24:1 In ziua intai a saptamanii, femeile acestea, si altele impreuna cu ele, au venit la mormant dis-de-dimineata, si au adus miresmele, pe care le pregatisera.
In ziua intai. [ ,,Acum”, KJV] [Invierea, Luca 24,1-12 = Matei 28,1-15 = Marcu 16,1-11 = Ioan 20,1-18. Comentariu major: Matei si Ioan]. Gr. de, ,,dar” sau ,,si”, legand prima propozitie a cap. 24 foarte strans cu afirmatia concludenta a cap. 23. Legatura este mult mai clar vazuta intr-o traducere alternativa: ,,Intr-adevar, ele s-au odihnit in Sabat potrivit poruncii, dar in ziua intaia a saptamanii…” Traducere aceasta face foarte evidenta sfintenia pe care credinciosii crestini o acordau Sabatului zilei a saptea. Ultimul lor act vineri a fost sa pregateasca ,,miresme si miruri” (cap. 23,56). Apoi au lasat toate deoparte ,,potrivit cu porunca [Sabatului]” (vezi la Exod 20,8-11) si nu si-au reluat lucrarea lor de iubire decat in zori, duminica dimineata. Puternicul contrast dintre sfintenia sabatului si caracterul secular al duminicii introdus in naratiunea Evangheliei vorbeste elocvent crestinilor de astazi. Pentru comentariu asupra imprejurarilor invierii vezi nota aditionala la Matei 28,1.
24:2 Au gasit piatra rasturnata de pe mormant,
Verset ce nu a fost comentat.
24:3 au intrat inauntru, si n-au gasit trupul Domnului Isus.
Verset ce nu a fost comentat.
24:4 Fiindca nu stiau ce sa creada, iata ca li s-au aratat doi barbati, imbracati in haine stralucitoare.
Doi barbati. Adica, ingeri (vezi la Mate 28,2), cum reiese clar din Luca 24,23. Pentru alte cazuri de ingeri care au aparut in chip de oameni vezi Fapte 1,10; 10,30.
24:5 Ingrozite, femeile si-au plecat fetele la pamant. Dar ei le-au zis: Pentru ce cautati intre cei morti pe Cel ce este viu?
Si-au plecat fetele la pamant. Evident de teama si respect, recunoscand ca ,,barbatii” erau in realitate fiinte ceresti.
24:6 Nu este aici, ci a inviat. Aduceti-va aminte ce v-a spus pe cand era inca in Galilea,
Verset ce nu a fost comentat.
24:7 cand zicea ca Fiul omului trebuie sa fie dat in mainile pacatosilor, sa fie rastignit, si a treia zi sa invie.
Fiul Omului. Vezi la Matei 1,1; Marcu 2,10.
24:8 Si ele si-au adus aminte de cuvintele lui Isus.
Verset ce nu a fost comentat.
24:9 La intoarcerea lor de la mormant, au povestit toate aceste lucruri celor unsprezece si tuturor celorlalti.
Verset ce nu a fost comentat.
24:10 Cele ce au spus aceste lucruri apostolilor, erau: Maria Magdalena, Ioana, Maria, mama lui Iacov, si celelalte, care erau impreuna cu ele.
Ioana. Mentionata numai de Luca (vezi la cap. 8,3).
24:11 Cuvintele acestea li se pareau apostolilor basme, si nu le credeau.
Basme. Literal, ,,ca lucruri fara rost”. ,,Cuvintele acestea” ale lor n-aveau nici un inteles pentru ucenicii cuprinsi de intristare.
24:12 Dar Petru s-a sculat, si a dat fuga la mormant. S-a plecat, si s-a uitat inauntru, dar n-a vazut decat fasiile de panza, care stateau pe pamant; apoi a plecat acasa, mirat de cele intamplate.
Dar Petru s-a sculat. [,,Atunci Petru s-a sculat”, KJV]. Pot fi citate dovezi textuale (cf. p. 146) pentru omiterea v. 12. Totusi, relatarea similara din Ioan (vezi Ioan 20,3-6) este pe deplin dovedita.
24:13 In aceeasi zi, iata, doi ucenici se duceau la un sat, numit Emaus, care era la o departare de saizeci de stadii de Ierusalim;
Doi ucenici. [,,Doi dintre ei”, KJV] [Calatoria la Emaus, Luca 24,13-32 = Marcu 16,12. Comentariu major: Luca. Vezi harta p. 226; diagrama p. 233.]. Mai tarziu, in naratiune, unul din cei doi este identificat ca Cleopa (vezi v. 18). Evident ei fusesera in Ierusalim pentru celebrarea Pastelui si s-ar putea sa fi zabovit in cetate cea mai mare parte din ziua intaia a saptamanii datorita evenimentelor care inconjurau crucificarea si poate si datorita zvonului ca Isus inviase.
In aceeasi zi. Era acum tarziu in dupa amiaza zilei invierii (vezi la Matei 28,1).
Emaus. Emaus poate fi identificat probabil cu satul el-Qubeibeh, cam la 7 mile spre nord-vest de Ierusalim pe drumul spre Lida. O alta localitate identificata uneori cu Emaus este satul Qaloniyeh, cam la 3 mile la sud de el-Qubeibeh.
Saizeci de stadii. [,,Saizeci de furlongs”, KJV]. [1 furlong = 1/8 dintr-o mil]. Un ,,furlong” (Gr. stadion) era egal cu 607 picioare engleze; astfel 60 de ,,furlongs” ar fi aproape 7 mile. Distanta pe drum ar fi cam 8 mile (vezi DA 795).
