10:1 Fiii lui Aaron, Nadab si Abihu, si-au luat fiecare cadelnita, au pus foc in ea, si au pus tamaie pe foc; si au adus astfel inaintea Domnului foc strain, lucru pe care El nu li-l poruncise.
Nadab si Abihu. Acestia erau doi dintre fiii lui Aaron si deci nepotii lui Moise. Dupa Moise si Aaron, ei ocupau cele mai inalte pozitii in Israel si aveau multe avantaje si privilegii. Ei auzisera glasul lui Dumnezeu, fusesera cu Moise si Aaron pe muntele lui Dumnezeu, ei L-au vazut pe Dumnezeul lui Israel si ,,au mancat si au baut” (Exod 24,9-11). Ei fusesera foarte favorizati, dar nu profitasera de aceste ocazii.
Cu putin timp inainte de intamplarile aratate in acest capitol, ei au petrecut o saptamana in studiu si meditatie, pregatindu-se pentru ziua cand aveau sa inceapa slujba la sanctuar. Ei l-au ajutat pe tatal lor cand a sacrificat jertfele si cand a adus sangele animalelor de jertfa (Levitic 9,9). Ei fusesera martori la serviciul solemn de consacrare si fusesera ei insisi stropiti cu sangele de jertfa. Ei fusesera intru totul indoctrinati si erau in cunostinta deplina cu privire la sfintenia lucrarii lui Dumnezeu. Toate acestea au facut ca pacatul lor sa fie cu atat mai mare. Erau fara scuza. Cand a venit vremea sa slujeasca, ei au facut ceva ce Domnul Dumnezeul lor ,,nu le poruncise”.
Foc strain. Foc obisnuit. Acesta nu era luat de pe altarul arderii de tot, al carui foc il aprinsese Dumnezeu insusi si care era sacru (cap. 16,12.13). In curtea Cortului Intalnirii existau camine unde preotii isi pregateau hrana lor si este posibil ca Nadab si Abihu sa fi luat de acolo focul obisnuit.
10:2 Atunci a iesit un foc dinaintea Domnului, i-a mistuit si au murit inaintea Domnului.
Un foc dinaintea Domnului. Efectul asupra poporului adunat la ora de rugaciune trebuie sa fi fost profund. Cu cateva luni inainte, Israel a fost martor la marea manifestare a puterii lui Dumnezeu la darea Legii, apoi au apostaziat si s-au inchinat la vitelul de aur. Dumnezeu era gata sa nu-i mai recunoasca, dar prin mijlocirea lui Moise au fost reprimiti. Acum au cladit Cortul Intalnirii, care fusese acceptat, si Dumnezeu Isi aratase placerea fata de spiritul devotiunii prin trimiterea focului care sa consume jertfa. Acum, la vremea jertfei de seara, cand poporul era adunat in asteptare, a venit lovitura. Doi dintre fiii lui Aaron erau morti. Bucuria se schimbase in durere si buimacire. Oare ii lepadase Dumnezeu? Ce insemna aceasta tragedie?
10:3 Moise a zis lui Aaron: Aceasta este ce a spus Domnul, cand a zis: Voi fi sfintit de cei ce se apropie de Mine, si voi fi proslavit in fata intregului popor. Aaron a tacut.
Moise a zis: Declaratia la care se refera Moise probabil ca este aceea din Exod 19,22: ,,Preotii... sa se sfinteasca si ei, ca nu cumva sa-i loveasca Domnul cu moartea”. Dupa cat se pare fiii lui Aaron nu s-au sfintit. Consacrarea pentru preotie n-a realizat nici o schimbare in inima lor, ei insisi erau inca ,,oameni de rand”. Temperamentul maleabil si indelungat al lui Aaron se afla la temelia dificultatii. Probabil ca el a fost coplesit de remuscari, cand s-a gandit la propria slabiciune manifestata cu cateva luni inainte. Este adevarat ca Dumnezeu l-a iertat. Dumnezeu acceptase jertfa lui pentru pacat, dar rezultatele slabiciunii lui n-au fost indepartate prin pocainta. El a tacut.
10:4 Si Moise a chemat pe Misael si Eltafan, fiii lui Uziel, unchiul lui Aaron, si le-a zis: Apropiati-va, scoateti pe fratii vostri din sfantul locas, si duceti-i afara din tabara.
Verset ce nu a fost comentat.
