10:37 Cel ce si-a facut mila cu el, a raspuns invatatorul Legii. Du-te de fa si tu la fel, i-a zis Isus.
Si-a facut. [,,A aratat”, KJV]. Gr. poieo, literal, ,,a face” (cf. v. 25). In imprejurarile acelea simplele sentimente de mila n-ar fi fost de nici o valoare; ceea ce conta erau faptele. Invatatorul Legii a vazut ideea cuprinsa in istorisire. Ea era un raspuns potrivit si efectiv la intrebarea sa (vezi la
v. 29). In aceasta naratiune adevarata din viata Isus a inlaturat orice echivocuri legaliste cu privire la cine putea fi aproapele cuiva (vezi la v. 29). Aproapele cuiva este pur si simplu oricine are nevoie de ajutorul sau.
Adevarata stare de a fi aproapele a salvat viata unuia dintre semenii invatatorului de Lege, poate a unuia din prietenii sai personali. El nu putea gasi nimic de criticat in raspunsul lui Isus la intrebarea sa. Se pare ca in adancul sufletului sau s-a nascut gandul ca definitia data de Isus ,,aproapelui” era in stare sa aprecieze mai pe deplin decat altii dintre ascultatori profunda intelegere a lui Isus a adevaratei semnificatii a Legii (vezi la v. 26-28); ca invatator, el trebuie sa fi apreciat metoda plina de tact cu care Isus a tratat intrebarea sa. In orice caz prejudecata lui contra lui Isus a fost inlaturata (vezi COL 380).
Du-te de fa si tu. In textul grec accentul este pe pronume. Cuvantul ,,fa” este de la gr. poieo, acelasi cuvant tradus ,,facut” [,,aratat”] in raspunsul invatatorului de Lege dat lui Isus mai inainte. Invatatorul de Lege spusese ,,cel ce si-a facut mila”. Isus a raspuns: ,,Du-te si fa si tu la fel”. Cu alte cuvinte, daca vrei sa cunosti adevarata stare de a fi un aproape, du-te si modeleaza-ti purtarea dupa aceea a samariteanului. Aceasta este natura reala a adevaratei religii (vezi Mica 6,8); Iacov 1,27). Semenii nostri au nevoie sa simta strangerea unei ,,mani calde” si comuniunea unei ,,inimi plina de duiosie” (COL 388). Dumnezeu ,,ingaduie ca sa venim in contact cu suferinta si nenorocirea pentru a ne socate din egoismul nostru” (COL 388). Pentru propriul nostru bine vesnic trebuie sa practicam adevarata impreuna simtire cu aproapele ori de cate ori avem prilejul ( cf. Evrei 13,2).