24:14 si vorbeau intre ei despre tot ce se intamplase.
Vorbeau. Gr. homileo, ,,a se intovarasi cu”, de unde ,, a convorbi cu”. Acesti doi urmasi ai lui Isus pare sa fi fost bine informati cu privire la evenimentele din Ierusalim. Fara indoiala, ei petrecusera o mare parte din zi impreuna cu alti credinciosi ascultand diferite persoane care adusesera vesti cu privire la intamplarile care se adunau in jurul invierii (vezi la Matei 28,1).
24:15 Pe cand vorbeau ei si se intrebau, Isus S-a apropiat, si mergea pe drum impreuna cu ei.
Isus S-a apropiat. Cei doi ucenici nu mersera departe catre Emaus (vezi DA 795) cand Isus ia ajuns din urma. In felul acesta El a fost cu ei cea mai mare parte a calatoriei, care a luat probabil cam doua ore. Fara indoiala ca ei L-au considerat pe Isus drept un alt peregrin care, ca si ei, fusese in Ierusalim pentru Paste si acum se reintorcea acasa.
24:16 Dar ochii lor erau impiedicati sa-L cunoasca.
Ochii le erau impiedicati. Ei erau obositi si atat de absorbiti de gandurile lor triste incat n-au observat pe Isus de aproape cand li s-a alaturat. Imprejurari asemanatoare se pare ca o impiedicasera pe Maria sa-L recunoasca pe Isus la inceput, in zorii aceleasi zile. In unele din aratarile de dupa inviere Isus a fost recunoscut imediat, sau asa pare, in timp ce in altele nu a fost recunoscut. Cuvintele lui Luca de aici din v. 31 lasa sa se inteleaga in cazul acesta o slabire supranaturala a simturilor celor doi ucenici pe langa preocuparea lor de ei insisi.
Sa-L cunoasca. Isus S-ar fi putut descoperi imediat, dar daca ar fi facut asa ei ar fi putut sa fie atat de entuziasti incat sa nu aprecieze pe deplin sau sa-si reaminteasca bine adevarurile importante pe care El era gata sa li le faca cunoscut. Era esential ca ei sa inteleaga profetiile mesianice ale VT impreuna cu incidentele istorice si ritualurile sacre care aratau spre Hristos. Numai acestea puteau procura o temelie solida pentru credinta lor. O presupusa credinta in Hristos care nu este puternic inradacinata in invataturile Scripturilor nu poate sa ramana statornica atunci cand bate furtuna indoielii (vezi la Matei 7,24-27). Tocmai la implinirea VT in evenimentele relatate ulterior in NT le atragea Isus acum atentia (vezi DA 799).
24:17 El le-a zis: Ce vorbe sunt acestea pe care le schimbati intre voi pe drum? Si ei s-au oprit, uitandu-se tristi.
Ce vorbe? O intrebare potrivita cu care sa se inceapa conversatia. Ravna celor doi ucenici in discutarea evenimentelor invierii poate ca facea conversatia lor sa atraga atentia trecatorilor.
Schimbati intre voi. Ei faceau schimb de pareri; conversatia lor nu era unilaterala.
Sunteti. Dovezi textuale favorizeaza (cf. p. 146) terminarea intrebarii lui Isus cu cuvintele ,,pe drum” [,,pe cand umblati”, KJV] si exprimarea ultimei parti a versetului: ,,Si ei au stat, [fiind sau privind] tristi”. In acord cu exprimarea aceasta cei doi ucenici au fost atat de surprinsi de aparenta ignoranta a lui Isus cu privire la evenimentele de la Ierusalim incat s-au oprit, probabil aruncand priviri lipsite de credinta catre insotitorul lor (vezi la v. 18).
Tristi. Erau tristi pentru ca nu intelegeau. Cat de adesea tristetea si dezamagirea rezulta din gresita intelegere fie a lui Dumnezeu, fie a semenilor. O dreapta intelegere a Scripturilor VT ar fi imprastiat gandurile lor melancolice – asa cum a facut-o cand au inteles (vezi v. 25-27. 33. 44-46). Ei mai uitasera si instructiunile pe care li le daduse Hristos inainte de moartea Lui (vezi v. 44).
24:18 Drept raspuns, unul din ei, numit Cleopa, I-a zis: Tu esti singurul strain aici in Ierusalim, de nu stii ce s-a intamplat in el zilele acestea?
Cleopa. Gr. Kleopas, pare ca o contractie a numelui Kleopatros (pentru o prescurtare asemanatoare a numelui Antipa vezi la cap. 3,1). Parerile difera daca omul acesta trebuie sa fie identificat cu Cleopa (Gr. Klopas, vezi la Ioan 19,25). In timp ce Klopas este considerat de obicei ca fiind aramaic (si adesea identificat de fapt cu Alfeu), Kleopas este precis grec. Totusi, pare sa fi fost ceva obisnuit pentru iudei sa adopte numele autentic grec care semana cel mai de aproape cu propriul lor nume aramaic; de pilda, Simon, in loc de Simeon. Totusi identitatea numelui nu dovedeste ca cele doua persoane in cauza sunt in mod necesar identice.
Singurul strain. [,,Numai un strain”, KJV]. Cei doi ucenici socoteau ca este de necrezut ca o persoana de la Ierusalim – directia de unde se parea ca vine Isus – putea sa fie, aparent, atat de neinformata.
