27:1 Domnul a vorbit lui Moise, si a zis: Vorbeste copiilor lui Israel, si spune-le:
Verset ce nu a fost comentat.
27:2 Cand se vor face juruinte Domnului, daca e vorba de oameni, ei sa fie ai Domnului, dupa pretuirea ta.
Juruinte. Mai de graba, ,,o juruinta deosebita” (RSV). O juruinta este o fagaduinta solemna facuta lui Dumnezeu sa implineasca vreo slujire pentru El, sa aduca un dar, sau sa faca un sacrificiu. In Vechiul Testament, juruintele erau facute adesea cand oamenii erau in nenorocire sau pericol, ori doreau o favoare de la Dumnezeu. Ei faceau juruinta cu conditia ca Dumnezeu sa implineasca cererea lor. In felul acesta a facut Iacov juruinta ca, daca Dumnezeu il va binecuvanta, il va face sa prospere si sa-l aduca inapoi cu bine, el urma sa-I serveasca lui Dumnezeu (Geneza 28,20-22). David a facut si el o juruinta fara conditii (Psalmi 132,2-5).
Juruinta ideala izvoraste din inima plina de iubire pentru Dumnezeu si stapanita de o dorinta sincera de a face ceva pentru El, fara nici un gand de rasplata. Acesta este spiritul care i-a indemnat pe oamenii din vechime sa aduca jertfe de arderea de tot lui Dumnezeu. Juruintele erau intru totul de buna voie. Dumnezeu nu le-a cerut. ,,Daca te feresti sa faci o juruinta, nu faci un pacat”, dar daca un om a facut o juruinta, Dumnezeu asteapta de la el sa o implineasca. (Deutronom 23,21-23).
Sub forta imprejurarilor, oamenii fac uneori o juruinta pe care, dupa ce mai cugeta, stiu ca n-o pot implini. Acesta este cazul la care se refera inteleptul cand zice: ,,Este o cursa pentru om sa faca in pripa o fagaduinta sfanta, si abia dupa ce a facut juruinta sa se gandeasca” (Proverbe 20,25). Aceasta se poate interpreta ca insemnand, ,,Este nebunie pentru om sa faca o juruinta in pripa si sa-i para rau dupa aceea”. El trebuia sa cugete asupra faptelor si sa se gandeasca daca este intelept a face juruinta, inainte de a fi facuta. Un exemplu de acest fel de juruinta este acela a iudeilor care se hotarau ,,ca nu vor manca, nici nu vor bea pana nu vor omori pe Pavel” (Fapte 23,12). Se pare ca si David a fost cam grabit cand a facut juruinta ca n-are sa intre in casa lui, nici sa doarma, pana nu va fi gasit un loc pentru Casa Domnului (Psalmi 132,2-5). Juruinta lui Iefta a fost facuta in mod pripit (Judecatori 11,34-40).
Dumnezeu stia ca oamenii aveau sa faca juruinte pe care nu puteau sa le implineasca. El na dorit sa-i descurajeze pe oameni sa faca juruinte, nici nu a dorit sa-i elibereze de juruintele deja facute. De aceea, El a gasit o cale prin care obligatia sa fie comutata. Capitolul acesta se ocupa cu rascumpararea juruintelor.
Conform cu acest plan, o juruinta putea fi rascumparata prin plata in bani, dupa o masura precisa. Daca juruinta se referea la un animal de jertfa, acesta nu putea fi schimbat in bani, ci trebuia sa fie adus pe altar. Dar toate celelalte juruinte puteau fi ,,rascumparate”.
Un om putea sa faca juruinta cu privire la sine, sau la oricare persoana ori lucru asupra caruia avea jurisdictie, sotie, copii, robi cumparati, animale, case, terenuri. Daca Sanctuarul nu putea primi darul, dupa cum avea sa fie cazul in multe situatii, omul mai putea sa-si indeplineasca juruinta prin plata de rascumparare.
