6:1 Domnul a vorbit lui Moise, si a zis:
Verset ce nu a fost comentat.
6:2 Cand va pacatui cineva si va savarsi o nelegiuire fata de Domnul, tagaduind aproapelui sau un lucru incredintat lui, sau dat in pastrarea lui, sau luat cu sila, sau va insela pe aproapele lui,
Savarsi o nelegiuire. De la ma’al, ,,a preceda o perfidie”, ,,a fi infidel”.
Tagaduind aproapelui. O minciuna este considerata ca fiind, in primul rand, o nelegiuire fata de Dumnezeu, apoi un pacat impotriva aproapelui. Este de neconceput ca un om sa tagaduiasca aproapelui sau ,,un lucru incredintat lui” si s-o faca fara sa-si dea seama. S-ar parea, desigur, ca el stia ca nu spune adevarul, cand afirma ca nu primise niciodata ceva ce ii fusese incredintat. A minti si a pastra ceva ce ii apartinea aproapelui avea sa fie o dubla nelegiuire, si minciuna, si furt. Barbatul avea sa fie vinovat de un pacat premeditat.
S-au dat in pastrare. Adica, in partasie sau in contract. In partasie, crestinul trebuie sa vegheze mereu ca fiecare partener sa-si primeasca partea sa, iar in contract trebuie sa fie o credincioasa aducere la indeplinire a acordului din partea ambelor parti. Nu trebuie sa fie nici o supra-imbogatire, si nici sa se profite de lacune, ci o grija atenta pentru interesul celuilalt partener. Cel care contravine este vinovat.
Luat cu sila. Ar fi sa se deformeze adevarul, sustinand ca greseala s-a facut fara sa-si dea seama. Unii au cautat sa se justifice, sustinand ca omul credea ca lucrul luat era al lui si ca avea dreptul sa-l redobandeasca prin violenta. El era totusi vinovat si trebuia sa aduca ,,jertfa pentru vina”.
Va insela pe aproapele lui. A insela inseamna planuire deliberata. Cel care insela era vinovat.
6:3 tagaduind ca a gasit un lucru pierdut, sau facand un juramant stramb cu privire la un lucru oarecare pe care-l face omul si pacatuieste;
Lucru pierdut. Aceasta situatie este chiar mai serioasa decat cazurile precedente, prin faptul ca omul nu numai ca mintea, dar intarea minciuna prin juramant. Acesta putea fi un juramant legal. In orice caz, omul era vinovat, mintind sub juramant.
6:4 cand va pacatui astfel si se va face vinovat, sa dea inapoi lucrul luat cu sila sau luat prin inselaciune, sau incredintat lui, sau lucrul pierdut pe care l-a gasit,
Sa dea inapoi. Deoarece in toate cazurile acestea se cere restituirea, Dumnezeu prescrie pentru fiecare o pedeapsa echitabila. Mai intai vine marturisirea, apoi restituirea. Aceasta trebuia sa fie facuta ,,in ziua cand isi va aduce jertfa lui pentru vina” (v.5); cu alte cuvinte, restituirea trebuie sa insoteasca marturisirea. Ea nu putea fi amanata.
Restituirea este o parte vitala a programului pe care Dumnezeu il pune in fata omului care doreste sa fie liber de vina pacatului sau. Convingerea de pacat nu este de ajuns, regretarea pacatului nu este suficienta, marturisirea nu este indestulatoare. Ele trebuie sa fie insotite de o pocainta atat de adanca si totala, incat sufletul sa nu afle odihna, pana nu va fi facut orice efort spre a repara greselile care au putut fi facute. In multe cazuri, acest fapt poate include si restituirea, plata cu dobanda a lucrului furat si depunerea oricarui efort spre a indrepta greselile.
Roadele adevaratei pocainte la care i-a indemnat Ioan Botezatorul pe ascultatorii sai cuprindeau si restituirea (Matei 3,8).