10:5 Ei s-au apropiat, si i-au scos afara din tabara, imbracati in tunicile lor, cum zisese Moise.
Verset ce nu a fost comentat.
10:6 Moise a zis lui Aaron, lui Eleazar si lui Itamar, fiii lui Aaron: Sa nu va descoperiti capetele, si sa nu va rupeti hainele, ca nu cumva sa muriti, si sa Se manie Domnul impotriva intregii adunari. Lasati pe fratii vostri, pe toata casa lui Israel, sa planga arderea care a venit de la Domnul.
Sa nu va rupeti hainele. Era obiceiul ca aceia care sufereau o mare durere sa-si rupa hainele. Ei isi rupeau partea din fata a hainei, de sus in jos, ca sa arate marea durere a inimii. Aaron si fiii care i-au mai ramas nu trebuiau sa faca asa, deoarece acest gest parea sa arate o respingere a judecatii lui Dumnezeu. Ei nu trebuiau nici sa-si descopere capetele, aratandu-si parul in dezordine, ceea ce era o demonstratie orientala obisnuita a durerii.
10:7 Voi sa nu iesiti din usa cortului intalnirii, ca sa nu muriti; caci untdelemnul ungerii Domnului este peste voi. Ei au facut cum zisese Moise.
Cum zisese Moise. Cu durere in inima lui, Aaron umbla calm in timp ce oficia slujba jertfei de seara si aducea tamaie. El nu si-a aratat durerea nici prin cuvant, nici prin gesturi. Cand l-a vazut indeplinindu-si lucrarea calm si netulburat, poporul a stiut ca tragica pierdere a celor doi fii nu slabise credinta lui Aaron in Dumnezeu. Poate ca poporul nu a inteles, dar stapanirea de sine a lui Aaron i-a linistit temerile si i-a restabilit credinta.
10:8 Domnul a vorbit lui Aaron, si a zis:
Verset ce nu a fost comentat.
10:9 Tu si fiii tai impreuna cu tine, sa nu beti vin, nici bautura ametitoare, cand veti intra in cortul intalnirii, ca sa nu muriti: aceasta va fi o lege vesnica printre urmasii vostri,
Sa nu beti. Interdictia aceasta sugereaza cauza faradelegii. Pare putin rezonabil a crede ca Dumnezeu avea sa dea o astfel de porunca acum si in astfel de imprejurari, cu exceptia faptului ca intentiona sa lamureasca adevarata cauza a tragediei.
Ca sa nu muriti. Moartea era pedeapsa cea mai severa si a scos in evidenta atitudinea lui Dumnezeu fata de folosirea bauturilor tari. Pacatul tinerilor nu era o problema usoara care sa poata fi stearsa prin aducerea unei jertfe. El a fost premeditat si a reflectat dispretul fata de lucrurile sfinte. Acesta era un pacat mare si merita o pedeapsa drastica.
10:10 ca sa puteti deosebi ce este sfant de ce nu este sfant, ce este necurat de ce nu este curat,
Ca sa puteti deosebi. Vinul si bautura tare pot amorti in asa masura facultatile mintale, incat omul nu mai poate face o deosebire clara intre ce este bine si ce este rau, intre sfant si nesfant, intre curat si necurat. Acest fapt ii facuse pe cei doi fii sa ia foc obisnuit cand au intrat in sanctuar. In starea lor, ei n-au mai putut vedea deosebirea. Atat cat au putut sa vada oamenii, nu era nici o deosebire. Focul era foc, nu-i asa? Dar Dumnezeu a privit la inima lor si a vazut ceva ce oamenii nu puteau sa vada. Era o deosebire. Tot asa, prima zi a saptamanii este tot atat de buna ca ziua a saptea, dupa judecata omeneasca. Nu exista nici o deosebire aparenta, dar ea exista in porunca lui Dumnezeu. Acest lucru da nastere la o deosebire vitala, o deosebire intre viata si moarte.
Orice forma de necumpatare estompeaza deosebirea dintre sfant si nesfant, dintre curat si necurat, dintre bine si rau. Folosirea bauturilor imbatatoare afecteaza toate facultatile mintale si tulbura procesele mintii. Cel care conduce un vehicul si bea este un pericol pentru el insusi si pentru altii si un asasin in devenire. Mintea lui este confuza, reflexele sale incete, vederea sa nesigura si simtamantul raspunderii dispare cu totul.
