1:9 dupa obiceiul preotiei, a iesit la sorti sa intre sa tamaieze in Templul Domnului.
A iesit la sorti. [,,Sortul lui a fost”, KJV]. Gr. lagchano, ,,a dobandi prin sort”. Datorita marelui numar de preoti, nu toti puteau oficia un anumit serviciu. De aceea se tragea la sort pentru a determina cine sa participe in fiecare dimineata si in fiecare seara. Potrivit cu traditia iudaica, preotii stateau in picioare in semicerc si fiecare ridica unul sau mai multe degete pentru a fi numarate. Spunand un numar, ca de pilda 70, ,,presedintele” incepea sa numere si continua pana cand numarul selectionat arata cine era ales. Intaiul sot determina cine sa curete altarul arderii de tot si sa pregateasca jertfa, si al doilea cine sa aduca jertfa si sa curete sfesnicul si altarul tamaierii. Al treilea sort determina cine sa aduca tamaie, era cel mai important. Al patrulea sort determina cine sa arda bucatile de jertfa pe altar si sa indeplineasca partea de incheiere a slujbei. Sortii trasi dimineata erau valabili si pentru slujba se seara, afara de cazul ca se tragea din nou sortul pentru arderea tamaiei.
Sa tamaieze. [,,Sa arda tamaia”, KJV]. Jertfa tamaiei era considerata cea mai importanta parte a slujbelor zilnice de dimineata si de seara. Aceste ore de cult, la care era jertfit un miel (Exod 29,38-42) ca ardere de tot, erau cunoscute ca ,,arderea de tot” sau ,,jertfa” de dimineata si de seara (2 Cronici 31,3; Ezra 9,4.5), sau ca ,,timpul tamaierii” (Luca 1,10; vezi Exod 30,7-8). Acestea erau ore de rugaciune pentru toti israelitii, fie ca participau la serviciu, erau acasa sau in tari straine.
Cand fumul de tamaie se urca de pe altarul de aur, rugaciunile lui Israel se inaltau cu el la Dumnezeu (Apocalipsa 8,3.4; vezi la Psalmii 141,2) pentru ei si pentru natiunea lor in consacrare zilnica (PP 352, 353). La acest serviciu preotul oficiant se ruga pentru iertarea pacatelor lui Israel si pentru venirea lui Mesia (DA 99).
Privilegiul oficierii la altarul de aur era considerat ca o mare cinste si Zaharia era in toate privintele vrednic de ea. Privilegiul acesta ii revenea de obicei fiecarui preot odata in viata si era, deci, marele moment al vietii sale. De regula nici un preot nu putea sa oficieze la altar mai mult de
o singura data si este posibil ca unii din preoti sa nu fi avut niciodata prilejul acesta.
Preotul alea prin sort sa aduca tamaia – in cazul acesta Zaharia – alegea doi din colegii sai preoti sa-l ajute, unul sa indeparteze carbunii cei vechi de pe altar si altul sa puna pe el carbuni noi luati de pe altarul arderii de tot. Acesti doi preoti se retrageau din sfanta dupa implinirea indatoririlor lor si preotul ales prin sort aranja apoi tamaia pe carbuni si in timp ce facea aceasta, mijlocea pentru Israel. In timp ce norul de tamaie se inalta, el umplea sfanta si chiar trecea pe deasupra perdelei, in sfanta sfintelor. Altarul tamaierii era imediat in fata perdelei si, desi era de fapt in sfanta, pare sa fi fost considerat ca apartinand sfintei sfintelor (vezi la Evrei 9,4). Altarul de aur era ,,un altar de continua mijlocire” (PP 353), pentru ca zi si noapte tamaia sfanta isi imprastia parfumul prin locurile sacre ale Templului (PP 348).