3:1 Cand cineva va aduce Domnului un dar ca jertfa de multumire: Daca il va aduce din cireada, fie parte barbateasca, fie parte femeiasca, s-o aduca fara cusur, inaintea Domnului.
Jertfa de multumire. Ebraicul selem din radacina unui cuvant care inseamna ,,a face pace” (Iov 22,21), ,,a despagubi” (Exod 22,5), ,,a plati in intregime” (Psalmi 50,14). Caracteristica distincta a jertfei de multumire era o masa comuna care avea loc in incinta sanctuarului, la care predomina bucuria si fericirea si la care oamenii si preotii stateau de vorba impreuna. Nu era o ocazie in care se facea pacea, ci o serbare de bucurie pentru faptul ca pacea exista. In general era precedata de o jertfa pentru pacat si o ardere de tot. Sangele fusese stropit, ispasirea fusese facuta, iertarea acordata si indreptatirea asigurata. La celebrarea acestei experiente, cel in cauza isi invita rudele mai apropiate, slujitorii si pe leviti. Toata familia se aduna in curtea Cortului Intalnirii sa sarbatoreasca faptul ca pacea fusese facuta intre Dumnezeu si om, si intre om si om.
Nu se poate concepe o mai mare bucurie decat aceea de a fi in pace cu Dumnezeu (vezi Romani 5,1). Acesta este testamentul pe care l-a lasat Hristos, cand zis: ,,Va las pacea, va dau pacea Mea” (Ioan 14,27). Pacea lui Hristos este acea asigurare linistita, care vine din increderea in Dumnezeu.
Hristos a spus aceste cuvinte despre pace chiar in apropierea evenimentelor de la Ghetsemani si Golgota. El stia ce-L asteapta, dar nu S-a dat inapoi. Inima Lui era plina de pace si iubire. El stia in Cine S-a increzut si a ramas in asigurarea ca Tatal L-a iubit. El n-a putut sa vada dincolo de portile mormantului. Speranta nu a putut sa-I prezinte iesirea din mormant ca invingator, nici sa-I spuna despre primirea jertfei de catre Tatal. Dar prin credinta El a fost biruitor. El a stiut in cine a crezut si era sigur ca toate se vor sfarsi cu bine. Aceasta este pacea pe care ne-a lasat-o prin testament. Ea inseamna a fi una cu Tatal, inseamna calm, odihna, bucurie si multumire, ea inseamna iubire, credinta, partasie, comuniune, ea inseamna a fi eliberat de ingrijorare, teama si neliniste. Crestinul care se bucura de aceasta pace are un izvor de putere care nu este dependent de imprejurari. El este la unison cu Dumnezeu.
Dupa cum s-a vazut mai inainte, diferitele jertfe ale Vechiului Testament erau rugaciuni intruchipate. Ele uneau credinta si faptele. Ele exprimau nevoia si legatura omului cu Dumnezeu. Oamenii nu puteau sa aduca tamaia impreuna cu rugaciunile lor, dar puteau sa ofere tamaia. Ei nu puteau sa administreze sangele, dar puteau sa provoace jertfa. Ei nu puteau sa intre in sanctuar, dar puteau sa ofere darurile si jertfele care faceau posibil serviciul.
Ei nu puteau sa manance painea pentru punerea inainte, dar puteau sa ofere ,,mancarea unei jertfe mistuite cu foc inaintea Domnului” (v.11).
,,Fiindca suntem socotiti neprihaniti prin credinta, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos” (Romani 5,1), ,,pentru ca El este pacea noastra” (Efeseni 2,14). Israelul din vechime a fost invitat sa celebreze faptul ca era in pace cu Dumnezeu si cu omul, ca pacatele erau iertate, ca a fost reintegrat in favoarea cerului. Acestea erau ocazii de bucurie si recunostinta, cand neintelegerile erau clarificate si pacea si buna partasie erau prezente. Participau fii si fiice, robi si roabe fiind invitati si Leviti. Toti sedeau la masa Domnului si se bucurau impreuna ,,in nadejdea slavei Domnului” (Romani 5,2). Cu privire la faptul ca sunt in pace cu Dumnezeu (vezi nota suplimentara de la sfarsitul capitolului).