27:3 Iar pretuirea pe care o vei face unui barbat de la douazeci pana la saizeci de ani, sa fie de cincizeci de sicli de argint, dupa siclul sfantului locas:
Pretuirea. Suma pentru care putea fi rascumparata o persoana era fixata de Dumnezeu si era intemeiata, dupa o masura gradata, pe sex si varsta. Pentru partea barbateasca era de cinci sicli pentru un copil pana la cinci ani, de douazeci de sicli pentru cei in varsta de pana la douazeci de ani, cincizeci de sicli pana la varsta de saizeci de an, iar peste aceasta varsta suma se rezuma la cincisprezece sicli. Pentru partea femeiasca era aproximativ jumatate din aceste sume. Totusi, daca omul era sarac, masura nu trebuia sa fie aplicata cu strictete, ci putea fi ajustata de preot spre a se potrivi putintei de a plati a omului. Este de observat ca, desi era o deosebire in pretul de rascumparare, diferenta era bazata pe varsta, nu pe rang. Marele preot nu era pretuit mai mult decat muncitorul de rand.
27:4 daca este femeie, pretuirea sa fie de treizeci de sicli.
Verset ce nu a fost comentat.
27:5 De la cinci pana la douazeci de ani, pretuirea sa fie de douazeci de sicli pentru un baiat, si de zece sicli pentru o fata.
Verset ce nu a fost comentat.
27:6 De la o luna pana la cinci ani, pretuirea sa fie de cinci sicli de argint pentru un baiat, si de trei sicli de argint pentru o fata.
Verset ce nu a fost comentat.
27:7 De la saizeci de ani in sus, pretuirea sa fie de cincisprezece sicli pentru un barbat, si de zece sicli pentru o femeie.
Verset ce nu a fost comentat.
27:8 Daca cel ce a facut juruinta este prea sarac ca sa plateasca pretuirea aceasta facuta de tine, sa-l aduca la preot, sa-l pretuiasca; si preotul sa faca o pretuire potrivit cu mijloacele omului aceluia.
Verset ce nu a fost comentat.
27:9 Daca este vorba de dobitoacele care pot fi aduse ca jertfa Domnului, orice dobitoc care se va da Domnului, va fi ceva sfant.
Daca este vorba de dobitoace. Cand era fagaduit un animal curat, el devenea ,,sfant” si nu putea fi schimbat sau rascumparat, ci trebuia sa fie jertfit. Omul poate ca dorea sa inlocuiasca animalul cu unul mai bun sau mai slab, dar nu se putea face nici una, nici cealalta. Daca era cineva descoperit ca face acest lucru, amandoua animale deveneau ,,sfinte” si ambele trebuiau sa fie sacrificate.
27:10 Sa nu-l schimbe, si sa nu puna unul rau in locul unuia bun, nici unul bun in locul unuia rau; daca s-ar intampla sa se inlocuiasca un dobitoc cu altul, si unul si celalalt va fi sfant.
Verset ce nu a fost comentat.
27:11 Daca este vorba de dobitoacele necurate, care nu pot fi aduse ca jertfa Domnului, sa aduca dobitocul la preot,
Verset ce nu a fost comentat.
27:12 care-i va face pretuirea dupa cum va fi bun sau rau, si va ramane la pretuirea preotului.
Verset ce nu a fost comentat.
27:13 Daca vrea sa-l rascumpere, sa mai adauge o cincime la pretuirea lui.
Verset ce nu a fost comentat.
27:14 Daca cineva isi inchina Domnului casa, harazind-o Domnului ca un dar sfant, preotul sa-i faca pretuirea dupa cum va fi buna sau rea, si sa ramana la pretuirea facuta de preot.
Isi inchina Domnului casa. Daca un om isi inchina casa, preotul o pretuia si valoarea stabilita de el trebuia sa ,,ramana”. Ea nu putea fi schimbata si nu putea constitui subiect de afacere. Omul putea s-o rascumpere la pretuirea facuta, plus o cincime, ,,si va fi a lui” (versetul 15).
27:15 Daca cel ce si-a inchinat Domnului casa, vrea s-o rascumpere, sa adauge o cincime la pretul pretuirii ei, si va fi a lui.
