1:7 Fiii preotului Aaron sa faca foc pe altar si sa puna lemne pe foc.
Sa faca foc pe altar. Intr-un loc anumit de pe altarul arderii de tot ardea intotdeauna un foc. Era datoria preotilor sa se asigure ca acest foc nu se stingea niciodata. Pentru ca a fost aprins de Insusi Dumnezeu, el era considerat foc sfant. Focul acesta nu trebuia sa fie folosit pentru nevoi obisnuite, si nici focul obisnuit nu trebuia sa fie folosit in serviciul sanctuarului. Din acest foc central de pe altar, preotii aprindeau alte focuri spre a aranja astfel jertfele care puteau fi aduse. In felul acesta, la altar ardeau mai multe focuri in acelasi timp, toate aprinse de la acel foc central. Tot de pe acest altar, preotii luau carbunii pentru cadelnitele lor cand intrau sa arda tamaie in locul sfant. Focul de pe altarul tamaierii era luat de pe altarul arderii de tot. Este interesant a se observa ca in ceruri exista un inger care este insarcinat cu focul (Apocalipsa 14,18).
Sa puna lemne pe foc. Lemnele folosite la serviciul sanctuarului erau cercetate cu grija inainte de a fi ingaduit sa ajunga pe altar. Lemnele care fusesera atacate de insecte sau mancate de viermi erau respinsa. Lucrarea de a se ingriji de aprovizionarea cu lemne le revenea unora dintre preoti si, o data pe an, poporului i se cerea sa ajute la adunarea de combustibil pentru sanctuar. Lucrarea aceasta trebuie sa fi fost in ea insasi instructiva pentru ei, deoarece in timp ce strangeau lemnele si le examinau sa, ei insisi au fost impresionati de sfintenia lui Dumnezeu si cererea Sa cu privire la desavarsirea chiar si in chestiunile cele mici.
Lemnele nu erau aruncate in foc, nici nu erau puse la intamplare. Ele erau puse ,,in ordine” cu grija. Invatatura este evidenta. Nimic din ce are de a face in slujirea lui Dumnezeu nu este ingaduit sa se faca in mod neglijent. Totul trebuie sa fie facut cu grija si respect.