,,Nelegiuirile” cuprind tranzactii de afaceri indoielnice, reprezentarea frauduloasa a valori, efectele rele fara falsificare reala, deformare intentionata si orice profit asupra celui sarac sau nenorocit. ,,Nelegiuirile” cuprind poveri exorbitante de orice fel, dobanda excesiva asupra imprumuturilor, lucru necinstit pentru leafa primita. Procedeul multor oameni de a se lauda cu perspicacitatea lor in afaceri, primind aprobarea si lauda altora pentru priceperea lor in negocieri, nu este aprobat in cer (Habacuc 2,6).
Din cauza aceasta si a multor altor lucruri, restituirea trebuie sa fie facuta oriunde este posibil. Acolo unde nu se poate face, este bine a se urma instructiunea din vechime si ,,lucrul acela sa se intoarca la Domnul, la preot” (Numeri 5,8). Aplicarea de astazi a acestei instructiuni ar cere ca banii in discutie sa fie dati si folositi in lucrarea Domnului.
Sunt vremuri cand procedeul de a da faliment este recomandabil. In felul acesta, debitorul este eliberat legal de obligatiile sale. Dar crestinul este obligat fata de cer sa dea o atentie deosebita raspunderii sale fata de oricine poate fi privat de ce i se datoreaza. El trebuie sa aiba o constiinta sensibila si sa actioneze in mod cinstit atat fata de Dumnezeu, cat si fata de oameni. In unele cazuri, omeni din lume au facut restituiri si au fost onorati. Oriunde este posibil, crestinii trebuie sa faca acelasi lucru.
Minciuna este astazi unul dintre pacatele cele mai raspandite si, in mod treptat, ajunge sa fie considerata respectabila. In formele ei diferite, intinzandu-se de la minciuna indrazneata, fatisa, pana la magulitoarea minciuna diplomatica sau sociala, ,,minciuna sfruntata” se practica din obicei si in mod universal. In formele ei mai dulci, ea este considerata ca un mijloc necesar de indulcire a unei situatii neplacute si este trecuta cu vederea ca o forma de vorbire acceptata. A minti gratios si convingator este un talent social si politic deosebit si este considerat o lucrare necesara pentru pastrarea unor anumite pozitii.
O minciuna este o falsitate rostita sau facuta cu intentia de a insela. Este negarea adevarului. Tatal minciunilor este creatorul ei, reputatiile distruse si caracterele ruinate sunt copiii ei. Ea face ca albul sa arate ca negrul, si negrul ca albul (Isaia 5,20), ea desparte soti si sotii, iubiti si prieteni, ea da nastere la razboi si omoara milioane, ea impietreste constiinta, nimiceste increderea si credinta, este tovarasa hotilor, a jucatorilor de noroc, a prostituatelor si a betivilor. Ea manjeste tot ce atinge si este vrajmasa a tot ce este nobil, adevarat si curat. Acela care ,,iubeste si traieste in minciuna” se va afla pana la urma afara din cetate, impreuna cu ,,cainii, vrajitorii, curvarii, ucigasii si inchinatorii a idoli” (Apocalipsa 22,15).
Biblia este clara cu privire la subiectul adevarului. Ea nu ingaduie nimic altceva. Dumnezeu este ,,Dumnezeul adevarului” (Isaia 65,16; Psalmi 31,5; Deutronom 32,4). Fiul este adevarul (Ioan 14,6). Duhul este adevarul (1 Ioan 5,6). Cuvantul este adevarul (Ioan 17,17). Legea este adevarul (Psalmi 119,142). Toate lucrarile lui Dumnezeu sunt adevar (Daniel 4,37). Sfaturile Lui sunt adevar (Isaia 25,1). Judecata este adevar (Romani 2,2). Ierusalimul este cetatea adevarului (Zaharia 8,3). Biserica este stalpul si temelia adevarului (1 Timotei 3,15). Crestinii trebuie sa ajunga la cunostinta adevarului (1 Timotei 2,4). Cei care nu cred adevarul vor fi condamnati (2 Tesaloniceni 2,12). Dumnezeu nu doreste numai o conformare exterioara fata de adevar, El doreste adevarul ,,inauntru”, in inima (Psalmi 51,6; 15,2).