Verset ce nu a fost comentat.
27:16 Daca cineva inchina Domnului un ogor din mosia lui, pretuirea ta sa fie dupa catimea de samanta pe care o da, si anume cincizeci de sicli de argint pentru un omer de samanta de orz.
Un ogor. Daca un om a inchinat un ogor, pretuirea trebuia sa fie facuta dupa cantitatea de samanta necesara pentru a-l insamanta. La pretul astfel stabilit trebuia sa se tina seama de anul jubiliar (versetul 17), pentru ca in acel timp el avea sa se intoarca la proprietarul lui.
27:17 Daca isi inchina Domnului ogorul, cu incepere chiar din anul de veselie, sa ramana la pretuirea ta;
Verset ce nu a fost comentat.
27:18 dar daca isi inchina Domnului ogorul dupa anul de veselie, atunci preotul sa-i socoteasca pretul dupa numarul anilor care mai raman pana la anul de veselie, si sa-l scada din pretuirea ta.
Verset ce nu a fost comentat.
27:19 Daca cel ce si-a inchinat Domnului ogorul, vrea sa-l rascumpere, atunci sa mai adauge o cincime la argintul pretuit de tine, si ogorul sa ramana al lui.
Verset ce nu a fost comentat.
27:20 Daca nu-si rascumpara ogorul, si-l vinde altui om, nu va mai putea fi rascumparat.
Si-l vinde. Afirmatia aceasta are un inteles nesigur si s-au incercat multe si diferite interpretari. Ea probabil ca inseamna ca l-a vandut altuia inainte de a fi inchinat, cu rezultatul ca nu avea dreptul sa il inchine, totusi dorea sa primeasca un credit pentru ceva ce nu era al lui. Daca acesta este intelesul versetului, el facuse in principiu ce au facut Anania si Safira, cand au pretins ca dau o anumita suma, dar in realitate nu au dat-o.
27:21 Si cand va iesi cumparatorul din el la anul de veselie, ogorul acela sa fie inchinat Domnului, ca ogor harazit Lui; sa fie mosia preotului.
Verset ce nu a fost comentat.
27:22 Daca cineva inchina Domnului un ogor cumparat de el, care nu face parte din mosia lui,
Un ogor cumparat de el. Daca un om cumpara pamant de la un proprietar, putea sa-l inchine numai pentru timpul pana la anul jubiliar, pentru ca atunci avea sa-i revina proprietarului initial.
27:23 preotul sa-i socoteasca pretul dupa cat face pretuirea pana la anul de veselie, si omul acela sa plateasca in aceeasi zi pretul hotarat de tine, ca lucru inchinat Domnului.
Verset ce nu a fost comentat.
27:24 In anul de veselie, ogorul sa se intoarca la acela de la care fusese cumparat si din mosia caruia facea parte.
Verset ce nu a fost comentat.
27:25 Toate pretuirile sa se faca in sicli sfantului locas: siclul are douazeci de ghere.
Verset ce nu a fost comentat.
27:26 Nimeni nu va putea sa inchine Domnului pe intaiul nascut din vita lui, care chiar este al Domnului ca intai nascut; fie bou, fie miel, este al Domnului.
Intaiul nascut din vita. Intaiul nascut din toate animalele apartine lui Dumnezeu si nimeni nu-I putea da lui Dumnezeu ceva ce era deja al Lui. Acesta Ii apartinea deja Lui (Exod 13,2.12; 20,30). Totusi, un animal necurat putea fi rascumparat. Daca nu-l rascumpara, animalul era vandut.
27:27 Daca este vorba insa de un dobitoc necurat, sa-l rascumpere cu pretul pretuit de tine, mai adaugand inca o cincime; daca nu este rascumparat, sa fie vandut dupa pretuirea ta.
Verset ce nu a fost comentat.
27:28 Tot ce va darui un om Domnului prin fagaduinta, din ce are, nu va putea nici sa se vanda, nici sa se rascumpere: fie om, fie dobitoc, fie un ogor din mosia lui; tot ce va fi daruit Domnului prin fagaduinta, va fi un lucru prea sfant pentru Domnul.
