18:1 Isus le-a spus o pilda, ca sa le arate ca trebuie sa se roage necurmat, si sa nu se lase.
O pilda. [Judecatorul nedrept, Luca 18,1-8. Cf. la cap. 11,5-8; despre parabole vezi p. 203–207]. Foarte probabil parabola a fost rostita cu aceeasi ocazie ca si invatatura relatata in cap. 17,20-37 (vezi la v. 20; cf. COL 164, 165). Era acum probabil pe la mijlocul lunii martie, anul 31 d.Hr., nu la mult timp dupa invierea lui Lazar (vezi la v. 11,20) si numai cu cateva saptamani inainte de Pastele final. Locul era probabil undeva in Perea. Unele din invataturile precedente (vezi la v. 20) au fost adresate direct Fariseilor si de aceea este probabil ca ei erau inca de fata. Totusi, Isus se adresase ucenicilor Sai (cap. 17,1; cf. 16,1) cand Fariseii L-au intrerupt cu intrebarea lor despre timpul cand se va arata imparatia (cap. 17,20). Este probabil ca Isus acum isi indreapta din nou atentia in primul rand la ucenici. In mod natural, dupa ce raspunsese in mod specific la intrebarea Fariseilor (v. 21). Isus isi indreptase deja atentia iarasi in parte, la ucenici (vezi la v. 22).
Ar trebui sa se noteze ca indemnul la rugaciune staruitoare dat aici urmeaza indata dupa o discutie a timpului de criza care precede a doua venire (cap. 17,22-37), mai ales din punct de vedere al slabiciunilor care vor tinde sa rataceasca pe cei alesi. La fel stau lucrurile cu indemnul din cap. 21,36 (vezi si Marcu 13,33).
Ca sa le arate. [,,Cu scopul”, KJV]. Parabola aceasta se aplica indeosebi la experienta poporului lui Dumnezeu din zilele de pe urma (COL 164), ca anticipare a inselaciunii cu care urmeaza sa dea piept si a persecutiei pe care ei ar trebui sa o sufere.
Sa se roage necurmat. Mai ales avand in vedre a doua venire si timpul de incercare care o precede. Rugaciunea este mai mult decato datorie, este o necesitate. Isus nu Se refera aici la consacrarea la rugaciune cu excluderea efortului practic depus pentru a conlucra cu fiintele ceresti pentru a obtine obiectivele pentru care se face rugaciunea sau cu neglijarea raspunderii personale (vezi mai jos la ,,sa nu se lase”). Isus vrea sa spuna ca noi nu trebuie sa ne lasam de rugaciune cand raspunsurile la rugaciunile noastre sunt amanate (vezi v. 7.8). A se ruga ,,necurmat” inseamna, de asemenea, a trai in asa fel, zi dupa zi si ceas dupa ceas, incat sa fi in atingere constanta cu Dumnezeu. Pentru principiile interpretarii parabolelor vezi p. 203, 204. Pentru o discutie asupra vietii de rugaciune a lui Isus vezi la Marcu 1,35; 3,13. Pentru invatatura in plus data de Isus ucenicilor Sai cu privire la rugaciune, vezi la Luca 11,1-9. Comparati si invatatura Lui din Matei 9,38.
Sa nu se lase. [,,Sa nu se oboseasca”, KJV; ,,Sa nu se leneveasca”, G. Gal.]. Adica, ei erau indrumati sa nu oboseasca de a se ruga, sa nu se descurajeze de a se ruga. Iudeii din zilele lui Isus considerau ca este de dorit sa se roage de trei ori pe zi (vezi la Daniel 6,10). Doua din aceste momente erau orele regulate de rugaciune de dimineata si de seara, cand se aduceau jertfele de dimineata si de seara pentru intregul Israel si cand se ardea tamaie inaintea perdelei (vezi la Luca 1,9.10). Se spune ca unii rabini mergeau atat de departe incat sa invete ca o persoana ar trebui sa evite sa se roage la alte ceasuri decat cele fixate pentru rugaciune pentru ca sa nu tulbure si sa nu oboseasca pe Dumnezeu, asa cum vaduva staruitoare din parabola aceasta pricinuia oboseala judecatorului nedrept.