Printable ModeLevitic, 1
|
1:1 Domnul a chemat pe Moise; i-a vorbit din cortul intalnirii, si a zis: Domnul a chemat pe Moise. Dumnezeu fagaduise ca atunci cand va fi ridicat Cortul Intalnirii, va vorbi cu Moise din sanctuar. Dumnezeu vorbise cu el mai inainte de pe munte, dar acum avea sa vorbeasca de pe tronul harului (Exod 25,22). Acum El implineste aceasta fagaduinta si-l cheama pe Moise sa vina mai aproape, pentru ca prin el sa poata instrui poporul cum sa se apropie de Dumnezeu si de sanctuar. De aceasta instruire era nevoie urgenta. Israel avea doar o conceptie vaga despre sfintenia lui Dumnezeu si pacatosenia pacatului. Poporul avea nevoie sa fie invatat cu privire la primele principii de respect si inchinare. Ei trebuiau sa afle ca nu numai ca era Dumnezeu sfant, ci si casa Lui si chiar cele inconjuratoare. Ei trebuiau sa stie ca numai cel sfant se poate apropia de Dumnezeu si poate veni in prezenta Lui. De aceea, ei nu-si puteau permite sa intre in locasul lui Dumnezeu, ci doar sa se apropie pana la usa curtii, si sa aduca jertfa cu smerenie si cainta. Preotii aveau s-o primeasca de la ei pentru Dumnezeu, sa duca sangele si sa arda tamaia in prima despartitura. Nici chiar preotii nu puteau sa intre in a doua despartitura a sanctuarului pentru a sluji. Aceasta lucrare era rezervata numai pentru marele preot, care dupa o adanca cercetare de inima avea acces in locasul prea sfant pentru cateva minute, o singura zi pe an, in marea zi de ispasire. Dupa aceasta, Sfanta Sfintelor ramanea inchisa pentru inca un an. Dumnezeu este intr-adevar cel mai sfant. Prin mielul junghiat, prin vitel, berbece, tap, turturele, porumbei, prin stropirea sangelui asupra altarului arderilor de tot, asupra altarului tamaierii, inspre perdea, sau pe chivot, prin invatatura si mijlocirea preotiei, Israel trebuia sa invete cum sa se apropie de Dumnezeu. Ei nu aveau sa fie lasati in deznadejde cand se aflau in fata condamnarii sfintei Legi a lui Dumnezeu. Exista o cale de scapare. Mielul lui Dumnezeu avea sa moara pentru ei. Prin credinta in sangele Sau ei pot sa intre in comuniune cu Dumnezeu. Prin mijlocirea preotului ca inlocuitor, ei puteau sa intre in sanctuar sa apara chiar in sala de audienta a Celui Prea Inalt. Pentru cel credincios din Israel, aceasta ocazie preinchipuia timpul cand poporul lui Dumnezeu va avea ,,o intrare sloboda in locul prea sfant, prin sangele lui Isus” (Evrei 10,19). Dumnezeu a dorit sa-l invete pe Israel toate aceste lucruri prin sistemul jertfelor. Acesta era pentru ei calea mantuirii. Ea le oferea speranta si curaj. Cu toate ca Legea lui Dumnezeu, cele Zece Porunci, ii condamna din cauza pacatelor lor, faptul ca Mielul lui Dumnezeu avea sa moara pentru ei le dadea speranta. Sistemul jertfelor a constituit pentru Israel Evanghelia. Ea arata calea comuniunii si partasiei cu Dumnezeu. Exista anumiti crestini care nu vad o mare importanta sau valoare in serviciile de la Templu, date pe care divina, cu toate acestea, planul Evangheliei mantuirii, asa cum este descoperit in Noul Testament, devine mai clar prin intelegerea Vechiului Testament. De fapt, cel care intelege sistemul levitic asa cum este prezentat in Vechiul Testament poate intelege si aprecia mult mai bine Evanghelia, asa cum se afla in Noul Testament. Una o prefigureaza pe cealalta si este un tip al ei. Din Cortul Intalnirii. Ca urmare a pacatului, omul fusese alungat din caminul sau din paradis, unde s-a bucurat de comuniune deschisa Facatorul sau. Din cauza ca omul nu mai era capabil sa locuiasca impreuna cu Dumnezeu, El a consimtit sa coboare si sa locuiasca cu omul. Prin urmare, Dumnezeu Il instruise pe Moise: ,,Sa-Mi faca un locas sfant, si Eu voi locui in mijlocul lor” (Exod 25,8). Moise l-a facut, si ,,slava Domnului a umplut cortul” (Exod 40,34). Ce iubire minunata! Dumnezeu nu putea suporta sa fie despartit de ai Sai, si iubirea Lui a intocmit un plan prin care putea sa locuiasca in mijlocul lor! El avea sa mearga cu ei in calatoriile lor prin pustie si, in cele din urma, avea sa-i conduca in Tara Fagaduintei. 1:2 Vorbeste copiilor lui Israel, si spune-le: Cand cineva dintre voi va aduce un dar Domnului, sa-l aduca din vite, fie din cireada fie din turma. Un dar. Ebraicul gorban din verbul garab, ,,a aduce aproape”, ,,a apropia”. Jertfa arderii de tot era de doua feluri: obligatorie si de buna voie. Anumite jertfe ale arderii de tot veneau la timpuri hotarate si erau prezentate de preoti in numele intregii natiuni. Acestea cuprindeau si arderea de tot zilnica (Exod 29,38-42; Numeri 28,3-8), jertfa de Sabat a arderii de tot (Numeri 28,9.10), si jertfele arderii de tot pentru sarbatoarea lunii noi, Paste, Cincizecime, sarbatoarea trambitelor (Numeri 28,11 la 29,39). Alte jertfe obligatorii pentru arderea de tot erau de natura ocazionala si erau aduse de persoane. Astfel erau jertfele de la consacrarea unui preot (Exod 29,15-18; Levitic 8,18-21; 9,12-14), la nasterea unui copil (Levitic 12,6-8), la curatirea de lepra (cap 14,19.20), la pangarirea ceremoniala (cap. 15,14.15.30) si la facerea unei juruinte de Nazireu (Numeri 6,13-16). Jertfele de ardere de tot voluntare puteau fi aduse de persoana in orice vreme, dar trebuiau sa se conformeze in toate privintele la aceleasi reguli, care guvernau jertfele arderii de tot obligatorii (vezi Numeri 7; 1 Regi 8,64). Regulile din Levitic 1 se ocupa in mod deosebit cu jertfele arderii de tot de buna voie, cu toate ca ritualul era asemanator si pentru celelalte. 