10:15 Impreuna cu grasimile randuite sa fie mistuite de foc, ei vor aduce spata adusa ca jertfa prin ridicare, si pieptul care se leagana intr-o parte si alta inaintea Domnului; ele vor fi ale tale si ale fiilor tai impreuna cu tine, printr-o lege vesnica, asa cum a poruncit Domnul.
Cum a poruncit Domnul. Ideea ca nimic nu trebuie sa impiedice lucrarea lui Dumnezeu, ca imprejurarile nu trebuie sa intrerupa ritualul sanctuarului a ajuns cu trecerea anilor adanc inradacinata in mintea preotilor. Aceasta a ajuns la o incercare extrema in capturarea finala si distrugerea Templului sub romani, in anul 70 d.Hr. Era pe vremea jertfei de seara. Ierusalimul fusese deja luat, dar Templul mai rezista. Solemn si netulburati, preotii isi indeplineau ritualul in timp ce romanii escaladau zidurile si intrau in incinta Templului. Cladirile au fost incendiate si peste tot erau numai flacari. Dar preotii, cu pasi inceti si masurati, isi continuau lucrarea, fara ca macar sa priveasca in jur. Nimic nu trebuie sa opreasca lucrarea lui Dumnezeu.
Regalitatea prezinta aceeasi invatatura. O bomba poate exploda langa carul regal, dar este de presupus ca regele n-o vede. El trebuie sa-si retina stapanirea de sine si sa nu ingaduie sa-l tulbure nimic. Parada trebuie sa continue si sa nu existe nici o privire inapoi.
Raspunsul dat de Isus unor farisei instariti care au ales sa-si rezolve mai intai treburile personale poate sa para aspru si nemilos (vezi Luca 9,59-62). Putine obligatii sunt considerate mai urgente decat aceea de a avea grija de parintii cuiva. Totusi nici acestea – si ele pot fi numite obligatii sfinte – nu pot sa stea in calea indeplinirii lucrarii lui Dumnezeu. Lucrarea trebuie sa continue.