Pe crestin trebuie sa-l motiveze o pasiune pentru adevar. El este un reprezentant al Dumnezeului adevarului si nu trebuie sa aduca o marturie mincinoasa in nici o privinta. Inainte de toate, el trebuie sa iubeasca adevarul, pentru ca acesta este care il face liber (Ioan 8,32). Ajungand la cunostinta adevarului (1 Timotei 2,4), prin ascultare de adevar (1 Petru 1,22), el urmeaza sa fie sfintit prin adevar (Ioan 5,12). Duhul il va calauzi in tot adevarul (Ioan 18,37). Marturia lui despre adevar va fi in dragoste (Efeseni 4,15) si iubirea lui va fi iubirea adevarului (2 Tesaloniceni 2,10).
O persoana care este plina de iubirea adevarului va fi credincioasa in toate relatiile vietii. Ea va uri si se va feri de orice prefacatorie si ipocrizie, motivele lui nu vor fi niciodata indoielnice. Da al lui va fi da, si nu al lui va fi nu (Iacov 5,12). El nu se va mandri cu sinceritatea lui, nici nu va rani fara a fi necesar simtamintele altcuiva, ci va indrepta cu blandete ,,pe potrivnici” (2 Timotei 2,25). El va avea reputatia de a fi un om in al carui cuvant te poti increde.
6:5 sau lucru pentru care a facut un juramant stramb ori care ar fi sa-l dea inapoi intreg, sa mai adauge a cincea parte din pretul lui, si sa-l dea in mana stapanului lui, chiar in ziua cand isi va aduce jertfa lui pentru vina.
Verset ce nu a fost comentat.
6:6 Iar ca jertfa pentru vina, sa aduca Domnului pentru pacatul lui un berbec fara cusur, luat din turma, dupa pretuirea ta, si sa-l dea preotului.
Jertfa pentru vina. Acesta este al treilea pas. Vinovatul pacatuise impotriva semenului si se cerea o restituire. Dar el pacatuise si contra lui Dumnezeu si acest fapt cerea o jertfa.
Dupa pretuirea ta. Exista lucruri a caror valoare poate sa fie o chestiune de parere si de aceea o pricina de disputa. In astfel de cazuri, preotul trebuia sa faca evaluarea. In Exod 22,1-9 sunt enumerate o serie de greseli in care restituirea era dubla si, in unele cazuri, chiar impatrita sau incincita. Diferenta de pedepse pare ca se datoreaza faptului ca intr-o situatie cel gresit era obligat de ,,judecatori” sa restituie, in timp ce aici recunoasterea pare sa fie voluntara.
6:7 Si preotul va face pentru el ispasirea inaintea Domnului, si i se va ierta, ori care ar fi greseala, de care se va fi facut vinovat.
Si i se va ierta. Iertarea este pasul al patrulea, si este dependenta de cei precedenti. Unele dintre pacatele mentionate in versetele 2 si 3 sunt fapte serioase, dar oricum ar putea fi ele, acela care marturiseste si restituie ,,va fi iertat”.
6:8 Domnul a vorbit lui Moise, si a zis:
Verset ce nu a fost comentat.
6:9 Da urmatoarea porunca lui Aaron si fiilor sai, si zi: Iata legea arderii de tot. Arderea de tot sa ramana pe vatra altarului toata noaptea pana dimineata, si in felul acesta focul sa arda pe altar.
Arderea de tot. Arderea de tot individuala a fost discutata in cap. 1 si arderea de tot continua pentru natiune in Exod 29,38-42. Aici mai sunt date informatii suplimentare pentru Aaron si fiii sai. Instructiunea se aplica in primul rand la jertfele nationale de dimineata si de seara.