1:3 Daca darul lui va fi o ardere de tot din cireada, sa-l aduca din partea barbateasca fara cusur; si anume sa-l aduca la usa cortului intalnirii, inaintea Domnului, ca sa fie placut Domnului. Daca darul lui va fi o ardere de tot. Daca garbon-ul lui va fi ?lah”. ?lah, cuvantul ebraic obisnuit pentru ,,jertfa arderii de tot”, sau ,,darul arderii de tot”, inseamna ,,ceea ce merge in sus”, sau ,,ceea ce se inalta”. Alt termen folosit numai de doua ori, este kalil, care inseamna intreg. Cuvintele acestea deriva din faptul ca jertfele arderii de tot erau arse pe altar in intregime, si dupa cum fumul se ridica, tot asa se inalta si jertfa, simbolic, la Dumnezeu. Traducerea Donay foloseste cuvantul olocaust, ceea ce insemna ,,aceea ce este ars in intregime”. Aceste nume descriu corect jertfa arderii de tot. Din ea nu era mancata nici o parte, cum era cazul cu alte jertfe, totul era ars si inaltat la Dumnezeu in flacari, ca ,,un miros bineplacut” (v.9). Nu se retinea nimic. Totul Ii era dat lui Dumnezeu. Aceasta insemna consacrare deplina. Jertfele pentru arderea de tot sunt primele jertfe amintite dupa potop, cand Noe, ,,a adus arderi de tot pe altar” (Geneza 8,20). Apoi, ele sunt amintite in porunca lui Dumnezeu catre Avraam de a aduce pe fiul sau ca ,,ardere de tot acolo, pe un munte pe care ti-l voi spune” (Geneza 22,2). Cartea lui Iov, poate cea mai veche din Biblie, raporteaza cum Iov ,,se scula dis de dimineata si aducea... o ardere de tot. Caci zicea Iov: ,,Poate ca fii mei au pacatuit si au suparat pe Dumnezeu in inima lor” (Iov 1,5). Dupa cat se pare, Iov credea ca arderea de tot adusa de el putea sa abata mania lui Dumnezeu, chiar daca fiii lui nu adusesera nici o jertfa pentru ei insisi, si nici nu-si dadeau seama ca pacatuisera. Rabinii aveau o zicala: ,,Arderea de tot face ispasire pentru calcarile de lege ale lui Israel”. Arderile de tot erau cele mai vechi dintre toate jertfele si cele mai caracteristice si cuprinzatoare, ingloband in ele elementele esentiale tuturor jertfelor. Importanta lor se vede din faptul ca timp de secole ele au fost singurele jertfe care au existat. Mai tarziu, cand au fost poruncite si alte jertfe, era prevazut in mod expres ca ele nu trebuiau sa ia locul arderii de tot, ci erau numai un adaos la arderea de tot continua (vezi Numeri 28,10; 29,16; etc.) Cu toate ca jertfele zilnice de dimineata si de seara, obligatorii chiar si in ziua ispasirii, erau pentru natiune, ele mai serveau si un scop definit pentru israelitul ca individ. In cele din urma, cand serviciul sanctuarului a fost instituit la Ierusalim, Dumnezeu a poruncit ca toate jertfele sa fie aduse acolo, si numai preotii sa slujeasca la altar. Desi aceasta centraliza inchinarea si tindea spre uniformizare, fiind astfel folositoare, ea crea greutati pentru cei care locuiau la o oarecare departare de sanctuar. O calatorie din Galilea pana la Ierusalim avea sa dureze multe zile, poate chiar saptamani, daca se aducea si un animal de jertfa. In calatoria lui spre casa, omul putea sa pacatuiasca iarasi si ar fi trebuit sa faca o noua calatorie. Fara indoiala ca acest fapt ar fi dat nastere la o situatie imposibila. Pentru el, jertfa zilnica de dimineata si de seara constituia o solutie fericita. Animalele permise pentru serviciile zilnice erau obtinute cu bani rezultati din contributia intregului popor. In fiecare dimineata, pe altarul arderii de tot era jertfit un miel pentru natiunea intreaga, iar seara slujba era repetata. Jertfa acestei arderi de tot cuprindea o ispasire temporara pentru natiune, pana la vremea cand putea sa vina pacatosul insusi pentru a aduce propria jertfa. Aceste jertfe nationale faceau pentru natiune acelasi lucru pe care Iov il avea in minte, cand zicea: ,,Poate ca fiii mei au pacatuit si au suparat pe Dumnezeu in inima lor” (Iov 1,5). Iov nu stia daca fiii lui au pacatuit. Dar se putea ca ei sa fi pacatuit. Si astfel, pentru a-i ,,acoperi”, pana cand trebuiau sa aduca ei insisi jertfa, Iov a lucrat pentru ei. In acelasi fel, arderea de tot zilnica pentru natiune acoperea pe Israel pana ce fiecare putea sa aduca jertfa individuala. Talmudul invata ca jertfa de dimineata facea ispasire pentru pacatele savarsite in timpul