18:9 A mai spus si pilda aceasta pentru unii care se incredeau in ei insisi ca sunt neprihaniti, si dispretuiau pe ceilalti.
Pilda aceasta. [Fariseul si vamesul, Luca 18,9-14; despre parabole vezi p. 203-207]. Nu exista nici o legatura aparenta intre parabola aceasta si acea precedenta cu privire la judecatorul nedrept si pare sa nu existe nici un mijloc de a sti daca cele doua au fost date cu aceeasi ocazie. Parabola aceasta, ca si cea precedenta, a fost data probabil prin luna martie a anului 31 d.Hr., undeva in regiunea Perea.
Se incredeau in ei insisi. Desi ei nu sunt numiti in mod specific, este clar ca Isus ii are indeosebi pe Farisei in mintea Sa. Lucrul acesta este scos in evidenta de faptul ca in parabola un Fariseu este aratat ca un exemplu de cineva care se ,,incredea” in sine ca este ,,neprihanit” si care ,,dispretuia pe ceilalti”. Carturarii si Fariseii fusesera de fata la ocaziile recente cand Isus dadea invatatura (vezi la cap. 15,2; 16,14; 17,20) si erau probabil prezenti si acum. In introducerea lui la parabola, Luca arata ca este adresata acelora care au credinta ,,in ei insisi” si nu in Dumnezeu (vezi cap. 18,8.9). Credinta lor este o credinta falsa, in contrast cu credinta adevarata pe care Dumnezeu ar fi vrut ca ei sa o dezvolte. Pentru o ilustratie a dispozitiei sufletesti a Fariseilor care ,,se incredeau in ei insisi”, vezi descrierea despre sine ca Fariseu a lui Pavel (Filipeni 3,4-6).
Ca sunt neprihaniti. Adica, potrivit cu propriul lor standard de neprihanire, conform caruia Fariseii traiau in general cu scrupulozitate sau cel putin pretindeau ca traiesc dupa el. Standardul fariseic de neprihanire consta din stricta tinere a legilor lui Moise si a traditiilor rabinice. El era, in esenta, neprihanirea prin fapte. Conceptia fariseica, legalista, a neprihanirii se intemeia pe premiza ca mantuirea era castigata prin pazirea unui anumit fel de purtare si nu dadea decat putina atentie sau nu dadea nici o atentie necesarei consacrari a inimii lui Dumnezeu si transformarii motivelor si obiectivelor omului in viata. Fariseii accentuau litera Legii, ignorand spiritul ei. Conceptia ca conformarea din afara la cerintele divine era tot ceea ce cerea Dumnezeu, indiferent de motivul care determina conformarea la ele, era ceea ce determina gandirea si vietuirea lor. In diferite ocazii Isus ii avertizase pe ucenicii Sai si pe altii contra acestei abordari formaliste a mantuirii (vezi la Matei 5,20; 16,6; Luca 12,1).
Dispretuiau. Gr. exoutheneo, ,,a face de ocara”, ,,a dispretui de tot” sau ,,a trata cu dispret”. Cuvantul acesta este tradus si ,,a se purta cu dispret” (Luca 23,11; Fapte 4,11; Romani 14,10) si ,,n-are nici o greutate” (2 Corinteni 10,10). Aceia care se considera modele de virtute tind sa priveasca pe semenii lor cu dispret.
Pe ceilalti. [,,Altii”, KJV]. Literal, ,,restul”, insemnand ,,toti ceilalti”. Adica, Fariseii tratau cu dispret pe toti aceia care nu recunosteau definitia lor in ce priveste neprihanirea si nu-si randuiau viata in acord cu ea.