1:80 Iar pruncul crestea si se intarea in duh. Si a stat in locuri pustii pana in ziua aratarii lui inaintea lui Israel.
Pruncul crestea. In primul rand o referire la cresterea fizica (cf. cap. 2,40.52). O afirmatie asemanatoare era facuta cu privire la copilul Samuel (vezi 1 Samuel 2,26).
Se intarea in duh. Adica, in percepere intelectuala si morala (vezi 1 Samuel 2,26; Luca 2,40.52). O dezvoltarea simetrica in ce priveste taria fizica, mintala si morala este bine ilustrata in viata lui Ioan, deoarece parintii sai l-au crescut ,,in mustrarea si invatatura Domnului” (Efeseni 6,4). La fel, este privilegiul nostru astazi sa traim in asa fel in comuniune cu Dumnezeu ,,incat si noi sa putem astepta ca Duhul divin sa-i modeleze micutii nostri, chiar din cele mai timpurii clipe ale lor” (DA 512). Vezi la Luca 1,15.24; 2,52.
Locuri pustii. ,,Locurile pustii” in care Ioan si-a petrecut cea mai mare parte a vietii sale ,,pana in ziua aratarii lui” sunt indeobste numite ,,pustia Iudeii” (Matei 3,1; etc.). Regiunea aceasta semiarida, salbatica, accidentata se gaseste intre Marea Moarta si culmile partii muntoase ale Palestinei de sud si constituie versantele estice ale sirului de munti. Probabil aceasta a fost regiunea unde Hristos a postit mai tarziu 40 de zile si a meditat asupra vietii Sale. Pustia Iudeii era foarte aproape de Hebron, posibilul oras al lui Zaharia si al Elisabetei (vezi la Luca 1,23.39). Desi unii din Esenieini, o secta stricta, ascetica a iudaismului intretineau colonii retrase in aceasta regiune pustie, nu exista dovezi istorice pentru a sustine ca Ioan a devenit un Esenian (vezi la Matei 3,4). Caminul profetului Amos fusese in vecinatatea micului oras Tecoa, situat in apropierea acestei regiuni pustii (vezi la Amos 1,1).
In anii de mai tarziu Ioan si-a insusit legamantul de nazireu facut de parintii sai pentru el la nasterea lui (DA 102). Se poate ca parintii lui, care erau deja inaintati in varsta la data nasterii lui (vezi la v. 7) sa fi murit cand Ioan era inca tanar. S-ar parea, de asemenea, ca el si-a facut salasul in singuratatile pustii nu mult dupa aceea. Singuratatea era pentru Ioan un mai bun invatator decat puteau sa ofere cei mai distinsi rabini din Ierusalim, iar pustiul o sala de clasa mai bine echipata decat Palatul lui Irod sau curtile Templului. Scolile rabinice l-ar fi descalificat pe Ioan pentru sarcina lui (DA 101). Asa cum numai apele linistite pot sa oglindeasca stelele, tot asa numai o inima netulburata de ondulatiile si vartejurile lumii acesteia poate sa reflecte perfect lumina ,,Stelei” care ,,a rasarit in Iacov” (Numeri 24,17). Ioan si-a ales ca salas al sau un loc unde era adus la tacere orice alt glas in afara de acela al lui Dumnezeu si unde putea sa caute in liniste pe Domnul. Acolo, in solitudinea pustiei tacerea sufletului facea mai distinct glasul lui Dumnezeu (vezi DA 363). Acolo el a dus o viata relativ retrasa pana cand a venit timpul ca el sa-si inceapa lucrarea publica.
Asa cum pustia a fost marea sala de clasa pentru educarea unor conducatori ca Moise, Amos si Ioan Botezatorul, tot asa experientele vietii in pustie pot procura ocazii favorabile pentru acordarea sufletului cu cerul. Echilibrul sufletesc care vine pe urma adancirii privirilor in lucrurile invizibile este pregatirea necesara a acelora pe care Dumnezeu ii alege astazi ca sa pregateasca calea pentru venirea lui Isus. Viata moderna nu conduce la meditatie asupra voii si cailor lui Dumnezeu, asa cum este descoperit in Cuvantul Lui si in procedeele Sale providentiale cu noi. Daca nu gasim timp sa scapam de zgomotele lumii si sa ne ascundem impreuna cu Dumnezeu, ramanand linistiti inaintea Lui, s-ar putea ca niciodata sa nu auzim ,,glasul usor” al Lui vorbind sufletelor noastre (DA 363; cf. 1 Regi 19,12). Ar trebui sa fie scopul nostru sa folosim din ce in ce tot mai putin timp cu lucrurile pamantului si sa devotam din ce in ce mai mult timp umblarii impreuna cu Dumnezeu, asa cum a facut Enoh pe vremuri. Ca si Ioan, avem nevoie sa legam afectiunile noastre de ,,cele de sus” nu de ,,cele de pe pamant” (vezi Coloseni 3,2).
Aratarii. Gr. anadeixis, ,,o aratare” sau ,,o prezentare publica”. Anadeixis este folosit adesea de scriitorii clasici cand se vorbeste despre instalarea in functie a celor numiti in slujba, cum era de exemplul la dedicarea templelor. Luca foloseste verbul inrudit anadeiknumi, cu referire la numirea celor saptezeci (cap. 10,1). Ioan era din neam preotesc si asa cum era stipulat in legea lui Moise, un preot urma sa preia lucrarea sa cam la 30 de ani (vezi Numeri 4,3). Este probabil ca ,,aratarea” lui Ioan a avut loc cand era de aproape 30 de ani, ca si Isus cand Si-a inceput lucrarea (vezi Luca 3,23).COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE
5–23 DA 97–99 6, 8, 9, 11 DA 97
13 DA 231
13–15 Te 292
13–19 DA 98
14, 15 CD 225; MH 379
15 DA 100, 149, 219; ML 329; Te 91, 269; 3T 62
15–17 CT 445; FE 447
17 DA 101; EW 155, 259; 3T 61; 6T 233
20 DA 99; EW 24
22, 23 DA 99
32, 33 DA 81; GC 416; PP 755
35 DA 24
38 DA 98
46, 47 7T 87
53 DA 268; MH 75
57–80 DA 99–103
64–66 DA 99
65 DA 97
67 DA 100
72–74 DA 103
76 DA 97
76–79 DA 100
76–80 CT 445; FE 448
78, 79 MH 423
79 9T 60, 64
80 DA 100, 101; 8T 221, 331