cf. DA 364, 388). Evident, deci, pasajul acesta se refera mai ales la lucrarea lui Isus dintre timpul hranirii din partea Sa a celor cinci mii si plecarea Sa in Siro-Fenicia.
Piete. [,,Strazi”, KJV]. Literal, ,,locuri de piata”, care erau pe strazile oraselor si satelor (vezi la Matei 11,16).
COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE
7 DA 350; Ev 72 7–11 DA 349–358
16 DA 728
17, 18 SR 197
17–28 DA 214–225
20 DA 214
23–26 DA 221
25, 26 Te 51
30, 31 DA 359
31 ChS 249; DA 362, 363; GW 243, 246; MH 56, 58; ML 133; MM 287; TM 34; 7T 244, 292
32–44 DA 364–371
34 DA 364
35, 36 DA 365
45–52 DA 377–382
46 MH 58
55 DA 384