24:19 Ce? le-a zis El. Si ei I-au raspuns: Ce s-a intamplat cu Isus din Nazaret, care era un proroc puternic in fapte si in cuvinte, inaintea lui Dumnezeu si inaintea intregului norod.
Prooroc. Cei doi ucenici incep sa marturiseasca credinta lor in Isus. In timp ce mai inainte vreme crezusera ca El era Mesia (vezi al v. 21), inca mai credeau ca El fusese un ,,profet” puternic.
24:20 Cum preotii cei mai de seama si mai marii nostri L-au dat sa fie osandit la moarte, si L-au rastignit?
Mai marii vostri. [,,Conducatorii nostri”, KJV]. Cei doi ucenici cunosc faptele si asaza vina acolo unde se cuvine. Ei nu invinovatesc poporul de rand, care Il primise pe Isus ca profet si nici nu considera ca raspunzatoare autoritatile romane. Moartea lui Isus era lucrarea conducatorilor natiunii iudaice (vezi Matei 27,2).
L-au dat. Vezi la Matei 27,1.2.
24:21 Noi trageam nadejde ca El este Acela, care va izbavi pe Israel; dar cu toate acestea, iata ca astazi este a treia zi de cand s-au intamplat aceste lucruri.
Noi trageam. [,,Noi ne incredeam”, KJV]. Literal, ,,noi nadajduiam”. Cei doi ucenici isi exprima acum propriile lor convingeri. Ei Il acceptasera pe Isus ca profet si mai tarziu ajunsesera sa creada in El ca fiind mai mult decat un profet. La ei aceasta fusese o credinta intemeiata, dar credinta lor fusese puternic zguduita pentru ca nu intelegeau Scripturile cu privire la Mesia. Ei lasa acum sa se inteleaga ca trebuie sa fi fost gresiti in credinta lor anterioara. Seriozitatea discutiei lor ulterioare, totusi, da la iveala faptul ca ei nu parasisera cu totul nadejdea – mai ales avand in vedere relatarile uluitoare ale femeilor ucenice care pretindeau sa-L fi vazut pe Isus (vezi v. 22-24).
El. Pronumele este emfatic. Ei crezusera ca Isus urma sa fie Mantuitorul fagaduit al lui Israel.
Va izbavi pe Israel. [,,Ar fi urmat sa rascumpere pe Israel”, KJV]. Conceptia lor cu privire la ce era cuprins in lucrarea de rascumparare a lui Israel era fara indoiala limitata in primul rand la izbavirea politica din stransoarea de fier a Romei. Pentru o discutie in legatura cu falsele nadejdi mesianice ale iudeilor vezi la cap. 4,19.
A treia zi. Vezi p. 248–250.
24:22 Ba inca niste femei de ale noastre ne-au pus in uimire: ele s-au dus dis-de-dimineata la mormant,
Niste femei. Vezi la Matei 28,1.
De ale noastre. [,,Din grupa noastra”, KJV]. Literal, ,,de ale noastre”. Prin aceasta, cei doi ucenici probabil se refereau la toti cei care impartaseau ,,nadejdea” ca Isus din Nazaret era Mesia al profetiei.
24:23 nu I-au gasit trupul, si au venit si au spus ca ar fi vazut si o vedenie de ingeri, care ziceau ca El este viu.
O vedenie. Gr. optasia, ,,o priveliste” sau ,,o vedenie”, anume, ceva vazut. Optasia poate fi sau naturala sau supranaturala. Nu exista dovada cu privire la care este intentionata aici de cel care vorbeste.
El este viu. Cat priveste pe cei doi discipoli, totul era dovada din auzite si ei inca nu erau convinsi. Relatarile ii tulburasera, dar nu ii convinsesera.
24:24 Unii din cei ce erau cu noi, s-au dus la mormant, si au gasit asa cum spusesera femeile, dar pe El nu L-au vazut.
Unii din cei ce erau cu noi. [,,Unii din ei”, KJV]. Probabil o referire la vizita in graba a lui Petru si a lui Ioan la mormant (vezi Ioan20,2-10; vezi nota aditionala la Matei 28).
24:25 Atunci Isus le-a zis: O, nepriceputilor si zabavnici cu inima, cand este vorba sa credeti tot ce au spus prorocii!
Nepriceputilor. [,,Nebunilor”, KJV]. Literal, ,,nepriceputilor” adica ,,neinteleptilor”. Ei ar fi putut sa cunoasca adevarul daca parerile lor preconcepute nu i-ar fi orbit fata de invataturile Scripturilor.
Sa credeti tot. Toata Scriptura este inspirata de Dumnezeu (2 Timotei 3,16.17) si numai primind-o ca atare putem avea folos din ea. Crestinii care inlatura, neglijeaza sau dau interpretari fanteziste la cea mai mare parte din ceea ce au scris proorocii VT, potrivit cu cuvintele lui Hristos, sunt lipsiti de o judecata sanatoasa.
24:26 Nu trebuia sa sufere Hristosul aceste lucruri, si sa intre in slava Sa?
