7:19 Ioan a chemat pe doi dintre ucenicii sai, si i-a trimis la Isus sa-L intrebe: Tu esti Acela care are sa vina, sau sa asteptam pe altul?
Doi dintre ucenicii sai. Literal, ,,doi anumiti ucenici ai sai”. Intrebarea cu privire la mesianitatea lui Isus a pornit de la ucenicii lui Ioan, nu de la Ioan insusi (DA 214, 215) si Ioan era tulburat de faptul ca acesti oameni cultivau necredinta cu privire la propria marturie a lui Ioan ca Isus era cu adevarat Cel Fagaduit (DA 216). Daca propriii ucenicii lui Isus puneau la indoiala solia lui, cum se putea astepta ca altii sa creada? Erau unele lucruri pe care Ioan nu le intelegea – ca de pilda adevarata natura a imparatiei mesianice si pentru ce Isus nu a facut nimic pentru a efectua eliberarea lui din inchisoare. Dar in ciuda indoielilor care-l framantau, el nu a parasit credinta sa ca Isus era cu adevarat Hristosul (vezi DA 216; cf. v. 24). Dezamagirea si nelinistea tulburau sufletul intemnitatului izolat, dar el se abtinea sa discute aceste preocupari ale propriei sale minti cu ucenicii Sai.
I-a trimis la Isus. In nadejdea ca o intrevedere personala cu Isus le va intari credinta, ca ei vor aduce la intoarcere o solie care sa intareasca credinta pentru aceilalti ucenici ai sai si ca el va putea primi o solie personala pentru a clarifica propria sa gandire, Ioan a trimis pe cei doi la Isus. Daca Ioan era in inchisoare de la Macherus, pe partea rasariteana a Marii Moarte (vezi la cap. 3,20), cei doi soli ar fi luat probabil drumul de pe valea Iordanului si odata ajunsi in Galileea ar fi putut usor cerceta si afla unde se gasea Isus la data aceea. Ei trebuie sa fi facut pe jos 75 de mile in fiecare directie si au intrebuintat 3 zile in fiecare directie. Aceasta inseamna ca ei au fost pe drum cel putin o saptamana intreaga sau chiar mai mult, socotind ziua pe care au petrecut-o cu Isus deoarece, fara indoiala, ei nu au calatorit in Sabat.
Tu esti Acela? In textul grec cuvantul ,,tu” este emfatic.
Acela care are sa vina. Gr. ho erchomenos, care era adesea folosit ca o expresie mesianica, poate intemeiata originar pe Psalmii 118,26 (vezi la Matei 3,11; 21,9; Marcu 11,9; Luca 19,38; vezi la Ioan 6,14; 11,27). Ho erchomenos este folosit si cu privire la Hristos cu referire la a doua lui venire (vezi Matei 23,39; Luca 13,35; Evrei 10,37; Apocalipsa 1,4.8).
Dumnezeu ingaduie sa vina ceasuri de perplexitate si la cei mai valorosi si mai vrednici dintre slujitorii Sai, pentru a le intari credinta si increderea in El. Uneori, cand este necesar pentru dezvoltarea propriului lor caracter sau pentru binele lucrarii lui Dumnezeu de pe pamant, El ingaduie ca ei sa treaca prin experiente care par sa sugereze ca El i-a uitat. Asa a fost cu Isus cand a atarnat pe cruce (vezi Matei 27,46; DA 753, 754). Asa a fost cu Iov (vezi Iov 1,21; 13,15). Chiar si Ilie, prototipul lui Ioan Botezatorul (vezi la Matei 4,5; Matei 17,10), a avut clipele sale de descurajare (vezi 1 Regi 19,4). Avand in vedre lucrul acesta, poate fi usor inteles ca experienta lui Ioan in inchisoare pentru o perioada de aproape un an, in providenta induratoare a lui Dumnezeu, a fost ingaduita ca incurajare pentru alte nenumarate mii care in anii de mai tarziu, urmau sa sufere martiraj (vezi DA 224). Stiind ca credinta lui Ioan nu va da gres (vezi 1 Corinteni 10,13). Dumnezeu a intarit pe profet sa suporte. Statornic pana la sfarsit, Ioan chiar la inchisoare sau moarte, iese in evidenta ca o ,,lumina care este aprinsa si lumineaza” (Ioan 5,35), taria si rabdarea lui luminand cararea intunecoasa a vietii pentru martorii lui Isus in decursul secolelor.
Este potrivit sa intrebam cum a putut Ioan sa spuna: ,,El trebuie sa creasca, iar eu sa ma micsorez” (Ioan 3,30) si sa accepte fara murmur lunile de izolare din inchisoare si apoi moartea din mainile lui Irod. Secretul era ca ,,atingerea iubirii divine il transformase” (DA 179) – inima lui era in stare buna. El era dispus sa fie credincios fata de misiunea sa in ciuda faptului ca in oarecare masura interpreta gresit natura imparatiei lui Hristos, o conceptie gresita pe care el o impartasea cu contemporanii sai (DA 215). Chiar si ucenicii lui Isus dupa inviere, considerau ca El era pe punctul de a-Si aseza imparatia slavei pe pamant ( Fapte 1,6; cf. Matei 24,3). Hristos a spus Fariseilor: ,,Imparatia lui Dumnezeu nu vine pe vazute…Caci iata ca Imparatia lui Dumnezeu este inauntrul vostru” (Luca 17,20, 21). Cat de adesea s-a intamplat ca s-au ivit neintelegeri datorita unei intelegeri gresite a unei afirmatii a profetiei Bibliei. Tocmai parerile preconcepute ale ucenicilor, in ciuda a ceea ce Domnul incercase sa-i invete, au facut din moartea si ingroparea Lui o experienta atat de amara pentru ei (DA 412, 772, 796). Experienta lor ar putea fi pe buna dreptate o invatatura pentru noi astazi de a studia cu toata sarguinta soliile pe care Inspiratia le-a trimis cu privire la ceasul de criza care ne sta inainte (GC 594, 598; TM 116).
Altul. Ceea ce Isus a spus si a facut – predicile si minunile Lui – nu erau exact ceea ce asteptase Ioan. Isus parea ca este multumit sa adune in jurul Sau o ceata de ucenici si sa mearga prin tara invatand si vindecand pe oameni (vezi DA 215). Ioan era chinuit de indoiala cu privire la faptul daca Isus era Mesia, deoarece El nu se conforma conceptiei populare cu privire la cum urma sa fie Mesia si ce urma sa faca El cand va veni. Intrebarea neexprimata a lui Ioan ar fi aceasta. ,,Esti TU felul de Mesia pe care trebuie sa-l asteptam?”