1:46 Si Maria a zis: Sufletul meu mareste pe Domnul,
Maria a zis. Darul inspiratiei pare sa se reverse acum asupra Mariei care vorbeste in sunete calme si maiestoase. Fiecare idee, chiar fiecare cuvant al ei reflecta ceea ce scrisesera oamenii inspirati in vremuri trecute. Cantarea Mariei (v. 46-55) este considerata ca unul din imnurile cele mai sublime din toata literatura sacra, o poezie lirica de o frumusete aleasa, vrednica de stramosul Mariei, David. Este strabatuta de un duh de adoratie si recunostinta smerita si proslaveste puterea, sfintenia si indurarea lui Dumnezeu. Ea exprima propria ei emotie si experienta cand a meditat asupra soliei ingerului Gabriel.
Cantarea Mariei este adesea denumita Magnificatul, ,,Magnifica”, dupa primul ei cuvant din Vulgata latina. Prima jumatate a cantarii se ocupa de recunostinta personala a Mariei (v. 46-50); a doua jumatate trece la o nota de multumire nationala (v. 51-55). Cantarea aceasta descopera caracterul lui Dumnezeu si scoate in evidenta harul lui Dumnezeu (v. 48), atotputernicia (v. 49.51), sfintenia (v. 49), indurarea (v. 50), dreptatea (v. 52.53) si credinciosia (v. 54.55). Calitatea poetica a cantarii devine mai impresionanta cand este tiparita in forma poetica. Ea este impartita in patru strofe sau stante, dupa cum urmeaza:
1. 1. (v. 46-48). Aici Maria se gandeste in primul rand la sine, la adancile ei sentimente de adorare si bucurie sfanta. Ea fusese aleasa si onorata mai presus de femei si se minuneaza ca Dumnezeu a luat seama la ea si a trecut cu vederea pe altele. Ea nu cunostea nimic care ar recomanda-o inaintea lui Dumnezeu.
2. 2. (v. 49.50). In strofa aceasta Maria proslaveste puterea, sfintenia si indurarea lui Dumnezeu.
3. 3. (v. 51-53). Aici ies in evidenta prin contrast valorile caracterului pretuite de Dumnezeu si de om. Conceptia lui Dumnezeu cu privire la ceea ce constituie adevarata marime este antiteza aprecierii marimii omului.
4. (v. 54.55). Cantarea Mariei se incheie cu o nota de recunostinta pentru vesnica
credinciosie a lui Dumnezeu fata de poporul Sau ales. Cantarea Mariei a fost adesea comparata cu aceea a Anei (vezi 1 Samuel 2,1-10), care a fost
o rugaciune de multumire pentru Samuel. Ambele respira credinta, bucurie si adorare, dar cea a Mariei reflecta, poate, o mai inalta conceptie despre Dumnezeu. Cuvintele sunt culese din ceea ce este mai bun din ceea ce au scris profetii in mileniul anterior. Cantarea Mariei reaminteste de asemenea de cantarea lui Moise (vezi Exod 15) si de acea a Deborei si a lui Barac (vezi Judecatori 5) si seamana in spirit cu Psalmii 113 si 126, intre altii. Usoare dovezi textuale (cf. p. 146) atribuie cantarea aceasta Elisabetei si nu Mariei. Fara indoiala, insa, ca era a Mariei.
Cantarea Mariei reflecta gandurile din urmatoarele pasaje VT: Luca 1,46 (1 Samuel 2,1; Psalmii 103,1), v. 47 (1 Samuel 2,1), v. 48 (Geneza 30,13; 1 Samuel 1,11), v. 49 (Deuteronom 10,21; Psalmii 111,9), v. 50 (Psalmii 193,17), v. 51 (Psalmii 89,10); v. 52 (1 Samuel 2,7-10; Iov 5,11; 12,19), v. 53 (1 Samuel 2,5; Psalmii 107,9), v. 54 (Psalmii 98,3; Isaia 41,8), v. 55 (2 Samuel 22,51; Mica 7,20).
Sufletul meu. Avand in vedere faptul ca vesela cantare a Mariei este poetica in forma si deoarece poezia ebraica consta esential din repetarea aceleasi idei in cuvinte diferite, pare sa fie putina valabilitate in pretentia pe care au ridicat-o unii ca exista o deosebire intre ,,suflet” din v. 46 si ,,duh” din v. 47. In ambele enuntari Maria se refera simplu la aprecierea ei mintala, emotionala si spirituala a onoarei acordate ei ca mama a lui Mesia.
Mareste. Gr. megaluno, ,,a face [sau a declara] mare”, ,,a inalta” sau ,,a ridica in slavi”. Omul nu poate face nimic pentru a spori marimea si maiestatea lui Dumnezeu, dar cand capata o mai clara intelegere a caracterului, vointei si cailor lui Dumnezeu, el ar trebui sa fie constient, ca si Maria, de revelatia mai glorioasa. A ,,mari” pe Domnul inseamna a face cunoscut marimea Lui.