6:10 Preotul sa se imbrace cu tunica de in, sa-si acopere goliciunea cu izmenele, sa ia cenusa facuta de focul, care va mistui arderea de tot de pe altar, si s-o verse langa altar.
o verse langa altar.
Tunica de in. Preotilor li se cerea sa poarte tunica de in, chiar si atunci cand indepartau cenusa. Aceasta era aceeasi tunica pe care o purtau cand aduceau jertfe. Orice lucrare din incinta sanctuarului era sfintita si cerea sfintenia vietii. Aceasta era simbolizata prin curatia imbracamintei (Zaharia 3,4-7). Cand paraseau sanctuarul pentru a aduce cenusa intr-un loc curat, ei se dezbracau de vesmintele de in.
6:11 Apoi sa se dezbrace de vesmintele lui si sa se imbrace cu altele, ca sa scoata cenusa afara din tabara, intr-un loc curat.
Verset ce nu a fost comentat.
6:12 Focul sa arda pe altar si sa nu se stinga deloc: in fiecare dimineata, preotul sa aprinda lemne pe altar, sa aseze arderea de tot pe ele, si sa arda deasupra grasimea jertfelor de multumire.
Verset ce nu a fost comentat.
6:13 Focul sa arda necurmat pe altar si sa nu se stinga deloc.
Sa arda necurmat. Insusi Dumnezeu a aprins acest foc (cap. 9,24). Iudeii afirma ca a ars continuu pana la robia babiloniana. Unii chiar pretind ca nu s-a stins niciodata pana la distrugerea finala a Templului in anul 70 d.Hr. Pentru a tine focul aprins se cerea o mare provizie de lemne. Acestea erau adunate de preotii care, o data pe an, invitau poporul sa-i ajute.
6:14 Iata legea darului adus ca jertfa de mancare. Fiii lui Aaron s-o aduca inaintea Domnului, inaintea altarului.
Jertfa de mancare. Instructiunea aceasta a fost data fiilor lui Aaron. Ori de cate ori cineva aducea o jertfa de ,,mancare” (cereale) (vezi comentariul pentru cap. 2,1), partea lui Dumnezeu trebuia sa fie arsa pe altar, iar restul apartinea preotilor. Ea trebuia sa fie nedospita, si orice era mancat cu ea, trebuia sa fie tot nedospit. Ea trebuia sa fie mancata intr-un ,,loc sfant”, care aici este aratat a fi ,,curtea Cortului Intalnirii”. Painea era ,,prea sfanta”, asa cum erau jertfa pentru pacat si jertfa pentru vina. Ea era atat de sfanta, incat oricine se atingea de ea trebuia sa fie sfintit.
6:15 Preotul sa ia un pumn din floarea fainii si din untdelemn, cu toata tamaia adaugata la darul de mancare, si s-o arda pe altar ca aducere aminte de un miros placut Domnului.
Verset ce nu a fost comentat.
6:16 Aaron si fiii lui sa manance ce va mai ramane din darul de mancare; s-o manance fara aluat, intr-un loc sfant, in curtea cortului intalnirii.
Verset ce nu a fost comentat.
6:17 Sa n-o coaca cu aluat. Aceasta este partea pe care le-am dat-o Eu din darurile Mele de mancare mistuite de foc. Ea este un lucru prea sfant, ca si jertfa de ispasire si ca si jertfa pentru vina.
Verset ce nu a fost comentat.
6:18 Toata partea barbateasca dintre copiii lui Aaron sa manance din ea. Aceasta este o lege vesnica pentru urmasii vostri, cu privire la darurile de mancare mistuite de foc inaintea Domnului: oricine se va atinge de ele va fi sfintit.
Verset ce nu a fost comentat.
6:19 Domnul a vorbit lui Moise, si a zis:
Verset ce nu a fost comentat.