Tot ce va darui. Cuvantul ebraic folosit aici pentru ,,lucru inchinat” inseamna o juruinta mult mai solemna decat contine simplul termen de ,,inchinat”. Aceasta inseamna o juruinta care nu poate fi incalcata sau rascumparata si trebuia sa fie tinuta, altfel urmau pedepse grele si chiar un blestem. Acest fel de juruinta a fost cel cu care s-au legat anumiti oamenii sa-L ucida pe Pavel, ,,s-au legat cu blestem” (Fapte 23,12). Un lucru inchinat nu putea fi rascumparat. Daca era daruit Domnului, nu se mai putea face nici o schimbare si nici o substituire.
27:29 Nici un om inchinat Domnului prin fagaduinta nu va putea fi rascumparat, ci va fi omorat.
Verset ce nu a fost comentat.
27:30 Orice zeciuiala din pamant, fie din roadele pamantului, fie din rodul pomilor, este a Domnului; este un lucru inchinat Domnului.
Zeciuiala din pamant. Apartinand deja lui Dumnezeu, nu putea fi fagaduita. Zecimea din cereale putea fi rascumparata, dar nu cea formata din vite (versetul 33).
27:31 Daca vrea cineva sa rascumpere ceva din zeciuiala lui, sa mai adauge o cincime.
o cincime.
Sa rascumpere ceva din zeciuiala lui. S-a pus intrebarea daca este legal a retine zecimea, daca mai tarziu se adauga la ea o cincime. Intrebarea aceasta da pe fata o intelegere gresita a cuvantului Scripturii. Nu era problema retinerii zecimii, adaugand o cincime, ci a platirii zecimii in natura, in grau, orz sau orice alt produs zeciuit. Puteau sa existe cazuri cand un om avea nevoie de grau pentru insamantare si era dispus sa plateasca mai degraba in bani decat in grau. In conditiile acestea, el putea rascumpara o zecime pretuind graul si mai trebuia sa adauge la acesti bani inca o cincime. Retinerea zecimii nu s-a avut niciodata in vedere. Asa cum s-a vazut mai sus, in felul acesta puteau fi rascumparate doar cerealele si produsele gradinii. Vitele nu puteau fi rascumparate sau schimbate.
27:32 Orice zeciuiala din cirezi si din turme, din tot ce trece sub toiag, sa fie o zeciuiala inchinata Domnului.
o zeciuialainchinataDomnului.
Trece sub toiag. Scriitori rabini dau urmatoarea explicatie. Cand un om avea sa-I dea lui Dumnezeu zecime din oile si viteii lui, el inchidea intreaga turma intr-un tarc care avea o usa stramta, prin care putea sa fie lasat sa treaca numai cate un singur animal. Proprietarul care era gata sa-I dea zecime Domnului statea langa usa cu un toiag in mana, capatul acestui toiag fiind inmuiat in culoare rosie sau ocru. Mamele acestor miei sau vitei erau afara din tarc. Cand se deschidea usa, mieii sau viteii alergau la mamele lor si, cand treceau prin strunga, proprietarul care statea alaturi atingea cu toiagul pe fiecare al zecelea, colorandu-l. Fie ca era slab, perfect sau cu cusur, el era primit ca zecime legala.
27:33 Sa nu se cerceteze daca dobitocul este bun sau rau, si sa nu se schimbe; daca se inlocuieste un dobitoc cu un altul, si unul si celalalt va fi sfant, si nu vor putea fi rascumparati.
Verset ce nu a fost comentat.
27:34 Acestea sunt poruncile, pe care le-a dat lui Moise Domnul pentru copiii lui Israel, pe muntele Sinai.
Acestea sunt poruncile. Leviticul se incheie cu aceste cuvinte, aratandu-L pe Dumnezeu ca autoritate pentru intreg continutul acestei carti. Comentariile lui Ellen G. White
14-16 4T 467
30 AA 74, 336; CS 66, 71, CSW 130; ED 414; MYP 308; 4T 467
30,32 ED 138; PP 525
32 3T 546