16:2 Domnul a zis lui Moise: Vorbeste fratelui tau Aaron, si spune-i sa nu intre in tot timpul in sfantul locas, dincolo de perdeaua dinauntru, inaintea capacului ispasirii, care este pe chivot, ca sa nu moara; caci deasupra capacului ispasirii Ma voi arata in nor.
Sa nu intre. Aceasta era curand dupa moartea celor doi fii ai lui Aaron despre care s-a raportat in cap. 10. Desi mai erau cateva luni pana la Ziua Ispasirii, Dumnezeu l-a instruit pe Moise cu privire la ea, ca sa aiba suficient timp pentru a cunoaste ritualul.
Perdeaua. In sanctuar erau doua perdele, una la intrarea din curte in prima despartitura, cealalta care despartea cele doua incaperi. Perdeaua la care se refera aici este a doua (Evrei 9,3), cea dinaintea tronului harului (Exod 26,31.32). Aceasta era perdeaua inaintea careia stateau preotii cand aduceau tamaie pe altarul tamaierii, inaintea tronului harului. Privirea lor nu putea strabate perdeaua, dar ei stiau ca pe partea cealalta era chivotul cu tronul harului, unde fagaduise Dumnezeu sa se intalneasca cu poporul Sau (Exod 25,22). Chipurile de heruvimi brodati pe perdea ii reprezentau pe ingerii care stateau inaintea tronului lui Dumnezeu. Perdeaua ii ocrotea de slava mistuitoare si in acelasi timp le ingaduia sa se apropie.
Heruvimii brodati le aminteau de heruvimii care stateau la poarta Edenului (vezi comentariul pentru Geneza 3,24). Dupa ce pacatuisera, Adam si Eva n-au mai putut trece de heruvimi, nici preotii din sanctuar n-au mai putut trece de heruvimii simbolizati pentru a intra in prezenta lui Dumnezeu. Numai marele preot putea sa intre in Sfanta Sfintelor pentru a sluji, si numai pentru putin timp, o zi pe an.
In decursul anului, sangele jertfelor era adus in sanctuar si stropit de ,,sapte ori inaintea Domnului, inaintea perdelei sanctuarului” (Levitic 4,6.17), in cazul cand pacatuia preotul care avea ungerea, sau intreaga adunare. Imediat dupa perdea era chivotul care continea tablele Legii. Stropirea sangelui se facea cu referire la Lege, pentru ca pacatuind oamenii calcau Legea, iar calcarea Legii cerea ispasire. Stropirea sangelui era o recunoastere a calcarii Legii si un semn simbolic al platii pretentiilor ei, fie pentru ascultare desavarsita, fie pentru viata celui neascultator. Asculta si traieste, nu asculta si vei muri, aceasta era hotararea ei.
Cu toate acestea, sangele stropit niciodata nu ajungea la Lege, pentru ca perdeaua se interpunea. Chiar si la Ziua Ispasirii, cand perdeaua era data la o parte si sangele era stropit in Sfanta Sfintelor, sangele nu ajungea la Lege. Tronul harului acoperea legea, iar sangele ramanea acolo. Tronul harului era un simbol al lui Hristos. In conformitate cu Romani 3,25 Dumnezeu L-a trimis pe Hristos sa fie ,,o jertfa de ispasire”, literal un ,,scaun al milei”. Hristos este ,,tronul harului” nostru. Prin moartea Sa pe cruce si prin slujirea Sa in curtile de sus, Hristos ne mantuieste, luand locul nostru pe cruce si pledand in favoarea noastra cu privire la Legea calcata. El sta intre noi si Lege si ne mantuieste de pedeapsa, nu prin ignorarea sau inlaturarea ei, ci prin platirea pretentiilor ei juste, recunoscand in felul acesta autoritatea ei si cinstind-o.
Preotii intrau in sanctuar cu sangele unui animal junghiat si in virtutea lui. Domnul Hristos, ,,prin puterea unei vieti nepieritoare” (Evrei 7,16), a intrat nu cu ,,sange de tapi si de vitei, ci cu insusi sangele Lui, o data pentru totdeauna in Locul Prea Sfant... dupa ce a capatat o rascumparare vesnica pentru noi” (Evrei 9,12).