6:20 Iata darul pe care il vor face Domnului Aaron si fiii lui, in ziua cand vor primi ungerea: a zecea parte dintr-o efa de floarea fainii, ca dar de mancare vesnic, jumatate dimineata si jumatate seara.
Jertfa lui Aaron. Aaron trebuia sa aduca o jertfa de mancare aproximativ egala cu 2,2 litri de faina, zilnic, jumatate dimineata si jumatate seara. Ea trebuia sa fie facuta din floarea fainii, framantata cu untdelemn si coapta in bucati. Tamaia nu este amintita. Ea trebuia sa fie arsa pe altar, si nu trebuia sa fie mancata nici o parte din ea.
6:21 Sa fie pregatita in tigaie cu untdelemn, si s-o aduci prajita; s-o aduci coapta si taiata in bucati, ca un dar de mancare de un miros placut Domnului.
Verset ce nu a fost comentat.
6:22 Preotul dintre fiii lui Aaron, care va fi uns in locul lui, sa aduca darul acesta ca jertfa de mancare. Aceasta este o lege vesnica inaintea Domnului: sa fie arsa intreaga.
Verset ce nu a fost comentat.
6:23 Orice dar de mancare al unui preot sa fie ars in intregime: sa nu se manance.
Verset ce nu a fost comentat.
6:24 Domnul a vorbit lui Moise, si a zis:
Verset ce nu a fost comentat.
6:25 Vorbeste lui Aaron si fiilor lui, si zi: Iata legea jertfei de ispasire. Vita pentru jertfa de ispasire sa fie junghiata inaintea Domnului in locul unde se junghie arderea de tot: ea este un lucru prea sfant.
Jertfa de ispasire. Jertfele de ispasire atat pentru capetenii, cat si pentru oamenii din popor trebuiau sa fie mancate de preoti intr-un loc sfant, adica in curte. Ele erau prea sfinte. Oricine le atingea trebuia sa fie sfintit. Chiar si vasele care le contineau erau sfintite. In unele cazuri, numai preotul care a slujit la jertfire avea dreptul la partea preotului. Dar cu jertfele pentru pacat nu era asa. ,,Toata partea barbateasca dintre preoti sa manance din ea” (v.29).
6:26 Preotul care va aduce jertfa de ispasire, acela s-o manance; si anume sa fie mancata intr-un loc sfant, in curtea cortului intalnirii.
Verset ce nu a fost comentat.
6:27 Oricine se va atinge de carnea ei va fi sfintit. Daca va sari sange din ea pe vreun vesmant, locul stropit cu sange sa fie spalat intr-un loc sfant.
Verset ce nu a fost comentat.
6:28 Vasul de pamant in care se va fierbe, sa se sparga; daca s-a fiert intr-un vas de arama, vasul sa fie frecat si spalat cu apa.
Verset ce nu a fost comentat.
6:29 Toata partea barbateasca dintre preoti sa manance din ea: ea este un lucru prea sfant.
Verset ce nu a fost comentat.
6:30 Dar sa nu se manance nici o jertfa de ispasire din al carei sange se va aduce in cortul intalnirii pentru facerea ispasirii in sfantul locas: ci aceea sa fie arsa in foc.
Nici o jertfa de ispasire. Versetul acesta se ocupa cu principiile care au guvernat dispozitia ce priveste trupurile jertfelor pentru pacat. Cand sangele jertfei era dus inauntrul sanctuarului – ca atunci cand pacatuia preotul care are ungerea sau adunarea intreaga – trupul era dus afara din tabara si ars. Cand sangele nu era dus in sanctuar. ci pus pe coarnele altarului arderilor de tot – ca atunci cand pacatuia o capetenie cu cineva din poporul de rand – carnea trebuia sa fie mancata de preoti. Motivul pentru care se facea asa este explicat in cap. 10,16-20.
Comentariile lui Ellen G. White 8-18 PP 352