Nu trebuia? Mai degraba: ,,nu era necesar?” Profetii prezisesera suferintele lui Mesia (vezi la
v. 27). Isus Insusi prezisese adesea suferintele si moartea Sa (vezi la cap. 18,31). In plus, El daduse ca motiv al Sau pentru a le spune ca implinirea prezicerilor Sale urma sa fie un temei pentru credinta – pentru ca, atunci cand evenimentul avea sa se petreaca, ei sa poata crede (vezi la Ioan 13,19; 14,29). In loc sa aduca descurajare, moartea lui Isus s-ar fi dovedit o mare confirmare a credintei. Lucru destul de curios, in timp ce crucificarea a distrus nadejdile ucenicilor in Isus ca Mesia, ea le-a dat lui Iosif si lui Nicodim o dovada convingatoare cu privire la acel mare adevar (vezi DA 772, 775, 776).
24:27 Si a inceput de la Moise, si de la toti prorocii, si le-a talcuit, in toate Scripturile, ce era cu privire la El.
A inceput de la Moise. [,,Incepand de la Moise”, KJV]. VT contine multe pasaje la care Hristos S-ar fi putut referi (vezi la Geneza 3,15; Exod 12,5; Numeri 21,9; 24,17; Deuteronom 18,15; Psalmii 22,1.8.16.18; Isaia 7,14; 9,6.7; 50,6; 53; Ieremia 23,5; Mica 5,2; Zaharia 9,9; 12,10; 13,7; Maleahi 3,1; 4,2; etc.).
Talcuit. Adica, a explicat sau interpretat.
Toate Scripturile. Era un punct vital in invataturile lui Isus ca ,,toate Scripturile” VT priveau inainte la lucrarea lui mesianica. Pentru un rezumat al felului in care scriitorii VT erau calauziti in trasarea misiunii lui Mesia vezi la Matei 1,22. Oameni inselati care condamna VT dau dovada de putina cunoastere a marelui respect pe care Hristos il acorda acelor scrieri sacre si inspirate. Aceia care studiaza si cred VT, scris de mana lui Moise si a altora, Il vor gasi acolo pe Hristos (vezi la Ioan 5,39.46). Hristos Insusi a avertizat ca aceia care minimalizeaza importanta si valoarea NT de fapt nu cred in El (vezi la Ioan 5,47).
24:28 Cand s-au apropiat de satul la care mergeau, El S-a facut ca vrea sa mearga mai departe.
S-a facut ca. [,,Se facea ca si cum”, KJV]. Isus incepuse sa-si ia ramas bun de la ei si ar fi plecat daca ei nu ar fi staruit de El sa ramana. Daca nu ar fi fost staruinta lor ca El sa accepte ospitalitatea lor, cei doi ucenici ar fi pierdut binecuvantarea care le statea in fata. Motivul staruintei ca Hristos sa ramana cu ei era o dorinta profunda pentru mai multa invatatura pretioasa pe care El le-o daduse in cursul uneia sau a doua ore trecute. Numai aceia care flamanzesc si inseteaza dupa
o mai adanca intelegere a lucrurilor lui Dumnezeu pot astepta sa li se dea o masura mai bogata din mana cereasca (vezi la Matei 5,6).
24:29 Dar ei au staruit de El, si au zis: Ramai cu noi, caci este spre seara, si ziua aproape a trecut. Si a intrat sa ramana cu ei.
Am staruit. [,,L-au constrans”, KJV]. Asa a fost cu Avraam si cei trei vizitatori ceresti ai sai (vezi Geneza 18,18; cf. Evrei 13,2). Arta ospitalitatii are nevoie de redesteptare urgenta astazi. Ramai cu noi. Adica, participa la ospitalitatea propriului nostru camin (vezi DA 800). Aceasta ar putea lasa sa se inteleaga ca tovarasul nenumit al lui Cleopa era un membru al familiei.
Aproape a trecut. Literal, ,,s-a plecat”; aici probabil insemnand ca, potrivit cu calculul iudaic, ziua intaia a saptamanii se sfarsise – la apusul soarelui – si incepuse o zi noua. Soarele deja apusese (cam pe la 6,30 in acea partea a anului) inainte de sosirea la Emaus (vezi DA 800).
A intrat. Imparatul universului a acceptat milostiv ospitalitatea acestui camin umil.
24:30 Pe cand sedea la masa cu ei, a luat painea; si, dupa ce a rostit binecuvantarea, a frant-o, si le-a dat-o.
Sedea la masa. Literal, ,,s-a intins” si anume la masa (vezi la Marcu 2,15).
Painea. Articolul de baza al dietei si alimentul principal la aceasta masa de seara.
A rostit binecuvantarea, a frant-o. [,,A binecuvantat-o si a frant-o”, KJV]. Pentru obiceiurile iudaice si practica lui Isus de binecuvantare si de frangere a painii vezi la Marcu 6,41. Unii au cautat sa faca din aceasta o masa de comemorare a mortii Domnului, desi fara nici un temei biblic. Lucrul acesta denatureaza simplitatea naratiunii si contrazice contextul.
24:31 Atunci li s-au deschis ochii, si L-au cunoscut; dar El S-a facut nevazut dinaintea lor.
Ochii. Vezi la v. 16.
L-au cunoscut. Mai degraba, ,,L-au recunoscut” si anume, dupa felul cum a binecuvantat si frant painea si dupa cicatricele cuielor de la mainile Sale (vezi v. 35; DA 800).
24:32 Si au zis unul catre altul: Nu ne ardea inima in noi, cand ne vorbea pe drum, si ne deschidea Scripturile?
