4:4 Sa aduca vitelul la usa cortului intalnirii, inaintea Domnului, sa-si puna mana pe capul vitelului, si sa-l junghie inaintea Domnului.
Sa-si puna mana. Aceasta era aceeasi ceremonie ca la toate jertfele de animale, cu exceptia situatiei cand se foloseau pasari. Punerea mainii nu insemna numai consacrarea animalului lui Dumnezeu, ci in timp ce punea mana capului animalului, aducatorul se identifica pe sine cu el, si animalul devenea inlocuitorul sau (vezi comentariul pentru cap. 1,4).
Punerea mainii era insotita de o marturisire a pacatului care a pricinuit aducerea jertfei (cap 5,5). Acest principiu se aplica la toate jertfele pentru pacat. De aceea, actul punerii mainii era semnificativ, pentru ca pacatosul, marturisindu-si pacatul si aplecandu-se asupra jertfei isi declara credinta in Dumnezeu care a prevazut ca un inlocuitor sa poarte pedeapsa pentru pacatul sau.
Aducerea jertfei nu era pedeapsa. Pedeapsa era moartea, si pe aceasta o platea animalul.