Pericolul nu se limiteaza la cei care sunt de fapt ,,beti”. Chiar si o mica portie de bautura poate pricinui dezastrul. Bautorul moderat este un pericol social si poate face o paguba nespus de mare. Tocmai faptul cu care se mandreste el, ca poate sa ,,stapaneasca” bautura si sa se controleze, ii poate determina pe altii sa creada ca sunt in stare sa faca la fel. Betivul care se tavaleste in starea lui il poate dezgusta pe cel care priveste si in felul acesta ii slujeste ca avertizare. Bautorul cumpatat ii ispiteste pe altii sa-l urmeze, tocmai prin faptul ca el ,,se tine bine”. Dintre cei doi, bautorul cumpatat pana la urma face raul cel mai mare.
Prin bautura nu sunt afectate numai facultatile fizice, ci si cele morale, si acesta este raul cel mai mare. Atacul, crima, rapirea, infidelitatea iau alte aspecte la omul care bea. Sub influenta vinului oamenii vor face ceva ce n-ar fi crezut niciodata ca ar face daca ar fi fost cu mintea treaza. Numai judecata va descoperi pacatul betiei in adevaratele lui dimensiuni. Avertizarea lui Dumnezeu pentru Aaron si fiii sai are o aplicatie deplina si astazi. Oamenii nu pot sa bea si sa aiba totusi o clara percepere a deosebirii dintre sfant si nesfant, dintre curat si necurat (Isaia 28,7).
Aceasta instructiune le este adresata mai ales conducatorilor. A-i invata pe altii este mai mult decat o instruire orala, acesta cuprinde si exemplul si invatatura. Dar ce se intampla daca simtul invatatorului cu privire la bine si rau este intunecat, iar purtarea sa contrazice cuvintele sale? Dintre toti oamenii, cei care ii invata pe altii, fie in stat, fie in biserica, trebuie sa aiba mintea treaza fara incetare, gata sa faca fata oricarei probleme care poate sa li se prezinte. In timp ce ne gandim la unele decizii la care s-a ajuns in unele consilii statale, si aflam despre bautura imbatatoare consumata in astfel de ocazii, ni se aminteste ca sfatul lui Dumnezeu de a nu bea vin sau bauturi tari este un adevar prezent.
10:11 si sa puteti invata pe copiii lui Israel toate legile, pe care li le-a dat Domnul prin Moise.
Sa puteti invata. Preotii erau invatatori. Lucrarea lor era sa instruiasca pe popor in poruncile si caile lui Dumnezeu. Dar cum puteau sa faca acest lucru, daca ei insisi nu erau in stare sa faca deosebire intre bine si rau? Cu un creier ametit este imposibil sa-i inveti pe altii, sau sa-i conduci pe altii pe calea pe care trebuie sa mearga.
Le-a dat Domnul prin Moise. Pana in ziua de azi sunt unii care il discrediteaza pe Moise. Ei trebuie sa stie acestia ca Dumnezeu prin el pentru ca prin aceste cuvinte Dumnezeu a aprobat viata si lucrarea lui. Hristos a zis: ,,Caci daca ati crede pe Moise, M-ati crede si pe Mine... Dar daca nu credeti cele scrise de el, cum veti crede cuvintele Mele?” (Ioan 5,46.47). Este adevarat ca unele prevederi erau numai pentru Israel si ca erau aplicate la conditii locale. Dar acestea pot fi deosebite usor. Principiile vesnice pe care Dumnezeu ,,le-a dat... prin Moise” sunt de o valoare tot atat de mare intotdeauna. Fie ca fiecare crestin sa cantareasca cuvintele lui Hristos: ,,Daca nu credeti cele scrise de el, cum veti crede cuvintele Mele?” Aceasta declaratie oficiala nu poate fi usor inlaturata pentru ca ea a fost facuta de Hristos.
10:12 Moise a zis lui Aaron, lui Eleazar si lui Itamar, cei doi fii care mai ramasesera lui Aaron: Luati partea din darul de mancare ramasa din jertfele mistuite de foc inaintea Domnului, si mancati-o fara aluat langa altar: caci este un lucru prea sfant.
Verset ce nu a fost comentat.
10:13 S-o mancati intr-un loc sfant; acesta este dreptul tau si dreptul fiilor tai, ca parte din darurile de mancare mistuite de foc inaintea Domnului; caci asa mi-a fost poruncit.