noptii, iar jertfa de seara pentru pacatele savarsite in timpul zilei. Arderea de tot zilnica era arsa pe altar, dar la un foc slab, in asa fel ca o jertfa sa dureze pana de avea sa fie pusa pe altar urmatoarea (Levitic 6,9). Jertfa de seara dura pana dimineata, si jertfa de dimineata pana seara. In felul acesta, pe altar era intotdeauna o jertfa care oferea ispasirea provizorie pentru Israel. Cand un om pacatuia, desi nu era in masura sa vina imediat la sanctuar, sau chiar timp de saptamani ori luni, el stia ca pe altar era o jertfa pentru el si ca era ,,acoperit”, pana cand putea sa aduca propria jertfa spre a confirma pocainta. Aceasta prevedere plina de indurare pentru pacatosii din vechime constituie o puternica speranta pentru pacatosul de astazi. Sunt vremuri cand pacatuim, dar nu ne dam seama de aceasta pana mai tarziu si nu le marturisim imediat. Ce mangaiere este sa stim ca Hristos este intotdeauna gata sa ne ,,acopere” cu haina dreptatii Sale, pana ajungem sa intelegem situatia noastra, ca El niciodata nu ne paraseste, sau nu ne respinge si ca, inainte ca sa venim la El, a luat o masura necesara pentru mantuirea noastra. Dar fie ca nimeni sa nu profite de acest lucru spre a intarzia marturisirea. Cu toate ca arderile de tot despre care este vorba in Levitic 1 sunt de buna voie, totusi cand sunt aduse, dupa cum s-a observat deja, ritualul care trebuia sa fie urmat era precis si strict. In felul acesta, izraelitii invatau ce inseamna ascultarea implicita. Dumnezeu putea sa ierte, Dumnezeu vrea sa ierte, dar trebuia sa aiba loc o supunere absoluta fata de instructiunile divine. Acela care dorea sa se apropie de Dumnezeu trebuia sa o faca in felul aratat de Dumnezeu. El primea numai acea inchinare care era in concordanta cu voia Sa – nu aceea care ni se pare noua ca fiind cea mai buna si mai eficienta, nu aceea despre care am putea crede ca se adapteaza cel mai bine la ocazie, nu aceea care pare sa aduca cele mai grabnice venituri sau cei mai multi bani, ci numai aceea pe care o aproba Dumnezeu si asupra careia El poate sa lase binecuvantarea Sa. Pentru arderile de tot erau folosite patru feluri de vietuitoare: vitei, oi, tapi, pasari. Aducatorul putea sa o aleaga pe care o dorea. Desigur, bogatul isi putea permite sa aduca un vitel. Saracul care isi putea ingadui numai un porumbel sau o turturea avea sa aduca una din aceste pasari. In mod semnificativ, Maria, mama lui Isus, a adus doua turturele la Templu ca dar dupa nasterea de copil (vezi Levitic 12,8; Luca 2,22-24). Iosif si Maria erau oameni saraci: Leul si vulturul, regi printre animale si pasari, fiind necurate, nu se foloseau la jertfe, ci mai degraba mielul si porumbelul. Dumnezeu nu Se uita la spiritul inaltat si mandru, ci va primi pe cel bland si smerit. Arderea de tot de bunavoie era un dar din iubire, de dedicare, de consacrare. Ea era adusa intr-un spirit de bucurie lui Dumnezeu. Ea era mai mult decat un dar, era daruirea de sine, o jertfa vie. Astazi nu mai aducem arderi de tot, dar ar fi bine sa aplicam spiritul care insufla jertfele arderii de tot la trairea zilnica a vietii de crestin. Lui Dumnezeu inca Ii place o slujire adusa de buna voie si cu bucurie (2 Corinteni 9,7). Parte barbateasca fara cusur. ,,Vita pentru jertfa sa fie fara cusur, ca sa fie primita; sa n-aiba nici un cusur in ea” (Levitic 22,21). Aceasta scoate in evidenta faptul ca Dumnezeu cere de la noi tot ce-i mai bun. Este posibil sa nu fim bogati sau in stare sa-I aducem lui Dumnezeu daruri mari, dar ce dam trebuie sa fie desavarsit. Trebuie sa aducem doar ce avem mai bun. Nu trebuie sa-I aducem lui Dumnezeu ceva de mica valoare – un ban defectuos, o proprietate insalubra, resturi de timp neocupat. Noi trebuie sa-I slujim lui Dumnezeu cu tot ce avem mai bun. Sa fie placut Domnului. Mai degraba, ,,ca sa poata fi primit inaintea Domnului” (RSV). Daruitorul trebuia ,,sa-l (darul) aduca la usa Cortului Intalnirii”, dar ea avea sa fie primita inaintea Domnului”. Acelasi cuvant ebraic tradus aici ,,de bunavoie” este redat ,,primit” in versetul 4. 1:4 Sa-si puna mana pe capul dobitocului adus ca ardere de tot, si va fi primit de Domnul, ca sa faca ispasire pentru el. Primit de Domnul. Animalul adus ca jertfa era considerat ca un inlocuitor pentru pacatos. Animalul trebuia sa fie primit ,,pentru” el, adica in locul lui. Avand in vedere ca inlocuitorul era un simbol al lui Hristos, acesta trebuia sa fie desavarsit (cap. 22,25). O parte solemna si esentiala a ritualului era punerea mainii aducatorului pe capul jertfei. Cuvantul samk, ,,a pune”, inseamna ,,a se rezema” cu greutatea cuiva, un act prin care pacatosul pocait reprezenta deplina dependenta de inlocuitorul lui. Cat despre insemnatatea acestui lucru, comentatorii vechi si moderni inteleg ca aceasta inseamna un transfer simbolic al pacatelor de la jertfitor la