4:17 si I s-a dat cartea prorocului Isaia. Cand a deschis-o, a dat peste locul unde era scris:
I S-a dat. Adica, de diacon sau chazzan, a carui datorie era sa scoata sulurile sacre din chivot si sa le inmaneze cititorului si sa le readuca in chivot la sfarsitul citirii (vezi p. 56). Astfel, in armonie cu ritualul sinagogii, chazzan-ul a luat sulul Profetilor din chivot, i-a scos invelitoarea si l-a inmanat, nedeschis, lui Isus. Se pare ca Isus nu numai ca vorbea limba obisnuita a poporului dar, de asemenea, citea bine evreieste – la data aceea o limba mai mult sau mai putin moarta cu exceptia scopurilor religioase. Sectiunea la zi era citita intotdeauna in ebraica.
Isaia. Se considera ca pe vremea lui Hristos, cel invitat sa citeasca lectia din Profeti si sa tina predica, putea alege partea care sa fie citita ,,Isus in mod specific a cerut sulul profetului Isaia” (vezi nota aditionala la sfarsitul acestui capitol).
A deschis-o. Pot fi citate dovezi textuale (cf. p. 146), pentru exprimarea ,,desfasurat”. Cartea. Gr. biblion, ,,carte” sau ,,sul”. Cuvantul nostru ,,Biblie” deriva de la acest cuvant. ,,Cartea” era un sul. Vezi p. 113.
A dat peste locul. Isus a continuat sa desfasoare sulul de pe vergea pana a ajuns la pasajul pe care dorea sa-l citeasca, infasurand in acelasi timp, cu cealalta mana, partea pe langa care se trecuse (vezi cliseul cu sulul lui Isaia de la Marea Moarta, vol. I, p. 33). Isaia 61,1.2 ar fi aproape la sfarsitul sulului.
Unde era scris. Asa cum este dat de Luca, citatul este in acord cu LXX-a la Isaia 61,1.2a, cu exceptia omisiunii, in multe manuscrise vechi, a partii ,,sa tamaduiesc pe cei cu inima zdrobita” si inserarea unei propozitii ,,sa dau drumul celor apasati”, printr-o parafrazare a lui Isaia 58,6. Luca avea probabil LXX-a timpului sau in fata cand a scris (vezi la cap. 3,36). Era o practica iudaica veche de a lega in felul acesta laolalta pasaje ale Scripturii (vezi la Marcu 1,2).