Nu ne ardea inima? O figura de vorbire (vezi la Psalmii 39,2; Ieremia 20,9). Forma intrebarii in textul grec cere un raspuns afirmativ (vezi la Luca 6,39). Iluminarea spirituala strabatea intunericul sufletelor lor in timp ce ei ascultau cu atentie rapita la desfasurarea Scripturilor de catre Isus. Acum isi dadeau seama ce se intamplase cu ei. Prezenta lui Isus iluminase propriul lor camin si adevarurile marete pe care El li le desfasurase imprastiasera umbrele indoielii si ale incertitudinii care cazusera peste mintea lor. Ei probabil se gandisera in ei insisi ca strainul acesta vorbise asa cum ar fi vorbit Isus, daca ar mai fi fost in viata si impreuna cu ei.
Experienta inimii acestor doi ucenici va fi experienta acelora care asculta cu atentie glasul cerului vorbind inimii lor prin Cuvantul sfant. Aceia care gasesc ca Scripturile VT sunt estompate si nedeslusite pentru gandirea lor neconcentrata, ar trebui sa vina cu umilinta la Isus si sa invete de la El (vezi la v. 14).
Cand ne vorbea. Probabil timp de aproape doua ore (vezi la v. 27).
24:33 S-au sculat chiar in ceasul acela, s-au intors in Ierusalim, si au gasit pe cei unsprezece si pe cei ce erau cu ei, adunati la un loc,
In ceasul acela. [,,Acelasi ceas”, KJV] [Prima aratare in odaia de sus, Luca 24,33-49 = Marcu 16,13 = Ioan 20,19-23. Comentariu major: Luca si Ioan. Vezi harta p. 226; diagrama p. 233]. Fara macar sa guste din hrana care le statea in fata (vezi DA 801) ei au plecat de indata, grabindu-se sa mearga inapoi la Ierusalim pentru a impartasi marea lor descoperire celorlalti ucenici.
S-au intors la Ierusalim. Soarele apusese inainte de sosirea lor la Emaus si era deci dupa ora 6,30 p.m. (vezi la v. 29). Amurgul serii pierise pe la ora 8. Cei doi ucenici au pornit probabil spre Ierusalim cand era aproape intuneric. Astfel, cea mai mare parte a calatoriei lor a fost in timpul intunericului deplin al noptii. Desi fusesera obositi de drumul spre casa lor din Emaus, oboseala si foamea lor pierisera acum. Cand au intrat in Ierusalim pe poarta dinspre rasarit cetatea intunecata si tacuta era slab luminata de luna care rasarea (vezi DA 802).
Cei unsprezece. Termenul acesta trebuie sa fi fost folosit aici intr-un sens oarecum tehnic pentru a desemna pe ucenicii cei mai apropiati ai lui Hristos in mare parte asa cum termenul ,,cei doisprezece” fusese folosit inainte de dezertarea lui Iuda (vezi cap. 8,1; 9,12; etc.). De fapt acum erau de fata numai zece dintre apostoli, intrucat Toma nu era cu ei cu prilejul acesta (vezi Ioan 20,24).
Cei ce erau cu ei. Altii din ,,ceata” credinciosilor (vezi la v. 22), cuprinzand probabil si femeile, cel putin pe acelea care fusesera la mormant mai devreme in ziua aceea si poate si alti credinciosi.
Adunati la un loc. In odaia de sus, unde tinusera Pastele impreuna (vezi la Matei 26,18; cf. DA 802).
24:34 si zicand: A inviat Domnul cu adevarat, si S-a aratat lui Simon.
Zicand. Adica, mai multi din cei deja in odaia de sus i-au salutat pe cei doi ucenici cu vestea aceasta.
Simon. Dintre cei unsprezece el avea cea mai mare nevoie de mangaiere, de asigurare si de comuniune cu Domnul inviat (vezi la Marcu 16,7). Cei unsprezece se vor fi gandit fara indoiala ca este un lucru curios ca Isus sa Se fi aratat femeilor din grupa lor si nu lor. Cu siguranta, au gandit ei, daca El este adevarat viu, ni Se va face cunoscut si noua, cei mai apropiati tovarasi ai Lui.
Avand in vedere faptul ca Isus S-a alaturat celor doi ucenici pe calea catre Emaus la scurt timp dupa plecarea lor din Ierusalim (vezi DA 795) si ca, chiar dupa disparitia Lui, El a ramas cu ei tot drumul cat au mers inapoi la Ierusalim (vezi DA 801), Isus trebuie sa Se fi aratat lui Petru inainte de a Se alatura celor doi calatori in drum spre Emaus. Totusi, acesti doi ucenici pare sa fi fost in strans contact cu fratii lor de credinta in cursul celei mai mari parti a zilei cel putin (vezi la v. 14) si daca aratarea lui Petru avusese loc cu multa vreme inainte de plecarea lor, ei probabil ar fi cunoscut deja faptul.
24:35 Si au istorisit ce li se intamplase pe drum, si cum L-au cunoscut la frangerea painii.
Au istorisit. Gr. exegeomai, ,,a conduce” sau ,,a relata”. Dupa ce cei doi ucenici au terminat de spus relatarea lor, dovada aceasta in plus nu a indepartat toata indoiala si necredinta din mintea grupului ca un tot (vezi Marcu 16,13; DA 802). De fapt, numai dupa ce Isus a luat si a mancat faptic din hrana a fost inlaturata toata indoiala lor (vezi Luca 24,41-43).
24:36 Pe cand vorbeau ei astfel, insusi Isus a stat in mijlocul lor, si le-a zis: Pace voua!