jertfa, sau substituirea jertfei spre a muri in locul pacatosului. ,,Punerea mainilor pe capul jertfei este un ritual obisnuit, prin care are loc substituirea, sau transferarea pacatelor.” ,,In fiecare jertfa exista ideea de substituire, jertfa ia locul omului pacatos.” (Jewish Encyclopedia vol.2, p.286, art. Ziua Ispasirii). Avand in vedere ca acum crestinii pun prin credinta pacatele lor asupra lui Isus, Mielul lui Dumnezeu, pare potrivit a afla in slujba de jertfa o ceremonie care sa simbolizeze acest lucru. In ritualul arderii de tot aflam oglindit acest lucru, de fapt, punerea mainii era necesara in toate cazurile in care era vorba de pacat. Crestinul vede in ceremonia punerii mainii si a rezemarii asupra jertfei un simbol al dependentei lui de Hristos pentru mantuire. Rezemandu-ne astfel, noi punem pacatele noastre asupra Lui, iar El ia locul nostru pe altar, o jertfa ,,sfanta, placuta lui Dumnezeu” (Romani 12,1). Urmand instructiunile date de Dumnezeu, pacatosul pocait putea fi sigur ca jertfa a fost primita in locul lui. Tot asa, noi putem fi siguri ca, urmand directivele lui Dumnezeu, putem fi primiti de Hristos, Inlocuitorul nostru, stiind ca El ia locul nostru pe altar, - ca El a facut cu adevarat acest lucru pe cruce. El a murit pentru noi, in locul nostru, si pentru ca El a murit, noi vom trai. 1:5 Sa junghie vitelul inaintea Domnului; si preotii, fiii lui Aaron, sa aduca sangele, si sa-l stropeasca de jur imprejur pe altarul de la usa cortului intalnirii. Sa junghie vitelul. Noi nu putem crede ca un om normal ar avea placere sa implante cutitul intr-o victima nevinovata, chiar daca acea victima ar fi doar un animal. Cu toate acestea, Dumnezeu cerea acest lucru aducatorului. In vremurile de mai tarziu, junghierea o faceau preotii, desi intentia de la inceput a lui Dumnezeu a fost ca pacatosul insusi sa faca lucrul acesta. Aceasta experienta trebuie sa fi fost pentru pacatos penibila si dureroasa, pentru ca el stia ca pacatul lui a facut sa fie necesara moartea. Ea il impresiona si il determina sa ia hotararea ,,sa nu mai pacatuiasca”. El vedea ,,pe viu” rezultatul pacatului. Acesta nu insemna numai moartea, ci moartea unui nevinovat. Ce alt rezultat putea sa aiba ceremonia aceasta, decat sa creeze in pacatos o ura fata de pacat si o solemna hotarare de a nu mai avea de a face cu el? Prima invatatura pe care Dumnezeu dorea s-o dea lui Israel prin sistemul jertfelor era ca pacatul inseamna moarte. Aceasta invatatura a fost imprimata repetat in inima lor. Pe parcursul intregului an, in fiecare dimineata si seara, era jertfit un miel pentru natiune. Zi dupa zi, oamenii aduceau jertfele lor pentru pacat si arderile de tot la sanctuar. In fiecare caz era junghiat un animal, iar sangele era dus in locul aratat. Pe fiecare ceremonie si pe fiecare slujire era imprimata invatatura: Pacat inseamna moarte. Invatatura aceasta este necesara tot atat de mult in vremea noastra, pe cat a fost si in zilele din vechime. Unii crestini iau pacatul prea usor. Ei il considera un aspect trecator al vietii, pe care omenirea il va depasi. Altii considera pacatul ca fiind regretabil dar inevitabil. Toti au avut nevoie sa li se imprime in minte cu putere invatatura ca pacatul inseamna moarte. Noul Testament declara in mod precis ca ,,plata pacatului este moartea” (Romani 6,23), dar multi nu reusesc sa inteleaga importanta acestei declaratii. O conceptie mai realista a pacatului si mortii, ca fiind inseparabil legate, ar ajuta mult la aprecierea si intelegerea Evangheliei. Pentru crestin aceasta contine invatatura importanta ca noi am fost vinovati, apoi o repulsie fata de pacat si, in cele din urma, o profunda recunostinta fata de Dumnezeu, deoarece prin moarte vine mantuirea. Hristos a murit pentru mine. Eu ar fi trebuit sa mor, pentru ca am pacatuit, si ,,plata pacatului este moartea”. Dar pentru mine a murit Hristos. El a mers la Calvar in locul meu! Ce masura potrivita de prevedere! Ce iubire minunata! Sangele sa-l stropeasca. Aducatorul de jertfa isi terminase lucrarea. El isi adusese jertfa, isi marturisise pacatul, si junghiase victima. Acum incepea slujba sangelui. In timp ce sangele tasnea, alaturi se afla un preot si-l strangea intr-un vas. Apoi stropea sangele de jur imprejur pe altarul arderii de tot. Cuvantul tradus aici ,,stropeasca”, inseamna literal ,,a imprastia”. Este folosit la imprastierea prafului (Iov 2,12), a carbunilor aprinsi (Ezechiel 10,2), a apei (Numeri 19,13), etc. Dupa Talmud, preotul oficiant stropea sangele spre altar in doua locuri, la colturile de nord-est si sud-vest, in asa fel incat acesta sa atinga toate cele patru parti ale altarului. Din motive sanitare, probabil ca acesta se facea pe partea dinauntrul altarului. Partea de sange nefolosit era varsat la piciorul altarului. Mai tarziu, la Templul din Ierusalim, surplusul de sange