4:12 adica tot vitelul care a mai ramas, sa-l scoata afara din tabara, intr-un loc curat, unde se arunca cenusa, si sa-l arda cu lemne pe foc; sa fie ars pe gramada de cenusa.
Afara din tabara. Vitelul intreg era dus afara din tabara si ars intr-un loc curat, nu numai pentru a se debarasa de el, nici pentru ca era considerat ca necurat, pentru ca este in numit mod precis ,,un lucru prea sfant” (cap. 6,25). Epistola catre Evrei da o insemnatate simbolica arderii jertfei in afara taberei. Pavel zice: ,,De aceea si Isus... a patimit dincolo de poarta. Sa iesim dar afara din tabara la El, si sa suferim ocara Lui (Evrei 13,12). Arderea trupului afara din tabara era deci un simbol al lui Hristos, rastignit afara din cetatea Ierusalimului, ,,ca sa sfinteasca norodul cu insusi sangele Sau” (Evrei 13,12). Unii au vazut in aceasta si ideea ca El n-a murit numai pentru iudei, ci si pentru lume. Trupul nu avea nici un rol ceremonial, chiar daca era considerat ca fiind prea sfant. Intrucat nu era ars pe altar, nu continea nici o valoare mantuitoare. De aceea, nu era trupul care conta la ispasire, pentru ca ,,prin viata din sange se face ispasire” (Levitic 17,11).
Cu toate acestea, nu sangele ca atare facea ispasire, ci sangele varsat si pus. Nici o ispasire nu putea fi facuta prin junghierea animalului si varsarea sangelui pe pamant. El trebuia sa fie strans intr-un vas, dupa care preotul il lua si-l stropea. Sangele stropit era cel care facea ispasire, iar nu partea nefolosita de sange, care mai tarziu era varsata pe pamant (vezi comentariul pentru cap. 4,7). Ispasirea era facuta prin sangele care era pus pe coarnele altarului, nu prin cel ce era varsat pe pamant (Exod 29,12; 30,10; Levitic 4,7.18.25.30.34).
Din nefericire, crestinii scot in evidenta ,,sangele varsat”, expresie care nu se afla in Biblie, si uita sangele ,,stropit”, singurul care face ispasire. Sangele varsat era sangele nefolosit, acela care era varsat la piciorul altarului dupa ce ispasirea era facuta. Pavel vorbeste despre ,,sangele stropirii” (Evrei 12,24), adica, sangele care era slujit. La instituirea Pastelui, lui Israel i s-a poruncit sa junghie un miel sa unga cu sangele pragul de sus si cei doi stalpi ai usii (Evrei 15,7.22.23). Dumnezeu n-a fagaduit sa salveze pe intaiul nascut in virtutea junghierii mielului. El avea sa ,,treaca pe langa” usa, numai cand sangele fusese aplicat.
Acelasi principiu ramane valabil in toate jertfele. Nu era suficient sa aduca o jertfa si sa o junghie, sangele trebuia sa fie aplicat. Hristos, dupa inaltarea Sa, ,,a intrat o data pentru totdeauna in Locul prea Sfant... cu insusi sangele Sau, dupa ce a capatat o rascumparare vesnica pentru noi” (Evrei 9,12), si acolo ca Mare Preot”... si, ,,ca slujitor al Locului prea Sfant si al adevaratului cort (Evrei 8,1-3), El slujeste pentru noi. Aceasta faza a slujirii lui Hristos este tot atat de necesara pentru mantuirea noastra, pe cat era si slujirea sangelui mielului pe vremea celui dintai Paste si asemenea tuturor jertfelor in care se varsa sange.
Slujirea sangelui in marea zi de ispasire era punctul culminant in serviciul anual. Desigur ca junghierea era un lucru important – fara ea nu ar fi fost sange pentru slujit – dar punctul cel mai de seama era atunci cand marele preot intra in Sfanta Sfintelor cu sangele tapului pentru Domnul (vezi Evrei 9,25). Tot asa, Hristos, ,,cu insusi sangele Sau... a intrat o data pentru totdeauna in Locul Prea Sfant” (Evrei 9,12). Moartea Sa pe Golgota a fost de mare importanta – fara ea, El n-ar fi avut nimic ,,de adus” (Evrei 8,3) – dar fara continua slujire a sangelui in sanctuarul de sus, jertfa de pe Golgota ar fi nefolositoare.
Cei mai multi crestini nu inteleg si nici nu pretuiesc slujirea lui Hristos ca Mare Preot al nostru. Mai exact, ei cred in sangele varsat, dar nu ajung sa inteleaga ca trebuie sa aiba loc o slujire, sau aplicare a sangelui pentru a-l face sa fie cu efect. Este vremea ca atentia lumii si in mod deosebit a celor ce se numesc crestini sa fie indreptata spre lucrarea in care Hristos este angajat acum. Multi intreaba: de ce intarzie Hristos atat de mult? Ei stiu ca El a plecat, dar nu stiu nimic despre lucrarea Sa de mijlocire. Ei nu L-au urmat pe Miel si nu stiu unde este El acum si ce lucrare face. Este datoria si privilegiul nostru, sarcina ce ni s-a dat ca popor sa dregem drumurile cele vechi (vezi Isaia 58,12) si sa-L prezentam pe Hristos lumii in calitatea Lui de mijlocitor, ca Mare Preot al nostru. Lucrarea Lui este aproape indeplinita, si cand se va incheia, El va veni cu putere si slava.