Insusi Isus. Isus intrase nevazut in odaie in acelasi timp cand cei doi din Emaus fusesera lasati inauntru (vezi DA 802), dar era invizibil in camera (vezi la v. 16). Pentru relatarea din partea lui Ioan ca martor ocular a aratarii lui Isus cu prilejul acesta vezi Ioan20,19-23.
24:37 Plini de frica si de spaima, ei credeau ca vad un duh.
Plini de frica si de spaima. Ucenicii se izolasera in odaia de sus de teama iudeilor (vezi la Ioan 20,19) si se pare ca erau in culmea tensiunii emotionale. Ei fusesera tovarasi intimi ai Aceluia care fusese executat pentru rascoala. Nu urmau sa sufere ei in curand aceeasi soarta? Ei probabil se temeau de arestare in fiecare clipa. Pe langa aceasta, vestile despre Hristos inviat trebuie sa-i fi umplut de framantare. Totusi, in ciuda acestor vesti, se pare ca ei erau nepregatiti pentru o intalnire personala cu Hristos inviat.
Un duh. Gr. pneuma, aici probabil insemnand ,,o aratare”, gr. phantasma, cum de fapt, cel putin un manuscris vechi (D) zice. Pentru comentarii la cuvantul grec phantasma vezi la Matei 14,26.
24:38 Dar El le-a zis: Pentru ce sunteti tulburati? Si de ce vi se ridica astfel de ganduri in inima?
Verset ce nu a fost comentat.
24:39 Uitati-va la mainile si picioarele Mele, Eu sunt; pipaiti-Ma si vedeti: un duh n-are nici carne, nici oase, cum vedeti ca am Eu.
Mainile. Aici era o dovada de netagaduit ca Acela care acum li se aratase nu era altcineva decat Domnul lor crucificat. Isus era rabdator cu ei in incetineala lor de a pricepe (vezi la v. 35) si le-a procurat dovezi pipaibile pe care sa-si intemeieze credinta. Tocmai aceasta incredere in realitatea invierii a dat putere convingatoare soliei pe care o duceau apostolii (vezi 1 Ioan 1,1.2; 5,20; cf. Luca 24,48).
Picioarele Mele. Aici este lasat sa se inteleaga ca picioarele lui Isus, ca si mainile Lui erau strapunse de cuie.
Pipaiti-Ma. Isus a oferit dovezi senzoriale de trei feluri pentru a-i convinge pe ucenici ca era o fiinta reala, materiala, dupa invierea Lui. Vederea, auzul si simtul pipaitului erau combinate pentru a da asigurarea ca era o fiinta reala si nu o aratare sau nascocire a unei imaginatii surmenate. In trupul inviat si proslavit al lui Isus avem un exemplu de cum vom fi la inviere (vezi 1 Corinteni 15,22.23; cf. 1 Ioan 3,1.2).
Un duh. Gr. pneuma (vezi la cap. 8,55). Cand Isus a venit pe acest pamant El nu S-a dezbracat de natura Sa dumnezeiasca (vezi la Ioan 1,14) si cand S-a reintors la Tatal a dus cu El chipul naturii omenesti (vezi DA 832). El ,,S-a inaltat la cer, ducand o natura omeneasca sfintita si sfanta. El a dus natura aceasta omeneasca cu El in curtile ceresti si o va purta in decursul veacurilor vesnice, ca Acela care a rascumparat fiecare fiinta omeneasca din cetatea lui Dumnezeu” (EGW RH 9 martie 1905).
24:40 (Si dupa ce a zis aceste vorbe, le-a aratat mainile si picioarele Sale.)
Dupa ce a zis aceste vorbe. Pot fi citate anumite dovezi textuale (cf. p. 146) pentru omiterea
v. 40). Totusi, nu exista nici oindoiala cu privire la autenticitatea afirmatiei fundamentale facute aici, pentru ca aparitia ei in Ioan 20,20 este nedisputata.
Mainile…Sale. Mainile strapunse de cuie erau o marturie muta, dar elocventa, in ce priveste adevarul invierii.
24:41 Fiindca ei, de bucurie, inca nu credeau, si se mirau, El le-a zis: Aveti aici ceva de mancare?
De bucurie, inca nu credeau. Realitatea prezentei lui Hristos pare sa fi fost prea buna pentru a fi adevarata (vezi Marcu 16,12.13; vezi la Luca 24,35).
Ceva de mancare? Literal, ,,ceva hrana” adica ceva de mancare. Isus le ofera o a patra dovada ca El este inca o fiinta reala, corporala (vezi la v. 39).
24:42 I-au dat o bucata de peste fript si un fagur de miere.
Peste fript. Un articol obisnuit in dieta Palestinei antice (vezi la Ioan 21,9). Mai multi din ucenici fusesera pescari inainte de chemarea lor la ucenicie (vezi la Luca 5,1-11). Si un fagure de miere. Dovezi textuale favorizeaza (cf. p. 146) omiterea acestor cuvinte.
24:43 El le-a luat, si a mancat inaintea lor.
A mancat. Fara indoiala pentru a convinge pe ucenici ca era inca o fiinta materiala, corporala. Unele dovezi textuale pot fi citate (cf. p. 146) pentru adaugarea cuvintelor ,,si cele ramase li le-a dat lor”.
24:44 Apoi le-a zis: Iata ce va spuneam cand inca eram cu voi, ca trebuie sa se implineasca tot ce este scris despre Mine in Legea lui Moise, in Proroci si in Psalmi.