S-o mancati. In confuzia care a urmat dupa moartea celor doi fii ai lui, Aaron a omis sa manance partea din jertfa de mancare care i se cuvenea. Avusese loc o tragedie, dar aceasta nu trebuia sa afecteze ritualul prescris. In ciuda acesteia lucrarea trebuia sa continue.
10:14 Sa mancati de asemenea intr-un loc curat, tu, fiii tai si fiicele tale impreuna cu tine, pieptul care a fost leganat intr-o parte si alta, si spata care a fost adusa ca jertfa prin ridicare; caci ele va sunt date, ca un drept cuvenit tie si ca un drept cuvenit fiilor tai, din jertfele de multumire ale copiilor lui Israel.
Si fiicele tale. Aceasta jertfa de mancare a cuprins, in mod evident, si jertfa de multumire, pentru ca si fiicele lui Aaron urmau sa aiba o parte din ea (cap. 9,17-21). Jertfele de mancare erau cele mai sfinte, si din ele trebuiau sa manance numai preotii. La jertfele de pace (multumire) lua parte toata familia, precum si alte persoane ,,curate”.
10:15 Impreuna cu grasimile randuite sa fie mistuite de foc, ei vor aduce spata adusa ca jertfa prin ridicare, si pieptul care se leagana intr-o parte si alta inaintea Domnului; ele vor fi ale tale si ale fiilor tai impreuna cu tine, printr-o lege vesnica, asa cum a poruncit Domnul.
Cum a poruncit Domnul. Ideea ca nimic nu trebuie sa impiedice lucrarea lui Dumnezeu, ca imprejurarile nu trebuie sa intrerupa ritualul sanctuarului a ajuns cu trecerea anilor adanc inradacinata in mintea preotilor. Aceasta a ajuns la o incercare extrema in capturarea finala si distrugerea Templului sub romani, in anul 70 d.Hr. Era pe vremea jertfei de seara. Ierusalimul fusese deja luat, dar Templul mai rezista. Solemn si netulburati, preotii isi indeplineau ritualul in timp ce romanii escaladau zidurile si intrau in incinta Templului. Cladirile au fost incendiate si peste tot erau numai flacari. Dar preotii, cu pasi inceti si masurati, isi continuau lucrarea, fara ca macar sa priveasca in jur. Nimic nu trebuie sa opreasca lucrarea lui Dumnezeu.
Regalitatea prezinta aceeasi invatatura. O bomba poate exploda langa carul regal, dar este de presupus ca regele n-o vede. El trebuie sa-si retina stapanirea de sine si sa nu ingaduie sa-l tulbure nimic. Parada trebuie sa continue si sa nu existe nici o privire inapoi.
Raspunsul dat de Isus unor farisei instariti care au ales sa-si rezolve mai intai treburile personale poate sa para aspru si nemilos (vezi Luca 9,59-62). Putine obligatii sunt considerate mai urgente decat aceea de a avea grija de parintii cuiva. Totusi nici acestea – si ele pot fi numite obligatii sfinte – nu pot sa stea in calea indeplinirii lucrarii lui Dumnezeu. Lucrarea trebuie sa continue.
10:16 Moise a cautat tapul adus ca jertfa de ispasire; si iata ca fusese ars. Atunci s-a maniat pe Eleazar si Itamar, fiii care mai ramasesera lui Aaron, si a zis:
Moise a cautat. Moise conducea inca, asigurandu-se ca toate fusesera facute asa cum a poruncit Dumnezeu. Cand la jertfa pentru pacat era folosit un tap, sangele nu era dus in sanctuar, ci era pus pe coarnele altarului arderilor de tot. In conformitate cu legea, in astfel de cazuri carnea trebuia sa fie mancata de preoti (cap. 6,26). In acea zi fusese jertfit un tap ca jertfa pentru pacat (cap. 9,15) si, deoarece sangele n-a fost dus in sanctuar, carnea ar fi trebuit sa fie mancata. Aceasta nu se facuse, iar simbolismul slujbei fusese efectiv stricat.
Nemancand carnea, Aaron nu mai putea sa poarte pacatele poporului. El nu putea sa faca ispasire pentru pacate pe care nu le purta. Acest fapt facea atat de serioasa greseala. Pacatele pe care le purta tapul ar fi trebuit sa fie transferate asupra preotilor, care urmau sa faca ispasire pentru ele. Dar in acest caz n-a putut avea loc nici un transfer, pentru ca preotii nu mancasera carnea. Tot ce a putut face tapul a fost sa moara. Dar lucrarea de mijlocire ramanea sa fie facuta.