era dirijat cu ajutorul unui canal de scurgere din tigla, care il transporta in raul Chedron. Dumnezeu a cautat sa intipareasca in mintea celor din Israel gandul ca iertarea de pacat se poate obtine numai prin marturisire si slujirea sangelui. Ei trebuiau sa inteleaga pretul nemarginit de mare al iertarii. Iertarea este mai mult decat a trece cu vederea greselile. Pe Dumnezeu Il costa ceva pentru a fi in masura sa ierte, Il costa o viata, chiar viata Fiului Sau. Unora, moartea lui Hristos le apare ca nefiind necesara. Dumnezeu putea, sau trebuia, considera ei, sa ierte fara Golgota. Lor nu li se pare crucea ca o parte integranta si vitala a ispasirii. Ar fi bine daca crestinii ar contempla azi mai mult pretul mantuirii lor. Iertarea nu este o chestiune simpla. Prin sistemul ceremonial Dumnezeu i-a invatat pe cei din poporul Israel ca iertarea se putea obtine numai prin varsare de sange. Noi avem nevoie acum de aceasta invatatura. In sistemul jertfelor lui Israel trebuie sa fie aflate principiile fundamentale ale trairii sfinte. Vechiul Testament contine principii fundamentale. Cel care este intemeiat intru totul pe el va fi in stare sa ridice o zidire care nu va cadea cand vin ploile si sufla vanturile. El va fi ,,zidit pe temelia apostolilor si prorocilor, piatra din capul unghiului fiind Isus Hristos” (Efeseni 2,20). 1:6 Sa jupoaie vitelul adus ca ardere de tot, si sa-l taie in bucati. Sa jupoaie ,,arderea de tot”. La inceput, aducatorul insusi facea acest lucru, dar mai tarziu aceasta parte a ritualului a fost preluata de leviti. In pustie cei care au participat la slujire au fost putini in comparatie cu vremea de mai tarziu, din Tara Fagaduintei, cand veneau sute sau chiar mii de aducatori de jertfe intr-o singura zi. Levitii si preotii care erau obisnuiti cu ritualul puteau sa faca jupuirea mult mai expeditiv decat oamenii din popor. 1:7 Fiii preotului Aaron sa faca foc pe altar si sa puna lemne pe foc. Sa faca foc pe altar. Intr-un loc anumit de pe altarul arderii de tot ardea intotdeauna un foc. Era datoria preotilor sa se asigure ca acest foc nu se stingea niciodata. Pentru ca a fost aprins de Insusi Dumnezeu, el era considerat foc sfant. Focul acesta nu trebuia sa fie folosit pentru nevoi obisnuite, si nici focul obisnuit nu trebuia sa fie folosit in serviciul sanctuarului. Din acest foc central de pe altar, preotii aprindeau alte focuri spre a aranja astfel jertfele care puteau fi aduse. In felul acesta, la altar ardeau mai multe focuri in acelasi timp, toate aprinse de la acel foc central. Tot de pe acest altar, preotii luau carbunii pentru cadelnitele lor cand intrau sa arda tamaie in locul sfant. Focul de pe altarul tamaierii era luat de pe altarul arderii de tot. Este interesant a se observa ca in ceruri exista un inger care este insarcinat cu focul (Apocalipsa 14,18). Sa puna lemne pe foc. Lemnele folosite la serviciul sanctuarului erau cercetate cu grija inainte de a fi ingaduit sa ajunga pe altar. Lemnele care fusesera atacate de insecte sau mancate de viermi erau respinsa. Lucrarea de a se ingriji de aprovizionarea cu lemne le revenea unora dintre preoti si, o data pe an, poporului i se cerea sa ajute la adunarea de combustibil pentru sanctuar. Lucrarea aceasta trebuie sa fi fost in ea insasi instructiva pentru ei, deoarece in timp ce strangeau lemnele si le examinau sa, ei insisi au fost impresionati de sfintenia lui Dumnezeu si cererea Sa cu privire la desavarsirea chiar si in chestiunile cele mici. Lemnele nu erau aruncate in foc, nici nu erau puse la intamplare. Ele erau puse ,,in ordine” cu grija. Invatatura este evidenta. Nimic din ce are de a face in slujirea lui Dumnezeu nu este ingaduit sa se faca in mod neglijent. Totul trebuie sa fie facut cu grija si respect. 1:8 Preotii, fiii lui Aaron, sa aseze bucatile, capul si grasimea, pe lemnele puse pe focul de pe altar. Sa aseze bucatile. Invatatura despre ordine este aceeasi ca in versetul 7. Toate bucatile jertfei trebuiau sa fie asezate pe altar in pozitia animalului viu, pe lemnele care si ele erau ,,in ordine”. Apostolul spune: ,,Dar toate sa se faca in chip cuviincios si cu randuiala” (1 Corinteni 14,40). Acesta este crestinismul cel bun al Noului Testament. 