6:4 cand va pacatui astfel si se va face vinovat, sa dea inapoi lucrul luat cu sila sau luat prin inselaciune, sau incredintat lui, sau lucrul pierdut pe care l-a gasit,
Sa dea inapoi. Deoarece in toate cazurile acestea se cere restituirea, Dumnezeu prescrie pentru fiecare o pedeapsa echitabila. Mai intai vine marturisirea, apoi restituirea. Aceasta trebuia sa fie facuta ,,in ziua cand isi va aduce jertfa lui pentru vina” (v.5); cu alte cuvinte, restituirea trebuie sa insoteasca marturisirea. Ea nu putea fi amanata.
Restituirea este o parte vitala a programului pe care Dumnezeu il pune in fata omului care doreste sa fie liber de vina pacatului sau. Convingerea de pacat nu este de ajuns, regretarea pacatului nu este suficienta, marturisirea nu este indestulatoare. Ele trebuie sa fie insotite de o pocainta atat de adanca si totala, incat sufletul sa nu afle odihna, pana nu va fi facut orice efort spre a repara greselile care au putut fi facute. In multe cazuri, acest fapt poate include si restituirea, plata cu dobanda a lucrului furat si depunerea oricarui efort spre a indrepta greselile.
Roadele adevaratei pocainte la care i-a indemnat Ioan Botezatorul pe ascultatorii sai cuprindeau si restituirea (Matei 3,8).
,,Nelegiuirile” cuprind tranzactii de afaceri indoielnice, reprezentarea frauduloasa a valori, efectele rele fara falsificare reala, deformare intentionata si orice profit asupra celui sarac sau nenorocit. ,,Nelegiuirile” cuprind poveri exorbitante de orice fel, dobanda excesiva asupra imprumuturilor, lucru necinstit pentru leafa primita. Procedeul multor oameni de a se lauda cu perspicacitatea lor in afaceri, primind aprobarea si lauda altora pentru priceperea lor in negocieri, nu este aprobat in cer (Habacuc 2,6).
Din cauza aceasta si a multor altor lucruri, restituirea trebuie sa fie facuta oriunde este posibil. Acolo unde nu se poate face, este bine a se urma instructiunea din vechime si ,,lucrul acela sa se intoarca la Domnul, la preot” (Numeri 5,8). Aplicarea de astazi a acestei instructiuni ar cere ca banii in discutie sa fie dati si folositi in lucrarea Domnului.
Sunt vremuri cand procedeul de a da faliment este recomandabil. In felul acesta, debitorul este eliberat legal de obligatiile sale. Dar crestinul este obligat fata de cer sa dea o atentie deosebita raspunderii sale fata de oricine poate fi privat de ce i se datoreaza. El trebuie sa aiba o constiinta sensibila si sa actioneze in mod cinstit atat fata de Dumnezeu, cat si fata de oameni. In unele cazuri, omeni din lume au facut restituiri si au fost onorati. Oriunde este posibil, crestinii trebuie sa faca acelasi lucru.
Minciuna este astazi unul dintre pacatele cele mai raspandite si, in mod treptat, ajunge sa fie considerata respectabila. In formele ei diferite, intinzandu-se de la minciuna indrazneata, fatisa, pana la magulitoarea minciuna diplomatica sau sociala, ,,minciuna sfruntata” se practica din obicei si in mod universal. In formele ei mai dulci, ea este considerata ca un mijloc necesar de indulcire a unei situatii neplacute si este trecuta cu vederea ca o forma de vorbire acceptata. A minti gratios si convingator este un talent social si politic deosebit si este considerat o lucrare necesara pentru pastrarea unor anumite pozitii.
O minciuna este o falsitate rostita sau facuta cu intentia de a insela. Este negarea adevarului. Tatal minciunilor este creatorul ei, reputatiile distruse si caracterele ruinate sunt copiii ei. Ea face ca albul sa arate ca negrul, si negrul ca albul (Isaia 5,20), ea desparte soti si sotii, iubiti si prieteni, ea da nastere la razboi si omoara milioane, ea impietreste constiinta, nimiceste increderea si credinta, este tovarasa hotilor, a jucatorilor de noroc, a prostituatelor si a betivilor. Ea manjeste tot ce atinge si este vrajmasa a tot ce este nobil, adevarat si curat. Acela care ,,iubeste si traieste in minciuna” se va afla pana la urma afara din cetate, impreuna cu ,,cainii, vrajitorii, curvarii, ucigasii si inchinatorii a idoli” (Apocalipsa 22,15).
Biblia este clara cu privire la subiectul adevarului. Ea nu ingaduie nimic altceva. Dumnezeu este ,,Dumnezeul adevarului” (Isaia 65,16; Psalmi 31,5; Deutronom 32,4). Fiul este adevarul (Ioan 14,6). Duhul este adevarul (1 Ioan 5,6). Cuvantul este adevarul (Ioan 17,17). Legea este adevarul (Psalmi 119,142). Toate lucrarile lui Dumnezeu sunt adevar (Daniel 4,37). Sfaturile Lui sunt adevar (Isaia 25,1). Judecata este adevar (Romani 2,2). Ierusalimul este cetatea adevarului (Zaharia 8,3). Biserica este stalpul si temelia adevarului (1 Timotei 3,15). Crestinii trebuie sa ajunga la cunostinta adevarului (1 Timotei 2,4). Cei care nu cred adevarul vor fi condamnati (2 Tesaloniceni 2,12). Dumnezeu nu doreste numai o conformare exterioara fata de adevar, El doreste adevarul ,,inauntru”, in inima (Psalmi 51,6; 15,2).
Pe crestin trebuie sa-l motiveze o pasiune pentru adevar. El este un reprezentant al Dumnezeului adevarului si nu trebuie sa aduca o marturie mincinoasa in nici o privinta. Inainte de toate, el trebuie sa iubeasca adevarul, pentru ca acesta este care il face liber (Ioan 8,32). Ajungand la cunostinta adevarului (1 Timotei 2,4), prin ascultare de adevar (1 Petru 1,22), el urmeaza sa fie sfintit prin adevar (Ioan 5,12). Duhul il va calauzi in tot adevarul (Ioan 18,37). Marturia lui despre adevar va fi in dragoste (Efeseni 4,15) si iubirea lui va fi iubirea adevarului (2 Tesaloniceni 2,10).
O persoana care este plina de iubirea adevarului va fi credincioasa in toate relatiile vietii. Ea va uri si se va feri de orice prefacatorie si ipocrizie, motivele lui nu vor fi niciodata indoielnice. Da al lui va fi da, si nu al lui va fi nu (Iacov 5,12). El nu se va mandri cu sinceritatea lui, nici nu va rani fara a fi necesar simtamintele altcuiva, ci va indrepta cu blandete ,,pe potrivnici” (2 Timotei 2,25). El va avea reputatia de a fi un om in al carui cuvant te poti increde.