S-a maniat. Moise era renumit pentru blandetea lui (Numeri 12,3), dar aceasta nu putea impiedica indignarea indreptatita. Odata, indignarea sa a fost atat de mare, incat a aruncat cele doua table de piatra si le-a sfaramat in bucati, fapta pentru care Dumnezeu nu l-a mustrat (Exod 32,19). Insusi Dumnezeu S-a maniat (Exod 32,9.10). Mania lui Moise nu s-a potolit imediat, pentru ca atunci cand a vazut vitelul de aur, l-a facut cenusa si a dat-o lui Israel s-o bea cu apa (Exod 32,20).
Sunt vremuri cand indignarea indreptatita poate fi manifestata cum se cuvine. Fara indoiala ca in astfel de vremuri se aplica sfatul lui Pavel: ,,Maniati-va si nu pacatuiti” (Efeseni 4,26). Despre sine, Pavel spune: ,,Cine cade in pacat si eu sa nu ard?” (2 Corinteni 11,29). Cand ii vedea pe altii maltratati, Pavel era indignat. Cuvantul tradus aici ,,ard” inseamna ,,a fi pus la foc”. Cand Moise a spart cele doua table de piatra, el ,,s-a aprins de manie”. De aceea, Aaron s-a apropiat de el (Exod 32,19.22), socotind ca nu era cazul sa se manie. Dar, dupa cum s-a aratat, Domnul a fost de acord cu Moise, ca era o cauza justa pentru manie. Mania lui se datora zelului pentru Dumnezeu si pentru lucrarea Lui, nu razbunarii sau mandriei personale.
10:17 Pentru ce n-ati mancat jertfa de ispasire intr-un loc sfant? Ea este un lucru prea sfant; si Domnul v-a dat-o, ca sa purtati nelegiuirea adunarii, si sa faceti ispasire pentru ea inaintea Domnului.
Verset ce nu a fost comentat.
10:18 Iata ca sangele jertfei n-a fost dus inauntrul sfantului locas; trebuia s-o mancati in sfantul locas, cum am poruncit.
Verset ce nu a fost comentat.
10:19 Aaron a raspuns lui Moise: Iata, ei si-au adus azi jertfa de ispasire si arderea lor de tot inaintea Domnului; si, dupa cele ce mi s-au intamplat, daca as fi mancat azi jertfa de ispasire, ar fi fost bine oare inaintea Domnului?
Ar fi fost bine oare? Desi Moise se adresase lui Eleazar si Itamar, fiii lui Aaron, si ii mustrase, cel care a raspuns a fost tatal. Aaron stia ca a manca jertfa pentru pacat insemna sa ia pacatele aducatorului asupra lui, dupa cum spusese Moise. Dar avand in vedere cele intamplate si, in parte, propria parte de raspundere, el nu a considerat ca ar putea sa poarte si pacatul altora. El a facut tot ce a putut ca sa poarte propriul pacat. El putea doar sa se simta greu impovarat de moartea fiilor lui, si poate ca a simtit chiar o oarecare indignare. Poate ca a simtit ca, in starea lui de spirit, slujba de purtator simbolic al pacatului putea fi cu totul neacceptabila inaintea lui Dumnezeu.
10:20 Moise a auzit si a fost multumit cu aceste cuvinte.
Multumit. Cuvantul tradus astfel mai poate insemna ,,a face sa fie bucuros”, sau ,,a face sa placa”. Moise a vazut ca Aaron nu fusese neglijent, nici nu omisese in mod deliberat o sarcina cunoscuta fara motiv. Moise a primit explicatia lui Aaron si, drept urmare, si-a adaptat atitudinea lui.
Comentariile lui Ellen G. White
1-20 PP 359-362
1 CE 91; Ev 210; FE 409, 427; GW 20; PP 359, 399; Te 43, 65, 268; TM 356, 359, 371
1, 2 CH 82; CS 205; Te 187, 280; 3T 295; WM 290
1-3 7T 153
1-10 Te 287
1-11 CH 366
2 FE 428; GW 20; PP 359
2, 3 CE 91
3 GW 20; PP 361
6 DA 708
6, 7 PP 361
9-11 PP 362; Te 44, 268, 280
17 GC 418; PP 354