1:9 Sa spele cu apa maruntaiele si picioarele; si preotul sa le arda toate pe altar. Aceasta este o ardere de tot, o jertfa mistuita de foc, de un miros placut Domnului. Sa spele cu apa. In armonie cu regula ca nimic necurat nu trebuie sa ajunga pe altar, sau sa fie folosit in slujba lui Dumnezeu, maruntaiele si picioarele erau spalate in apa, inainte ca jertfa sa fie asezata pe altar. S-ar putea argumenta usor ca acest act nu era necesar, intrucat focul avea sa consume in curand jertfa si orice necuratie avea sa fie distrusa. Atunci, de ce sa se piarda timp cu spalarea bucatilor animalului? Acest act, de asemenea, trebuie sa-i fi impresionat adanc pe toti cu sfintenia lui Dumnezeu si ura Lui fata de dezordine si orice lucru care manjeste. De fapt, orice fapta, fiecare ceremonie aducea invatatura sfinteniei lucrarii lui Dumnezeu, sfintenia caracterului Lui. Preotul sa le arda toate. Aceasta avea o singura exceptie: pielea nu era arsa, ci data preotului (cap.7,8). Nu ni se spune de ce s-a facut aceasta exceptie. De un miros placut. Arderile de tot din capitolul 1 nu erau jertfe obligatorii, ci de buna voie, pe care aducatorul le aducea pentru ca simtea nevoia dupa Dumnezeu si dorea sa-si arate aprecierea pentru bunatatea Domnului. Prin aducerea jertfei, el isi exprima iubirea fata de Dumnezeu si consacrarea in slujba Lui. Arderile de tot erau aduse in multe ocazii si reprezentau consacrare si recunostinta fata de Dumnezeu. Ele nu cereau o favoare deosebita, ci exprimau gratitudine pentru indurarile din trecut. Ele erau aduse pentru curatirea de lepra (cap. 14,19.20), pentru curatirea unei femei la nasterea copilului (cap. 12,6-8), precum si pentru necuratie in general (cap. 15,15.30). In multe cazuri, jertfa pentru pacat era insotita de arderea de tot, dar nu intotdeauna. Cand jertfa pentru pacat si arderea de tot erau aduse de aceeasi persoana, in primul rand venea jertfa pentru pacat si era pentru un pacat sau pacate specifice; arderea de tot era pentru pacatosenie in general fara referire la un pacat anumit. Arderile de tot au un loc insemnat in consacrarea lui Aaron si a fiilor lui (Exod 29,15-25; Levitic 8,18), ca si in instalarea lor in preotie (Levitic 9,12-14). Ele mai erau folosite la juruintele Nazireului (Numeri 6,13-16). In aceste cazuri, ele constituiau o deplina consacrare a individului fata de Dumnezeu. In ele, aducatorul se aseza in mod simbolic pe altar, consacrandu-si intreaga viata in slujba lui Dumnezeu. Jertfele erau rugaciuni intrupate. Considerate astfel, ele aveau o semnificatie adanca. Daca un crestin cade in ispita si comite un pacat, el isi marturiseste smerit pacatul si cere iertare. Adevaratul israelit facea acelasi lucru, dar ca adaos mai aducea pentru pacatul special o jertfa pentru pacat. Daca aducea si o jertfa a arderii de tot, prin aceasta spunea: ,,Doamne, poate ca eu am facut si alte lucruri neplacute Tie. Nu-mi dau seama ca le-am facut, dar iarta-ma cu indurare acolo unde poate ca am pacatuit”. Cand inaltam astazi rugaciunea aceasta, noi facem ce facea israelitul cand aducea jertfa arderii de tot a lui. Expresia lui Pavel din Romani 12,1: ,,aduceti trupurile voastre ca o jertfa vie” este o referire la vechile arderi de tot. Noi trebuie sa fim consacrati pe deplin lui Dumnezeu. Trebuie sa fim curatiti pe deplin. Numai dupa ce arderea de tot era spalata si curata, putea sa fie adusa pe altar ,,o jertfa mistuita de foc, de un miros placut Domnului”. Asa este si cu noi. Toate pacatele, toata murdaria carnii si a spiritului trebuie sa fie indepartata inainte de a fi potrivite pentru altar (2 Corinteni 7,1). Arderea de tot este un simbol al lui Hristos, care S-a consacrat intru totul lui Dumnezeu, lasand pentru noi un exemplu de urmat. Ea invata sfintirea deplina, dedicarea completa. Este bine plasata ca prima in lista jertfelor din Levitic. Ea ne spune, fara indoiala, ca pentru a fi de un miros placut lui Dumnezeu, o jertfa trebuie sa fie intru totul supusa. Totul trebuie sa fie pus pe altar, totul trebuie sa fie consacrat lui Dumnezeu. Dupa cum jertfa trebuia sa fie fara cusur, tot asa si Hristos este ,,Mielul fara cusur si fara prihana”. Cel intru totul plin de iubire, Cel Sfant, care ,,ne-a iubit si S-a dat pe Sine pentru noi”, ,,ca un prinos si ca o jertfa de bun miros lui Dumnezeu” (1 Petru 1,19; Efeseni 5,2). Arderea de tot era placuta lui Dumnezeu pentru ca descoperea o dorinta in inima aducatorului de a se consacra lui Dumnezeu. Aducand jertfa el spunea de fapt, ,,Doamne, doresc sa-Ti slujesc Tie. M-am asezat pe altar nepastrand nimic pentru mine. Primeste-ma prin Inlocuitor si de dragul Lui”. O astfel de atitudine este placuta lui Dumnezeu. Arderile de tot din cap.1 au fost ,,de un miros placut” Domnului, pentru ca erau cu totul de bunavoie. Crestinii sunt in pericol sa faca o lucrare care in ea insasi este buna si dreapta, dar nu din cauza unui indemn launtric sau din iubire, ci pentru ca asa este obiceiul sau pentru ca asa se asteapta sa faca. Datoria este un cuvant mare si trebuie sa fie accentuat, dar nu trebuie sa uitam ca iubirea este si mai mare si, daca este aplicata asa cum trebuie, ea implineste datoria deoarece include datoria. Iubirea este de buna voie, spontana, libera, datoria este exigenta, obligatorie. In viata crestina este nevoie de amandoua, si nici una nu trebuie sa fie subliniata spre excluderea celeilalte. Datoria implineste Lege. Si iubirea implineste Legea, dar ea merge mai departe. Ea mai merge si mila a