2:18 Ucenicii lui Ioan si Fariseii obisnuiau sa posteasca. Ei au venit si au zis lui Isus: Pentru ce ucenicii lui Ioan si ai Fariseilor postesc, iar ucenicii Tai nu postesc?
Ucenicii lui Ioan. [Intrebarea despre post, Marcu 2,18-22 = Matei 9,14-17 = Luca 5,33-39. Comentariu major: Marcu. Vezi harta p. 219; cu privire la parabole p. 203-207.]
Obisnuiau sa posteasca. Probabil mai bine, ,,erau postind”. Fara indoiala ucenicii lui Ioan participau cel putin in oarecare masura la acest fel de viata abstinenta (vezi Matei 3,4), asa cum este dovedit de postirea lor. Pare a fi clar ca ei, de fapt, posteau chiar in timpul cand au adus chestiunea la Isus.
Un vechi tratat iudaic despre post din secolul I d.Hr., Megillath Ta’anith, mentioneaza iudei care pe vremea aceea posteau in ziua a doua si in ziua a cincea a saptamanii, adica lunea si joia (vezi Luca 18,12). Desi traditia iudaica atribuie datina aceasta istorisirii ca Moise a inceput postul sau de 40 de zile de la Muntele Sinai (vezi Exod 34,28) intr-o zi de joi si l-a terminat intr-o zi de luni, pare probabil ca tinerea acestor doua zile ca zile de post au aparut de fapt din dorinta de a le tine cat mai departe cu putinta de Sabat si in acelasi timp de a nu le avea prea aproape una de alta. Vezi Strack si Billerbeck, Kommentar zum Neuen Testament, vol. 2, p. 241-243.
Strack si Billerbeck, autoritati de frunte cu privire la iudaismul antic, arata ca motivele care stateau in spatele acestor posturi de doua ori pe saptamana nu sunt atat de clare, dar pare probabil ca ele au aparut dintr-o dorinta din partea unor oameni deosebit de zelosi pentru a face ispasire pentru starea lumeasca a natiunii, care, isi dadeau ei seama, aducea repede distrugerea ei. In general, la iudeii din vechime, postul era tinut de unele persoane pentru a indrepta vreo greseala, sau pentru a sigura raspunsul favorabil la o rugaciune, sau pentru implinirea unei dorinte. Intr-adevar, multi par sa fi postit deoarece credeau ca un astfel de fapt castiga un merit special pentru ei inaintea lui Dumnezeu.
Astfel de folosiri ale postului se sprijineau, natural, pe o gresita conceptie a caracterului lui Dumnezeu si a naturii neprihanirii. Prea adesea postul degenera intr-un mijloc de dreptate prin fapte prin care oamenii nadajduiau sa imblanzeasca un Dumnezeu auster si sa castige favoarea Lui, indiferent de inimile lor. Cu secole inainte de vremea lui Isus, profetii denuntasera astfel de idei, declarand ca Dumnezeu ajunsese sa aiba scarba de posturile lui Israel si de alte deprinderi religioase (Isaia 58,3-5; Zaharia 7,5-6).
Sunt timpuri cand crestinii au nevoie de agerime de minte si de judecata discriminatorie: s-ar putea ca ei sa aiba de luat decizii importante sau s-ar putea sa aiba nevoie sa inteleaga mai bine voia lui Dumnezeu. In astfel de imprejurari postul s-ar putea dovedi o mare binecuvantare. Un astfel de post s-ar putea sa nu insemne in mod necesar o completa abtinere de la mancare, ci o dieta limitata la simplele lucruri esentiale pentru mentinerea sanatatii si a vigorii. Crestinul, ca si Daniel, s-ar putea abtine de la folosirea de ,,paine buna” [,,paine placuta”] (Daniel 10,3). Dumnezeu nu este onorat si experienta crestina a cuiva nu este promovata de nici-o practica care slabeste trupul si pune in primejdie sanatatea. Vezi Matei 6,16.
Ei au venit si au zis. Cei desemnati aici nu sunt clar identificati si nici Evanghelia dupa Luca nu este mai clara in privinta aceasta (vezi Luca 5,33). Totusi, Matei afirma precis ca ucenicii lui Ioan Botezatorul au fost aceia care au asaltat pe Isus cu intrebarea privitoare la post (Matei 9,14).
Potrivit cu cronologia ipotetica adoptata in acest comentariu, Ioan fusese intemnitat pe la inceputul primaverii acestui an, anul 29 d.Hr. si probabil a fost executat la scurt timp inainte de Pastele anului 30 d.Hr. (vezi la Matei 4,12; Marcu 6,14-29; Luca 3,19.20). Ucenicii lui au pus intrebarea despre post probabil nu cu mult mai mult decat cateva luni inainte ca el sa fi murit.
Ucenicii Tai nu postesc. In felul acesta carturarii pare ca nadajduiau sa instraineze grupul in rapida crestere al ucenicilor de Invatatorul lor.