1:2 dupa cum ni le-au incredintat cei ce le-au vazut cu ochii lor de la inceput, si au ajuns slujitori ai cuvantului,
Ei. Adica, ,,cei ce le-au vazut cu ochii lor si au ajuns slujitori”. Cuvantul ,,ei” s-ar putea referi si la ,,multi” din v. 1.
Incredintat. [,,Predat”, KJV; ,,Lasat”, G. Gal.]. Gr. paradidomi ,,a inmana”, ,,a preda” sau ,,a incredinta”. Aici se refera pur si simplu la predarea de informatie de la o generatie sau grupa de oameni la alta (vezi 1 Corinteni 11,23; 15,3; 2 Timotei 2,2). Cei care ,,primisera” adevarul trebuiau sa-l incredinteze ,,altora”. Pavel si Luca erau, ca sa zicem asa, crestini din a doua generatie si ,,primisera” ceea ce transmisesera altii.
Cei. Mai degraba, ,,care”. In textul grec propozitia care incepe aici nu modifica pe ,,noi” asa cum pare sa faca in limba engleza, ci mai degraba subiectul ,,ei”. Cu alte cuvinte, cei care au ,,transmis” naratiunile erau ,,martorii oculari” si nu cei care le-au primit.
De la inceput. Adica de la inceputul lucrarii publice a lui Isus, desi unii dintre ,,martorii oculari” ar fi fost in stare sa relateze imprejurarile legate de pruncia lui Ioan Botezatorul si a lui Isus.
Cei ce le-au vazut cu ochii. [,,Martori oculari”, KJV]. Gr. autoptai, ,,cei care vad cu insasi ochii lor”. Ioan se referea la sine ca martor ocular (Ioan 1,14; 21,24; 1 Ioan 1,1.2). Toti cei doisprezece, cei saptezeci de ucenici si femeile care Il insotisera pe Isus si pe ucenicii Lui si le slujisera erau martori oculari, mai mult sau mai putin ,,de la inceput”. In contrast, Luca, Pavel si Timotei ar putea fi numiti ,,martori auriculari”, deoarece cunostinta lor despre viata si lucrarea lui Isus este luata de la altii. Acest aparent handicap, totusi, nu scade in nici un fel valoarea marturiei lor, deoarece ei au primit informatiile lor atat prin instruire din partea ,,martorilor oculari”, cat si prin descoperire dumnezeiasca (1 Corinteni 15,3-7; Galateni 1,11.12).
Modestia data pe fata aici de Luca este o marturie excelenta in favoarea credibilitatii si a valabilitatii Evangheliei care-i poarta numele. El avea grija sa exprime adevarul exact si nu ridica nici
o pretentie ca ar fi ,,martor ocular” asa cum ar fi fost de asteptat sa faca un falsificator. De fapt, Luca insusi afirma aici in mod clar chiar ca propria lui intelegere a faptelor in legatura cu viata si lucrarea lui Hristos a provenit in primul rand pe calea relatarilor martorilor oculari. Reiese deci ca rolul inspiratiei, in cazul lui Luca, nu era atat de mult sa dea informatii originale, cat sa garanteze acuratetea a ceea ce relata el din marturia altora. Luca era un istoric care mergea la sursele originare, dar era mai mult decat atat; el era un istoric inspirat.
Este clar din experienta lui Luca ca Inspiratia actioneaza intr-un fel potrivit cu lucrarea naturala a facultatilor mintale si nu le inlatura. Iata aici un scriitor inspirat care era condus de Duhul Sfant sa studieze sarguincios sursele orale si scrise privitoare la viata lui Hristos si apoi sa combine intr-o naratiune inchegata informatiile adunate in felul acesta. Pentru studiul mai amanuntit al felului in care inspiratia calauzeste unealta omeneasca la folosirea documentelor istorice existente, vezi F.D. Nichol Ellen G. White and Her Critics, p. 413-422.