7:9 Cand a auzit Isus aceste vorbe, S-a minunat de sutas, S-a intors spre norodul, care mergea dupa El, si a zis: Va spun ca nici chiar in Israel n-am gasit o credinta atat de mare.
S-a minunat. Gr. thaumazo, ,,a se minuna” sau ,,a se uimi”. Credinta sutasului ca un cuvant din partea lui Isus ar fi indeajuns era extraordinara in ea insasi. Faptul ca sutasul nu vazuse pe Isus niciodata si nu vorbise cu El, facea credinta aceea cu atat mai remarcabila, mai ales avand in vedere intarzierea iudeilor si chiar a ucenicilor Sai de a exercita credinta (Matei 6,30; 8,26; 14,31; 16,8; vezi Marcu 4,40; Luca 8,25; 12,28; 17,6). Dar faptul ca sutasul era din punct de vedere oficial iudaic
-un pagan, facea credinta lui sa para mare, trecand aproape dincolo de credinta. Un an mai tarziu, Isus lauda pe femeia siro-feniceana pentru marea ei credinta (vezi Matei 15,28) si ea la fel o pagana dintre Neamuri (cf. Luca 4,24-27).
Norodul care mergea dupa El. Dupa toate probabilitatile, aceasta era multimea care, poate chiar in ziua aceea, asculta Predica de pe Munte (vezi la Matei 8,1; Luca 7,1). Daca lucrurile stau asa, minunea aceasta urma sa tinda sa confirme cuvintele pe care Isus le spusese si sa lase o impresie vie asupra mintii oamenilor.
Atata credinta. [,,O credinta atat de mare”, KJV]. Vezi la v. 8. Credinta cea mare a sutasului este punctul culminant al naratiunii. Laudarea sutasului de catre Hristos poate fi luata ca implicand completa lui convertire, fie acum, fie mai tarziu. Faptul ca Hristos ,,nu gasise” credinta de marimea aceasta, lasa sa se inteleaga o lucrare anterioara cuprinzand o considerabila perioada de timp (vezi la v. 1).
Nici chiar in Israel. [ ,,Nu in Israel”, KJV]. Sau, ,,nici chiar in Israel”. Luca omite aici comentariul lui Hristos, relatat in Matei in cap. 8,11.12, cu privire la marea adunare a Neamurilor in Imparatia cerurilor si relateaza o afirmatie similara cu o alta ocazie (Luca 13,28.29). Mai tarziu, Pavel a exprimat acelasi adevar intr-un fel asemanator (vezi Romani 9,7.8; 11,15.17.25). E demn de observat ca in cele doua cazuri de vindecare facute la cererea unor persoane dintre Neamuri – cea relatata aici si aceea a fiicei femeii siro-feniciene (Matei 15,21-28) – vindecarea a avut loc nu numai ca rasplatire a unei ,,credinte mari”, dar si la distanta. Reiese deci ca nu era contact cu Neamurile. Poate ca aceasta a fost o concesie fata de prejudecatile ucenicilor. Era esential, ca pregatire pentru lucrarea Evangheliei in lumea intreaga, ca Isus sa demonstreze eligibilitatea Neamurilor spre a se impartasi din binefacerile imparatiei pe care El venise sa o intemeieze, dar nu era esential ca Domnul sa Se abata din drumul Sau fara ca aceasta sa fie necesar si sa ofenseze sensibilitatea iudeilor in ce priveste contactul social cu Neamurile. A face altfel de cum a facut ar fi insemnat sa trezeasca prejudecata iudaica si sa impiedice misiunea Lui. In lucrarea lui pentru suflete un deservent cultic, desi personal lipsit de prejudecati, s-ar putea ca adesea sa tina seama de prejudecatile altora.