doua. Ea da si haina. ,,Pe cine da cu bucurie il iubeste Dumnezeu” (2 Corinteni 9,7). Unii ar inlocui pe ,,cu bucurie” cu ,,generos”, ceea ce probabil ca ar fi adevarat si asa. Dar textul spune ”cu bucurie”. El se refera la cineva care da de buna voie, care nu trebuie sa fie indemnat, ci isi face cu bucurie partea sa. Acest lucru Ii este placut Domnului. Spiritul acesta este simbolizat in arderea de tot. Ar fi placut pentru Dumnezeu daca spiritul de slujire cu bucurie si fericire ar fi mai obisnuit decat este. Adesea facem cu resemnare, poate chiar cu murmurare, ce ar trebui sa facem cu nerabdare si intr-un spirit de fericire. Dumnezeu iubeste datatorul voios, nu numai de bani, ci si de slujire. Exista sarcini de indeplinit, dar El ar avea o si mai mare placere, daca le-am face de bunavoie si fara murmur. Sunt unii care trebuie sa fie incurajati, mustrati, indemnati si aproape recompensati, ca sa faca ceva ce ar trebui sa faca plini de bucurie si bunavointa (vezi Isaia 64,7; Maleahi 1,10). O atitudine nepasatoare si dorinta de rasplata nemultumeste atat pe oameni, cat si pe Dumnezeu. Este descurajator pentru conducatori sa mustre serios si repetat si sa primeasca doar un raspuns slab. 1:10 Daca darul lui va fi o ardere de tot din turma, de miei sau capre, sa aduca o parte barbateasca fara cusur. Din turma. Daca cineva nu-si putea ingadui sau nu era dispus sa aduca un vitel, el putea sa aleaga o oaie sau o capra din turma. Acestea erau primite de Dumnezeu, dar orice ar fi ales, trebuia sa fie de parte barbateasca si fara cusur. 1:11 Sa-l junghie in partea de miazanoapte a altarului, inaintea Domnului; si preotii, fiii lui Aaron, sa-i stropeasca sangele pe altar de jur imprejur. Sa-i stropeasca sangele. Ritualul era acelasi ca pentru un vitel. In acest caz, nu este spus nimic despre punerea mainii pe capul animalului, dar fara indoiala ca acest lucru se facea. Ca in cazul vitelului, preotul era gata sa primeasca sangele si sa-l stropeasca pe altar de jur imprejur. 1:12 El sa-l taie in bucati; si preotul sa le puna, impreuna cu capul si grasimea, pe lemnele din focul de pe altar. Verset ce nu a fost comentat. 1:13 Sa spele cu apa maruntaiele si picioarele, si preotul sa le aduca pe toate, si sa le arda pe altar. Aceasta este o ardere de tot, o jertfa mistuita de foc, de un miros placut Domnului. Sa spele ... maruntaiele. Avea loc acelasi ritual ca la vitel. Animalul era jupuit, taiat in bucati, picioarele si maruntaiele spalate, si apoi bucatile erau duse la altar si asezate acolo in ordine. 1:14 Daca darul adus de el Domnului va fi o ardere de tot din pasari, sa-l aduca din turturele sau din pui de porumbel. Din pasari. Turturele si porumbeii nu costau mult, si chiar saracii isi puteau ingadui sa aduca aceasta jertfa. Trebuie sa fie reamintit ca jertfele din cap.1 erau de buna voie. Dar o inima plina de iubire avea sa gaseasca o cale de a aduce un dar lui Dumnezeu, oricat ar fi fost el de mic. Astfel de jertfe erau tot atat de pretioase inaintea lui Dumnezeu ca si cele mai pretentioase. Isus a invatat in mod clar aceasta cand a spus despre vaduva care a aruncat in visterie doi banuti, ca ea ,,a dat mult mai mult decat toti ceilalti” (Luca 21,3,4). Un banut avand doar o optime din valoarea unui cent, darul ei a fost intr-adevar mic. Dar ea a dat tot ce a avut. Cantitatea data de ea n-a fost adevarata masura a darului ei. Ceea ce conta n-a fost partea pe care a dat-o, ci partea care i-a ramas. 1:15 Preotul sa aduca pasarea pe altar; sa-i despice capul cu unghia, si s-o arda pe altar, iar sangele sa i se scurga pe un perete al altarului. Preotul sa aduca. La inceput, aducatorul era cel care junghia. Dar, in cazul unei pasari, cantitatea de sange era asa de mica, incat era necesar ca preotul insusi sa ucida pasarea, in asa fel ca sa poata repede atinge altarul cu sangele jertfei. 1:16 Sa scoata gusa cu penele ei, si s-o arunce langa altar, spre rasarit, in locul unde se strange cenusa. Gusa cu penele ei. Acestea erau aruncate pe cenusar, caci arzandu-le ar fi produs un miros neplacut. 1:17 Sa-i franga aripile, fara sa le dezlipeasca; si preotul sa arda pasarea pe altar, pe lemnele de pe foc. Aceasta este o ardere de tot, o jertfa mistuita de foc, de un miros placut Domnului. De miros placut. Pasarile erau prea mici spre a le dezlipi, prea mici spre a stropi sangele in acelasi fel ca la alte jertfe, prea mici spre a pune mana pe cap (vezi comentariul pentru v.4); dar, cu toate acestea ele erau de un miros placut Domnului. In afara de oferirea pasarii, aducatorul lua parte la ritual intr-o mica masura, restul il facea preotul. Chiar si asa, aducatorul a facut ce a putut, si acesta era un lucru placut si primit de Dumnezeu. |
Seek to any passage:
Search the text:
Special note for ANDROID SmartPhones
I recommend to download PhoneMe emulator for Android from here.
