1:44 si i-a zis: Vezi sa nu spui nimanui nimic; ci du-te de te arata preotului, si adu pentru curatirea ta ce a poruncit Moise, ca marturie pentru ei.
Sa nu spui nimic. Mai multi factori probabil au determinat pe Isus sa interzica leprosului sa spuna ceva cu privire la ceea ce se petrecuse si sa-l trimita ,,numaidecat” (v. 43) sa se prezinte preotilor. In primul loc era necesara actiune prompta pentru ca omul sa poate ajunge la preoti inainte ca ei sa afle cine il vindecase. Numai in felul acesta el putea sa astepte o decizie impartiala deoarece, daca preotii aflau ca Isus era cel care vindecase omul, probabil ar fi refuzat sa certifice curatirea lui. Propriile lui interese faceau ca tacerea si actiunea prompta sa fie o necesitate.
De asemenea, daca multi leprosi din regiune ar fi aflat de puterea lui Isus de a-i elibera de boala si de incapacitatile necuratiei rituale, fara indoiala s-ar fi dus cu gramada la El si ar fi facut mai dificila lucrarea Lui pentru oameni in general. In plus, Isus cerea ca o conditie prealabila un simtamant sincer al nevoii din partea suferindului, o masura de credinta, pocainta fata de pacate si
o hotarare de a-si conforma viata fata de voia lui Dumnezeu de atunci inainte (vezi Marcu 5,34; Ioan 4,49.50; cf. DA 264, 267, 268).
Un alt motiv important pentru care Isus a spus leprosului vindecat sa nu spuna nimic era ca El cauta sa evite pentru Sine crearea unei reputatii de simplu facator de minuni. Raportul Evangheliei evidentiaza faptul ca El considera minunile ca fiind ceva secundar; primul si cel mai mare obiectiv al Lui era mantuirea sufletelor oamenilor. Hristos invata mereu pe oameni sa caute mai intai imparatia cerului, cu deplina incredere ca Tatal lor ceresc urma sa le adauge acea binecuvantare materiala de care ar fi avut nevoie (Matei 6,33).
Diferite cazuri in care Isus, pentru anumite motive sau pentru altele, a interzis publicitatea relatarilor minunilor pe care le savarsea se pot gasi in Matei 9,30; 12,16; Marcu 5,43; 7,36; 8,26.
Te arata. Potrivit cu legea mozaica fiecare lepros curatit trebuia sa se arate preotilor, care erau slujbasii publici pentru sanatate. Era datoria lor sa diagnosticheze lepra, sa ordone separare, sa determine daca avusese loc curatirea si in cazul afirmativ, sa emita un certificat in sensul acesta (vezi Levitic 14).
Primind un astfel de certificat de la preot, leprosul ar fi obtinut ceea ce era egal cu recunoasterea oficiala ca avusese loc o minune reala (vezi DA 265). Omul insusi ar fi fost o marturie vie cu privire la ceea ce avusese loc. De fapt, multi preoti erau convinsi prin dovada aceasta si prin altele de divinitatea lui Hristos (vezi Fapte 6,7).
Instructiunea data de Isus leprosului de a urma dispozitiile legii demonstreaza ca El nu era contra legilor lui Moise. El Insusi S-a nascut ,,sub lege” (Galateni 4,4; vezi la Matei 23,2.3). Dar El a exprimat o viguroasa opozitie fata de traditiile pe care carturarii le dezvoltasera in jurul preceptelor mozaice prin care ei desfiintau atat litera, cat si spiritul a ceea ce Dumnezeu ii daduse lui Moise (vezi Matei 15,3; Marcu 7,8.9; cf. DA 395-398). Prin trimiterea leprosului la preoti, fara indoiala Hristos intentiona sa le demonstreze lor si oamenilor propria Sa recunoastere a legilor pe care El Insusi le daduse lui Moise cu multa vreme inainte. In felul acesta El nadajduia sa demonstreze falsitatea acuzatiilor ridicate de preoti, pazitorii oficiali ai legii. In felul acesta aceia care erau sinceri cu inima in mijlocul lor puteau sa vada ca acuzatia de neloialitate fata de legea lui Moise era falsa si ar fi putut sa-L recunoasca ca Mesia (vezi DA 265).
Adu pentru curatirea ta. Vezi vol. I, p. 707, si la Levitic 14.
Ca marturie. Adica, o marturie despre puterea divina manifestata de Isus, cu privire la interesul Sau plin de simpatie fata de nevoile omenirii, cu privire la respectul Sau fata de legile lui Moise si pentru conducatorii iudei ca pazitori si executori ai legii si, mai presus de toate, cu privire la puterea Sa de a elibera pe oameni de pacat si moarte.
Pentru ei. Nu este cu totul clar daca aceasta este o referire la preotii sau la popor ca un tot, incluzand pe preoti. Dar urma ca lucrurile poruncite de Moise sa le fie prezentate ,,ca marturie”. Oamenii vazusera dovezile demonstrate inaintea ochilor lor, preotii nu. Dar conlucrarea leprosului vindecat cu legea rituala ar marturisi despre lucrurile cu privire la care Hristos dorea ca ei sa fie constienti. Natural, decizia preoteasca ar fi constituit o marturie legata permanent inaintea tuturor oamenilor odata ce ea ar fi fost trecuta in relatarile oficiale.