Ce va spuneam. [,,Cuvintele pe care le spuneam”, KJV]. Vezi cap. 18,31-33.
Trebuie sa se implineasca tot ce este scris. Vezi la Matei 1,22; Luca 24,26.27.
Despre Mine. Vezi la Matei 1,22; Luca 24,26.27; Ioan 5,39.
Legea lui Moise. Anume, partea din VT scrisa de Moise, de obicei numita Pentateucul si constand din primele cinci carti ale Bibliei. In alta parte Pentateucul este numit ,,legea” (Matei 7,12; Luca 16,16, etc.), ,,legea lui Moise” (Fapte 28,23) si uneori simplu ,,Moise” (Luca 16,29.31).
Acesta este singurul loc din Scripturi unde se face o mentionare specifica cu privire la obisnuita subimpartire intreita a VT recunoscuta de poporul evreu insusi. Pentru o discutie despre formarea canonului VT vezi vol. I, p. 36-45.
Prooroci. Evreii subimparteau partea aceasta a VT in ceea ce ei numeau ,,profetii dintai” – Iosua, Judecatori si cartile lui Samuel si Regii – si ,,profetii tarzii” sau Isaia, Ieremia, Ezechiel si cei doisprezece profeti mici (vezi vol. I, p. 37).
Psalmi. Cuprinzand nu numai ceea ce noi numim cartea Psalmilor, dar probabil si toate celelalte carti care nu apartin lui ,,Moise” sau la ,,Prooroci”. Aceste carti ale partii a treia sunt de obicei numite hagiographa sau simplu Cartile (vezi vol. I, p. 37).
24:45 Atunci le-a deschis mintea, ca sa inteleaga Scripturile.
Atunci le-a deschis. De cate ori cautase Isus in trecut sa faca lucrul acesta, dar fara succes (vezi la cap. 18,34).
24:46 Si le-a zis: Asa este scris, si asa trebuia sa patimeasca Hristos, si sa invie a treia zi dintre cei morti.
Este scris. Expresia obisnuita NT folosita pentru a se referi la continutul Scripturilor canonice
sacre ale VT (vezi la Matei 4,4).
Asa trebuia. [,,Asa se cuvenea”, KJV]. Vezi la v. 26.
A treia zi. Vezi p. 248-250.
24:47 Si sa se propovaduiasca tuturor neamurilor, in Numele Lui, pocainta si iertarea pacatelor, incepand din Ierusalim.
Tuturor Neamurilor. Vezi la Matei 28,19.20.
In numele Lui. Vezi la Matei 10,18.
Pocainta. Gr. metanoia, ,,schimbare a mintii” (vezi la Matei 3,2.8).
Iertarea. [,,Remiterea”, KJV] Sau ,,iertarea”.
Incepand din Ierusalim. Isus Isi incepuse lucrarea Sa in Ierusalim si in Iudea (vezi la Matei 4,17) si ucenicii urmau sa faca acelasi lucru. Aici fusesera date multe din dovezile cele mai mari ale divinitatii Sale. Isus lucrase mai intai in Iudea pentru a da conducatorilor natiunii prilej sa observe invataturile Sale si lucrarea Sa, ca sa-L accepte ca Mesia si sa-si uneasca eforturile lor cu ale Sale la proclamarea Evangheliei Imparatiei (vezi DA 231). Asa cum aveau sa dovedeasca evenimentele de mai tarziu, multi din preoti si probabil alti conducatori ai natiunii, ,,veneau la credinta” (Fapte 6,7). Primele succese ale Evangheliei in Ierusalim au fost uimitoare si incurajatoare (vezi Fapte 2,41.47; 4,4.33; 5,14.16.28.42; 6,1.7).
24:48 Voi sunteti martori ai acestor lucruri.
Voi sunteti martori. Ucenicii lui Hristos fusesera cu El un numar de ani, ei stiau ce invatase si cum lucrase El si acum erau martori oculari ai invierii (vezi la v. 39). Ei puteau spune altora ce vazusera si auzisera (vezi 2 Petru 1,16-18; 1 Ioan 1,1.2). Ei niciodata nu au ezitat sa afirme ca erau ,,martori” ai lui Hristos (vezi Fapte 2,32; 3,15; 5,32; 10,39.41, etc.). Ei aveau de spus lucruri mari si niciodata nu oboseau sa le spuna. Este privilegiul nostru astazi, in calitate de credinciosi in Mantuitorul inviat si inaltat, sa dam marturie cu privire la cele ce am vazut si auzit despre calea mantuirii in Isus Hristos (vezi 2 Timotei 2,2; cf. 2 Corinteni 5,18-20).
24:49 Si iata ca voi trimite peste voi fagaduinta Tatalui Meu; dar ramaneti in cetate pana veti fi imbracati cu putere de sus.
Fagaduinta Tatalui Meu. Adica, ,,Duhul Sfant” (vezi la Fapte 1,4.8). Isus discutase aceasta fagaduinta pe larg cu ucenicii Sai in noaptea tradarii Sale (vezi la Ioan 14,16-18.26; 16,7-13).
Ramaneti. [,,Zaboviti”, KJV]. Adica, dupa inaltarea la cer a lui Isus (vezi Fapte 1,4), Ucenicii mai aveau o intalnire cu Isus in Galilea (vezi Matei 28,10), dar dupa aceea s-au inapoiat la Ierusalim, pe cat se pare in ascultare de porunca data aici.
Imbracati. [,,Inzestrati”, KJV]. Literal, ,,imbracati”.
Putere. Gr. dunamis, ,,capacitate de a savarsi”. ,,Puterea” aceasta urma sa-i faca in stare sa fie ,,martori” eficienti (vezi la v. 48). Fara ,,puterea de sus” marturia data de ucenici nu va convinge si nu va osandi inima oamenilor. Venirea Duhului Sfant, la zece zile dupa inaltare, le-a dat puterea de care vorbeste Hristos aici (vezi la Fapte 1,8; 2,1-4) si indata apostolii au inceput sa dea marturie cu privire la Hristos. Marturia ucenicilor, umpluta de putere si facuta eficienta de puterea Duhului Sfant, a avut ca rezultat convertirea a aproape 3500 de suflete intr-o singura zi (vezi Fapte 2,41). Sub calauzirea si puterea convingatoare a Duhului Sfant biserica a experimentat o crestere fenomenala (vezi la Luca 24,47). Incepand din Ziua Cincizecimii credinciosii au fost, literal, ,,imbracati cu putere de sus”.
24:50 El i-a dus afara pana spre Betania. Si-a ridicat mainile, si i-a binecuvantat.
El i-a dus afara. [,,El i-a condus”, KJV]. [Inaltarea, Luca 24,50-55 = Marcu 16,19.20 = Fapte 1,8-12. Comentariu major: Luca. Vezi harta p. 226; diagrama 10, p. 233).
Cu exceptia unei scurte relatari a lui Marcu despre inaltare, numai Luca (aici si in Fapte 1,8-12) relateaza acest eveniment si da putinele detalii ale inaltarii ce pot fi gasite in Scripturi. Numai el mentioneaza timpul (vezi Fapte 1,3) si locul (vezi Luca 24,50) evenimentului. Pentru cronologia inaltarii vezi nota aditionala la Matei 28. Pe cat se pare ucenicii s-au inapoiat din Galilea la
Ierusalim, unde trebuiau sa-si inceapa lucrarile (vezi la Luca 24,49).
Betania. Betania era situata pe panta rasariteana a Muntelui Maslinilor, peste varful caruia Isus conducea acum pe cei unsprezece (vezi Fapte 1,12; DA 830; vezi la Matei 21,1). Si-a ridicat mainile. Postura obisnuita pentru pronuntarea benedictiei sau a binecuvantarii si adesea postura in care era inaltata rugaciunea (vezi la cap. 18,13).
24:51 Pe cand ii binecuvanta, S-a despartit de ei, si a fost inaltat la cer.
Ii binecuvanta. O incheiere corespunzatoare la anii de asociere de care ucenicii se bucurasera cu Isus.
S-a despartit de ei. Isus statuse in picioare aproape de ucenici, poate in centru, in timp ce ei stateau in cerc in jurul Lui si in timp ce mainile Sale se intindeau spre binecuvantare catre ei. El S-a inaltat incet din mijlocul lor (vezi DA 830, 831).
A fost inaltat la cer. Isus S-a inaltat la cer ,,cu infatisare omeneasca” (DA 832; vezi la cap. 24,39). Dovezi textuale importante pot fi citate (cf. p. 146) pentru omiterea acestei propozitii. Totusi, nu poate exista indoiala cu privire la faptul enuntat (vezi Fapte 1,9-11; etc.).
24:52 Dupa ce I s-au inchinat, ei s-au intors in Ierusalim cu o mare bucurie.
I s-au inchinat. Vezi la Matei 28,17. Pot fi citate unele dovezi textuale (cf. p. 146) pentru omiterea acestor cuvinte.
S-au intors in Ierusalim. Unde si-au avut resedinta, in aceeasi odaie de sus in care celebrasera impreuna ultima cina (vezi Fapte 1,13; DA 802). Cu bucurie si cu multa credinta ei au inceput marea lucrare incredintata de Domnul lor (vezi la Marcu 16,20).
24:53 Si tot timpul stateau in Templu, si laudau si binecuvantau pe Dumnezeu. Amin.
In Templu. Templul era un loc de adunare, mai ales pentru orele de rugaciune de dimineata si de seara (vezi la cap. 1,9) si aici apostolii au gasit pentru prima data prilej sa dea marturie despre credinta lor (vezi Fapte 2,46; 3,1; 5,21.42).
Amin. Vezi la Matei 28,20.
COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE
1–12 DA 788–794 4–6 EW 186
5–7 DA 789
11 8T 68
13 CW 80
13, 14 DA 795
13–33 DA 795–801
15 DA 796; ML 207
16 DA 800
17–21 DA 796
21 AA 25; DA 794
25–27 DA 796
27 AA 221; COL 39, 127; CW 80; DA 234, 796; GC 349; 4T 401
27–32 FE 189
29, 30 DA 800
31–34 DA 801
32 COL 40; CT 341; DA 668, 801; GC 350; PK 626; TM 88, 310; 6T 53
33 DA 801
33–48 DA 802–808
34, 35 DA 802
36 DA 804; ML 51
36–43 DA 803
45 FE 190
45–48 AA 26; DA 804
47 8T 57
49 AA 30; COL 327; ML 37, 59; PP 381; TM 443; 2T 120; 5T 159; 8T 15
50 DA 830; EW 190
50–53 DA 829–835
50, 51 AA 32
52, 53 GC 339
53 AA 35; GC 350