Noi suntem invitati sa-L urmam acolo prin credinta (Evrei 4,16). Calea cea noua si vie pe care a deschis-o pentru noi si pe care El insusi a mers este calea crucii, calea ascultarii. Nu exista alta cale.
Aceasta scoate in evidenta expresia des folosita – uneori fara sa ne dam seama – de a merge cu Hristos. El a intrat in Sfanta Sfintelor, iar acum se gaseste acolo slujind pentru noi. El a mers pe calea crucii, pe calea spre Ghetsemani si Golgota. Domnul ne invita sa-L urmam (Matei 20,22.23). Cei care primesc invitatia Lui trebuie sa mearga cu El de buna voie pe calea crucii. Cei care Il urmeaza in felul acesta aici, vor avea privilegiul de a trai in prezenta Sa intr-o lume mai buna.
Aceeasi invatatura ne este prezentata in Cina Sfanta. Hristos spune: ,,Acesta este trupul Meu, care se frange pentru voi... Acest pahar este legamantul cel nou in sangele Meu (1 Corinteni 11,24.25). Cand luam painea si paharul, intram intr-un legamant solemn cu Dumnezeu, fagaduind ca vom merge pe cale, chiar daca aceasta ar putea sa insemne un trup frant si varsarea sangelui nostru in martiraj.
Este deosebit de sugestiv faptul ca biserica ramasitei lui Dumnezeu este ,,cel mai nobil vlastar al timpului”. Asupra ei straluceste lumina tuturor veacurilor trecute, ea a mostenit nu numai slabiciunile generatiilor trecute, ci si cunostinta biblica acumulata a veacurilor. Ei i-a fost data atata lumina asupra Scripturii, asa cum n-a fost data nici unui alt popor. Ea are lumina cu privire la Sanctuar; ea are cel mai sigur cuvant al profetiei; ei i-a fost incredintata propovaduirea cunostintei de Dumnezeu. Membrii ei inteleg lucrarea pe care o face Hristos acum in curtile de sus. Lor le-a fost dat nepretuitul privilegiu de a-i vesti lumii solia ca a sosit ceasul judecatii lui Dumnezeu si ca sfarsitul tuturor lucrurilor este aproape. Ce fel de oameni trebuie sa fie ei ,,printr-o purtare sfanta si evlavioasa” (2 Petru 3,11).
Chivotul. In chivot, sub tronul harului, erau cele Zece Porunci, temelia guvernarii lui Dumnezeu. Aici, la chivot, s-au intalnit dreptatea si mila; indreptatirea si pacea ,,se saruta” (Psalmi 85,10). Aici S-a descoperit Dumnezeu Insusi; aici era locul tainic al Celui Prea Inalt. Chivotul si tronul harului erau centrul intregului serviciu al jertfelor.
Ca sa nu moara. Avertismentul dat lui Aaron aduce aminte despre nenorocirea care a venit asupra fiilor lui din cauza neascultarii lor (Levitic 10,1.2).
In nor. Dumnezeu i-a fagaduit lui Moise ca il va intalni la ,,usa Cortului Intalnirii” (Exod 29,42), la altarul tamaierii din fata perdelei (Exod 30,36; Numeri 17,4), si, ca aici, direct inaintea tronului harului (Exod 25,22; 30,6). Prezenta ,,norului” deasupra tronului harului in nici un caz nu inseamna ca Sfanta Sfintelor era intunecata, pentru ca impreuna cu ,,norul” era slava Domnului (1 Regi 8,10.11; 2 Cronici 5,13.14; Apocalipsa 15,8). Sechina, dovada vizibila ca Dumnezeu era intr-adevar cu poporul Sau, ramanea deasupra tronului harului (Exod 25,22; Psalmi 80,1; Isaia 37,16). Omului poate sa i se para ca Dumnezeu locuieste in ,,intuneric” (1 Regi 8,12; Psalmi 18,11). Dar ,,Dumnezeu este lumina si in El nu este intuneric” (1 Ioan 1,5). El locuieste ,,in lumina de care nu poti sa te apropii” (1 Timotei 6,16). Cand S-a descoperit poporului Sau, Dumnezeu a acoperit intotdeauna slava Sa cu un nor, in asa fel incat fiintele muritoare sa-si poata da seama de prezenta Lui, si totusi sa o poata suporta (Exod 16,10; 19,9; 24,16; 34,5; 40,34.38).