3:15 Fiindca norodul era in asteptare, si toti se gandeau in inimile lor cu privire la Ioan, daca nu cumva este el Hristosul,
In asteptare. Gr. prosdokao, ,,a astepta”. Acelasi cuvant grec este folosit cu privire la ologul care sedea la poarta numita Frumoasa, care a privit in sus la Petru si Ioan ,,si astepta sa capete ceva de la ei” (vezi Fapte 3,2-5). Imaginatia multimilor poporului care il ascultau pe Ioan era aprinsa de o anticipatie plina de ravna ca profetiile mesianice la care el se referea erau pe pragul implinirii. Ca si cei doi ucenici carora Hristos li S-a aratat pe drumul intre Emaus, a caror inima ardea inauntrul lor (vezi Luca 24,32), oamenii nadajduiau cu inflacarare ca eliberatorul lui Israel s-ar putea sa Se arate in curand. Solia lui Ioan a prins imaginatia populara intr-un mod care a agitat natiunea si a ajuns pana la cel mai departat sat si catun.
Toti. [,,Toti oamenii”, KJV]. Framantarea universala era la punctul de fierbere. Iosif spune ca multimile care se adunau sa asculte pe Ioan ,,erau foarte miscate de auzirea cuvintelor lui” si ca Irod Antipa ,,se temea ca nu cumva marea influenta pe care Ioan o avea asupra poporului sa fi condus la o rascoala (deoarece ei pareau sa fie gata sa indeplineasca orice sfat venit de la Ioan)” (Antichitati, xviii. 5.2). Sarcina randuita lui Ioan era de a trezi mintea oamenilor din somnul de veacuri pentru a le inflacara inima cu nadejdea ca o zi noua era gata sa rasara si sa-i zoreasca sa se pregateasca pentru Cel care venea – dorinta tuturor veacurilor. In lucrarea aceasta el a izbutit in mod eminent. De fapt, el a determinat chiar si pe conducatorii iudei sa cerceteze solia lui (vezi Ioan 1,19-25). ,,Toti” aveau cunostinta de Ioan si toti cei care puteau sa faca lucrul acesta veneau sa-l asculte.
Se gandeau in inimile lor. Literal, ,,judecau” sau ,,cumpaneau” (vezi la cap. 1,29). Oamenii se intrebau care avea sa fie rezultatul intregii acestei agitatii.
Daca nu cumva el este Hristosul. Conducatorii iudei au cerut adesea minuni de la Isus ca dovada a mesianitatii Lui (vezi la Matei 12,38; 16,1; etc.). Totusi, ,,Ioan n-a facut nici un semn [,,minune”]” (Ioan 10,41). Vesmantul lui rudimentar nu semana a regalitate. El era, de fapt, din semintia lui Levi (vezi Luca 1,5), nu din semintia lui Iuda, asa cum spusesera profetii ca urma sa fie Hristos (vezi la Matei 1,1). Cu toate acestea, oamenii erau gata sa-l accepte ca Mesia daca el ar fi ridicat pretentia si chiar si reprezentantii Sinedriului se intrebau daca nu cumva el era Cel Fagaduit (vezi la Ioan 1,19-21). Natiunea iudaica nu i-ar fi putut aduce un compliment mai inalt lui Ioan; nu s-ar fi putut aduce o marturie mai elocventa a puterii soliei Lui. Intr-adevar, proclamarea din partea lui a lui Mesia era cu atata efect, incat oamenii l-au confundat cu Mesia Insusi!