3:13 In urma, Isus S-a suit pe munte; a chemat la El pe cine a vrut, si ei au venit la El.
Pe munte. [,,Pe un munte”, KJV]. [Numirea celor doisprezece, Marcu 3,13-19 = Luca 6,12-
16. Comentariu major: Marcu. Vezi harta p. 218; diagrama p. 231.] Evident ca in regiunea muntoasa la apus de Lacul Galileii (vezi la cap. 1,45). Lasand pe ucenicii Sai sa petreaca noaptea la picioarele muntelui (vezi DA 292), Isus Insusi a petrecut toata noaptea in rugaciune in vreun loc retras, mai sus de ei (Luca 6,12). Acum era probabil tarziu in vara anului 29 d.Hr. (vezi la Matei 5,1).
Adesea Isus devota o noapte intreaga rugaciunii (vezi DA 419). De obicei, asemenea cazuri mentionate de diferiti scriitori ai Evangheliei precedau puncte de hotarare sau de criza in viata sau lucrarea Mantuitorului (vezi la cap. 1,35). El Si-a luat timp pentru meditatie si rugaciune la inceputul lucrarii Sale (vezi la Matei 4,1). La fel, rugaciunea a marcat inceputul lucrarii Sale galileene si a precedat prima Lui calatorie prin targurile si satele Galileii (vezi la Marcu 1,35). Noaptea petrecuta acum in rugaciune a precedat alegerea celor doisprezece, Predica de pe munte si inceputul celei de-a doua calatorii in Galileea. Rugaciunea este din nou mentionata specific in legatura cu marea criza din Galileea (vezi Matei 14,22.23; cf. Ioan 5,15.66). Acelasi lucru a fost si cu prilejul schimbarii la fata cand Isus le-a prezentat la trei din ucenicii Sai suferintele si moartea Sa (Luca 9,28-31). Intreaga noapte de dupa intrarea triumfala El a devotat-o rugaciunii (vezi DA 581). Rugaciunea cea mai lunga relatata a lui Isus a precedat intrarea Sa in Gradina Ghetsemani (vezi Ioan 17). Si numai la cateva ore inainte de crucificare Isus a inaltat rugaciunea Sa cea mai plina de ravna si agonizanta in gradina (vezi Matei 26,36-44).
A chemat la El. Pare ca era o grupa mai mare de urmasi din care au fost alesi cei doisprezece.
Nici unul din cei doisprezece nu a fost ales din cauza perfectiunii fie de caracter fie de capacitate. Hristos a ales oameni care erau dispusi si capabili sa invete, al caror caracter putea sa fie transformat. Toti aveau defecte de caracter cand au fost chemati, dar acestea au fost inlaturate prin harul Sau (cu exceptia cazului lui Iuda) si in locul lor Isus a rasadit semintele scumpe ale caracterului divin care au germinat, au crescut pana la maturitate si mai tarziu au produs roada caracterului crestin (Galateni 5,22.23). Hristos ii ia pe oameni asa cum sunt si, daca sunt dispusi si supusi, El ii transforma in ceea ce vrea El ca ei sa fie. El asaza barbati si femei in locuri de raspundere nu pentru ca ii considera pe deplin pregatiti pentru cerintele pe care aceste pozitii le au fata de ei, ci pentru ca, citindu-le inima, El descopera capacitati latente care, sub conducerea divina, pot fi incurajate si dezvoltate spre slava Sa si spre propasirea imparatiei Sale.
Pe cine a vrut. Chemarea n-a fost intemeiata atat de mult pe dorinta lor, cat pe a Lui. Mai tarziu El a amintit celor doisprezece: ,,Nu voi M-ati ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi” (Ioan 15,16).
Ei au venit la El. Cand El i-a invitat sa vina la El, la intaia lucire a zorilor (vezi DA 292; MB 4), undeva pe creasta muntilor avand vedere spre apele pasnice ale Galileii.