Especially I recommend phoneME Advanced - Foundation Profile + MIDP High Resolution b168 rev20547 from here, or from here.
Then you have to build your application, to transfer the .jar and .jad files on your mobile phone and run using this nice emulator.
1. Install a Zip Utility from Android Market.
2. Install a File Manager from Android Market.
3. Download and install PhoneMe, as mentioned above.
4. Build your application by using Download Multilingual Service or Dynamic Download (zip).
5. Copy the zip file into your Android Phone and unzip the content in a folder, and then write down the path to the unzipped files and the name of the .jad file.
6. Launch PhoneMe from your smartphone.
7. Inside PhoneMe, write to the main window the path and the name to the .jad file, above mentioned. Will look something like: file:///mnt/sd/download/BiblePhone.jad and then press enter.
8. The application will be installed, and next a hyperlink will be available below the above mentioned textbox. On this way you can install as many of MIDP application you like on your Android Phone.
How to install the application in Java Mobile enabled phones
It is possible now to have the Holy Scriptures on your mobile phone and to read
it wherever you are due to the Mobile Information Device Profile (MIDP)
technology in 1.0 and 2.0 versions, developed for Java applications.
A good advice is to try in the beginning the MIDP 1.0 / 128 Kbytes version, and
progressively to advance to MIDP 2.0 and larger volumes (512 Kbytes or more).
The application is available for MIDP 2.0, MIDP 1.0. You have only to select one
table on the field MIDP2.0 or MIDP1.0, according to the desired Bible version.
Then, you shall make a click on the JAR (Java Archive) file in order to obtain
the software to be installed on your mobile phone.
I recommend you to start with STARTER(MIDP1.0old) edition, then to continue with
INTERMEDIATE(MIDP1.0), and in the end, if the mobile phone supports this thing,
to try to install the ADVANCED (MIDP2.0) edition. Also, start with 128 kbytes
volumes, continue with 512 kbytes, and at the end try the version in one file.
There are cases where the mobile phone requires so called JAD (Java Descriptor)
files. These JAD files has to be
uploaded, on this case, together with the desired JAR files(s).
There are different methods to download the applications in your mobile phone as
follows:
1. Directly from Internet by using a WAP or GPRS connection
2. By using the infrared port of the mobile phone
3. By wireless Bluetooth access to the mobile phone
4. By cable link between PC ad mobile phone
5. If none from the above cases are valid
Next, we shall examine each case in order to have a successfully installation of
the software.
1. Directly from Internet by using a WAP or GPRS connection
If your have Internet access on your mobile phone (e.g. WAP or GPRS), it is
enough to access
https://biblephone.intercer.net/wap/ from the browser of the mobile phone,
and to access the desired Bible version, and then to make an option about
MIDP1.0 or MIDP2.0, and finally to select the desired module (e.g. one or more).
After the last selection, the desired version will be downloaded on your mobile
phone.
Many phones have only this option for installing JAVA appplications.
2. By using the infrared port of the mobile phone
Sometimes there is a need for a special uploader software for specific mobile
phones.
If you don't have access to Internet directly from your mobile phone, then you
shall have to pass to this step requiring to have infrared ports on your mobile
phone and on the computer.
a. On this case, you will download the application by using the computer from
the Internet (i.e. JAR files).
b. Once the application is downloaded (preferable on the desktop) you will have
to activate the infrared port on the mobile phone and align it with the infrared
port of the computer (preferable laptop).
c. Then a window will appear asking what file you want to send to the mobile
phone. Next, you will select the downloaded JAR file, and after OK, the mobile
phone will ask you if you want to load that file. You say YES and the
application will be downloaded on your mobile phone.
d. Probably, you will be asked by the mobile phone where you want to save it (e.g.
on the games or applications directories). After you made this selection, the
file will be ready to be loaded for run.
The displaying preference can be set inside the application in order to have
larger fonts, full screen display etc.
3. By wireless Bluetooth access to the mobile phone
Sometimes there is a need for a special uploader software for specific mobile
phones.
This situation is similar with the infrared case. You have only to activate
Bluetooth access on your mobile phone (check if exists) and on the computer (check
if exists).
4. By cable link between PC ad mobile phone
Sometimes there is a need for a special uploader software for specific
mobile phones.
On this case the steps are as follows:
a. On this case, you will download the application by using the computer from
the Internet (i.e. JAR files).
b. Once the application is downloaded (preferable on the desktop) you will have
to set up the wired connection between the mobile phone and the computer. Next,
you will start the synchronization / data transfer application and download the
JAR file in your mobile phone. Surely, you will have to consult the CD of your
mobile phone.
c. By this application you shall transfer into your mobile phone the JAR file in
the games or applications directories. Next, you will have to select for run the
JAR desired file.
5. If none from the above cases are valid
On this unhappy case, I recommend you to find a friend with a laptop having
infrared / Bluetooth capabilities, or to buy a data link cable, or to change
your current model of mobile phone.
Unfortunately, some models of mobile phones require only WAP/GPRS in order to
download and run Java applications.
Sometimes there is a need for a special uploader software for specific mobile
phones. Therefore check the documentation of them and also the page for specific
models.
Why so many versions? Simple, because not all the mobile phones support the
Bible in one file with MIDP 2.0 (the most advanced for the time being).
Multilingual Online Ebooks
It is possible now to have the inspirational ebooks on your browser and to read it allowing you to make comparisons between different translations or versions for a specific language. This occasion is unique, and you have only to browse to the desired author and book.
Select another version:
If you have any questions, remarks, suggestions, please contact me here.
May God bless you in studying the Holy Scriptures.
Sitemap: Please select the BiblePhone modules in your language: