Electronic Books / Adventist / Romanian_non-diacritics / Comentarii Biblice / Web / Luca

Luca 21:24


21:24 Vor cadea sub ascutisul sabiei, vor fi luati robi printre toate neamurile; si Ierusalimul va fi calcat in picioare de neamuri, pana se vor implini vremurile neamurilor.

Ascutisul sabiei. Literal, ,,gura sabiei”. Evident aceasta se refera la culminarea sangeroasa a asedierii Ierusalimului in anul 70 d.Hr. (vezi p. 70-77; vezi la Matei 24,2.15-20).

Luati robi. Asa cum prezisese Moise, daca Israel ,,nu va lua seama sa se tina de toate cuvintele acestei Legi care sunt scrise in aceasta carte (Deuteronom 28,58.63-68)”. Avertizarea aceasta fusese deja implinita mai inainte in captivitatea babiloniana (Ieremia 16,13; 40,1.2; 52,12-16.28-31; Daniel 1,1-3; 9,11-14; etc.). In legatura cu explicatia lui Gabriel pentru Daniel cu privire la eventuala revenire din captivitatea babiloniana (vezi la Daniel 9,24.25), era legata si o avertizare ca repetarea greselilor care pricinuisera captivitatea babiloniana ar avea ca rezultat o a doua nimicire a Ierusalimului si a Templului (vezi la Daniel 9,26.27). La aceasta a doua distrugere si la imprastierea iudeilor Se refera Isus aici (vezi la Matei 24,15-20; cf. Luca 21,20). Situatia aceasta nu urma sa fie remediata pana nu se vor fi implinit ,,vremurile Neamurilor”. Pentru comentariul mai departe vezi vol. IV, p. 30-36.

Calcat in picioare. Aparenta de autonomie de care iudeii s-au bucurat sub jurisdictia romana inainte de anul 70 d.Hr. n-a fost niciodata restatornicita si de atunci, din anul acela fatal, Ierusalimul a ramas in cea mai mare parte, daca nu cu totul, sub stapanirea Neamurilor. Ca rezultat al revoltei sub Bar Coheba, zdrobita in anul 135 d.Hr., tuturor iudeilor li s-a interzis sa intre in cetate sub pedeapsa cu moartea. De atunci Ierusalimul nu a mai fost niciodata cu adevarat o cetate iudaica. Templul n-a fost niciodata rezidit dupa anul 70 d.Hr. Intre altii romanii, sarazinii, norvegienii, turcii, cruciatii si arabii au stapanit cetatea din zona Templului. Desi recent noul stat al Israelului a ajunsa-si asigure stapanirea asupra unei parti din cetate, Vechiul Ierusalim inca este o cetate neiudaica si vechea zona a Templului ramane in maini neiudaice. Vezi p. 78, 79.

Vremurile Neamurilor. Timpul atribuit natiunii iudaice urma sa se termine in curand, si ei nu mai aveau sa fie poporul ales al lui Dumnezeu. Dupa lepadarea lor ca natiune Evanghelia trebuia sa fie dusa la toate natiunile (vezi Fapte 1,8; 13,46; 18,6; 28,25-28; Romani 1,16). Pentru o discutie mai amanuntita a rolului iudeilor ca popor ales al lui Dumnezeu, al apostaziei si a raspandirii iudeilor printre Neamuri, vezi vol. IV, p. 26-36.